Decizia nr. 322/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Rusu - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Frarom Internațional Est" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 394/2005 al Curții de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 394/2005, Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Frarom Internațional Est" - S.R.L. din Iași cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 746 din 24 septembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.832/2003 al Tribunalului Iași.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin atât principiului constituțional al egalității în drepturi, cât și libertății contractuale, consacrate, în opinia sa, de art. 30, 40 și 45 din Constituție. În acest sens arată că "egalitatea cetățenilor în fața legii înseamnă exclusiv egalitatea contractuală, egalitatea de poziție în momentul negocierilor și al semnării actelor bilaterale, în absența oricărei forme de constrângere". Acest principiu "nu poate să permită nerespectarea obligațiilor asumate, printr-o protejare excesivă și lipsită de temei legal a uneia dintre cele două părți semnatare, în detrimentul celeilalte", așa cum consideră că face textul de lege criticat. În continuare, susține că libertatea contractuală presupune libertatea de exprimare, de asociere și accesul liber al persoanei la o activitate economică și, atât timp cât nu se pune problema lipsei capacității de exercițiu a uneia dintre părți, "protejarea excesivă a salariatului căruia îi este legitimată acțiunea de nerespectare a convenției legal încheiate aduce prejudicii nejustificate angajatorului și contravine principiilor constituționale invocate".

Curtea de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că art. 38 din Codul muncii nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. În acest sens arată că textul de lege criticat asigură, pe de o parte, un minimum de garanție pentru salariat, iar pe de altă parte, reflectă un anumit echilibru între interesele patronului și dreptul persoanelor fizice de a-și câștiga existența prin muncă. De asemenea, arată că limitarea într-o anumită măsură a principiului libertății contractuale trebuie apreciată prin prisma art. 49 din Constituție, text ce admite posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți, după caz, prin lege, cu respectarea principiului proporționalității între dimensiunea restrângerii și situația care a determinat-o.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens arată că textul de lege criticat nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, ci "constituie o concretizare a prevederilor constituționale ale art. 41, ce consacră dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, în vederea evitării eventualelor abuzuri din partea angajatorilor, în considerarea specificului raporturilor juridice de muncă, caracterizate, în mod esențial, prin subordonarea salariaților față de angajatori, în folosul cărora prestează munca". În acest sens invocă și jurisprudența Curții Constituționale, prin

Decizia nr. 494/2004 , în care s-a statuat că măsurile de protecție a salariaților, prevăzute de dispozițiile legale criticate, sunt de natură "să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de eventualele abuzuri sau amenințări din partea angajatorilor" și nu pot fi considerate a fi un privilegiu, contrar dispozițiilor art. 16 din Constituția României, atât timp cât "se justifică în considerarea situației unei anumite categorii sociale care reclamă o astfel de protecție". Pe de altă parte, amintește că, potrivit dispozițiilor anexei Cărții sociale europene, care precizează câmpul de aplicare al acestui act internațional, se arată că, în privința persoanelor protejate, "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată ca discriminatorie". În sfârșit, arată că susținerile autorului excepției sunt neîntemeiate și în raport cu celelalte dispoziții constituționale invocate de autorul excepției, "deoarece dispozițiile legale criticate nu conțin prevederi care să îngrădească, în vreun mod, libertatea de exprimare, dreptul de asociere ori libertatea economică și, prin urmare, nu se poate susține că ar restrânge exercițiul acestor drepturi constituționale".

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 38 din Codul muncii sunt constituționale. Astfel, arată că acest text de lege nu instituie privilegii ori discriminări, ci "măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri din partea angajatorilor". Măsurile de protecție nu pot fi considerate însă ca fiind contrare principiului constituțional al egalității în drepturi, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție. În acest sens invocă și soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 494/2004

și

Decizia nr. 107/2000 . Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituție, arată că aceasta nu este întemeiată, întrucât, prin dispozițiile legale criticate, nu este încălcat dreptul oricărei persoane de a desfășura o activitate economică, nu este îngrădită libera inițiativă și nici exercitarea acesteia, în condițiile legii. Referindu-se la prevederile art. 30 și 40 din Constituție, Avocatul Poporului arată că acestea nu au incidență în cauză, domeniile lor de incidență fiind diferite de obiectul de reglementare al normei deduse controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziții potrivit cărora "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate".

În susținerea neconstituționalității acestui text de lege autorul excepției invocă prevederile art. 16 alin. (1), art. 30, 40 și 45 din Constituție, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.";

- Art. 40: "(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere.

(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale.

(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică.

(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.";

- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că art. 38 din Codul muncii a mai fost supus controlului de constituționalitate prin invocarea unor critici și argumente asemănătoare celor din prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 494 din 11 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 18 ianuarie 2005, Curtea a statuat că interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților este o măsură de protecție a acestora din urmă, menită să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecție nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția din decizia anterioară își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 45 din Constituție, Curtea constată că autorul excepției pleacă de la o premisă falsă, și anume a absolutizării dreptului consacrat de acest text constituțional. Astfel, esența dispozițiilor acestui articol din Constituție consacră posibilitatea oricărei persoane de a iniția și întreprinde o activitate cu scop lucrativ. Cu toate acestea, textul constituțional precizează că acest drept trebuie să fie exercitat în condițiile legii. Astfel, legiuitorul a fost în drept ca, reglementând conținutul libertății economice, să țină cont de considerațiile speciale menite să asigure protecția salariaților, atât timp cât prin aceasta nu a negat însăși existența accesului liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora.

În sfârșit, analizând criticile autorului excepției, raportate la dispozițiile art. 30 și 40 din Constituție, Curtea constată că aceste dispoziții nu pot fi apreciate ca având vreo incidență în cauză. Astfel, nici conținutul libertății de exprimare și nici cel al dreptului la asociere nu se referă la libertatea contractuală în sensul precizat de autorul excepției. Așa fiind, și sub acest aspect, critica de constituționalitate urmează să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Frarom Internațional Est" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 394/2005 al Curții de Apel Iași - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.