Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 325/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II alin. (1), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului

prezumat în vigoare

Data actului: 14 iunie 2005
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 756 din 19 august 2005
Citat de: 5 acte
Citează: 11 acte
Structură: 1 articol · 22.378 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

OG nr. 72/2004 13 august 2004 (prevederi anume) pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 72/2004

pentru modificarea

art. 39 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Academia Cațavencu" - S.A. din București în Dosarul nr. 4.495/2004 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2005 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14 iunie 2005.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 4.495/2004, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 72/2004

pentru modificarea

art. 39 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Academia Cațavencu" - S.A. din București într-o cauză de contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale: art. 40 alin. (1), referitor la dreptul de asociere ce implică "și dreptul de a opta pentru un anumit nume comercial, care este parte componentă a patrimoniului", prin aceea că potrivit principiului simetriei juridice reținut în această materie de doctrină, cel ce a stabilit denumirea persoanei juridice tot acela o poate schimba; art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (5), întrucât, conform doctrinei, "firma", alături de celelalte elemente ale fondului de comerț (emblema, clientela și vadul comercial), reprezintă un element activ din patrimoniul comerciantului, astfel că din reglementarea criticată reiese intenția legiuitorului de a transfera denumirile "academic-științific" și "academie" în patrimoniul exclusiv al statului, măsură ce "echivalează cu un act de expropriere a unui bun incorporabil, parte a fondului de comerț";

art. 15 alin. (2), deoarece Ordonanța Guvernului nr. 72/2004

înțelege să "reconfigureze situații juridice anterioare"; art. 45, "ca o consecință a celor de mai sus". Se invocă și încălcarea

art. 1 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, precum și

art. 38 din Decretul nr. 31/1954

privind persoanele fizice și persoanele juridice.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, "întrucât reclamanta nu deține exclusivitate asupra firmei, iar legiuitorul poate introduce restricții sau interziceri asupra înscrierii unei firme". Cât privește invocarea încălcării art. 15 alin. (2) din Constituție, consideră că "nu este afectată înscrierea firmei până la apariția actului normativ, iar teoria «dreptului câștigat» printr-o lege anterioară nu are legătură cu principiul neretroactivității legii".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată. Mai întâi, remarcă faptul că "reclamanta nu a circumscris obiectul criticii de neconstituționalitate, apreciind că

Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 , în integralitatea sa, este contrară prevederilor constituționale ce garantează neretroactivitatea legii, libertatea de asociere, dreptul de proprietate privată și libertatea economică". Guvernul, în realitate, consideră că obiectul excepției îl constituie "prevederile art. II din Ordonanță". În continuare, cu privire la susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, invocând jurisprudența Curții Constituționale în interpretarea noțiunii de "retroactivitate a legii", arată că "prin stabilirea în sarcina persoanelor juridice a căror firmă conține unul dintre termenii «științific», «academie», «academic», «universitate», «universitar» și alte denumiri asemănătoare acestora, de natură să sugereze sau să imprime persoanei juridice respective caracterul de instituție publică ori de interes public, a obligației de modificare a denumirii, în mod corespunzător, într-un termen dat, nu se aduce atingere unui drept constituit sub imperiul unei legi anterioare, ci se modifică regimul juridic al acestui drept, exercitarea sa fiind condiționată de solicitarea/obținerea acordului instituției abilitate de lege și, în cazul neobținerii acordului, de modificarea firmei". Guvernul menționează, în sprijinul acestui punct de vedere, deciziile Curții Constituționale nr. 3 din 2 februarie 1993, nr. 5 din 23 februarie 1993 și nr. 294 din 6 iulie 2004. În legătură cu susținerile privind neconstituționalitatea

art. II alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 , în raport cu art. 44 și 136 din Constituție, arată că prevederile de lege criticate nu sunt contrare acestor dispoziții "întrucât, prin impunerea modificării firmei în sensul excluderii termenilor enunțați anterior, nu se aduce atingere existenței persoanei juridice, ci se stabilesc doar condiții cu privire la derularea activității acesteia", iar "restrângerile aduse dreptului de proprietate al debitorului prin fixarea de noi condiții de exercitare a activității (modificarea firmei) sunt justificate de necesitatea apărării interesului general al societății de a nu denatura conotația unor termeni ce reprezintă simboluri ale ființei naționale și ale valorilor acesteia". Guvernul mai arată că stabilirea unui "raport de proporționalitate între obiectivul de interes general urmărit și nivelul limitării aduse" trebuie realizată "în concreto, simpla existență a legii neavând ca efect încălcarea acestui drept și implicit neconformitatea cu norma constituțională". În finalul acestui punct de vedere se apreciază că principiul liberului acces la o activitate economică, statuat de art. 45 din Constituție, nu intră în contradicție cu exercitarea de către stat a dreptului său de a reglementa regimul de înmatriculare a comercianților, iar dispozițiile constituționale ale art. 40 nu sunt incidente în cauză.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 72/2004

sunt constituționale. Instituirea obligației persoanelor juridice de a solicita acordul autorității competente pentru folosirea denumirii firmei lor și, în caz contrar, sancționarea acestora nu încalcă dreptul de proprietate și nici nu echivalează cu o expropriere, ci reprezintă consecința încălcării unor dispoziții legale, ceea ce este în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituție. Nu se poate reține că dispozițiile de lege criticate aduc atingere art. 45 din Constituție, întrucât, potrivit acestui text, accesul liber al persoanei la o activitate economică și libera inițiativă se exercită în condițiile legii. Apreciază că din formularea textelor de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate rezultă că acestea se aplică pentru viitor, de la data intrării lor în vigoare, și nu produc efecte retroactive. Consideră că prevederile art. 40 alin. (1) din Constituție nu sunt relevante în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul ei, precum și așa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 72/2004

pentru modificarea

art. 39 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului.

În opinia autorului excepției ordonanța criticată contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituționale ale: art. 40 alin. (1) - "Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere", art. 44 alin. (1) - "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", art. 136 alin. (5) - "Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice", art. 15 alin. (2) "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile" și art. 45 - "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate".

De asemenea, se invocă încălcarea

art. 1 din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale,

art. 38 din Decretul nr. 31/1954

cu privire la persoanele fizice și persoanele juridice și art. 30 alin. 1 și

art. 42 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului.

Din examinarea criticilor formulate în legătură cu

Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 , constând, în esență, în susținerea că "obligația instituită de

Ordonanța Guvernului nr. 72/2004

în sensul schimbării în termen de trei luni de la apariția acesteia a denumirii pe care o avem deja înregistrată la Registrul comerțului, aceea de Societatea Comercială «Academia Cațavencu»", rezultă că, în realitate, excepția de neconstituționalitate are ca obiect art. II alin. (1), (3) și (4) din ordonanță, așa încât, în prezenta cauză, doar aceste din urmă dispoziții vor face obiectul controlului de constituționalitate.

Articolul II

alin. (1) [astfel cum a fost modificat prin

art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2005 ], alin. (3) și (4) [astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din

Legea nr. 519/2004

privind aprobarea ordonanței], din

Ordonanța Guvernului nr. 72/2004

prevede:

"(1) În cazul firmelor înmatriculate până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 183/2004

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 15/2003

pentru completarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului, persoanele juridice deținătoare ale acestora sunt obligate să solicite acordul autorității competente pentru folosirea denumirii, în condițiile legii, în termen de maximum 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe. [...];

(3) În cazul în care firma conține cuvintele: «științific», «academie», «academic», «universitate», «universitar», «școală», «școlar» sau derivatele acestora, persoana juridică este obligată să își modifice în mod corespunzător denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

(4) În cazul în care autoritatea competentă refuză eliberarea acordului prevăzut la alin. (1), persoana juridică este obligată să își modifice în mod corespunzător denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data la care refuzul de emitere a acordului rămâne irevocabil, prin epuizarea căilor de atac prevăzute de lege."

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională reține:

O primă critică se întemeiază pe încălcarea art. 40 alin. (1) din Constituție, referitor la dreptul de asociere, a

art. 1 din Legea nr. 31/1990

și a

art. 38 din Decretul nr. 31/1954 , precum și a principiului simetriei juridice. Analizând dispozițiile menționate, Curtea constată că art. 40 din Constituție nu este incident în cauză, întrucât privește "Dreptul de asociere", că principiul simetriei juridice nu este un principiu constituțional, precum și că exercitarea controlului de constituționalitate se realizează doar prin raportare la texte din Constituție, nu și prin raportare la prevederi din alte acte normative. Așa fiind, aceste susțineri sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse.

O altă critică de neconstituționalitate constă în susținerea potrivit căreia

Ordonanța Guvernului nr. 72/2004

înțelege să "reconfigureze situații juridice anterioare", ceea ce, în opinia autorului excepției, contravine art. 15 alin. (2) din Constituție, referitor la neretroactivitatea legii. într-adevăr, art. II alin. (3) din ordonanță stabilește pentru persoana juridică obligația modificării în mod corespunzător a denumirii firmei în cazul în care aceasta conține cuvintele menționate în text, într-un termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a ordonanței. Așadar, Curtea constată că aceste dispoziții nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicării legii noi referitoare la schimbarea unei situații juridice pentru viitor. De altfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, Curtea Constituțională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". Astfel, textul de lege criticat se aplică de la data intrării sale în vigoare, legiuitorul instituind prin alin. (1) al art. II din ordonanță, în redactarea modificată prin

art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2005

pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administrației publice centrale, termenul de 9 luni înăuntrul căruia persoanele juridice care intră sub incidența reglementării să poată face demersurile necesare obținerii acordului autorității competente prevăzute de alin. (3) al

art. 39 din Legea nr. 26/1990 . Acesta este și sensul în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 188 din 31 martie 2005 , cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I și

art. II alin. (1), (5), (6) și (7) din Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 , cu modificările ulterioare, într-o cauză în care, ca și în prezentul dosar, s-a invocat încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, cu o motivare asemănătoare.

Potrivit altor susțineri de neconstituționalitate, reglementarea criticată "atentează la patrimoniul firmei noastre și în chip evident la dreptul de proprietate asupra acestuia", întrucât, conform doctrinei, "firma", alături de celelalte elemente ale fondului de comerț (emblema, clientela și vadul comercial), reprezintă un element activ din patrimoniul comerciantului, iar intenția legiuitorului de a transfera denumirile "academic-științific" și "academie" în patrimoniul exclusiv al statului "echivalează cu un act de expropriere a unui bun incorporabil, parte a fondului de comerț". În consecință, se consideră că, deoarece "în exercitarea comerțului firma devine un element de atragere a clientelei și sub acest aspect dobândește o valoare economică", art. II alin. (1), (3) și (4) din ordonanță încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului de proprietate și a creanțelor asupra statului, ale căror conținut și limite sunt stabilite prin lege, precum și ale art. 136 alin. (5), care consacră inviolabilitatea proprietății private, în condițiile legii.

Examinând aceste susțineri, Curtea reține că, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", prevederile art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu art. 1 alin. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următorul cuprins: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Curtea Constituțională constată că respectarea dreptului de proprietate privește orice drepturi patrimoniale, întrucât, sub acest aspect, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunile de "bunuri" și "proprietate" au un sens care "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale [...], anumite alte drepturi și interese patrimoniale pot, de asemenea, constitui «drept de proprietate» și deci «bunuri», în sensul acestei dispoziții" (Cauza "Beyler împotriva Italiei", 2000). De asemenea, sub același aspect, în cazul "Van Marle și alții împotriva Olandei", 1986, având ca obiect contestațiile formulate de reclamanți împotriva deciziilor prin care li s-au respins cererile de înmatriculare ca experți contabili autorizați, cu motivarea că aceste decizii le-au diminuat veniturile și valoarea întreprinderilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "într-adevăr clientela se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun în sensul primei fraze a art. 1, text care devine aplicabil în speță". În aceeași cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că "refuzul înmatriculării a alterat profund condițiile activității profesionale a petiționarilor și a antrenat o diminuare a veniturilor lor, a valorii clientelei și, mai general, a întreprinderii acestora. Deci, a existat o ingerință în dreptul lor la respectul bunurilor. Totuși, aceasta s-a arătat a fi justificată, căci legea urmărea un scop de interes general, iar un echilibru just între mijloacele utilizate și scopul vizat erau asigurate îndeosebi prin existența unui regim tranzitoriu. Curtea a tras astfel concluzia absenței încălcării art. 1 al Protocolului." Așadar, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, din care menționăm, de exemplu, și Cazul Raimondo împotriva Italiei, 1994, precum și Cazul Marckx împotriva Belgiei, 1979, o ingerință a autorității privind respectul proprietății poate exista dacă este justificată de o cauză de interes general, în condițiile prevăzute de lege și având în vedere criteriul proporționalității. În prezenta cauză exigențele menționate sunt respectate. Astfel, prevederile criticate, cuprinse în

art. II alin. (1), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 , aprobată prin

Legea nr. 519/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.109/2004, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile numai acelor firme care conțin cuvintele sau sintagmele menționate de dispozițiile de lege și care sunt de natură să creeze confuzie cu denumirea unei instituții publice ori de interes public. Printr-o normă imperativă legiuitorul poate da prioritate interesului public. Numele de "Academie" este rezervat, în general, instituțiilor de consacrare științifică și culturală. Acest termen nu poate fi legat decât de o activitate cultural-științifică de înalt nivel, de cercetare sau de instruire. În vederea apărării interesului general, legiuitorul a instituit o interdicție absolută în domeniu, așa cum rezultă din

art. 39 alin. (2) din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului, modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 72/2004 , aprobată cu modificări prin

Legea nr. 519/2004 . Firmele înmatriculate, vizate de textul criticat, sunt obligate să își modifice în mod corespunzător denumirea într-un termen de maximum 3 luni de la data la care refuzul de emitere a acordului pentru folosirea în continuare a denumirii rămâne irevocabil, prin epuizarea căilor de atac prevăzute de lege și doar ulterior acestui moment sunt aplicate sancțiunile prevăzute de art. II alin. (5) din ordonanță, constând în amendă și dizolvarea de drept a persoanei juridice, urmată de lichidare, precum și radierea din registrul comerțului, în condițiile legii. Așa fiind, Curtea nu poate reține că prin prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate sunt încălcate dispozițiile art. 44 alin. (1) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție.

Condițiile impuse prin lege în ceea ce privește denumirea persoanei juridice nu aduc atingere dreptului acesteia privind liberul acces la o activitate economică, precum și la libera inițiativă în exercitarea ei. În concluzie, Curtea nu poate reține, așa cum susține autorul excepției, încălcarea prevederilor art. 45 din Constituție.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1), (3) și (4) din Ordonanța Guvernului nr. 72/2004

pentru modificarea

art. 39 din Legea nr. 26/1990

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent șef,
Gabriela Dragomirescu
____________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.