Decizia nr. 491/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, raportate la art. 195 alin. 1 din același cod
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Nicoleta Grigorescu - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconsti-tuționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, raportate la art. 195 alin. 1 din același cod, excepție ridicată de Gabriel Liță în Dosarul nr. 2.007/2004 al Judecătoriei Turnu Măgurele.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocat. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate arată că textul de lege criticat, în redactarea actuală, încalcă art. 24 din Constituție, referitor la dreptul la apărare, și conduce la nerespectarea principiului legalității și al aflării adevărului în cursul procesului penal. Se susține că dispozițiile art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, potrivit cărora participanții la proces pot contesta notele grefierului până la termenul de judecată următor, nu sunt corelate cu dispozițiile art. 195 alin. 1 din același cod, conform cărora îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se face la cerere sau din oficiu, întrucât acest din urmă text nu fixează o limită temporală pentru aceasta.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, arătând că, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , necorelarea unor texte legale nu poate face obiect al controlului de constituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 23 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.007/2004, Judecătoria Turnu Măgurele a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, raportate la art. 195 alin. 1 din același cod, excepție ridicată de inculpatul Gabriel Liță în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că se aduce atingere dreptului la apărare, precum și principiului independenței și imparțialității judecătorului, prin aceea că art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală contravine prevederilor art. 195 alin. 1 din același cod. Astfel, în timp ce, în conformitate cu art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, verificarea, completarea sau rectificarea notelor de ședință în baza cărora se întocmește încheierea se realizează doar în caz de contestare de participanții la proces, până la termenul următor, art. 195 alin. 1 din același cod prevede principiul îndreptării erorilor materiale evidente, la cererea celui interesat sau din oficiu, fără a fixa o limită temporală procesuală pentru aceasta. Așa fiind și întrucât în temeiul art. 304 alin. 5 din Codul de procedură penală, prin depășirea momentului procesual avut în vedere de textul de lege, operează decăderea participanților din dreptul de a contesta notele grefierului, nu se mai poate proceda ulterior, în conformitate cu art. 195 alin. 1 din Codul de procedură penală, la îndreptarea erorilor materiale evidente, nici chiar de către judecător.
Judecătoria Turnu Măgurele apreciază că textul de lege criticat este constituțional. Se arată că, "dacă, potrivit art. 195 din Codul de procedură penală, erorile materiale evidente din cuprinsul actului procedural se pot îndrepta de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu, în ceea ce privește notele grefierului care se reflectă în încheiere (act procedural), prin care organele judiciare dispun în cursul judecății, potrivit art. 311 din Codul de procedură penală, posibilitatea contestării acestora și la alte termene ulterioare următorului termen prevăzut de art. 304 alin. 5 din Codul de procedură penală ar tergiversa soluționarea dosarului și ar trena aflarea adevărului în cauza dedusă judecății".
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile criticate nu sunt în contradicție cu textele constituționale pretins încălcate. Astfel, art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală nu contravine prevederilor art. 24 din Constituție, privind dreptul la apărare, întrucât "participanții la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului și pot, exercitându-și în cunoștință de cauză dreptul la apărare, să le conteste până la termenul următor". Se arată totodată că normele criticate nu contravin prevederilor constituționale referitoare la înfăptuirea justiției, întrucât se aplică nediscriminatoriu tuturor participanților la proces, reglementarea modului și a mijloacelor prin care părțile trebuie să formuleze cereri și să ridice excepții în cursul procesului penal fiind menită tocmai să asigure condițiile unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient.
Avocatul Poporului apreciază că excepția este neîntemeiată. În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate în raport cu prevederile art. 24 din Constituție, privind dreptul la apărare, arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, în cazul în care notele privind desfășurarea ședinței de judecată nu ar fi corect redactate, părțile au posibilitatea de a le contesta. Totodată, consideră că prevederile legale ce fac obiectul excepției nu încalcă nici normele constituționale care reglementează independența judecătorilor, întrucât, prin notele privind desfășurarea procesului, grefierul nu face decât să consemneze fapte concrete petrecute în ședință, iar acestea nu au, în nici un fel, caracterul unei judecăți propriu-zise.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "În caz de contestare, de către participanții la proces, a notelor grefierului, acestea vor fi verificate și, eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din ședința de judecată. [...]
Notele grefierului pot fi contestate până la termenul următor", raportat la art. 195 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu".
În susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale criticate se invocă încălcarea prevederilor constituționale care reglementează dreptul la apărare, cuprinse în art. 24 din Legea fundamentală, precum și a celor referitoare la independența și imparțialitatea judecătorilor, cuprinse în art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției raportează prevederile legale referitoare la contestarea notelor privind desfășurarea ședinței de judecată, la cele privind îndreptarea erorilor materiale, susținând, în esență, că aplicarea art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală ar determina inaplicabilitatea art. 195 alin. 1 din Codul de procedură penală, cât privește îndreptarea erorilor materiale cuprinse în notele grefierului, fapt de natură a aduce atingere dreptului la apărare și principiilor constituționale privind înfăptuirea justiției.
Or, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu în
Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele. În același sens Curtea a mai reținut, de exemplu în
Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 21 iunie 2004, că eventuala contradicție existentă între dispozițiile unor legi în vigoare nu intră sub incidența controlului de constituționalitate.
Așa fiind, și având în vedere dispozițiile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]", Curtea urmează să respingă excepția de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 alin. 3 și 5 din Codul de procedură penală, raportate la art. 195 alin. 1 din același cod, excepție ridicată de Gabriel Liță în Dosarul nr. 2.007/2004 al Judecătoriei Turnu Măgurele.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.