Decizia nr. 307/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconsti-tutionalitate a dispozițiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Dan Stanescu în Dosarul nr. 2.443/2004 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepției, prin avocat, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției solicita admiterea acesteia, arătând ca

art. 20-24 din Legea nr. 10/2001

obliga persoanele care doresc să obțină reparațiile în natura sau prin echivalent prevăzute de lege să urmeze, în prealabil, procedura administrativă a notificării, ceea ce contravine art. 21 alin. (4) din Constituție, care prevede că jurisdictiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând ca

art. 20-24 din Legea nr. 10/2001

nu instituie o jurisdicție specială administrativă, care este, potrivit art. 21 alin. (4) din Constituție, facultativă și gratuita, ci o procedură administrativă prealabilă, menita sa degreveze activitatea instanțelor de cauze ce pot fi soluționate pe cale necontencioasă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 12 decembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 2.443/2004, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Excepția a fost ridicată de către Dan Stanescu cu prilejul soluționării unei acțiuni în revendicare imobiliară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esenta, ca

art. 20-24 din Legea nr. 10/2001

contravin art. 21 alin. (4) din Constituție și ca, fiind anterioare revizuirii Legii fundamentale, ar trebui considerate ca abrogate în temeiul

art. 154 din Legea fundamentală. Astfel, Legea nr. 10/2001

stabilește obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificării pentru obținerea reparațiilor în natura sau prin echivalent pe care le prevede, ceea ce contravine, în opinia autorului excepției, art. 21 alin. (4) din Constituție, care prevede că jurisdictiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază ca excepția de neconstituționalitate nu este intemeiata. În acest sens, arata ca

Legea nr. 10/2001

"instituie o procedură administrativă de restituire în natura a imobilelor preluate în mod abuziv, precum și controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, iar nu o jurisdicție specială administrativă, astfel încât nu se poate aprecia ca dispozițiile art. 20-24 ar contraveni prevederilor Constituției".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Președintele Camerei Deputaților apreciază ca dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arata ca " Legea nr. 10/2001

instituie o procedură administrativă prin care persoanele interesate pot cere restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și reglementează și controlul asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, control ce cade în sarcina instanțelor judecătorești [...]. Prin urmare, nu suntem în prezenta unei jurisdicții administrative și, în acest caz, nu sunt incidente prevederile art. 21 alin. (4) din Constituția României".

Guvernul considera ca textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit prin mai multe decizii ca "jurisdictiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se desfășoară conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedura asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta. În consecința, prin textele criticate nu se instituie o jurisdicție specială administrativă, ci o procedură administrativă prealabilă, menita sa degreveze activitatea instanțelor de cauze ce pot fi soluționate pe cale administrativă, stabilindu-se totodată și controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri".

Avocatul Poporului arata, de asemenea, ca excepția ridicată este neîntemeiată. Astfel, "procedura notificării, reglementată de dispozițiile legale criticate, nu este o procedură administrativ-jurisdicțională, deoarece nu are ca obiect verificarea legalității sau temeiniciei unui act administrativ emis. Pe cale de consecința, instituirea obligativitatii notificării în procesul de retrocedare a imobilelor ce formează obiectul

Legii nr. 10/2001

nu contravine prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituție".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 20: "(1) Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naționala, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatista sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natura, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrala sau locală ori o organizație cooperatista este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egala cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natura este cerută.

(3) În cazul primăriilor restituirea în natura sau prin echivalent către persoana indreptatita se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București.

(4) Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) și (2), în cazul bunurilor deținute de o organizație cooperatista, persoana indreptatita poate opta și pentru măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri ori servicii sau despăgubiri bănești.";

- Art. 21: "(1) Persoana indreptatita va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natura a imobilului. în cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.

(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a carei circumscripție teritorială se afla imobilul solicitat sau în a carei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va inregistra notificarea și o va comunică persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării.

(4) Notificarea înregistrată face dovada deplina în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.

(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natura sau prin echivalent.";

- Art. 22: "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atesta aceasta calitate vor fi depuse ca anexe la notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 23: "(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

(2) Persoana indreptatita are dreptul sa susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură. În acest scop ea va fi invitata în scris, în timp util, sa ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare.

(3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării.

(4) Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natura a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forta probanta a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară.

(5) Decizia sau, după caz, dispoziția prevăzută la alin. (4) trebuie pusă în executare în termen de 3 ani de la data primirii ei de către persoana indreptatita.

(6) Prevederile alin. (1)-(5) sunt aplicabile și dispozițiilor emise de primari potrivit art. 20 alin. (3).";

- Art. 24: "(1) Dacă restituirea în natura nu este aprobată sau nu este posibila, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

(2) În cazul imobilelor cu destinația de locuințe, dacă restituirea în natura nu este posibila, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești. Persoana indreptatita poate opta pentru celelalte forme de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

(3) În termen de 60 de zile de la primirea ofertei persoana indreptatita este obligată sa răspundă în scris dacă accepta sau refuza oferta. Lipsa răspunsului scris echivaleaza cu neacceptarea ofertei.

(4) Dacă oferta acceptată consta în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederile art. 23 alin. (4).

(5) Dacă oferta acceptată consta în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, după caz.

(6) Dacă oferta acceptată consta în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau, după caz, în acțiuni, persoana indreptatita va urma procedura prevăzută la cap. IV.

(7) Dacă oferta este refuzată potrivit alin. (3), persoana indreptatita poate ataca în justiție decizia prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia.

(8) Competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se afla sediul unității deținătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac."

În susținerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege autorul excepției invoca încălcarea prevederilor art. 21 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative și gratuite".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca textele criticate din

Legea nr. 10/2001

stabilesc obligativitatea procedurii administrative prealabile a notificării pentru obținerea reparațiilor în natura sau prin echivalent pe care legea le prevede, precum și controlul judecătoresc asupra actelor emise în cadrul acestei proceduri, iar nu o jurisdicție specială administrativă, asa cum în mod eronat susține autorul excepției.

Jurisdictiile speciale administrative reprezintă o activitate jurisdicțională realizată de un organ de jurisdicție ce funcționează în cadrul unei instituții a administrației publice sau al unor autorități administrative autonome, care se desfășoară conform procedurii imperative prevăzute într-o lege specială, procedura asemănătoare cu cea a instanțelor de judecată, desfășurată însă paralel și separat de aceasta.

Nici o dispoziție constituțională nu interzice ca, prin lege, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, cum este, spre exemplu, procedura recursului administrativ gratios sau a celui ierarhic ori procedura notificării prealabile a unei autorități, instituții sau persoane.

Pe de altă parte, problema constituționalității diferitelor proceduri administrative prealabile a fost supusă în mai multe randuri controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală invocate și în prezenta cauza, soluția constanta fiind aceea de respingere a excepțiilor ca neintemeiate. În acest sens pot fi amintite Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 2 iunie 2004, și Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura a impune o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de fața.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20, art. 21, art. 22, art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Dan Stanescu în Dosarul nr. 2.443/2004 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.