Ordin · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Ordinul nr. 1203/2005

pentru aprobarea capturării de exemplare din speciile de păsări cuprinse în anexele la Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , , pe fondurile de vânătoare din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", precum și pe fondurile de vânătoare din județele unde există suspiciunea influenței aviare

prezumat în vigoare republicat

Data actului
9 noiembrie 2005
Emitent
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1001 din 11 noiembrie 2005 (republicare)
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 3.155 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În baza prevederilor art. 8 alin. (1) lit. z) și ale art. 23 alin. (2) din

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , republicată,

în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) pct. II.2 și ale

art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 155/2005

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Nota nr. 216.215 din 27 octombrie 2005/MG,

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă capturarea în scop de cercetare științifică, pentru prelevarea de probe necesare analizelor de laborator, de exemplare din speciile de păsări prevăzute în anexele la

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , republicată, la solicitarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, pe fondurile de vânătoare din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", precum și pe fondurile de vânătoare din județele unde există suspiciunea influenței aviare.

Articolul 2

(1)

Capturarea exemplarelor prevăzute la art. 1 se realizează de organizații specializate în acest sens.

(2)

Capturarea exemplarelor se realizează cu metode și mijloace care nu vatămă animalele, cu respectarea prevederilor convențiilor internaționale în domeniu la care România este parte.

(3)

Pentru capturare, gestionarul fondului de vânătoare de pe care se realizează capturarea emite autorizație de vânătoare pe numele operatorului/operatorilor organizației prevăzute la alin. (1).

(4)

Exemplarele capturate de organizațiile specializate se predau structurilor teritoriale ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în vederea efectuării analizelor specifice.

(5)

Exemplarele la care se depistează virusul gripei aviare se sacrifică conform normelor sanitar-veterinare, iar celelalte se eliberează în mediul lor natural de viață.

(6)

Numărul de exemplare care se recoltează nu afectează cota de recoltă a gestionarului.

Articolul 3

Controlul aplicării prevederilor prezentului ordin se asigură de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și de inspectoratele teritoriale de regim silvic și de vânătoare.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,
Gheorghe Flutur
București, 9 noiembrie 2005.
Nr. 1.203.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.