Decizia nr. 546/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Virgil Ionescu și Vera Ionescu în Dosarul nr. 130/2005 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 130/2005, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Virgil Ionescu și Vera Ionescu într-o cauză civilă având ca obiect nulitatea absolută a unui titlu de proprietate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 21, 78 și 129 din Constituție. Astfel, prin acordarea competenței de soluționare atât a apelului, cât și a recursului, de către aceeași instanță de judecată, se încalcă prevederile constituționale privitoare la folosirea căilor de atac, precum și cele potrivit cărora părțile au dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, arată că, deși

Legea nr. 493/2004

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004, intrând în vigoare la 3 zile de la data publicării, dispozițiile art. II alin. (3) din acest act normativ își extind efectele și asupra unor hotărâri pronunțate înainte de data de 21 noiembrie 2004, ceea ce contravine principiului neretroactivității legilor.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului constituțional al părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, legiuitorul având în vedere tocmai soluționarea cauzei într-un termen mai scurt, cu respectarea însă a tuturor celorlalte drepturi și garanții procesuale.

Dispozițiile

art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004

nu contravin nici prevederilor art. 78 din Constituție, întrucât normele procedurale criticate nu retroactivează, ci își găsesc imediată aplicare. Nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 129 din Constituție, deoarece dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil este pe deplin respectat.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că modificarea competenței și stabilirea normelor tranzitorii ale

Legii nr. 493/2004

reprezintă o expresie a principiului consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituție, astfel încât numărul gradelor de jurisdicție, precum și repartizarea competenței materiale pe niveluri de instanțe nu sunt stabilite prin norme de natură constituțională, legiuitorul constituant abilitând forul legislativ să reglementeze aceste aspecte prin lege. Așa fiind, în contextul unei supraaglomerări a instanței supreme, legiuitorul a dispus aplicarea de îndată a noilor reguli de competență, prin transmiterea cauzelor către instanțele devenite competente, scopul urmărit fiind acela de a acorda o maximă eficiență măsurilor dispuse, fără să se poată vorbi însă de o aplicare retroactivă a legii. Normele prevăzute de art. II alin. (3) nu se aplică unor efecte deja produse la data intrării în vigoare a legii, ci se aplică de îndată unor situații juridice și raporturi procesual civile în curs de derulare, astfel încât nu se poate vorbi de o aplicare retroactivă a legii.

În ceea ce privește înfrângerea art. 129 din Constituție, Guvernul arată că stabilirea condițiilor de exercitare a căilor de atac, precum și competența de soluționare a acestora sunt în concordanță cu Legea fundamentală. De altfel, așa cum Curtea Constituțională a statuat în mod constant, nici o prevedere constituțională nu impune accesul la toate gradele de jurisdicție și la toate nivelurile de instanță, motiv pentru care exercitarea controlului de legalitate, pe calea recursului, de o instanță de același nivel cu cea care a soluționat apelul, nu contravine Constituției din perspectiva liberului acces la justiție.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituțional. În acest sens, arată că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 , aprobată prin

Legea nr. 493/2004 , față de art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece, în ceea ce privește echitatea procesului, aceasta este asigurată prin aplicarea egală, față de toate părțile în proces, a normelor de procedură după care se desfășoară judecata, iar termenul rezonabil este apreciat în funcție de circumstanțele cauzei supuse judecății. De altfel, stabilirea competenței și procedurii de judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție. Cu privire la contrarietatea dispozițiilor legale criticate față de art. 129 din Constituție, Avocatul Poporului arată că exercitarea căilor de atac are loc în condițiile legii, de unde rezultă libertatea legiuitorului de a institui și de a reveni asupra reglementării unor căi de atac, cu respectarea celorlalte norme și principii ale Legii fundamentale, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale. În final, apreciază că prevederile art. 78 din Constituție referitoare la intrarea în vigoare a legii nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie de fapt dispozițiile

art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, ordonanță aprobată cu modificări prin

Legea nr. 493/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.071 din 18 noiembrie 2004.

Dispozițiile legale criticate au următorul conținut:

- Art. II alin. (3): "În cazurile prevăzute la alin. (2), apelurile aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit la curțile de apel. Trimiterea dosarelor se va face prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."

Autorii excepției susțin că reglementarea dedusă controlului contravine prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2), ale art. 21 alin. (3), art. 78 și ale art. 129, care au următorul conținut:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 78: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.";

- Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenței sale, astfel cum este determinată prin art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

Curtea constată, de asemenea, că textul de lege criticat are caracter tranzitoriu, în sensul că stabilește competența instanțelor în litigiile în curs de soluționare, la data intrării sale în vigoare. Împrejurarea că, urmare consacrării, cu acest prilej, a regulii de drept comun instituite prin art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constând în aplicarea imediată a legii procesuale noi, aceeași instanță poate fi învestită cu soluționarea a două căi de atac în aceeași cauză, nu relevă nici un fine de neconstituționalitate. Într-adevăr, dincolo de faptul că ne găsim în prezența unei situații cu caracter tranzitoriu, soluționarea cauzei aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure respectarea accesului liber la justiție, a dreptului la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil.

Curtea observă, totodată, că autorii excepției susțin o pretinsă retroactivitate a reglementării, invocând, în acest sens, atât încălcarea principiului neretroactivității, cât și prevederile art. 78 din Legea fundamentală. Critica cu un atare obiect este însă neîntemeiată, întrucât reglementarea în discuție se referă la competență, așadar la o situație juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, așa cum, de altfel, și procedează. Ca atare, nu se poate reține că acesta ar fi extins efectul normei asupra unor hotărâri pronunțate anterior intrării sale în vigoare, care rămân supuse căilor de atac în vigoare la data pronunțării lor.

De altfel, posibilitatea legiuitorului de a interveni în stabilirea cadrului juridic de exercitare a căilor de atac, cu respectarea, desigur, a principiului neretroactivității, este expres consacrată în art. 129 din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004

pentru modificarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de Virgil Ionescu și Vera Ionescu în Dosarul nr. 130/2005 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2005.