Decizia nr. 432/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă și ale art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploiești în Dosarul nr. 3.866/2005 al Judecătoriei Ploiești.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, întrucât aceasta tinde mai mult să demonstreze faptul că reglementarea criticată este susceptibilă de îmbunătățire, ceea ce, în realitate, nu este o veritabilă critică de neconstituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 11 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 3.866/2005, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploiești într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri pentru restituirea taxei judiciare de timbru.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 246 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 56 alin. (2) și ale art. 124 alin. (2).
În argumentarea criticii sale autorul excepției apreciază că textul art. 246 din Codul de procedură civilă, referitor la renunțarea la judecată, este "discriminatoriu față de părțile în proces, deoarece dă posibilitatea doar pârâtului să ceară instanței să oblige pe reclamant la cheltuieli". În consecință, se arată că "nu se poate vorbi de egalitate în fața legii pentru reclamant și pârât".
Autorul excepției arată că din cuprinsul prevederilor art. 246 din Codul de procedură civilă "nu rezultă competența judecătorului de a se pronunța cu privire la o cerere de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, în parte sau în totalitate, la cererea reclamantului formulată în cazul renunțării la judecată". Prin urmare, se consideră că "prin omisiunea din conținutul art. 246 din Codul de procedură civilă" este încălcat art. 16 alin. (1) din Constituție. De asemenea, se mai arată că "este normal ca taxa judiciară de timbru să se restituie măcar în parte", atunci când reclamantul renunță la judecată, întrucât această taxă "trebuie încasată pentru servicii prestate, nu și în alte situații".
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , autorul excepției apreciază că acestea sunt neconstituționale, întrucât omit a reglementa problema "restituirii sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare [...] în cazul renunțării la judecată, indiferent de obiectul cererii". Totodată, se arată că "la alineatul (2) al art. 23 este precizată proporția în care se restituie taxa plătită în situațiile prevăzute de lit. d) și e) [ale art. 23 alin. (1)], [iar] acest lucru se putea face și în cazul renunțării la judecată".
Totodată, se susține că "justiția nu este egală pentru toți", întrucât reclamantului îi este imposibil de a formula o cerere de restituire a cheltuielilor în caz de renunțare la judecată.
Judecătoria Ploiești apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "accesul liber la justiție [...] nu presupune în mod necesar gratuitatea, iar taxele de timbru reprezintă plata pentru serviciile prestate și lucrările efectuate de către instanțele judecătorești". În consecință, faptul că dispozițiile criticate nu prevăd și posibilitatea restituirii taxei judiciare de timbru și "în situația în care reclamantul renunță la judecata cererii de chemare în judecată [...] nu înseamnă că dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
sunt neconstituționale". În acest sens, instanța consideră că "legiuitorul nu a inclus această situație printre cele [în care] urmează să se restituie taxa de timbru, apreciind că, în aceste cazuri, nu se justifică restituirea taxei judiciare de timbru, iar acest fapt nu încalcă dispozițiile constituționale invocate".
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea punctului de vedere prezentat Guvernul arată că excepțiile de la plata taxelor judiciare de timbru sunt prevăzute expres de lege, astfel că "scutirea de la plata taxei judiciare de timbru ori acordarea de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata acestor categorii de taxe, precum și restituirea acestora, în tot sau în parte, sunt prevăzute expres de lege, de regulă, pentru anumite categorii de persoane, în considerarea calității persoanei respective și a obiectului cererii". Totodată, se arată că dispozițiile legale criticate nu încalcă principiul constituțional al liberului acces la justiție, în acest sens invocându-se deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 29 iunie 1999 și nr. 47 din 4 februarie 2003.
Guvernul apreciază că instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 alin. (1) din Constituție privind contribuțiile financiare. Totodată, se arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) din Constituție, este "la latitudinea legiuitorului să stabilească modul de timbrare a cererilor" și, în consecință, tot legiuitorul are "libertatea să stabilească situațiile în care se justifică restituirea taxei de timbru". Nerestituirea taxei judiciare de timbru în situația în care reclamantul renunță la judecata cererii de chemare în judecată se datorează faptului că, "în momentul în care justiția a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care-l presupune declanșarea și desfășurarea unui proces a fost deja pus în mișcare, ceea ce implică o serie de cheltuieli, uneori foarte costisitoare". În consecință, "dat fiind tocmai caracterul de serviciu public al justiției, care nu poate fi învestită în mod gratuit, legiuitorul a apreciat că restituirea taxei de timbru în situația renunțării la un anumit moment dat la judecată nu se justifică".
Totodată, în susținerea punctului de vedere prezentat, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale cu privire la dispozițiile
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât "art. 21 din Constituție nu instituie nici o interdicție cu privire la plata taxelor judiciare de timbru, deoarece este legal și normal ca justițiabilii care beneficiază de un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de instanțele judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor care implică serviciul public al justiției". De asemenea, se mai arată că "stabilirea cazurilor în care se restituie taxele judiciare de timbru este o prerogativă exclusivă a legiuitorului, în deplin acord cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituție".
În punctul de vedere prezentat Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
"nu aduc atingere statului de drept, democratic și social, demnității omului, drepturilor și libertăților cetățenilor sau altor valori supreme garantate prin Legea fundamentală".
Totodată, Avocatul Poporului apreciază că "autorul excepției nu ridică o problemă de constituționalitate, ci o problemă de completare a legii", ceea ce, în conformitate cu prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excedează competenței Curții Constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, acestea având următorul cuprins:
- Art. 246 din Codul de procedură civilă: "Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Când părțile au intrat în dezbaterea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părți.";
-
Articolul 23
alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 :
"(1) Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri:
a) când taxa plătită nu era datorată;
b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;
d) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;
e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
(2) În cazul prevăzut la lit. d), se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la lit. e), taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației."
Textele constituționale invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 56 alin. (2) și ale art. 124 alin. (2), care au următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți."
În esență, autorul excepției de neconstituționalitate apreciază că nerestituirea taxei judiciare de timbru reclamantului în situația în care acesta renunță la judecata cererii de chemare în judecată este de natură a încălca dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3), ale art. 16 alin. (1), ale art. 56 alin. (2) și ale art. 124 alin. (2), considerând că aceasta reprezintă o discriminare față de situația pârâtului, care, conform art. 246 din Codul de procedură civilă, beneficiază de restituirea cheltuielilor în cazul în care reclamantul renunță la judecată.
Curtea constată că dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă reglementează renunțarea la judecată a reclamantului, precum și obligarea acestuia la cheltuieli de judecată, în condițiile legii, ca urmare a renunțării la judecată. Obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată, atunci când renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, este consecința firească a culpei sale procesuale, urmând astfel să suporte cheltuielile ocazionate pentru cealaltă parte în legătură cu judecarea cauzei respective. În consecință, prevederea legală criticată nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale invocate.
Curtea reține că textul
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
cuprinde prevederi referitoare la restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru, evitându-se astfel o îmbogățire fără justă cauză a statului, și acoperă o paletă largă de situații în care se restituie, în totalitate sau în parte, taxele judiciare de timbru.
De asemenea, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea cazurilor în care se restituie taxele judiciare de timbru este de competența legiuitorului.
În ceea ce privește susținerea conform căreia există o inegalitate de tratament aplicabil, sub acest aspect, părților din proces, Curtea reține că această critică este neîntemeiată, având în vedere că situațiile prevăzute de cele două texte sunt cu totul deosebite, iar poziția juridică a reclamantului care a declanșat procesul, dar la care, ulterior, renunță la judecată, este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acțiunea introdusă de reclamant.
Cu privire la nerestituirea taxei judiciare de timbru, în situația în care reclamantul renunță la judecata cererii de chemare în judecată, Curtea reține că legiuitorul are în vedere, așa cum s-a subliniat în jurisprudența Curții și în punctele de vedere formulate de Guvern și de Avocatul Poporului, faptul că, în momentul în care justiția a fost învestită cu judecarea unei cauze, mecanismul pe care îl presupune declanșarea și desfășurarea unui proces a fost deja pus în mișcare, ceea ce implică anumite cheltuieli. Totodată, având în vedere caracterul de serviciu public al justiției, legiuitorul a apreciat că restituirea taxei de timbru în situația renunțării la un anumit moment dat la judecată nu se justifică, cu excepția situațiilor în care s-ar pune problema îmbogățirii fără just temei a statului ori în cazul divorțului, când se pune problema încurajării menținerii căsătoriei.
În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției a prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituție, Curtea reține că aceasta nu poate constitui un temei pentru admiterea excepției, textul reglementând principii generale ale organizării statului român, iar nu un drept constituțional de care se poate prevala autorul excepției.
Susținerea autorului excepției în sensul că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 56 alin. (2) este neîntemeiată, întrucât instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a principiului consacrat de art. 56 alin. (1) din Constituție privind contribuțiile financiare. Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Constituție, este la latitudinea legiuitorului stabilirea atât a modului de timbrare a cererilor, cât și a cazurilor în care se justifică restituirea taxei de timbru.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Societatea Comercială "Aprodem" - S.A. Ploiești în Dosarul nr. 3.866/2005 al Judecătoriei Ploiești.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.