Convenția din 13 decembrie 1957
CONVENȚIA EUROPEANĂ DE EXTRĂDARE din 13 decembrie 1957
prezumat în vigoare
----------------
considerind ca scopul Consiliului Europei este de a infaptui o uniune mai strinsa între membrii săi,
considerind ca acest obiectiv poate fi atins prin încheierea de acorduri sau prin adoptarea unei acțiuni comune în domeniul juridic,
încredințate ca acceptarea unor reguli uniforme în materie de extrădare este de natura a face sa progreseze aceasta opera de unificare,
au convenit după cum urmează:
*) Traducere.
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Articolul 1
Obligația de a extrada
Părțile contractante se angajează să-și predea reciproc, potrivit regulilor și sub condiții determinate prin articolele următoare, persoanele care sunt urmărite pentru o infracțiune sau cautate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță de către autoritățile judiciare ale părții solicitante.
Articolul 2
Fapte care dau loc la extrădare
1. Vor da loc la extrădare faptele pedepsite de legile părții solicitante și ale părții solicitate cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsura de siguranță privativă de libertate de cel puțin un an sau cu o pedeapsă mai severă. Când pe teritoriul părții solicitante a intervenit o condamnare la o pedeapsă ori când s-a aplicat o măsura de siguranță, sancțiunea pronunțată va trebui să fie de o durată de cel puțin 4 luni.
2. Dacă cererea de extrădare vizează mai multe fapte distincte, pedepsite fiecare de legea părții solicitante și a părții solicitate cu o pedeapsă privativă de libertate sau cu o măsura de siguranță privativă de libertate, dar dintre care unele nu îndeplinesc condiția privind durata pedepsei, partea contractantă solicitată va avea facultatea sa acorde extrădarea și pentru acestea din urma.
3. Orice parte contractantă, a carei legislație nu autorizeaza extrădarea pentru anumite infracțiuni vizate la paragraful 1 al prezentului articol, va putea, în ceea ce o privește, sa excludă aceste infracțiuni din câmpul de aplicare a convenției.
4. Orice parte contractantă, care dorește să se prevaleze de facultatea prevăzută la paragraful 3 al prezentului articol, va notifica secretarului general al Consiliului Europei, o dată cu depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare, fie o lista a infracțiunilor pentru care extrădarea este autorizata, fie o lista a infracțiunilor pentru care extrădarea este exclusa, cu indicarea dispozițiilor legale care autorizeaza sau exclud extrădarea. Secretarul general al Consiliului Europei va comunică aceste liste celorlalți semnatari.
5. Dacă, ulterior, alte infracțiuni vor fi excluse de la extrădare prin legislația unei părți contractante, aceasta va notifica o atare excludere secretarului general al Consiliului Europei, care va informa despre aceasta pe ceilalți semnatari. Aceasta notificare nu va produce efect decît la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la data primirii ei de către secretarul general.
6. Oricare parte contractantă, care va fi folosit facultatea prevăzută la paragrafele 4 și 5 ale prezentului articol, va putea oricând supune aplicării prezentei convenții infracțiuni care au fost excluse de la aceasta. Ea va notifica aceste modificări secretarului general al Consiliului Europei, care le va comunică celorlalți semnatari.
7. Oricare parte contractantă va putea aplica regula reciprocității în ceea ce privește infracțiunile excluse din câmpul de aplicare a convenției, în temeiul prezentului articol.
Articolul 3
Infracțiuni politice
1. Extrădarea nu se va acorda, dacă infracțiunea pentru care este cerută este considerată de partea solicitată ca infracțiune politica sau ca fapta conexă unei asemenea infracțiuni.
2. Aceeași regula se va aplica, dacă partea solicitată are motive temeinice de a crede ca cererea de extrădare motivată printr-o infracțiune de drept comun a fost prezentată în vederea urmăririi sau pedepsirii unei persoane pentru considerente de rasa, de religie, de naționalitate sau de opinii politice ori ca situația acestei persoane risca să fie agravată pentru unul sau altul dintre aceste motive.
3. În aplicarea prezentei convenții, atentatul la viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale nu va fi considerat ca infracțiune politica.
4. Aplicarea prezentului articol nu va afecta obligațiile pe care părțile le vor fi asumat sau le vor asuma potrivit oricărei alte convenții internaționale cu caracter multilateral.
Articolul 4
Infracțiuni militare
Extrădarea motivată de infracțiuni militare care nu constituie infracțiuni de drept comun este exclusa din câmpul de aplicare a prezentei convenții.
Articolul 5
Infracțiuni fiscale
În materie de taxe și impozite, de vama și de schimb valutar, extrădarea se va acorda, în condițiile prevăzute de prezenta convenție, numai dacă s-a hotărît astfel între părțile contractante pentru fiecare infracțiune sau categorie de infracțiuni.
Articolul 6
Extrădarea naționalilor
1. a) Orice parte contractantă are dreptul sa refuze extrădarea resortisantilor săi.
b) Fiecare parte contractantă va putea, printr-o declarație facuta o dată cu semnarea sau cu depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare, sa definească, în ceea ce o privește, termenul de resortisant în înțelesul prezentei convenții.
c) Calitatea de resortisant se va aprecia la data hotărârii asupra extrădării. Totuși, dacă aceasta calitate nu este recunoscută decît între data hotărârii și data avută în vedere pentru predare, partea solicitată va putea, de asemenea, să se prevaleze de dispoziția alin. a) al prezentului paragraf.
2. Dacă partea solicitată nu-și extrădează propriul resortisant, ea va trebui, la cererea părții solicitante, sa supună cauza autorităților competente, astfel încât să se poată exercita urmăriri judiciare, dacă este cazul. În acest scop, dosarele, informațiile și obiectele privind infracțiunea se vor transmite gratuit pe calea prevăzută la paragraful 1 al art. 12. Partea solicitanta va fi informată despre rezultatul cererii sale.
Articolul 7
Locul săvârșirii infracțiunii
1. Partea solicitată va putea refuza sa extrădeze persoana reclamata pentru o infracțiune care, potrivit legislației sale, a fost săvârșită în totul sau în parte pe teritoriul sau ori într-un loc asimilat teritoriului sau.
2. Când infracțiunea, motivând cererea de extrădare, a fost comisă în afară teritoriului părții solicitante, extrădarea nu va putea fi refuzată decît dacă legislația părții solicitate nu autorizeaza urmărirea unei infracțiuni de același fel, săvârșită în afară teritoriului sau ori nu autorizeaza extrădarea pentru infracțiunea formind obiectul cererii.
Articolul 8
Urmăriri în curs pentru aceleași fapte
O parte solicitată va putea refuza sa extrădeze o persoană reclamata, dacă aceasta persoana se afla și sub urmărirea sa pentru fapta sau faptele în legătură cu care se cere extrădarea.
Articolul 9
Non bis în idem
Extrădarea nu se va acorda când persoana reclamata a fost judecata definitiv de către autoritățile competente ale părții solicitate, pentru fapta sau faptele pentru care extrădarea este cerută. Extrădarea va putea fi refuzată, dacă autoritățile competente ale părții solicitate au hotărît sa nu întreprindă urmăriri sau sa pună capăt urmăririlor pe care le-au exercitat pentru aceeași fapta sau aceleași fapte.
Articolul 10
Prescripția
Extrădarea nu se va acorda, dacă prescripția acțiunii sau a pedepsei este împlinită potrivit legislației fie a părții solicitante, fie a părții solicitate.
Articolul 11
Pedeapsa capitala
Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsita cu pedeapsa capitala de către legea părții solicitante și dacă, în atare caz, aceasta pedeapsa nu este prevăzută de legislația părții solicitate, sau în mod normal aici nu este executată, extrădarea nu va putea să fie acordată decît cu condiția ca partea solicitanta sa dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către partea solicitată ca pedeapsa capitala nu se va executa.
Articolul 12
Cererea și actele ajutatoare
1. Cererea se va formula în scris și va fi prezentată pe cale diplomatică. Asupra altei cai se va putea conveni prin înțelegere directa între doua sau mai multe părți.
2. Se vor prezenta, în sprijinul cererii:
a) originalul sau copia autentică fie de pe o hotărâre de condamnare executorie, fie de pe un mandat de arestare sau de pe orice alt act având putere egala, eliberat în formele prescrise de legea părții solicitante;
b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea.
Data și locul săvârșirii lor, calificarea lor legală și referirile la dispozițiile legale ce le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil; și
c) o copie de pe dispozițiile legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinta, o declarație asupra dreptului aplicabil, precum și semnalmentele cele mai precis posibile ale persoanei reclamate și orice alte informații de natura a determina identitatea și naționalitatea sa.
Articolul 13
Informații suplimentare
Dacă informațiile comunicate de partea solicitanta se dovedesc insuficiente pentru a permite părții solicitate sa pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei convenții, aceasta din urma parte va cere complinirea informațiilor necesare și va putea fixa un termen pentru obținerea acestor informații.
Articolul 14
Regula specialitatii
1. Persoana care va fi predată nu va fi nici urmărită, nici judecata, nici deținută în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranță, nici supusă oricărei alte restrictii a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decît cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile următoare:
a) când partea care a predat-o consimte. O cerere va fi prezentată în acest scop, însoțită de actele prevăzute la art. 12 și de un proces-verbal judiciar consemnind declarațiile extrădatului. Acest consimtamint se va da atunci când infracțiunea pentru care este cerut atrage ea însăși obligația de extrădare potrivit prezentei convenții;
b) când, având posibilitatea sa o facă, persoana extrădată nu a părăsit în cele 45 de zile următoare eliberării sale definitive teritoriul părții căreia îi fusese predată ori dacă s-a înapoiat acolo după ce l-a părăsit.
2. Totuși partea solicitanta va putea lua măsurile necesare în vederea, pe de-o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de altă parte, a întreruperii prescripției potrivit legislației sale, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsa.
3. Când calificarea data faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecata decît în măsura în care elementele constitutive ale infracțiunii recalificate ar îngădui extrădarea.
Articolul 15
Reextrădarea către un al treilea stat
În afară cazului prevăzut la paragraful 1 lit. b) al art. 14, consimțământul părții solicitate va fi necesar spre a îngădui părții solicitante sa predea unei alte părți sau unui stat terț persoana care i-a fost predată și care ar fi cautata de cealaltă parte sau de statul terț pentru infracțiuni anterioare predării. Partea solicitată va putea cere prezentarea actelor prevăzute la paragraful 1 al art. 12.
Articolul 16
Arestarea provizorie
1. În caz de urgenta, autoritățile competente ale părții solicitante vor putea cere arestarea provizorie a persoanei cautate; autoritățile competente ale părții solicitate vor statua asupra acestei cereri potrivit legii acestei părți.
2. Cererea de arestare provizorie va indica existenta unuia dintre documentele prevăzute la paragraful 2 lit. a) al art. 12 și va face cunoscută intenția de a trimite o cerere de extrădare; ea va menționa infracțiunea pentru care se va cere extrădarea, data și locul unde a fost comisă, precum și, în măsura posibilului, semnalmentele persoanei cautate.
3. Cererea de arestare provizorie se va transmite autorităților competente ale părții solicitate fie pe cale diplomatică, fie direct prin posta sau telegraf, fie prin Organizația Internationala de Poliție Criminală (Interpol), fie prin orice alt mijloc, lasind o urma scrisă sau încuviințată de partea solicitată. Autoritatea solicitanta va fi informată neîntîrziat despre urmarea data cererii sale.
4. Arestarea provizorie va putea inceta dacă, în termen de 18 zile de la arestare, partea solicitată nu a fost sesizată prin cererea de extrădare și documentele menționate la art. 12; ea nu va trebui, în nici un caz, să depășească 40 de zile de la arestare. Totuși punerea în libertate provizorie este posibila oricând, partea solicitată având însă de luat orice măsură pe care o va aprecia necesară spre a evita fuga persoanei reclamate.
5. Punerea în libertate nu va fi opusă unei noi arestari și extrădării, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.
Articolul 17
Concurs de cereri
Dacă extrădarea este cerută în concurs de către mai multe state, fie pentru aceeași fapta, fie pentru fapte diferite, partea solicitată va statua, ținând seama de toate împrejurările și în mod deosebit de gravitatea și de locul săvârșirii infracțiunilor, de datele respective ale cererilor, de naționalitatea persoanei reclamate și de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat.
Articolul 18
Predarea extrădatului
1. Partea solicitată va face cunoscută părții solicitante, pe calea prevăzută la paragraful 1 al art. 12, hotărârea sa asupra extrădării.
2. Orice respingere totală sau parțială va fi motivată.
3. În caz de acceptare, partea solicitanta va fi informată despre locul și data predării, precum și asupra duratei detentiei executate în vederea extrădării de către persoana reclamata.
4. Sub rezerva cazului prevăzut la paragraful 5 al prezentului articol, dacă persoana reclamata nu a fost preluată la data fixată, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile socotit de la această dată și va fi, în orice caz, pusă în libertate la expirarea unui termen de 30 de zile; partea solicitată va putea refuza sa o extrădeze pentru aceeași fapta.
5. În caz de forta majoră care împiedica predarea sau primirea persoanei de extrădat, partea interesată va informa despre aceasta pe cealaltă parte; ambele părți se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, iar dispozițiile paragrafului 4 al prezentului articol vor fi aplicabile.
Articolul 19
Predarea amînată sau condiționată
1. Partea solicitată va putea, după ce va fi statuat asupra cererii de extrădare, sa amine predarea persoanei cerute, pentru a putea fi urmărită de ea însăși, sau, dacă persoana a fost deja condamnata, să poată executa, pe teritoriul sau, o pedeapsă aplicabilă pentru un alt fapt decît acela pentru care este cerută extrădarea.
2. În loc de a amina predarea, partea solicitată va putea preda temporar părții solicitante persoana cerută, în condiții ce vor fi determinate de comun acord între părți.
Articolul 20
Remiterea de obiecte
1. La cererea părții solicitante, partea solicitată va retine și va remite, în măsura permisă de legislația sa, obiectele:
a) care pot fi folosite ca elemente doveditoare; sau
b) care, provenind din infracțiune, au fost găsite în momentul arestării în posesia persoanei reclamate sau au fost descoperite ulterior.
2. Remiterea obiectelor vizate la paragraful 1 al prezentului articol se va efectua chiar în cazul în care extrădarea, care a fost deja admisă, nu ar putea avea loc ca urmare a morții sau evadării persoanei reclamate.
3. Când numitele obiecte vor fi susceptibile de reținere sau de confiscare pe teritoriul părții solicitate, aceasta din urma va putea, în vederea unei proceduri penale în curs, să le păstreze temporar sau să le remită sub condiția restituirii.
4. Sunt totuși rezervate drepturile pe care partea solicitată sau terții le-ar fi dobândit asupra acestor obiecte. Dacă asemenea drepturi exista, obiectele se vor restitui la terminarea procesului, cît mai curînd cu putinta și fără cheltuieli, părții solicitate.
Articolul 21
Tranzitul
1. Tranzitul prin teritoriul uneia dintre părțile contractante se va incuviinta la cerere, adresată pe calea prevăzută la paragraful 1 al art. 12, cu condiția sa nu fie vorba despre vreo infracțiune considerată de partea solicitată pentru tranzit ca având un caracter politic ori pur militar, ținând seama de art. 3 și 4 ale prezentei convenții.
2. Tranzitul unui resortisant, în înțelesul art. 6, al tarii solicitate pentru tranzit, va putea fi refuzat.
3. Sub rezerva dispozițiilor paragrafului 4 din prezentul articol, prezentarea documentelor prevăzute la paragraful 2 al art. 12 va fi necesară.
4. În cazul în care va fi folosită calea aeriană, se va face aplicarea următoarelor dispoziții:
a) când nu va fi prevăzută o aterizare, partea solicitanta va înștiința partea peste al carei teritoriu se va zbura și va atesta existenta unuia dintre documentele prevăzute la paragraful 2 lit. a) al art. 12.
În caz de aterizare forțată, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie prevăzute la art. 16, iar partea solicitanta va adresa o cerere formala de tranzit;
b) când va fi prevăzută o aterizare, partea solicitanta va adresa o cerere formala de tranzit.
5. Totuși o parte va putea declara, o dată cu semnarea prezentei convenții sau la depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare, că nu va incuviinta tranzitul unei persoane decît în aceleași condiții cu cele ale extrădării sau cu unele dintre ele. În aceste cazuri, se va putea aplica regula reciprocității.
6. Tranzitul persoanei extrădate nu se va efectua prin traversarea unui teritoriu unde ar fi motive să se creadă ca viața sau libertatea sa ar putea fi amenintate pentru motive legate de rasa, religia, naționalitatea sau opiniile sale politice.
Articolul 22
Procedura
În afară unor dispoziții contrare ale prezentei convenții, legea părții solicitate este singura aplicabilă procedurii de extrădare, precum și celei a arestării provizorii.
Articolul 23
Limbile folosite
Documentele de prezentat vor fi redactate fie în limba părții solicitante, fie în cea a părții solicitate. Aceasta din urma va putea cere o traducere în una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei, la alegerea ei.
Articolul 24
Cheltuieli
1. Cheltuielile ocazionate de extrădare pe teritoriul părții solicitate vor fi în sarcina acestei părți.
2. Cheltuielile ocazionate de tranzit prin teritoriul părții solicitate pentru tranzit vor fi în sarcina părții solicitante.
3. În caz de extrădare, provenind de pe un teritoriu nemetropolitan al părții solicitate, cheltuielile ocazionate de transportul între acest teritoriu și teritoriul metropolitan al părții solicitante vor fi în sarcina acesteia din urma. Aceeași regula se va aplica pentru cheltuielile ocazionate de transportul între teritoriul nemetropolitan al părții solicitate și teritoriul metropolitan al acesteia.
Articolul 25
Definirea măsurilor de siguranță
În înțelesul prezentei convenții, termenul măsuri de siguranță desemnează orice măsuri privative de libertate care au fost dispuse complementar sau în substituirea unei pedepse, prin hotărâre a unei jurisdicții penale.
Articolul 26
Rezerve
1. Oricare parte contractantă va putea, o dată cu semnarea prezentei convenții sau cu depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare, sa formuleze o rezervă cu privire la una sau mai multe dispoziții determinate ale convenției.
2. Oricare parte contractantă care va fi formulat o rezervă o va retrage de îndată ce împrejurările o vor permite. Retragerea se va face prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei.
3. O parte contractantă care va fi formulat o rezervă cu privire la o dispoziție a convenției nu va putea cere aplicarea acestei dispoziții de către o altă parte decît în măsura în care ea însăși o va fi acceptat.
Articolul 27
Câmpul de aplicare teritorială
1. Prezenta convenție se va aplica teritoriilor metropolitane ale părții contractante.
2. Ea se va aplica deopotrivă, în ceea ce privește Franța, Algeriei și departamentelor de dincolo de mari, iar în ceea ce privește Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Insulelor Canalului și Insulei Man.
3. Republica Federala Germania va putea extinde aplicarea prezentei convenții Landului Berlin, printr-o declarație adresată secretarului general al Consiliului Europei. Acesta va notifica declarația celorlalte părți.
4. Prin înțelegere directa între doua sau mai multe părți, câmpul de aplicare a prezentei convenții se va putea extinde în condițiile stipulate în aceasta înțelegere oricărui teritoriu al uneia dintre aceste părți, altul decît cele vizate la paragrafele 1, 2 și 3 ale prezentului articol și căruia una dintre părți îi asigura relațiile internaționale.
Articolul 28
Relații între prezenta convenție și acordurile bilaterale
1. Prezenta convenție abroga, în ceea ce privește teritoriile cărora se aplică, acele dispoziții din tratate, convenții sau acorduri bilaterale care, între doua părți contractante, guvernează materia extrădării.
2. Părțile contractante nu vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale decît pentru completarea dispozițiilor prezentei convenții sau pentru a înlesni aplicarea principiilor cuprinse în aceasta.
3. Când între doua sau mai multe părți contractante extrădarea se practica în temeiul unei legislații uniforme, părțile vor fi libere să-și reglementeze raporturile mutuale în materie de extrădare, sprijinindu-se exclusiv pe acest sistem, independent de dispozițiile prezentei convenții. Același principiu va fi aplicabil între doua sau mai multe părți contractante, având fiecare în vigoare o lege prevazind executarea pe teritoriul sau a mandatelor de arestare emise pe teritoriul celeilalte sau celorlalte părți. Părțile contractante care exclud sau vor exclude din raporturile lor mutuale aplicarea prezentei convenții, potrivit dispozițiilor prezentului paragraf, urmează sa adreseze în acest scop o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Acesta va comunică celorlalte părți contractante orice notificare primită în temeiul prevederilor prezentului paragraf.
Articolul 29
Semnarea, ratificarea, intrarea în vigoare
1. Prezenta convenție va rămâne deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată, iar instrumentele de ratificare se vor depune pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.
2. Convenția va intra în vigoare după 90 de zile de la data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare.
3. Ea va intra în vigoare, față de oricare semnatar care o va ratifica ulterior, după 90 de zile de la depunerea instrumentului de ratificare.
Articolul 30
Aderarea
1. Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei va putea invita orice stat nemembru al consiliului sa adere la prezenta convenție. Rezoluția privind aceasta invitație urmează sa primească acordul unanim al membrilor consiliului, care au ratificat convenția.
2. Aderarea se va efectua prin depunerea, pe lângă secretarul general al Consiliului Europei, a unui instrument de aderare care va produce efect după 90 de zile de la depunerea sa.
Articolul 31
Denunțarea
Oricare parte contractantă va putea, în ceea ce o privește, sa denunțe prezenta convenție, adresind o notificare secretarului general al Consiliului Europei. Aceasta denunțare va produce efect după 6 luni de la data primirii notificării sale de către secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 32
Notificări
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica membrilor consiliului și guvernului fiecărui stat care a aderat la prezenta convenție:
a) depunerea fiecărui instrument de ratificare sau de aderare;
b) data intrării în vigoare;
c) orice declarație facuta în aplicarea dispozițiilor paragrafului 1 al art. 6 și ale paragrafului 5 al art. 21;
d) orice rezerva formulată în aplicarea dispozițiilor paragrafului 1 al art. 26;
e) retragerea oricărei rezerve efectuate în aplicarea dispozițiilor paragrafului 2 al art. 26;
f) orice notificare de denunțare primită în aplicarea dispozițiilor art. 31 al prezentei convenții și data la care aceasta va produce efect.
Drept pentru care, subsemnații, legal împuterniciți în acest scop, au semnat prezenta convenție.
Întocmită la Paris la 13 decembrie 1957, în limbile franceza și engleza, ambele texte având aceeași valabilitate, într-un singur exemplar care se va depune în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va comunică o copie certificată pentru conformitate de pe aceasta guvernelor semnatare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.