Decizia nr. 35/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de Hozoc Maria, Gheorghiu Matei (Dosarul nr. 53C/1996), Mazilu Carmen, Popescu Tatiana, Ghimis Marilena și Ghimis Dan (Dosarul nr. 55C/1996) împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 142 din 20 noiembrie 1996 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 februarie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru data de 25 februarie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin încheierile din 19 și 26 aprilie 1996, pronunțate în dosarele nr. 2.135/1995 și nr. 2.484/1995, a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 310, art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocate de Hozoc Maria, Mazilu Carmen, Ghimis Dan, Ghimis Marilena și Popescu Tatiana.

Prin Decizia nr. 142 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, a constatat ca prevederile art. 330^1 din acest cod sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunțate înainte de data de 26 iulie 1993, iar excepțiile referitoare la art. 330^2 alin. 1 din același cod sunt lipsite de obiect. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, și pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, ținând seama de obligativitatea, în temeiul art. 145 alin. (2) din Constituție, a deciziilor Curții Constituționale.

Împotriva

Deciziei nr. 142 din 20 noiembrie 1996

au declarat, în termen legal, recursuri: Hozoc Maria și Gheorghiu Matei în Dosarul nr. 53C/1996 și Mazilu Carmen, Ghimis Dan, Ghimis Marilena și Popescu Tatiana în Dosarul nr. 55C/1996.

Recursul declarat de Hozoc Maria și Gheorghiu Matei vizează art. 310, art. 330^1 și art. 330^2 din Codul de procedură civilă care, în opinia recurentilor, încalcă prevederile art. 41 și ale art. 135 din Constituție, precum și principiul constituțional al stabilitatii raporturilor juridice. Prin motivele de casare se susține ca, potrivit articolelor arătate, procurorul general poate să suspende executarea unei hotărâri judecătorești pe un termen pe care el însuși îl stabilește; procurorul poate invoca depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, fără ca acest termen să fie explicat prin lege; procurorul general poate ataca oricând o hotărâre judecătorească.

Prin recursul declarat de Mazilu Carmen, Ghimis Dan, Ghimis Marilena și Popescu Tatiana se solicita casarea

Deciziei nr. 142 din 20 noiembrie 1996 , întrucît aceasta a fost pronunțată fără citarea părților, incalcindu-se astfel prevederile art. 85 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursurile declarate sunt nefondate, deoarece Decizia nr. 142 din 20 noiembrie 1996 se întemeiază pe prevederi ale unor decizii definitive ale Curții Constituționale, care, potrivit Constituției și Legii nr. 47/1992, sunt obligatorii.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 85, art. 310, art. 330, art. 330^1 și ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Motivul de recurs privind neconstituționalitatea art. 310 din Codul de procedură civilă, care prevede că "dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen", urmează a fi respins, deoarece invocarea acestui text legal nu este relevanta în cauza. Potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea hotărăște numai asupra dispozițiilor de care depinde judecarea cauzei, astfel încât, în speta, recurentii nu pot justifica un interes legitim în susținerea neconstitutionalitatii art. 310 din Codul de procedură civilă.

Motivul de casare referitor la dreptul procurorului general de a suspenda o hotărâre judecătorească este lipsit de obiect și va fi respins ca atare, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, s-a pronunțat cu privire la caracterul neconstitutional al acestui drept, reglementat de art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Deci respingerea prin Decizia nr. 142/1996, ca vadit nefondata, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a făcut pentru faptul ca "... o excepție de neconstituționalitate admisă nu mai poate fi reiterata, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii erga omnes".

Cu referire la motivul de recurs privind nedelimitarea în timp, prin art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a dreptului procurorului general de a ataca o hotărâre judecătorească cu recurs în anulare, se constată că aceste dispoziții au fost modificate prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997. În noua redactare, recursul în anulare nu mai poate fi declarat de către procurorul general oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Rezultă ca, în baza acestei modificări, în sensul stabilirii unui termen pentru declararea recursului în anulare de către procurorul general, recursul declarat de Hozoc Maria și Gheorghiu Matei privind dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă urmează a fi admis. În temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea, admițând recursul, trebuie să se pronunțe în fond asupra constituționalității art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Asa cum s-a arătat, prin Legea nr. 17/1997 s-a limitat la 6 luni dreptul procurorului general de a ataca hotărârile judecătorești cu recurs în anulare, astfel încât motivele de neconstituționalitate invocate în susținerea excepției nu mai pot fi reținute și aceasta urmează a fi respinsă ca lipsită de obiect.

Cît privește susținerile recurentilor Hozoc Maria și Gheorghiu Matei, potrivit cărora art. 330^1 și art. 330^2 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile art. 41 și ale art. 135 din Constituție, relative la dreptul de proprietate, trebuie arătat ca dispozițiile criticate nu au în vedere dreptul de proprietate, ci îndreptarea, pe calea recursului în anulare, a unor grave erori în pronunțarea unor hotărâri judecătorești, în conformitate cu art. 330 din acest cod. Rezultă ca nici aceasta critica nu este intemeiata și deci nu poate fi reținută.

Susținerea privind faptul ca noțiunea - depășirea atribuțiilor puterii judecătorești - nu ar fi aplicată prin lege nu are relevanta în contenciosul constituțional, ea fiind strict de domeniul aplicării dreptului în activitatea instanțelor judecătorești și deci nu poate fi reținută.

Prin recursul declarat, recurentii Mazilu Carmen, Popescu Tatiana, Ghimis Marilena și Ghimis Dan solicita casarea

Deciziei nr. 142 din 20 noiembrie 1996 , întrucît a fost pronunțată fără citarea lor, deci cu încălcarea dispozițiilor art. 85 din Codul de procedură civilă.

Motivul de recurs nu este întemeiat și urmează a fi respins.