Ordinul nr. 1018/2005
privind înființarea în cadrul Direcției deșeuri și substanțe chimice periculoase a Secretariatului pentru compuși desemnați
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 257/2006 13 martie 2006 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului mediului și gospodăririi a…
În temeiul prevederilor
art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 173/2000
pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, cu modificările ulterioare, ale
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2000
privind regimul deșeurilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 426/2001 , în baza
Hotărârii Guvernului nr. 408/2004
privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Hotărârii Guvernului nr. 459/2005
privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului,
ministrul mediului și gospodăririi apelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se înființează în cadrul Direcției deșeuri și substanțe chimice periculoase din Agenția Națională pentru Protecția Mediului Secretariatul pentru compuși desemnați, compuși enumerați la
art. 3 lit. a)-h) din Hotărârea Guvernului nr. 173/2000
pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Secretariatul pentru compuși desemnați are în componența sa trei reprezentanți din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului - Direcția deșeuri și substanțe chimice periculoase și câte un reprezentant din următoarele instituții:
- Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor - Direcția deșeuri și substanțe chimice periculoase:
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 1 Nord-Est;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 2 Sud-Est;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 3 Sud;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 4 Sud-Vest;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 5 Vest;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 6 Nord-Vest;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului 7 Centru;
- Agenția Regională pentru Protecția Mediului București;
- Garda Națională de Mediu;
- Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului - ICIM București.
Articolul 3
Atribuțiile și responsabilitățile secretariatului sunt cuprinse în Regulamentul de organizare și funcționare a Secretariatului pentru compuși desemnați, prezentat în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 4
Agenția Națională pentru Protecția Mediului va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 5
Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin,
Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 279/2002
privind înființarea Secretariatului tehnic pentru gestiunea și controlul compușilor desemnați, în cadrul Direcției de gestiune a deșeurilor și substanțelor chimice periculoase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2002, se abrogă.
Articolul 6
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului și gospodăririi apelor, Sulfina Barbu București, 19 octombrie 2005. Nr. 1.018.
Anexa REGULAMENT
de organizare și funcționare a Secretariatului pentru compuși desemnați
Articolul 1
Secretariatul pentru compuși desemnați, denumit în continuare secretariat, funcționează în componența enunțată în art. 2 din ordin.
Membrii secretariatului vor fi nominalizați prin act administrativ al conducătorului instituției unde aceștia își desfășoară activitatea.
Activitatea secretariatului va fi organizată și condusă de către reprezentantul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Reprezentanții au obligația executării tuturor atribuțiilor și responsabilităților prevăzute de prezentul regulament, de
Hotărârea Guvernului nr. 173/2000
pentru reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați și ale altor compuși similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, modificată prin
Hotărârea Guvernului nr. 291/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 aprilie 2005.
Articolul 2
Secretariatul îndeplinește următoarele atribuții și responsabilități:
a) centralizează datele furnizate de autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului;
b) elaborează și reactualizează anual inventarul național al echipamentelor ce conțin compuși desemnați;
c) publică anual inventarul național al echipamentelor și materialelor ce conțin compuși desemnați, reactualizat;
d) urmărește executarea activităților din planurile de eliminare întocmite de operatorii economici și aprobate de autoritățile teritoriale de protecție a mediului și ia toate măsurile care se impun pentru încadrarea în termenele prevăzute în aceste planuri;
e) pune la dispoziția publicului, pentru consultare, informațiile și datele cuprinse în inventarul național.
Articolul 3
Secretariatul se întrunește în ședință anual sau ori de câte ori situația o impune.
Deciziile se vor putea lua dacă întrunesc votul a cel puțin două treimi din numărul total al membrilor.
Articolul 4
Anual, Secretariatul va întocmi un raport care va cuprinde:
a) stadiul îndeplinirii atribuțiilor;
b) cauzele ce au condus la neîndeplinirea unor atribuții;
c) dificultăți întâmpinate în activitate;
d) modalități de îmbunătățire a activității.
Articolul 5
Secretariatul poate, în cazuri deosebite, să constituie și să convoace un comitet tehnic consultativ format din specialiști recunoscuți ca experți în domeniul compușilor desemnați.
-----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.