HG nr. 197/1997
privind reorganizarea Spitalului Clinic "Dr. N. Gh. Lupu" din municipiul București
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Secțiile cu profil de boli infectioase și laboratoarele aferente, din cadrul Spitalului Clinic "Dr. N. Gh. Lupu" din municipiul București, se reorganizează în "Spitalul Clinic de Boli Infectioase Colentina".
Spitalul Clinic de Boli Infectioase Colentina funcționează ca unitate sanitară cu personalitate juridică în subordinea Direcției Sanitare a Municipiului București, având sediul în municipiul București, Str. Dr. Grozovici nr. 1.
Articolul 2
Structura organizatorică a unităților sanitare prevăzute la art. 1 se aproba de Ministerul Sănătății, iar regulamentele de organizare și funcționare, de către Direcția Sanitară a Municipiului București, în conformitate cu dispozițiile legale.
Articolul 3
Predarea-preluarea bunurilor aflate în administrare se face pe bază de protocol încheiat între părți în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4
Personalul aferent secțiilor și laboratoarelor prevăzute la art. 1 alin. (1) se considera transferat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Colentina.
Articolul 5
Spitalul Clinic de Boli Infectioase Colentina își desfășoară activitatea în cadrul numărului mediu de personal și al fondurilor bugetare aprobate Ministerului Sănătății pentru anul 1997.
Articolul 6
Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul sănătății, Ștefan Iosif Dragulescu Ministru de stat, ministrul finanțelor, Mircea Ciumara
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.