Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 305/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005

prezumat în vigoare

Data actului
9 iunie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 629 din 19 iulie 2005
Citat de
1 act
Citează
5 acte
Structură
0 articole · 16.946 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 92/2004 10 noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici…

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, excepție ridicată de Daniela Constantin în Dosarul nr. 245/2005 al Tribunalului Călărași.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 382D/2005 și Dosarul nr. 383 D/2005, care au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Marius Claudiu Burcea în Dosarul nr. 246/2005 al Tribunalului Călărași și de Valentin Drăgănescu în Dosarul nr. 284/2005 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ce fac obiectul dosarelor nr. 381D/2005, nr. 382D/2005 și nr. 383D/2005 au obiect identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 382D/2005 și Dosarului nr. 383D/2005 la Dosarul nr. 381D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale, precum și salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel că legiuitorul este în drept să aducă modificări acestor domenii. De asemenea, apreciază că justificarea situației de urgență invocate în chiar cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

pune în acord acest act normativ cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 1 aprilie 2005, pronunțate în dosarele nr. 245/2005, nr. 246/2005 și nr. 284/2005, Tribunalul Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, excepție ridicată de Daniela Constantin, Marius Claudiu Burcea și Valentin Drăgănescu cu ocazia soluționării unor litigii de muncă având ca obiect drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 115 alin. (1) și (4) din Constituție, întrucât aduc atingere statutului funcționarilor publici și drepturilor acestora, domeniu rezervat legii organice. De asemenea, apreciază că nu există o situație extraordinară care să justifice adoptarea ordonanței de urgență, astfel că se afectează regimul unei instituții fundamentale a statului. În sfârșit, consideră că este încălcat și principiul potrivit căruia "un drept odată câștigat nu se mai poate reveni asupra lui".

Tribunalul Călărași apreciază că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004

este în concordanță cu prevederile Constituției. în acest sens, arată că prin adoptarea acestui act normativ Guvernul a ținut seama de dispozițiile art. 115 alin. (1) din Constituție, "nefiind încălcată vreo lege organică în domeniul salarizării funcționarilor publici". Consideră că nu s-a adus atingere nici alin. (4) al aceluiași articol constituțional, întrucât din cuprinsul ordonanței rezultă atât situația extraordinară, cât și urgența reglementării.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, referindu-se la criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituție, arată că reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 este justificată în cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

"de interesul social, buna desfășurare a activității în administrația publică, creșterea calității serviciului public și constituie situații de urgență și extraordinare". În plus, arată că numai Curtea Constituțională are posibilitatea de a stabili dacă actul normativ indicat a fost adoptat cu respectarea dispozițiilor referitoare la delegarea legislativă. În sfârșit, consideră că dispozițiile art. 115 alin. (1) din Constituție nu au relevanță în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.091 din 23 noiembrie 2004.

Curtea constată că, alături de criticile aduse ordonanței în ansamblul său, în motivarea excepției, autorii acesteia se opresc în mod particular asupra prevederilor ordonanței prin care se dispune reîncadrarea funcționarilor publici în noi grade profesionale, prevederi cuprinse în

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 .

Aceste dispoziții legale au următoarea redactare:

- Art. 6: "(1) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004

privind unele măsuri în domeniul funcției publice, la categoria A, B sau C, clasa III, gradul 3 se reîncadrează în gradul profesional asistent și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional asistent, treapta 3 de salarizare.

(2) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa III, gradul 2 se reîncadrează în gradul profesional asistent și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional asistent, treapta 2 de salarizare.

(3) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa III, gradul 1 se reîncadrează în gradul profesional asistent și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional asistent, treapta 1 de salarizare.

(4) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa II, gradul 3 se reîncadrează în gradul profesional principal și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional principal, treapta 3 de salarizare.

(5) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa II, gradul 2 se reîncadrează în gradul profesional principal și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional principal, treapta 2 de salarizare.

(6) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004

la categoria A, B sau C, clasa II, gradul 1 se reîncadrează în gradul profesional principal și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional principal, treapta 1 de salarizare.

(7) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa I, gradul 3 se reîncadrează în gradul profesional superior și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional superior, treapta 3 de salarizare.

(8) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa I, gradul 2 se reîncadrează în gradul profesional superior și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional superior, treapta 2 de salarizare.

(9) Funcționarii publici de execuție salarizați potrivit

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2004 , la categoria A, B sau C, clasa I, gradul 1 se reîncadrează în gradul profesional superior și beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență în anexele nr. I-IV, pentru funcția publică de execuție deținută, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare."

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor de lege criticate, autorii excepției invocă încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. j) și art. 115 alin. (1) și (4) din Constituție, prevederi care au următorul conținut:

- Art. 73 alin. (3) lit. j): "(3) Prin lege organică se reglementează: [...] j) statutul funcționarilor publici;";

- Art. 115 alin. (1) și (4): "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. [...]

(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorilor excepției se referă, în fapt, la două aspecte de neconstituționalitate. Unul dintre ele pune în discuție constituționalitatea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

sub raportul domeniului de reglementare al acesteia și al situației extraordinare și urgenței care au justificat emiterea acestui act normativ. Al doilea aspect privește fondul dispozițiilor ordonanței prin care se dispune reîncadrarea funcționarilor publici în noi grade profesionale, sens în care autorii excepției arată că "un drept odată câștigat nu se mai poate reveni asupra lui", iar "retrogradarea funcționarilor publici poate avea loc numai în condițiile prevăzute de

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici".

Analizând problema constituționalității

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004 , Curtea reține, în acord cu cele constatate chiar de către autorii excepției, că potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție statutul funcționarilor publici se stabilește prin lege organică, iar sistemul de salarizare a acestei categorii de funcționari ține de statutul lor. Față de criticile de neconstituționalitate potrivit cărora dispozițiile ordonanței "au adus modificări esențiale unei legi organice", Curtea reține însă că interdicția reglementării în domenii care fac obiectul legilor organice este prevăzută de art. 115 alin. (1) din Constituție pentru ordonanțele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament. Această interdicție nu operează și în cazul ordonanțelor de urgență, care se adoptă de către Guvern în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție. Emiterea unor asemenea ordonanțe este condiționată însă de existența unor "situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată", iar Guvernul este obligat să motiveze urgența în cuprinsul ordonanței. În ceea ce privește

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 , Guvernul a motivat existența situației extraordinare prin aceea că "asigurarea unor drepturi salariale funcționarilor publici care, potrivit legii, îndeplinesc prerogative de putere publică și sunt supuși unui regim sever al incompatibilității și conflictului de interese este un obiectiv prioritar al Strategiei actualizate a Guvernului României privind accelerarea reformei în administrația publică 2004-2006" și că "măsurile cuprinse în această ordonanță reprezintă o etapă în reforma salarială a funcționarilor publici și au la bază negocierile Guvernului României cu Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, precum și cu organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici".

Prin urmare, Curtea reține că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004

apare ca un răspuns la necesitatea de a da curs rezultatelor negocierilor Guvernului cu instituțiile internaționale amintite, precum și cu organizațiile sindicale, în sensul instituirii unor reforme în administrația publică. De asemenea, emiterea acestei ordonanțe este justificată de necesitatea reglementării aplicării dispozițiilor legii bugetare pentru anul 2005. De altfel, Curtea observă că aplicarea prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

este limitată doar pe durata acestui an. În consecință, Curtea apreciază că urgența reglementărilor justifică, în acest caz, existența situației extraordinare și, în consecință, dispozițiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor constituționale invocate.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate îndreptată împotriva prevederilor

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 , prevederi ce dispun reîncadrarea funcționarilor publici în noi grade profesionale, Curtea reține că atât încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale, cât și salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica, pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să-l înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. De asemenea, ține de opțiunea liberă a legiuitorului încadrarea în categorii, clase și grade profesionale a funcționarilor publici, fără ca aceasta să reprezinte o retrogradare.

Prin urmare, atât

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 , în ansamblul său, cât și prevederile art. 6 din acest act normativ, în particular, apar în lumina celor reținute de Curte ca fiind în deplin acord cu prevederile constituționale invocate de autorii excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, excepție ridicată de Daniela Constantin, Marius Claudiu Burcea și Valentin Drăgănescu în dosarele nr. 245/2005, nr. 246/2005 și nr. 284/2005 ale Tribunalului Călărași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
_____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.