Decizia nr. 448/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) și ale
art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Megastar Selena Com" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 825/2005 al Judecătoriei Dej.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca fiind neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 41 și art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 825/2005, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale
art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Megastar Selena Com" - S.R.L. din Dej într-o cauză ce are ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii contravin prevederilor art. 41 și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, deoarece instituie pentru angajator obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă.
Apreciază că se îngrădește dreptul la muncă al cetățenilor, se creează disconfort și o serie de dificultăți angajatorului, pus în situația să încheie contractul de muncă în prima zi în care salariatul se prezintă la muncă.
Judecătoria Dej apreciază că excepția ridicată este neîntemeiată, întrucât reglementările legale criticate "nu sunt menite să îngrădească dreptul la muncă al angajaților, ci, din contră, ele sunt de natură să-i protejeze de abuzurile la care pot fi supuși din partea angajatorului în situația în care se preferă folosirea lor la muncă fără forme legale".
Consideră că dispozițiile de lege criticate nu au nici o legătură cu prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile de lege criticate constituie o măsură de protecție a salariaților, prin care se concretizează dispozițiile art. 41 din Constituție, prin asigurarea exercițiului neîngrădit al drepturilor și intereselor legitime ale salariaților, în vederea evitării eventualelor abuzuri din partea angajatorilor.
Apreciază că textele de lege criticate nu conțin prevederi care să afecteze obligația statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, precum și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție neavând de altfel incidență în cauză.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 276 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu conțin prevederi contrare dreptului la muncă și la protecția socială a muncii.
Arată că, în scopul eliminării oricăror discriminări la angajare și al asigurării stabilității raporturilor de muncă, în Codul muncii sunt prevăzute numeroase garanții menite să împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care "foarte importantă este stricta reglementare a condițiilor de încheiere a contractului individual de muncă". Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Consideră că raportarea dispozițiilor de lege criticate la prevederile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție nu are incidență în cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale
art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, având următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.";
- Art. 276 alin. (1) lit. d): "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [...]
d) primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă ori stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispozițiilor legale, cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei."
Ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate,
a fost modificată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, prilej cu care textul art. 16 alin. (1) a fost completat, în timp ce dispozițiile art. 276 alin. (1) lit. d) au fost preluate cu un conținut asemănător în cuprinsul art. 276 alin. (1) lit. e). Astfel, textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.";
- Art. 276 alin. (1) lit. e): "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [...]
e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 15.000.000 lei la 20.000.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăși valoarea cumulată de 1 miliard lei".
Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestor dispoziții legale, în noua redactare, întrucât soluția legislativă este aceeași cu cea anterioară modificării.
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 41 și ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție, care au următorul conținut:
- Art. 41: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.
(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.";
- Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta este neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Desfășurarea raporturilor juridice de muncă se efectuează în condiții anume reglementate, în deplină cunoștință a drepturilor și îndatoririlor părților. Siguranța și stabilitatea acestor raporturi prezintă interes general pentru întreaga societate și interes particular atât pentru angajatori, cât și pentru salariați. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerințe îl reprezintă contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă. În această convenție, negociată și liber consimțită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți.
Întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce răspunderi are, chiar și în cadrul soluționării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raportului de muncă și în formă scrisă, este în interesul ambelor părți.
Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine, în mod firesc, angajatorului. Existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură și cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salariată.
Prevederea obligației încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, precum și sancționarea neîndeplinirii acestei obligații legale nu îngrădesc în nici un fel exercițiul dreptului la muncă și, cu atât mai puțin, libertatea comerțului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale
art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003
- Codul muncii, excepție ridicată în fața Judecătoriei Dej de Societatea Comercială "Megastar Selena Com" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 825/2005.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 septembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.