Ordinul nr. 1517/2005
pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unor amendamente la memorandumuri de finanțare ISPA
prezumat în vigoare
În temeiul prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 208/2005
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
în conformitate cu prevederile
art. 28 alin. (2) din Legea nr. 590/2003
privind tratatele,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Amendamentului nr. 5 la Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", ratificat prin
Legea nr. 154/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2003, cu modificările ulterioare, (semnat la Bruxelles la 14 septembrie 2005 și la București la 4 octombrie 2005).
Acest amendament este cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Autoritatea de management pentru infrastructură din cadrul Ministerului Finanțelor Publice va urmări punerea în aplicare a prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul finanțelor publice, Mara Rîmniceanu, secretar de stat București, 10 octombrie 2005. Nr. 1.517.
Anexa AMENDAMENTUL Nr. 5
la Memorandumul de finanțare ISPA
2001/RO/16/P/PT/006 "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj
a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România"
Memorandumul de finanțare ISPA 2001/RO/16/P/PT/006 "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România" se modifică după cum urmează:
- Articolul 8 pct. 3 va avea următorul cuprins:
"Condiții privind plata în avans:
A doua tranșă a plății în avans este condiționată de:
a) numirea unui manager de proiect în cadrul unității responsabile pentru managementul proiectului din Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România;
b) prezentarea de către Beneficiar a unui plan de achiziție final, care trebuie să fie aprobat de Comisie;
c) prezentarea unei evaluări complete a impactului asupra mediului, inclusiv transmiterea documentației relevante, care să dovedească și să descrie modul cum:
(i) a fost consultat publicul;
(îi) au fost consultate și/sau informate alte organisme competente;
(iii) au fost luate în considerare rezultatele consultațiilor menționate mai sus;
(iv) nu vor fi afectate de proiect zonele sensibile;
d) transmiterea unui rezumat netehnic al versiunii finale revizuite a studiului de impact asupra mediului, menționat mai sus;
e) un angajament al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind luarea de măsuri de corecție necesare pentru atenuarea impactului proiectului asupra mediului; acest document va conține o descriere detaliată a măsurilor de atenuare prevăzute și a modului cum ele vor fi puse în aplicare;
f) transmiterea și publicarea unei autorizații de mediu emise de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pe baza evaluării impactului asupra mediului, menționată mai sus.
Literele c), d), e) și f) se referă la măsură, așa cum este ea definită în memorandumul de finanțare inițial, și nu include tunelul Plugova și varianta de ocolire Caransebeș, care au fost incluse într-un amendament anterior."
- Articolul 8 se completează cu punctul 7, cu următorul cuprins:
"7. Condiții referitoare la plățile intermediare:
Cererea pentru plata intermediară inițială primită de Comisia Europeană după data de 31 decembrie 2005 (sau plata finală, dacă nu vor fi primite cereri intermediare după această dată) este subiectul următoarelor condiții, care se referă la tunelul Plugova și la varianta de ocolire Caransebeș:
a) prezentarea unei evaluări complete a impactului asupra mediului, inclusiv transmiterea documentației relevante care să dovedească și să descrie modul cum:
(i) a fost consultat publicul;
(îi) au fost consultate și/sau informate alte organisme competente;
(iii) au fost luate în considerare rezultatele consultațiilor menționate mai sus;
(iv) nu vor fi afectate de proiect zonele sensibile;
b) transmiterea unui rezumat netehnic al versiunii finale revizuite a studiului de impact asupra mediului, menționat mai sus;
c) un angajament al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România privind luarea de măsuri de corecție necesare pentru atenuarea impactului proiectului asupra mediului; acest document va conține o descriere detaliată a măsurilor de atenuare prevăzute și a modului cum ele vor fi puse în aplicare;
d) transmiterea și publicarea unei autorizații de mediu emise de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor pe baza evaluării impactului asupra mediului, menționată mai sus."
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.