Decizia nr. 167/2005

Articolul 330

pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă aveau următorul cuprins: "Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Supremă de Justiție, hotărârile judecătorești irevocabile pentru următoarele motive:

1. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

2. când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică;".

La data sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 4 noiembrie 2004, dispozițiile art. 330 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă erau abrogate expres, fără a fi preluate, prin

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în acestea a fost preluată în

art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, aprobat cu modificări și completări prin

art. I pct. 11 din Legea nr. 195/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care se aplică de fapt în speță. În consecință, prin prezenta decizie Curtea Constituțională urmează să se pronunțe cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: "Hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate."

În sfârșit, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie și prevederile

art. 12, 22 și 30 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , republicată, care avea următorul conținut:

- Art. 12: "Președintele, vicepreședintele, președinții de secții și ceilalți judecători ai Curții Supreme de Justiție sunt numiți prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, făcută la recomandarea ministrului justiției, pe o perioadă de 6 ani.

În cazul în care mandatul președintelui, al vicepreședintelui, al președintelui de secție sau al unui judecător al Curții Supreme de Justiție a încetat înainte de expirarea duratei pentru care acesta a fost numit, în funcția respectivă va fi numită, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, o altă persoană. Mandatul președintelui, al vicepreședintelui, al președintelui de secție sau al judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei mandatului pe care l-a avut predecesorul pe care l-a înlocuit.";

- Art. 22: "Secțiile Curții Supreme de Justiție, în raport cu competența fiecăreia, judecă recursurile în anulare declarate împotriva hotărârilor definitive pronunțate de judecătorii, tribunale, curți de apel și instanțele militare.";

- Art. 30: "Recursul în interesul legii și recursul în anulare pot fi introduse chiar dacă pentru aceleași temeiuri s-a pronunțat instanța în recursul declarat de părți."

La data sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 4 noiembrie 2004 dispozițiile

art. 12 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993

erau abrogate expres, fără a fi preluate, prin dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, iar dispozițiile

art. 22 și 30 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993

erau abrogate expres, fără a fi preluate, prin dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 11 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 alin. (2) și ale art. 125 alin. (1) din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.";

- Art. 125 alin. (1): "Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile legii."

În opinia autorilor sunt încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful întâi și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul conținut:

- Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 14: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

În sfârșit, autorii excepției consideră că este încălcat și art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție, care are următorul conținut: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

I. La data sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 4 noiembrie 2004 dispozițiile art. 330 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă erau abrogate expres, fără a fi preluate, prin

art. I pct. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 nr. 28 iunie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 195 din 25 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004. În consecință, în temeiul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia", excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

II. Cea de-a doua critică de neconstituționalitate privește dispozițiile

art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , care, în opinia autorilor excepției, îi supune unui tratament discriminatoriu în raport cu ceilalți justițiabili, cărora nu li se mai aplică normele privitoare la recursul în anulare, întrucât acestea au fost abrogate. Examinând susținerile formulate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 că "Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite", or, situațiile în care se află cele două categorii de justițiabili sunt diferite, motiv pentru care și tratamentul juridic aplicabil este unul diferit.

III. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor

art. 12, 22 și 30 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , Curtea constată că la data sesizării sale prin Încheierea din 4 noiembrie 2004 dispozițiile

art. 12 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993

erau abrogate expres, fără a fi preluate, prin dispozițiile art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, iar dispozițiile

art. 22 și 30 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993

erau abrogate expres, fără a fi preluate, prin dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004.

În consecință, în temeiul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12, 22 și 30 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 pct. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ilie Verza, Chertes Daniela, Sergiu Diaconescu, Szilagyi Melinda, Tofalvi Mihaela, Liliana-Mariana Moțocan, Simona Pojar, Iulian Bălan, Szocs Barna, Ioan-Eugen Maier, Ionela Buliga, Mihaela Vasiescu, Diana-Persida Popa, Cristin-Nicolae Popa, Marcela Iuja Petricu, Adriana Oltean, Elena Câmpean, Ardeleana Ciceu, Ioana-Maria Pop, Maria Havadtoi, Anca Cordoș, Cătălina Danciu, Elena-Steluța Ianosi, Delia Buda, Ileana Maxim, Eotvos Marta, Marilena Lăpușan, Meszaros Csilla, Liliana Buzan, Gabriela Bârsan, Kovacs Piroska-Melinda, Meszaros Magda, Cornelia Moldovan, Bodi Agnes, Floarea Todoran, Galambfalvi Annamaria, Bobletec Minerva, Claudia Cotârlan, Rodica Rus, Sabina Rădulescu, Elena Fărcaș, Ileana Mihaela Pițui, Liliana Trifan, Viorica Balint, Florentina Cotoi, Simona Popescu, Livia Cozma, Dalia Roman, Ramona Graur, Daciana Lazăr și Szombatfalvi Bianca în Dosarul nr. 1.965/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar.

III. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12, art. 22 și

art. 30 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , excepție ridicată de aceiași autori în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2005.