Regulamentul din 23 august 2005
de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate la consumatorii captivi
prezumat în vigoare
1. Scop. Domeniu de aplicare. Terminologie
1.1. Prezentul regulament stabilește condițiile în care se realizează măsurarea cantităților de gaze naturale pe piața reglementată, la consumatorii captivi, în baza contractului de furnizare reglementată a gazelor naturale pentru consumatorii captivi.
1.2. Consumatorii captivi (persoana fizica sau juridică, română ori străină) sunt acei consumatori care sunt obligați, datorită configurației sistemului de distribuție, sa contracteze gaze naturale cu un anumit producător sau distribuitor, titular al licenței de furnizare. Categoriile de consumatori captivi sunt:
A. Consumatori casnici
B. Consumatori noncasnici, care pot fi:
. consumatori industriali;
. consumatori comerciali;
. alți consumatori noncasnici.
1.3. Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii pentru toți operatorii de distribuție titulari ai licenței de furnizare și pentru consumatorii captivi precizati la pct. 1.2.
1.4. Toate mijloacele de măsurare care se vor achizitiona pentru măsurarea cantităților de gaze la consumatorii captivi vor îndeplini prevederile prezentului regulament.
Terminologie
1.
Clasă de exactitate
- clasă de mijloace de măsurare care satisfac anumite condiții metrologice, destinate să mențină erorile în limitele specificate.
2.
Condiții de bază
- condiții specificate la care este transformată cantitatea de gaz măsurat (T = 288,15 K; p = 1,01325 bar, iar după data aderării României la Uniunea Europeană T = 273,15; p = 1,01325 bar).
3.
Consumator captiv
- consumatorul care, din considerente de reglementare, nu poate alege furnizorul.
4.
Consumator casnic
- consumator care achiziționează gaze naturale pentru consumul casnic propriu.
5.
Consumator noncasnic
- consumator care achiziționează gaze naturale ce nu sunt destinate consumului casnic propriu.
6.
Contor de gaze naturale
- aparat de măsurat care are funcția de a măsura, memora și afișa cantitatea de gaz care a trecut prin el.
7.
Contor de gaz cu membrană
- contor de debit în care volumul de gaz se măsoară prin umplerea și golirea succesivă a camerelor sale cu pereți deformabili.
8.
Contor de gaze cu pistoane rotative
- contor de gaz în care se formează un compartiment rigid între pereții unei camere staționare și un element (sau elemente) în mișcare. Fiecare ciclu de rotație al elementului (elementelor) deplasează un volum cunoscut de gaz care este înregistrat cumulativ și indicat de un dispozitiv indicator.
9.
Contor de gaze cu turbină
- contor de gaz în care forțele dinamice ale unui gaz aflat în mișcare produc rotația unei turbine cu o viteză proporțională cu volumul de gaz care trece prin turbină. Numărul de rotații al turbinei este semnalul de măsurare pentru volumul de gaz care a trecut prin contor.
10.
Contor de gaze cu ultrasunete
- contor de gaz care măsoară timpul de propagare a ultrasunetelor prin gazul aflat în curgere, între una sau mai multe perechi de traductoare ultrasonice. Timpul de propagare este semnalul de măsurare pentru indicarea volumului de gaz care a trecut prin contor.
11.
Convertor de volum
- dispozitiv electronic conectat la un contor de gaz care transformă automat volumul de gaz măsurat în condiții de lucru în volum de gaz în condiții de bază.
12.
Distribuitor de gaze naturale
- persoana juridică, română sau străină, autorizată și/sau licențiată, care are ca specific activitatea de distribuție a gazelor naturale, precum și comercializarea acestora către consumatorii captivi, într-o zonă delimitată.
13.
Furnizor de gaze naturale
- persoana juridică, română sau străină, titulară a licenței de furnizare a gazelor naturale.
14.
Gaze naturale
- gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide.
15.
Incertitudine de măsurare
- parametru asociat rezultatului unei măsurări, care caracterizează împrăștierea valorilor ce, în mod rezonabil, ar putea fi atribuite măsurandului.
16.
Indice Wobbe
- putere calorifică superioară volumică în condiții de referință specificate, împărțită la rădăcina pătrată din densitatea relativă în aceleași condiții de referință specificate la măsurare.
17.
Mijloc de măsurare
- toate măsurile, aparatele, dispozitivele, instalațiile, precum și mostrele de materiale și substanțe care materializează și conservă unități de măsură și furnizează informații de măsurare.
18.
Operator de sistem
- persoana juridică autorizată și/sau licențiată să opereze capacitatea sistemului de transport, de distribuție, de dispecerizare, de înmagazinare/stocare, de alimentare și de producție a gazelor naturale, în scopul menținerii siguranței parametrilor funcționali ai sistemului.
19.
Piața reglementată
- totalitatea activităților cu caracter de monopol natural și furnizarea la preț reglementat și în baza contractelor-cadru.
20.
Post de reglare
- ansamblul de aparate, armături și accesorii, amplasat într-o firidă sau cabină ori direct pe agregate tehnologice, prin care se fac reducerea și reglarea presiunii gazelor naturale.
21.
Post de reglare-măsurare
- ansamblul de aparate, armături și accesorii, amplasat într-o firidă sau cabină ori direct pe agregate tehnologice, prin care se face reducerea-reglarea presiunii, precum și măsurarea debitelor de gaze consumate.
22.
Punct de consum
- amplasamentul instalațiilor de utilizare ale unui consumator prin care se consumă gaze naturale.
23.
Sectorul gazelor naturale
- ansamblul agenților economici, activităților și instalațiilor aferente privind producția, transportul, tranzitul, înmagazinarea, dispecerizarea, distribuția, furnizarea și utilizarea gazelor naturale.
24.
Sistemul de distribuție
- ansamblul compus din conducte, instalații de reglare-măsurare, aparate și accesorii, situat între stațiile de predare și robinetele de branșament ale consumatorilor racordați la rețeaua de presiune joasă, respectiv până la ieșirea din stațiile/posturile de reglare de la consumatorul racordat la rețeaua de presiune redusă.
25.
Standarde de performanță
- normele tehnice și comerciale, economice și operaționale, cu caracter obligatoriu, referitoare la parametrii de calitate a serviciilor de transport, tranzit, înmagazinare/stocare, dispecerizare, distribuție și furnizare a gazelor naturale.
26.
Stație de reglare-măsurare-predare
- ansamblul instalațiilor de reducere și reglare a presiunii, măsurare a debitului, filtrare și odorizare, prin care gazul din conductele de transport intră în sistemul de alimentare a unor consumatori.
27.
Traductor de măsurare
- dispozitiv care face ca unei mărimi de intrare să îi corespundă, conform unei legi determinate, o mărime de ieșire
2. Documente de referința
2.1. Lista standardelor neobligatorii
Documentul
Denumirea
SR EN1359:2004
Contoare de gaz. Contoare de gaz cu membrană
SR EN12480:2002
Contoare de gaz. Contoare de gaz cu pistoane rotative
SR EN12261:2003
Contoare de gaz. Contoare de gaz cu turbină
SR EN12405:2004
Contoare de gaz. Dispozitive electronice de conversie a volumului de gaz
SR ISO/CEI 7816-4+A1:2000
Tehnologia informației. Cartele de identificare. Cartele cu circuit(e) integrat(e) cu contacte. Partea 4: Comenzi intersectoriale pentru interschimburi
SR 3317:2003
Gaz natural. Condiții tehnice de calitate
SR 13251:1996
Vocabular internațional de termeni fundamentali și generali în metrologie
SR EN ISO 5167-1:2004
Măsurarea debitului fluidelor cu dispozitive de măsurare a presiunii diferențiale introduse în conducte cu secțiune circulară sub sarcină. Partea 1: Principii și condiții generale
SR EN ISO 5167-2:2004
Măsurarea debitului fluidelor cu dispozitive de măsurare a presiunii diferențiale introduse în conducte cu secțiune circulară sub sarcină. Partea 2: Diafragme
SR ISO 13686:2001
Gaz natural. Definirea calității.
2.2. Alte documente
Documentul
Denumirea
OIML R32
Contoare de gaz cu turbină și cu pistoane rotative
NML 3-04-96
Contoare de gaz. Condiții tehnice și metrologice generale
NML 3-05-96
Contoare de gaz cu pereți deformabili
NML 004-05
Contoare de gaz și dispozitive de conversie a volumului
MID 22-2004
Directiva 2004/22/EC
3. Legislație conexă
Nr. crt.
Denumirea actului normativ
Nr. deciziei de aprobare emise de președintele ANRGN
Publicare în Monitorul Oficial al României
1.
-
nr. 679 din 28 iulie 2004
2.
Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11/1994, cu modificările ulterioare
-
nr. 212 din 28 august 1992
3.
Legea nr. 178/2003 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 104/1999 pentru modificarea și completarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 20/1992
-
nr. 338 din 19 mai 2003
4.
Hotărârea Guvernului nr. 862/2004 privind aprobareainstrucțiunilor de metrologie legală
-
nr. 567 din 28 iunie 2004
5.
Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 226/2003privind aprobarea listei cu tipurile de gaze și presiunile de alimentare utilizate de aparatele consumatoare de combustibili gazoși
-
nr. 339 din 19 februarie 2003
6.
Regulamentul de măsurare a gazelor naturale pe piața angro
-
-
7.
Contracte-cadru de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii captivi în vigoare
-
-
8.
Lista oficială în vigoare a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic al statului
-
-
4. Cerințe generale
4.1. Măsurarea comercială a gazelor naturale pe piața reglementată pentru consumatori captivi se realizează prin intermediul mijloacelor de măsurare.
4.2. Clasa de exactitate a mijloacelor de măsurare trebuie să fie mai buna sau cel puțin egala cu cea precizată în reglementările emise de ANRGN și reprezintă cerința minima contractuală.
4.3. Caracteristicile fiecărui component al sistemului de măsurare trebuie să corespundă caracteristicilor masurandului căruia i se adresează, astfel încât să fie asigurată incertitudinea necesară.
4.4. Mijloacele de măsurare utilizate trebuie să corespundă parametrilor de curgere (debit, presiune, temperatura), de calitate a gazelor naturale măsurate și de mediu în care acestea sunt montate.
4.5. Cerințele metrologice sunt cele impuse de legislația metrologica în vigoare.
4.6. Pentru gazele naturale tranzacționate la consumatorii captivi se efectuează conversia volumelor măsurate în condiții de lucru la condiții de baza, în conformitate cu prevederile pct. 6.12.
Condițiile de baza sunt p=1,01325 bar și T=288,15 K, iar după data aderării României la Uniunea Europeană, p=1,01325 bar și T=273,15 K.
Regimul de proprietate
4.7. Mijloacele de măsurare utilizate la măsurarea consumului de gaze la consumatorii captivi aparțin, de regula, operatorului de distribuție licențiat.
4.8. Operatorul de distribuție licențiat va accepta, la solicitarea consumatorului noncasnic, ca acesta sa monteze în SRM-uri, pe lângă sistemele de măsurare de baza, sisteme de măsurare proprii, numite sisteme de control, cu aceeași clasa de exactitate ca a celor de baza. Măsurarea cu sistemele de control nu este opozabilă masurarii cu sisteme de baza.
5. Caracteristici metrologice ale mijloacelor de măsurare
5.1. Se recomanda ca, din punct de vedere constructiv, contoarele de gaz cu membrana (pereți deformabili) să fie conforme cu prevederile SR EN 1359:2004.
Erorile maxime admise la verificarea metrologica pentru aceste tipuri de contoare sunt:
Debitul
Verificarea inițială
Verificarea în serviciu
Q(min) <= Q < 0,1 Q(max)
+/-3%
-6%, +3%
0,1 Q(max) <= Q <= Q(max)
+/-1,5%
+/-3%
5.2. Precizările privind caracteristicile tehnice și metrologice ale sistemelor de măsurare cu element deprimogen, cu contoare cu pistoane rotative, cu turbina și cu ultrasunete, precum și cele privind proiectarea SRM-urilor sunt prezentate în Regulamentul de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate pe piața angro.
5.3. Pe piața reglementată pentru consumatorii captivi se pot folosi și alte tipuri de mijloace de măsurare, cu condiția ca acestea să respecte legislația metrologica în vigoare privind mijloacele de măsurare utilizate în domenii de interes public, dar numai cu acordul operatorului titular al licenței de distribuție.
6. Cerințe tehnice. Calitatea gazelor naturale
6.1. Toate mijloacele de măsurare trebuie să fie realizate de către producători care dețin un sistem al calității certificat.
6.2. Contoarele de gaze naturale, în funcție de clasa de exactitate, trebuie să îndeplinească condițiile din tabelul de mai jos:
Clasa contorului
Q(max)/Q(min)
Q(max)/Q(t)
Q(r)/Q(max)
1,5
>= 150
>= 10
1,2
1,0
>= 20
>= 5
1,2
unde:
Q(max) - debitul maxim la care contorul furnizează indicații care satisfac cerințele cu privire la erorile maxime admise;
Q(min) - debitul minim la care contorul furnizează indicații care satisfac cerințele cu privire la erorile maxime admise;
Q(t) - debitul de tranzit; este debitul care desparte domeniul de debit în doua zone distincte, care au erori maxime admise diferite;
Q(r) - debitul de supraincarcare; este cel mai mare debit la care contorul poate funcționa pentru o perioadă scurta de timp fără să se deterioreze.
6.3. Pentru convertoare electronice de volum erorile maxime admise la verificarea metrologica sunt:
- ± 0,5% pentru condiții de referința, pentru toate tipurile de convertoare;
- ± 0,7% pentru convertoare de tip T, în condiții de lucru;
- ± 1% pentru convertoare de tip PT și PTZ, în condiții de lucru.
6.4. Distribuitorul licențiat va alege echipamentul de măsurare în funcție de domeniul de debit și de parametrii de livrare. Dacă un singur echipament nu poate acoperi întregul domeniu de debit pentru respectivul abonat, se vor alege doua sau mai multe mijloace de măsurare, instalate în paralel, care pot fi utilizate simultan ori alternativ în funcție de debitul solicitat de abonat în anumite perioade, astfel încât înregistrarea consumului de gaze livrate sa nu fie afectată de debitele extreme.
6.5. Domeniul de temperatura al gazului măsurat trebuie să fie de minimum 40°C. Se recomanda ca limitele domeniului să fie între -10°C... +30°C.
6.6. Contoarele trebuie să fie proiectate și executate pentru condiții climatice de lucru în domeniu de cel puțin -20°C... +40°C.
6.7. Rolele cifrate ale mecanismului indicator al contorului nu trebuie să revină în poziția avută la montare timp de 5.000 de ore.
Cerințe functionale pentru contoare cu preplata sau cu teletransmisie de date
6.8. În cazul utilizării contoarelor de gaz alimentate cu energie electrica (contoare cu preplata sau cu teletransmisie), bateria va avea o durată de viața de minimum 5 ani. După consumarea a 90% din energia bateriei, un semnal de avertizare corespunzător va fi afișat pe ecranul contorului.
6.9. Cartelele utilizate la acest tip de contor pot fi construite având ca model orientativ SR ISO/CEI 7816-4+A1:2000. Acestea vor avea posibilitatea de reîncărcare și de imbunatatire a performantelor, operație asigurata de către operatorul de distribuție licențiat.
6.10. În cazul utilizării contoarelor cu teletransmisie, operatorul de distribuție licențiat va asigura gestionarea unei baze de date care să asigure păstrarea valorilor a cel puțin 20 de citiri în regim operativ și minim, pentru 3 ani, pe suport extern.
Convertoare electronice de volum
6.11. În cazul utilizării convertoarelor electronice de volum, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- convertorul trebuie să afiseze toate datele relevante ale masurarii fără utilizarea unor echipamente adiționale;
- convertorul nu trebuie să influenteze funcționarea corecta a contorului;
- convertorul trebuie să sesizeze funcționarea în afară domeniului de măsurare a diversi parametri (temperatura, presiune, debit). În acest caz echipamentul va opri contorizarea volumului corectat și va contoriza în alt registru de memorie volumul necorectat înregistrat de contor sau corectat cu valori de presiune și temperatura de substitutie presetate. Valorile de presiune și temperatura de substitutie vor fi precizate de către operatorul care preda gazele naturale și vor fi aprobate de către beneficiar.
6.12. Montarea convertoarelor de volum este obligatorie pentru toate contoarele, cu excepția celor cu membrana. La contoarele cu membrana pentru presiuni de lucru sub 50 mbar montarea convertoarelor nu este obligatorie. Pentru contoarele cu membrana care lucrează la presiuni de peste 50 mbar se vor monta convertoare de volum.
Calitatea gazelor naturale
6.13. Cerințele minime de calitate ale gazelor naturale furnizate în sistemul de distribuție sunt:
a) compozitia chimica a gazelor naturale:
Denumirea și formula chimică a componenților
Conținut în % molare
Metan (C1)
min. 75
Etan (C2)
max. 10
Propan (C3)
max. 3,5
Butan (C4)
max. 1,5
Pentan (C5) + hexan (C6) + hidrocarburi superioare
max. 1
Azot N2
max. 10
Bioxid de carbon CO2
max. 8
Oxigen O2
max. 0,1
Hidrogen sulfurat H2S (mg/m3)
max. 6,8
Etilmercaptan C2H5SH (mg/m3)
min. 8 mg/m3, cu excepția gazelor livrate pentru chimizare
Sulf total pe o perioadă scurtă
max. 100 mg/Nm3
b) punct de roua al apei (°C): maximum -5°C, la presiunea din punctul de măsurare;
c) puterea calorifica inferioară repartizata la volum, la 15°C și 101325 Pa, 8.057 Kcal./mc. Valoarea minima admisă este 7.165 Kcal./mc;
d) temperatura maxima admisă: +30°C;
e) conținutul de impuritati mecanice (g/Nmc): maximum 0,05.
6.14. Tipurile de gaze naturale utilizate pe teritoriul României, destinate consumului la aparatele și echipamentele de utilizare, sunt:
. subgrupa A (L): gaz natural cu putere calorifica scăzută, cu indicele Wobbe cuprins între valorile 35,83 MJ/mc ... 44,36 MJ/mc;
. subgrupa A (H): gaz natural cu putere calorifica ridicată, cu indicele Wobbe cuprins între valorile 43,7 MJ/mc ... 53,65 MJ/mc.
Ambele subgrupe de gaze naturale au densitatea relativă cuprinsă între 0,55... 0,7.
7. Exploatarea și întreținerea mijloacelor de măsurare
7.1. Pentru toate mijloacele de măsurare, cu excepția contoarelor cu membrana, se aplică prevederile pct. 6.29-6.38 din Regulamentul de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate pe piața angro.
7.2. Pentru contoarele cu membrana cu ocazia citirii consumurilor se va face inspecția vizuala în vederea constatării deteriorarilor, anomaliilor în funcționare (de exemplu: zgomote deosebite) sau degradării protecției anticorozive.
7.3. Cu ocazia verificărilor periodice se va face întreținerea specifică fiecărui tip de mijloc de măsurare.
8. Elemente de securitate
8.1. În vederea asigurării securității masurarii, mijloacele de măsurare vor fi sigilate în conformitate cu schema de sigilare din aprobarea de model, precum și suplimentar, dacă este cazul.
8.2. Mijloacele de măsurare care se vor monta la noii consumatori după intrarea în vigoare a prezentului regulament vor fi amplasate la limita de proprietate a consumatorului, în nisa de protecție, cu acces din afară proprietății. Nisa va fi închisă și sigilată de către operatorul de distribuție licențiat.
Pentru contoarele cu preplata sau cu teletransmisie de date este permisă amplasarea și în interiorul proprietății consumatorului.
8.3. La înlocuirea branșamentelor, montarea mijloacelor de măsurare se va face cu respectarea prevederilor pct. 8.2.
8.4. În cazul contoarelor cu teletransmisie, datele înregistrate trebuie protejate prin parole software. Securitatea și integritatea transmisiilor de date vor fi asigurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
8.5. Valorile parametrilor de proces preluate de la contoarele cu teletransmisie trebuie să fie de tip "numai citire", neputând fi modificate prin intervenții pe oricare dintre căile de acces (locală sau la distanta).
9. Soluționarea reclamatiilor beneficiarului privind consumul de gaze naturale
9.1. Operatorul de distribuție va soluționa reclamațiile consumatorilor conform prevederilor actelor normative în vigoare și va întocmi în acest scop procedurile pentru primirea, analiza și soluționarea reclamatiilor.
9.2. Reclamația consumatorului va fi soluționată în termenele prevăzute în Standardul de performanță pentru serviciul de furnizare a gazelor naturale realizat de operatorii de distribuție.
9.3. Reclamația este valabilă pentru consumurile înregistrate în ultimele 3 luni calendaristice.
9.4. Reclamantul poate asista la efectuarea expertizei metrologice în baza solicitării exprese.
9.5. Pentru a se asigura obiectivitatea și neutralitatea rezultatului verificării metrologice, expertizarea contorului va fi efectuată într-un laborator autorizat de terta parte agreat de părți sau în laboratorul operatorului licențiat de furnizare/distribuție de gaze naturale în prezenta reprezentantului împuternicit al direcției regionale de metrologie legală. La finalul expertizei se vor întocmi documente doveditoare (proces-verbal de analiza, buletine de verificare metrologica, fise de măsurare etc.) în conformitate cu procedurile de lucru aprobate ale laboratorului. Documentele doveditoare vor preciza în mod expres rezultatul de tip "admis" sau "respins".
9.6. Dacă rezultatul verificării este "admis" (reclamația nu a fost intemeiata), reclamantul suporta cheltuielile aferente înlocuirii și verificării metrologice a aparatului, iar facturarea consumului se face conform citirilor lunare. În cazul în care contorul supus expertizei, deși înregistrează corect consumul, nu are verificarea metrologica periodică conform legislației în vigoare, cheltuielile vor fi suportate de operatorul de distribuție licențiat.
9.7. Dacă rezultatul verificării metrologice a contorului este "respins", cheltuielile aferente înlocuirii și expertizei metrologice sunt suportate de operatorul de distribuție licențiat, recalculandu-se consumul pentru perioada reclamata de beneficiar, dar nu mai mult de 3 luni de la data înregistrării reclamației, astfel:
- prin media consumului facturat pe perioadele corespondente din ultimii 3 ani, dacă defectiunea constatată este din categoria înregistrări aleatoare ale consumului, antrenari simultane ale rolelor cifrate sau contor neetans (cu condiția ca neetanseitatea contorului să fie după mecanismul de măsurare). În cazul în care nu este posibila calcularea mediei pe ultimii 3 ani, recalcularea consumului are la baza media zilnica realizată în proxima luna calendaristică în care aparatul a funcționat efectiv;
- prin procent, calculat ca medie a depasirilor limitelor admise ale erorilor de măsurare pentru debitele la care s-au efectuat verificările, în cazul respingerii contorului la proba de verificare a justetei indicațiilor.
10. Dispoziții finale și tranzitorii
10.1. În vederea trecerii la facturarea în unități de energie începând din data de 1 septembrie 2007, dispozițiile prezentului regulament se completează cu prevederile Regulamentului de măsurare a cantităților de gaze naturale tranzacționate pe piața angro (cap. 7).
10.2. ANRGN, pe baza propunerilor titularilor licenței de distribuție și prin consultare cu organismele abilitate ale statului și asociații profesionale, va revizui prezentul regulament.
10.3. Anexa nr. 1 "Abrevieri" și anexa nr. 2 "Bibliografie" fac parte integrantă din prezentul regulament.
Anexa 1 -------
la regulament
-------------
ABREVIERI
ANRGN - Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale
BRML
- Biroul Roman de Metrologie Legală
IML
- instrucțiuni de metrologie legală
LO
- lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu
controlului metrologic al statului
SR
- standard român
ISO
- Organizația Internationala de Standardizare
SM
- statie de măsurare
SRM
- statie de reglare-măsurare
T
- temperatura
PT
- presiunea și temperatura
PTZ
- presiunea, temperatura și factorul de compresibilitate.
Anexa 2 -------
la regulament
-------------
BIBLIOGRAFIE
PrEN14236 Contoare de gaz ultrasonice pentru consum casnic.
------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.