Decizia nr. 561/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. și art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

La apelul nominal răspunde partea Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A., prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu aduc atingere principiilor constituționale invocate de autorul excepției. Depune concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind că se impune păstrarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie, invocând în acest sens

Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.066/2005, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. și art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect o acțiune comercială în pretenții.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 41/1997

privind aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România și

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România sunt neconstituționale. Astfel, prevederile art. 93.1. (respectiv art. 69.1.), coroborate cu art. 87.1. (respectiv art. 65.1.) și art. 87.2. (respectiv art. 65.2.) din Regulamentele menționate, sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 44 alin. (2), deoarece creează un privilegiu nepermis operatorului de transport feroviar. Potrivit susținerii autorului excepției, "termenul de prescripție a dreptului la acțiune al căii ferate este de 3 ani, în timp ce termenul de prescripție a dreptului la acțiune al celorlalte părți împotriva căii ferate este de 1 an". În consecință, se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) și (2), precum și cele ale art. 44 alin. (2) din Constituție. De asemenea, se invocă și încălcarea dispozițiilor art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului, care se referă la egalitatea persoanelor în fața legii și dreptul la o egală protecție a legii, precum și celor ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare, referitoare la termenul de prescripție al acțiunii izvorâte din contractul de transport.

Prin

Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , susține autorul excepției, s-a statuat că "liberul acces la justiție se realizează numai în respectul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificația încălcării egalității de tratament juridic este neconstituțională". Pentru aceste motive, se consideră că atât reclamanta, cât și pârâta, care sunt persoane juridice de drept privat român, trebuie să se bucure de o protecție egală din partea legii și sub aspectul termenului special de prescripție a dreptului la acțiune. Totodată, în conformitate cu principiul simetriei obligațiilor și din rațiuni de egalitate de tratament juridic, termenul special de prescripție a dreptului la acțiune de un an izvorât din contractul de transport trebuie să fie aplicabil și acțiunilor căii ferate contra expeditorului/ destinatarului/ beneficiarului.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. și art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, este neîntemeiată. În acest sens instanța arată că dispozițiile legale criticate, "care instituie un termen special de prescripție, sunt norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, este la latitudinea legiuitorului stabilirea procedurii de judecată, fără a contraveni, bineînțeles, celorlalte prevederi sau principii constituționale." Totodată, mai arată că "instituirea termenului de prescripție de un an pentru exercitarea dreptului la acțiune izvorât din contractul de transport s-a făcut fără privilegii și fără discriminări, ipoteza normei legale aplicându-se tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică," așa încât textul de lege criticat nu aduce atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală.

Conform opiniei instanței de judecată, dispozițiile legale criticate nu au legătură cu prevederile art. 44 alin. (2) din Constituție privind ocrotirea și garantarea proprietății private indiferent de titular.

Referitor la invocarea de către autorul excepției a

Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , instanța consideră, pe de-o parte, "că motivele de neconstituționalitate trebuie raportate la dispoziții sau principii constituționale (iar nu la jurisprudența Curții Constituționale), iar, pe de altă parte, că instituirea unor termene speciale de prescripție nu contravine accesului liber la justiție, așa cum au statuat, în jurisprudența lor, atât Curtea Constituțională, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, (Cauza Z și alții contra Marii Britanii din 2001)".

Instanța apreciază, de asemenea, că nu pot fi reținute nici argumentele autorului excepției, în sensul că "hotărârile instanței supreme în materia aplicării termenului special de prescripție de un an sunt contradictorii, întrucât acestea nu constituie motive de neconstituționalitate, Curtea Constituțională nefiind instanță de casație, iar unificarea practicii judiciare neintrând în competența sa".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că principiul egalității nu este incident în cauză, întrucât se aplică numai cetățenilor aflați în situații identice, iar nu și în privința persoanelor juridice. Se invocă, de către Guvern,

Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 3 mai 2001 .

Guvernul susține, de asemenea, că Regulamentul de transport pe căile ferate conține norme cu privire la efectuarea transportului pe căile ferate române de către toți operatorii de transport feroviar public, care trebuie să-și îndeplinească, în mod egal, fără nici o discriminare sau vreun privilegiu, toate obligațiile ce le revin din contractul de transport pe liniile publice, în vederea realizării în condiții de celeritate, siguranță și securitate a transportului. Or, prin textele de lege criticate s-a avut în vedere reglementarea uniformă a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru desfășurarea corespunzătoare a transportului feroviar, asigurându-se, astfel, și posibilitatea realizării - în condiții egale - a drepturilor beneficiarilor transportului.

Termenul de prescripție de un an pentru acțiunile introduse de operatorul de transport feroviar a fost stabilit de legiuitor în mod obiectiv, ținându-se seama de specificul activității de transport pe calea ferată și al obligațiilor operatorilor feroviari, ca și de obiectul acțiunilor ce pot fi introduse împotriva acestora, fără a se aduce atingere textelor constituționale invocate de autorul excepției.

Se mai arată că și în Codul comercial legiuitorul a stabilit termene speciale de 6 luni și de un an, pentru acțiunile "contra cărăușilor", ținând cont și de specificul transportului. Mai mult, termenul de un an în care se prescrie acțiunea împotriva transportatorului pe calea ferată a fost stabilit în acord cu prevederile Convenției pentru transporturile internaționale (1980), semnată la Berna, și cu prevederile art. 48 (fostul art. 58) din Regulile uniforme privind Contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor CIM, apendice B la Convenție, la care România a aderat prin

Decretul nr. 100/1983 , cu amendamentele ulterioare.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , cu referire la art. 69.1. coroborat cu art. 65.1. și art. 65.2. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, sunt constituționale.

Potrivit acestui punct de vedere, "instituirea unor reguli speciale aplicabile prescripției dreptului la acțiune privind expedițiile de mărfuri nu contravine principiului egalității în drepturi, atâta timp cât este asigurată egalitatea în utilizarea lor."

În opinia Avocatului Poporului, textele de lege criticate "nu conțin norme contrare dreptului de proprietate privată, ale cărui conținut și limite sunt stabilite prin lege. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea conferită de Constituție, în așa fel încât acestea să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind unele limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat."

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie dispozițiile

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 7/2005

pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, cu referire la art. 69.1 coroborat cu art. 65.1 și art. 65.2 din Regulament.

În realitate, așa cum rezultă din motivarea excepției, autorul acesteia contestă constituționalitatea dispozițiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , care au următorul cuprins: "Acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an".

Textele constituționale expres invocate în susținerea excepției sunt cele ale art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 44 alin. (2). Este de observat că, deși autorul excepției invocă în susținerea acesteia întreg textul art. 44 alin. (2) din Constituție, în realitate se referă numai la teza întâi a textului constituțional menționat. De asemenea, este de observat că autorul excepției face referire și la principiul accesului liber la justiție statuat de dispozițiile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție.

Dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 44 alin. (2) teza întâi: "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă, totodată, în susținerea acesteia, și încălcarea prevederilor art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului, ratificat prin

Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum și pe cele ale art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare, ratificată prin

Decretul nr. 100/1983 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 23 din 1 aprilie 1983.

Textele menționate prevăd:

- Art. 7 teza întâi din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "Toți oamenii sunt egali în fața legii și au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecție a legii.";

- Art. 26 teza întâi din Pactul internațional privind drepturile civile și politice ale omului: "Toate persoanele sunt egale în fața legii și au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii.";

- Art. 58 pct. 1 teza întâi din Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare: "Acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an."

Examinând excepția, Curtea Constituțională constată că prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constituționalitate au mai fost criticate, în esență, sub aceleași aspecte și prin raportare la aceleași principii din Constituție și din actele internaționale invocate. Astfel, prin

Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a reținut că, "în sine, textul legal criticat nu conține măsuri de natură a încălca dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, acesta prevăzând doar că acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie în termen de un an, text care, de altfel, preia în mod identic prevederile art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980".

Prin aceeași decizie s-a mai reținut că "invocarea de către autorul excepției a unei anumite practici contradictorii a instanțelor judecătorești cu privire la aplicarea textului art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România nu este relevantă sub aspectul controlului de constituționalitate", întrucât, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta realizează un "control de constituționalitate a legilor și altor acte normative" și, în consecință, interpretarea și aplicarea dată de instanțele judecătorești textelor de lege nu intră sub incidența controlului de constituționalitate.

Curtea a reținut, de asemenea, că, "în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, «Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale», ceea ce, coroborat cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii, nu poate duce decât la concluzia că este de competența exclusivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești".

În legătură cu susținerile privind încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constituție, Curtea a constatat că stabilirea prin dispozițiile art. 69.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , a unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție "nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiție și la un proces echitabil". Aceasta deoarece, așa cum s-a statuat prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, "judecătorul «spune dreptul»[...], dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege".

De asemenea, Curtea a mai reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că "dreptul de acces la justiție nu este absolut, «ci este un drept ce poate fi supus unor limitări aduse implicit, cu excepția restrângerilor care aduc atingere chiar substanței dreptului». În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauzele Golder împotriva Regatului Unit, 1975, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 1995, Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996, precum și Z. și alții împotriva Regatului Unit, 2001".

În legătură cu susținerea referitoare la îngrădirea accesului liber la justiție prin instituirea termenelor de prescripție în general, precum și a termenului de prescripție special de un an, reglementat prin textul de lege criticat, Curtea Constituțională, referindu-se la considerentele

Deciziei nr. 427 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, a reținut că "instituția prescripției, în general, și termenele în raport cu care își produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiție, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestui drept constituțional, prevenindu-se eventualele abuzuri și limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilității și securității raporturilor juridice civile".

În cauză, Curtea a mai reținut că "instituirea termenului de prescripție special de un an se impune datorită specificului drepturilor, obligațiilor și răspunderilor ce revin administratorului și gestionarilor infrastructurii feroviare, operatorilor de transport feroviar, precum și beneficiarilor transporturilor efectuate pe căile ferate din România" și a statuat în consecință că "dispozițiile legale criticate, deși stabilesc un termen de prescripție mai scurt decât cel general pentru introducerea acțiunii în justiție, nu aduc atingere înseși existenței dreptului și urmăresc un scop vădit legitim".

Prin

Decizia nr. 326 din 14 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 22 august 2005, Curtea a reținut că dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (2) teza întâi nu au incidență în cauză, iar susținerea încălcării prevederilor art. 58 pct. 1 teza întâi din Apendicele B la Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare din 9 mai 1980 nu este întemeiată, întrucât dispoziția legală criticată preia în mod identic textul convenției invocate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69.1. din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin

Ordonanța Guvernului nr. 7/2005 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A. din București în Dosarul nr. 1.066/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 octombrie 2005.