Sistemul din 3 octombrie 2005
privind conferirea titlului de conferențiar universitar
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
A. Condiții preliminare
(1) Dosarul de conferențiar universitar și mapa cu contribuții științifice semnificative sunt constituite și transmise în conformitate cu prevederile cuprinse în secțiunile C, D și E.
(2) Pentru dobândirea titlului de conferențiar universitar, studiile universitare de licență sau asimilate, studiile de masterat și doctorat, poziția profesională, precum și activitățile și realizările profesional-științifice se prezintă și se evaluează, referitor la candidat, în legătură cu disciplinele din postul didactic în cauză.
(3) În scopul racordării învățământului superior la standardele internaționale, alături de vizibilitatea și impactul național, vizibilitatea și impactul internațional sunt condiții importante pentru obținerea titlului de conferențiar universitar, cu efect direct asupra programelor de masterat, de doctorat și postdoctorale. Vizibilitatea și impactul internațional sunt operaționalizate prin publicații cotate de Institutul pentru Informația Științifică (I.S.I.) și/sau indexate în baze de date internaționale reprezentative pentru domeniu, precum și prin contracte/granturi obținute prin competiție internațională.
(4) Fișa de prezentare și lista de lucrări din dosarul de conferențiar universitar sunt publicate pe site-ul instituției care propune candidatul, în perioada dintre data depunerii cererii de către acesta și data ordinului ministrului educației și cercetării privind conferirea titlului de conferențiar universitar.
B. Criterii de evaluare
Criteriul 1 - Activitatea didactică
Se evaluează calitatea activităților didactice în învățământul superior pentru candidații la titlul de conferențiar universitar, cu referire distinctă la evoluția acesteia după acordarea ultimului titlu didactic sau științific. Pentru candidații care nu provin din învățământul superior, evaluarea calității activității didactice se face pe baza unei prelegeri publice, în fața studenților și a reprezentanților comisiei de concurs, organizată în condițiile legii. Evaluarea calității activității didactice este sintetizată de șeful catedrei/departamentului/institutului, după caz, într-o fișă de evaluare. În fișa de evaluare se rezumă următoarele surse: a) autoevaluarea activității didactice făcută de candidat; b) evaluarea din partea colegilor; c) evaluarea din partea studenților; d) lista cu manuale și alte materiale didactice realizate de candidat. Concluzia se exprimă în calificative: "Foarte bine", "Bine", "Satisfăcător" și "Nesatisfăcător".
Standardul minim: Obținerea calificativului "Bine".
Criteriul 2 - Activitatea de cercetare
Se evaluează activitatea de cercetare prin proiecte de cercetare-dezvoltare inovare obținute prin competiție pe bază de contract/grant, în țară/străinătate, ca membru în echipa de cercetare sau ca director de proiect, cu referire distinctă la realizările din ultimii 5 ani.
Standardul minim: un grant/contract de cercetare obținut în ultimii 5 ani, pe bază de competiție, ca director de proiect.
Criteriul 3 - Contribuția științifică
Se evaluează valoarea contribuțiilor la dezvoltarea cunoașterii în domeniu, cu referire distinctă la realizările din ultimii 5 ani, prin: a) articole/studii publicate în reviste de specialitate de circulație internațională recunoscute (reviste cotate ISI sau indexate în baze de date internaționale specifice domeniului, care fac un proces de selecție a revistelor pe baza unor criterii de performanță) și în reviste din țară recunoscute de Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior (CNCSIS); b) cărți (autor, coautor, editor) și capitole de cărți de specialitate publicate în edituri recunoscute; c) studii publicate în volumele unor manifestări științifice internaționale recunoscute (cu ISSN sau ISBN); d) brevete de invenție. În cazul candidaților din domeniile arte și cultură fizică și sport, lucrările publicate se pot referi la creații artistice/performanțe sportive, inclusiv cele proprii.
Comisiile de specialitate ale C.N.A.T.D.C.U.: a) vor stabili bazele de date internaționale reprezentative pentru fiecare domeniu; și b) pot face echivalări între contribuțiile științifice, păstrând însă criteriul relevanței internaționale și naționale.
Standardul minim:
a) 2-4 articole/studii/brevete de invenție, după caz, realizate în ultimii 5 ani în calitate de autor sau coautor, prezentate în copie. Din cele 2-4 articole/studii/brevete de invenție cel puțin două trebuie să fie cotate ISI (de exemplu, articole, studii prezentate la conferințe etc.) sau indexate în baze de date internaționale de referință pentru domeniu;
b) o carte de specialitate ca prim/unic autor.
Criteriul 4 - Prestigiul profesional
Pentru evaluarea prestigiului profesional, candidatul prezintă o mapă cu contribuții științifice semnificative, care cuprinde: a) două contribuții științifice relevante; b) prezentarea în 2-5 pagini a unui contract/grant de cercetare; c) dovezi ale: recunoașterii realizărilor proprii de către specialiști și instituții prin citarea de lucrări în sistemul ISI, coordonării de structuri profesional-științifice, afilierilor la organizații profesionale internaționale și naționale recunoscute, calității de membru în colective editoriale de prestigiu, primirii de distincții etc., precum și ale aportului la formarea de specialiști. Candidatul va face în scris, pe maximum două pagini, autoevaluarea contribuțiilor științifice semnificative, care va fi inclusă în mapa cu contribuții științifice semnificative. Prestigiul profesional va fi evaluat prin luarea în considerare a tuturor pieselor din mapa cu contribuții științifice semnificative.
La fiecare criteriu de evaluare, gradul de îndeplinire a cerințelor se exprimă prin rezoluția "Criteriul este îndeplinit", dacă standardul minim împreună cu standardele suplimentare adăugate de comisia de specialitate a C.N.A.T.D.C.U. sunt satisfăcute, sau "Criteriul nu este îndeplinit", dacă una sau mai multe cerințe nu sunt satisfăcute. Rezoluția "Criteriul nu este îndeplinit" se argumentează prin menționarea clară a cerințelor care nu sunt satisfăcute.
Pentru conferirea titlului de conferențiar universitar este necesar ca pentru fiecare criteriu de evaluare rezoluția să fie "Criteriul este îndeplinit". Realizările specifice unui criteriu nu pot compensa nerealizările de la alte criterii.
C. Constituirea dosarului
C1. Dosarul de conferențiar universitar este constituit, în două exemplare, de către candidat și instituția care îl propune.
C2. Pe coperta exterioară a dosarului se înscriu: denumirea legală în vigoare a instituției; facultatea/departamentul/institutul (denumirea legală în vigoare), catedra/departamentul/institutul, postul/poziția, disciplinele, domeniul (denumirea legală în vigoare), dosar de conferențiar universitar; candidat (numele și prenumele, titlul didactic/științific).
C3. Documentele din dosar sunt, în ordine, după cum urmează:
1. opis;
2. adresa de înaintare, din partea conducerii instituției, către Ministerul Educației și Cercetării (MEC);
3. cererea candidatului adresată conducerii catedrei/departamentului/institutului, după caz, din instituție, prin care solicită desfășurarea activităților legale privind conferirea titlului de conferențiar universitar;
4. referat de prezentare din partea conducerii instituției, prin care se propune conferirea titlului de conferențiar universitar, ca urmare a hotărârii senatului instituției de învățământ superior, pe baza avizării de către consiliul facultății, a recomandării din partea catedrei;
5. fișă de prezentare a studiilor, pozițiilor și realizărilor profesional-științifice organizată pe baza criteriilor de evaluare descrise la secțiunea B, însoțită de:
● autoevaluare, de 3-5 pagini, din partea candidatului, în care acesta prezintă:
(1) aprecieri proprii asupra îndeplinirii criteriilor de evaluare, cu referiri la fiecare criteriu de evaluare;
(2) autoevaluarea contribuțiilor științifice semnificative incluse în mapa cu contribuții științifice semnificative;
(3) asumarea răspunderii, în care afirmă că datele din dosar se referă la propriile activități și realizări, în caz contrar candidatul suportând consecințele declarației în fals, în conformitate cu legislația în vigoare;
● fișă de evaluare din partea conducerii catedrei/departamentului/institutului privind calitatea activităților didactice de învățământ superior în raport cu cerințele criteriului 1 de evaluare, în original;
6. lista de lucrări structurată de candidat în raport cu cerințele preliminare și cu criteriile de evaluare, și anume, după caz, în ordine: a) teza/tezele de doctorat; b) cărți și capitole în cărți; c) articole/studii publicate în reviste de specialitate de circulație internațională recunoscute sau în reviste din țară recunoscute de CNCSIS; d) studii publicate în volumele unor manifestări științifice internaționale recunoscute, din țară și din străinătate (cu ISSN sau ISBN); e) brevete de invenție; f) proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare pe bază de contract/grant; g) alte lucrări și contribuții științifice;
7. curriculum vitae al candidatului;
8. adeverință eliberată de instituția unde candidatul este titular, în original, în care se evidențiază perioadele și funcțiile profesionale ale candidatului, în calitate de titular, în învățământul superior/cercetare științifică, precum și documentul/documentele care să ateste, dacă este cazul, desfășurarea de activități de învățământ superior în calitate de cadru didactic asociat;
9. copii legalizate de pe: diploma/diplomele de doctor și atestatul/atestatele de recunoaștere (dacă este cazul); diploma/diplomele de studii universitare de licență, atestatul/atestatele echivalent/echivalente de recunoaștere (dacă este cazul) și foaia matricolă sau echivalentă; diploma de bacalaureat sau echivalentă; certificatul de naștere; certificatul de căsătorie (dacă este cazul).
D. Constituirea mapei cu contribuții științifice semnificative
Mapa cu contribuții științifice semnificative este constituită într-un exemplar de către candidat, din lucrările sale pe care le consideră ca fiind reprezentative, introduse într-o mapă, pe baza cerințelor prezentate la criteriul 4 de evaluare.
Mapa cu contribuții științifice semnificative însoțește dosarul de conferențiar universitar.
E. Transmiterea dosarului și a mapei cu contribuții științifice semnificative
E1. Instituția trimite prin delegat oficial sau prin poștă un exemplar al dosarului de conferențiar universitar și mapa cu contribuții științifice semnificative la MEC, care le preia și înregistrează dosarul.
E. MEC, prin compartimentul de specialitate, verifică îndeplinirea condițiilor preliminare și:
a) în cazul în care acestea sunt îndeplinite, înaintează dosarul de conferențiar universitar și mapa cu contribuții științifice semnificative la comisia de specialitate a C.N.A.T.D.C.U.;
b) în cazul în care condițiile în cauză nu sunt îndeplinite, returnează dosarul de conferențiar universitar și mapa cu contribuții științifice semnificative instituției, prin delegatul oficial al acesteia.
E3. După emiterea ordinului ministrului prin care se conferă titlul de conferențiar universitar, MEC, prin compartimentul de specialitate, arhivează dosarul de conferențiar universitar și returnează mapa cu contribuții științifice semnificative instituției, prin delegatul oficial al acesteia.
E4. În cazul în care nu se conferă titlul de conferențiar, MEC, prin compartimentul de specialitate, arhivează dosarul și returnează mapa cu contribuții științifice semnificative instituției, prin delegatul oficial al acesteia.
F. Metodologia de evaluare, confirmare și conferire a titlului de conferențiar universitar
Metodologia de evaluare, confirmare și conferire a titlului de conferențiar universitar se prezintă în Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.A.T.D.C.U., în vigoare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.