Ordinul nr. 51/2005
pentru aprobarea Instrucțiunii nr. 11/2005 privind înregistrarea grupurilor la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Instrucțiunile nr. 5 din 2009 pentru modificarea și completarea Instrucțiunii nr. 11/2005 privind înregistrarea…
- Ordinul nr. 55/2009 21 octombrie 2009 privind aprobarea Instrucțiunii nr. 5/2009 pentru modificarea și completarea Instrucțiunii…
În conformitate cu prevederile art. 1, 2, art. 7 alin. (3) și (15) și ale art. 8 din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2002 , aprobată și modificată prin
Legea nr. 514/2002 , modificat și completat prin
privind piața de capital,
având în vedere prevederile art. 113 lit. G alin. (4) din
Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/2004
privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare,
în ședința din data de 21 septembrie 2005,
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a hotărât emiterea următorului ordin:
Articolul 1
Se aprobă Instrucțiunea nr. 11/2005 privind înregistrarea grupurilor la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Instrucțiunea menționată la art. 1 va intra în vigoare la data publicării acesteia și a prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va fi publicată și în Buletinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și pe site-ul acesteia (www.cnvmr.ro).
Articolul 3
Direcția reglementare din cadrul Direcției generale autorizare-reglementare, Secretariatul general și Directorul general executiv vor urmări ducerea la îndeplinire a prezentului ordin.
Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache București, 27 septembrie 2005. Nr. 51.
Anexa INSTRUCȚIUNEA Nr. 11/2005
privind înregistrarea grupurilor la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
Articolul 1
Prezenta instrucțiune stabilește condițiile și modalitatea de înregistrare a grupurilor la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în conformitate cu prevederile art. 113 lit. G alin. (4) din
Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 13/2004
privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare.
În cuprinsul prezentei instrucțiuni, termenul grup are semnificația prevăzută la
art. 2 alin. (1) pct. 9 din Legea nr. 297/2004
privind piața de capital.
Articolul 2
Înregistrarea la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a grupurilor se realizează în baza următoarelor documente:
a) cerere privind înregistrarea grupului, semnată de reprezentantul legal al societății comerciale, componentă a grupului, și ale cărei acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau sunt tranzacționate în cadrul unui sistem alternativ de tranzacționare, cu acordul acesteia;
b) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății care solicită înregistrarea grupului cu privire la componența grupului, precizându-se expres care este societatea-mamă;
c) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății care solicită înregistrarea grupului și/sau documente din care să reiasă, pentru fiecare societate componentă a grupului, următoarele informații:
1. denumirea, forma juridică și sediul societății;
2. codul fiscal și numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului sau la autoritatea competentă din țara de origine;
3. obiectul de activitate;
4. criteriile pe baza cărora societatea a fost încadrată în cadrul grupului (dețineri de participație, relația societate-mamă
- filiale sau alte relații care fac necesară consolidarea conturilor și a situațiilor financiare).
Articolul 3
Eliberarea atestatului privind înregistrarea grupului la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare se realizează ulterior achitării tarifului aferent, stabilit în
Regulamentul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 2/2005
privind veniturile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.
Lista grupurilor înregistrate la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare va fi publicată pe site-ul acesteia.
Articolul 4
Prezenta instrucțiune intră în vigoare la data publicării acesteia și a ordinului de aprobare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se publică și în Buletinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și pe site-ul acesteia (www.cnvmr.ro).
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.