Decizia nr. 427/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Nicolae St. Sorescu, Maria St. Sorescu, George Sorescu și Ion St. Sorescu în Dosarul nr. 4.733/2004 al Judecătoriei Craiova.

La apelul nominal sunt prezenți autorii excepției, prin avocat Teodor Constantinescu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul autorilor excepției solicită admiterea acesteia, arătând că prevederile

art. 6 alin. (1^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001

contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 44 din Constituție. În susținere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției, arătând că reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor și a raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 noiembrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 4.733/2004, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001

privind modificarea și completarea

Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , precum și modificarea și completarea

Legii nr. 18/1991 , republicată, excepție ridicată de Nicolae St. Sorescu, Maria St. Sorescu, George Sorescu și Ion St. Sorescu într-un proces civil de reconstituire a dreptului de proprietate a unui teren forestier.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (2) din Constituție, deoarece "textul legal criticat prevede că, la reconstituirea dreptului de proprietate, pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri, nu și proba cu martori, care până la acea dată avea un caracter subsidiar, fiind admisibilă numai în situațiile în care nu există acte de evidență, și numai pentru a se dovedi suprafețele înscrise în fostele C.A.P.-uri". Pentru aceleași motive consideră că prevederile criticate contravin și prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța de judecată apreciază excepția ca neîntemeiată. În acest sens arată că la adoptarea acestui text de lege legiuitorul a avut în vedere diferențele între regimul juridic al terenurilor agricole și cel al terenurilor forestiere, fiind îndreptățit să adopte soluții diferite pentru situații care nu sunt identice. Astfel, în ceea ce privește terenurile forestiere, nu a fost posibilă admiterea probei cu martori la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât cu privire la ele a existat o evidență cadastrală. Alta este însă situația terenurilor agricole. Datorită faptului că de-a lungul timpului au suferit numeroase modificări ale situației lor juridice, neexistând o evidență cadastrală corectă, legiuitorul a considerat că pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri să fie admisă și proba cu martori.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul arată că prevederile

art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001

au suferit modificări prin

Legea nr. 400/2002 , de aprobare a acestei ordonanțe, fiind păstrată soluția legislativă de principiu, textul acestui articol fiind identic cu cel al

art. 6 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000 . Asupra constituționalității acestui text Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 173/2002

și

Decizia nr. 50/2003 , statuând că acesta este constituțional. În aceste decizii Curtea a reținut că cele două ipoteze ale reconstituirii dreptului de proprietate, respectiv asupra terenurilor agricole și asupra terenurilor forestiere, vizează situații juridice diferite. Astfel, terenurile agricole au suferit mai multe schimbări în ceea ce privește situația lor juridică, fapt care a impus ca pentru reconstituirea dreptului de proprietate să fie admisă și proba cu martori. Guvernul precizează că, având în vedere aceste considerente, precum și faptul că prevederile criticate nu stabilesc privilegii sau discriminări pe criteriile prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constituție, nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la

art. 44 alin. (2) din Constituție, este invocată Decizia nr. 136/1998 , în care Curtea a statuat că prevederile privind garantarea și ocrotirea proprietății se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate. În concluzie, consideră excepția neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră prevederile legale criticate ca fiind constituționale. Arată că reglementarea sistemului probator, inclusiv ierarhizarea probelor și a raporturilor dintre ele, este atributul exclusiv al legiuitorului. În acest sens s-a pronunțat Curtea prin deciziile nr. 105/1995, nr. 173/2002 și nr. 50/2003. În ceea ce privește critica privind încălcarea art. 44 alin. (2) din Constituție, este invocată, de asemenea, jurisprudența Curții în materie, prin care s-a statuat că prevederile privind garantarea și ocrotirea proprietății se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și prevederile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși instanța de judecată a sesizat Curtea cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 7 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2001 , în realitate, atât din cuprinsul încheierii de sesizare, cât și din notele scrise depuse de autorii excepției, criticile de neconstituționalitate vizează

art. 6 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000 , așa cum a fost modificat prin

Legea nr. 400/2002

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2001 , text ce are următoarea redactare:

- Art. 6 alin. (1^1): "La reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri: acte de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa agricolă de producție, registrul agricol, evidențele cooperativei agricole de producție, ale amenajamentelor silvice și pastorale, precum și alte înscrisuri, cu dată certă din perioada respectivă."

Ulterior sesizării, textul

art. 6 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000

a fost modificat prin

art. I pct. 7 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, având următoarea redactare:

- Art. 6 alin. (1^1): "Titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 18/1991

și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar să procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate."

Analizând prevederile legale criticate, Curtea observă că, în urma acestor modificări, textul art. 6 alin. (1^1) nu a mai păstrat soluția legislativă pe care autorul excepției o critică. Astfel, potrivit noii redactări, titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 18/1991

și existența liberă a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății. ținând seama că în jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că, în situația modificării prevederii legale atacate, sesizarea rămâne valabilă numai dacă textul, în noua sa redactare, conservă excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, a devenit inadmisibilă, potrivit art. 29 alin. (1) coroborat cu alin. (6) al aceluiași articol din

Legea nr. 47/1992 .

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , excepție ridicată de Nicolae St. Sorescu, Maria St. Sorescu, George Sorescu și Ion St. Sorescu în Dosarul nr. 4.733/2004 al Judecătoriei Craiova.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2005.