Decizia nr. 294/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 51/1995 , excepție ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 12.909/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocat Lucia Albu Sandu, în baza delegației depuse la dosar, constatându-se lipsa părților Georgeta Seiche, Valeria Rus, Liviu Minteuan, Ana Minteuan și Banca Comercială Română din Cluj-Napoca, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului autorului excepției, care reiterează argumentele expuse în fața instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, solicitând, în final, admiterea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 6 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 12.909/2004, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Excepția a fost ridicată de pârâtul Ioan Rus în dosarul de mai sus, având drept obiect soluționarea unei acțiuni de partaj de bunuri comune, formulată de reclamanta Georgeta Seiche.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că prin dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate sunt nesocotite prevederile art. 24 alin. (2) din Constituție, referitoare la dreptul părților dintr-un proces de a fi asistate de un avocat ales, ceea ce implică și dreptul oricărui justițiabil de a-și alege liber avocatul pe care îl dorește. De asemenea, se susține că textele criticate încalcă și prevederile art. 41 alin. (1) din Constituție, deoarece îndeplinirea de către avocatul aflat în situația prevăzută de

art. 20 din Legea nr. 51/1995

a activităților specifice profesiei, în fața instanței, considerată ca instituție (unde soțul sau ruda sa este magistrat), înseamnă exercitarea dreptului său la muncă. Totodată se invocă și încălcarea art. 53 alin. (1) din Constituție, considerându-se că dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 51/1995

au ca efect o restrângere a dreptului la muncă al avocatului aflat în situația vizată de acest text. Se mai arată că dispozițiile legale criticate aduc atingere principiilor constituționale referitoare la ocrotirea vieții intime, familiale și private, precum și la obligația autorităților publice de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată [art. 48 alin. (1) și teza întâi a alin. (2), respectiv art. 26 alin. (1)], astfel încât, pentru a ieși din starea de interdicție prevăzută de norma atacată, reprezentantul autorului excepției se vede obligat să procedeze la încetarea relațiilor familiale stabilite legal sau să determine pe unul dintre membrii familiei sale să exercite limitat drepturile pentru prezervarea dreptului celuilalt. Un alt motiv de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, invocat de autorul excepției, se bazează pe încălcarea prevederilor art. 57 din Constituție, întrucât "interdicția are un vădit caracter infamant față de profesia de avocat și instituie prezumția că avocatul este persoana care poate altera actul de justiție, care își exercită cu rea-credință profesia, poate prejudicia interesele justițiabilului și poate corupe magistrații care activează la nivelul unei instanțe judecătorești".

Judecătoria Cluj-Napoca și-a exprimat opinia în sensul respingerii excepției, întrucât incompatibilitatea prevăzută de dispozițiile legale criticate nu constituie "o măsură de restrângere a dreptului de a exercita avocatura", ci de apărare "a unor valori importante, respectiv ordinea și morala publică".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziția criticată nu contravine principiului constituțional privind dreptul părților de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului. Instituirea unor incompatibilități în exercitarea profesiei de avocat este necesară în vederea asigurării unui act de justiție imparțial și obiectiv. În ceea ce privește încălcarea art. 26, 41, 53 și 57 din Constituție, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea prin textul de lege criticat a unor limite în exercitarea profesiei de avocat este justificată de asigurarea unui climat de ordine în valorificarea de către titulari a drepturilor și intereselor lor legitime. De asemenea, măsura stabilită este necesară într-o societate democratică, proporțională cu situația ce a determinat-o și nu aduce atingere existenței dreptului de a exercita profesia de avocat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, dispoziții modificate și completate prin

Legea nr. 255/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, având următorul cuprins: "(1) Profesia de avocat nu poate fi exercitată la judecătoriile, tribunalele, tribunalele specializate și curțile de apel, precum și la parchetele de pe lângă aceste instanțe, unde soțul avocatului sau ruda ori afinul său până la gradul al III-lea inclusiv îndeplinește funcția de judecător sau procuror.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și avocatului al cărui soț, rudă ori afin până la gradul al treilea inclusiv îndeplinește funcția de judecător la Curtea Constituțională ori funcția de judecător financiar, consilier de conturi sau procuror financiar la instanțele Curții de Conturi.

(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și la Parchetul Național Anticorupție.

(4) Dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică și avocatului titular, avocatului asociat, avocatului colaborator sau salarizat în cadrul profesiei, care se folosește de forma de organizare profesională ori de raporturile de conlucrare profesională stabilite în condițiile legii în scopul eludării acestor interdicții, sub sancțiunea săvârșirii unei abateri disciplinare grave."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că acest text încalcă prevederile constituționale ale art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, pe cele ale art. 26, referitoare la viața intimă, familială și privată, pe cele ale art. 41, privind munca și protecția socială a muncii, pe cele ale art. 48, privind familia, pe cele ale art. 53, privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 57, privind exercitarea cu bună-credință a drepturilor și libertăților constituționale.

Se constată că, deși se invocă încălcarea dispozițiilor art. 24, 26, 41, 48 și 53 din Constituție, în integralitate, în realitate autorul excepției se referă în motivare doar la alin. (2) al art. 24, alin. (1) al art. 26, alin. (1) al art. 41, alin. (1) și teza întâi a alin. (2) ale art. 48, precum și la alin. (1) al art. 53 din Legea fundamentală.

Dispozițiile constituționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate de către autorul acesteia au următorul conținut:

- Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 26 alin. (1): "Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată.";

- Art. 41 alin. (1): "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.";

- Art. 48 alin. (1) și teza întâi a alin. (2): "(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege.";

- Art. 53 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";

- Art. 57: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că interdicția instituită prin

art. 20 din Legea nr. 51/1995

vizează sfera dreptului de a exercita profesia de avocat de către membrii barourilor, iar nu restrângerea dreptului la apărare al cetățeanului, prevăzut la art. 24 alin. (1) din Constituție. Acest drept este garantat prin posibilitatea titularului de a alege orice avocat înscris în barourile din România, în afara celor care au interdicție de a exercita acte specifice profesiei datorită unei situații personale (interdicție limitată la o anumită instanță).

Din această perspectivă incompatibilitatea stabilită prin textul de lege criticat nu contravine nici prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituție, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, deoarece textul nu instituie o restrângere a exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci o garanție legală prevăzută în scopul asigurării probității participanților la realizarea justiției.

Se constată că nu poate fi primită nici susținerea în sensul că starea de incompatibilitate prevăzută de norma criticată încalcă dreptul la viața intimă, familială și privată, dat fiind că nu are nici o legătură cu acest domeniu de reglementare.

Referitor la pretinsa încălcare prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 48 din Constituție privind familia, se observă că aceste prevederi ale Legii fundamentale nu au nici o incidență în cauză, întrucât se referă la încheierea căsătoriei, egalitatea în drepturi a soților, condițiile de încheiere a căsătoriei, care nu au nici o legătură cu textul de lege criticat.

Dispozițiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție, deoarece, pe de o parte, interdicția cuprinsă în

art. 20 din Legea nr. 51/1995

este impusă de necesitatea apărării unor valori sociale importante, și anume ordinea și morala publică, iar pe de altă parte, nu atinge existența vreunui drept.

Având în vedere aceste considerente, se constată că prevederile art. 57 din Constituție, privind exercitarea cu bună-credință a drepturilor și libertăților constituționale, nu sunt incidente în cauză.

Se constată, de asemenea, că prevederile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curte. Astfel, prin

Decizia nr. 45 din 2 mai 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, Curtea Constituțională, pronunțându-se, în cadrul controlului prealabil, asupra constituționalității unor dispoziții din Legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, a stabilit că acestea sunt constituționale. În considerentele acelei decizii Curtea a reținut că prevederile de lege criticate "nu instituie restrângeri ale exercitării dreptului de a profesa avocatura, ci incompatibilități care constituie măsuri de protecție pentru părți și împotriva unor suspiciuni ce ar putea altera actul de justiție. Textul legal privește direct avocatul și nu judecătorul, procurorul etc., astfel cum se prevede în codurile de procedură". Prin decizii ulterioare - nr. 190 din 10 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 5 februarie 2001, precum și nr. 166 din 1 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 14 mai 2004 - Curtea Constituțională, în cadrul controlului posterior de constituționalitate, a respins ca nefondată excepția de neconstituționalitate. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera această jurisprudență, atât considerentele acestor decizii, cât și soluția pronunțată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 51/1995 , excepție ridicată de Ioan Rus în Dosarul nr. 12.909/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2005.