Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1076/2005

privind asistența acordată de statul român, cu titlu gratuit, pentru Afganistan, în vederea formării de specialiști în domenii de interes pentru acest stat

prezumat în vigoare

Data actului
15 septembrie 2005
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 853 din 21 septembrie 2005
Citează
1 act
Structură
4 articole · 2.278 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă acordarea a 5 burse de studii universitare sau postuniversitare complete în România pentru tineri din Afganistan, în domenii de interes pentru partea afgană.

Articolul 2

Cele 5 burse vor fi acordate anual pe durata a 5 ani universitari, începând cu anul universitar 2005/2006.

Articolul 3

Bursele acordate de statul român constau în:

a) proces de învățământ gratuit;

b) bursă lunară, la cuantumul stabilit pentru toți cetățenii străini, bursieri ai statului român, pe toată perioada anului calendaristic, inclusiv pe perioadele vacanțelor aferente, precum și pentru perioada până la susținerea examenului terminal din sesiunea imediat următoare finalizării studiilor și 30 de zile după, pentru obținerea diplomei aferente;

c) asistență medicală în regimul studenților români, pe perioada șederii;

d) cazare gratuită în căminele studențești, pe perioada șederii;

e) transport intern în regimul studenților români, pe perioada șederii;

f) transport internațional gratuit la începerea și finalizarea studiilor.

Articolul 4

(1)

Finanțarea cheltuielilor determinate de aplicarea prezentei hotărâri se asigură din bugetul Ministerului Educației și Cercetării, pentru anul 2005.

(2)

Pentru anii de studii următori finanțarea cheltuielilor se asigură anual de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul educației și cercetării,
Dumitru Miron,
secretar de stat
p. Ministrul afacerilor externe,
Lucian Leuștean,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
București, 15 septembrie 2005.
Nr. 1.076.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.