HG nr. 867/2005
privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Finanțelor Publice
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000
pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare al activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, situate în municipiul Timișoara și în municipiul Târnăveni, identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2
Trecerea în domeniul privat al statului a imobilelor prevăzute la art. 1 se face în vederea valorificării acestora.
Articolul 3
Se împuternicesc Ministerul Finanțelor Publice și unitățile teritoriale ale acestuia ca administratori direcți să valorifice în condițiile legii imobilele prevăzute la art. 1 și să actualizeze în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul finanțelor publice, Ionel Popescu București, 28 iulie 2005. Nr. 867.
Anexa DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor aflate în administrarea Ministerului Finanțelor Publice,
care trec din domeniul public al statului în
domeniul privat al statului în vederea valorificării
Nr. crt.
Locul unde sunt situate imobilele
Persoana juridică care administrează imobilele
Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului
Valoarea de inventar (în ROL)
Numărul de inventar atribuit de Ministerul Finanțelor Publice
1.
Municipiul Timișoara, str. Pop de Băsești nr. 2, județul Timiș
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș
Spații de depozitare și producție
12.425.996.549
-
- suprafața construită = 993 m2
- suprafața desfășurată = 2.979 m2
2.
Municipiul Târnăveni, Str. Republicii nr. 51, județul Mureș
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Spațiu administrativ
1.523.200.000
149.229
- suprafața construită = 348 m2
- suprafața desfășurată = 973,36 m2
- suprafața utilă = 411 m2
3.
Municipiul Târnăveni, Str. Republicii nr. 51, județul Mureș
Județului Mureș Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Mureș
Teren
88.118.820
149.230
- suprafața = 135 m2
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.