Decizia nr. 114/1997

Articolul 3

din legea sus-menționată are următorul cuprins:

"Art. 3 - (1) În temeiul art. 3 alin. (5) și al art. 6 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, cotele de capital social alocate Fondurilor Proprietății Private, la societățile bancare, potrivit Legii privatizării societăților comerciale nr. 58/1991, fac obiectul regularizării între Fondul Proprietății de Stat și societățile de investiții financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietății Private, pe baza valorii acestor cote din momentul acordării lor.

(2) Acțiunile cotelor regularizate în conformitate cu prevederile alin. (1) vor fi gestionate și vîndute de Fondul Proprietății de Stat prin metodele prevăzute în prezenta lege."

În sesizarea grupului de deputați se susține ca aceasta prevedere este neconstitutionala, pentru următoarele motive:

- Fondurile Proprietății Private sunt instituții cu capital integral privat, astfel încât prevederile art. 3 au semnificatia unei "naționalizari" a cotei deținute de aceste fonduri în capitalul social al băncilor avute în vedere de lege, soluție legislativă contrară prevederilor art. 41 alin. (1), (2), (3) și (5), precum și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție; trecerea cotei de capital din proprietatea Fondurilor Proprietății Private în proprietatea statului nu poate fi justificată nici ca o modalitate de "expropriere", permisă de art. 41 alin. (3) din Constituție, deoarece privatizarea băncilor nu constituie un caz de "utilitate publică", iar legea nu a prevăzut "o dreapta și prealabilă despăgubire" de care depinde constituționalitatea unei asemenea măsuri;

- prin prevederile art. 3 "se aduce o grava încălcare a dreptului de proprietate, ceea ce va afecta cei peste 10 milioane de acționari ai actualelor societăți de investiții financiare rezultate din transformarea Fondurilor Proprietății Private".

În concluzie, se solicita eliminarea, ca neconstitutional, a art. 3, precizîndu-se ca aceasta nu influențează structura proiectului și considerindu-se "absurda" concluzia ca "pentru a privatiza cele 6 bănci trebuie mai întâi naționalizata cota deja privată, urmînd ca aceasta să fie privatizata".

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca prevederile art. 3 al legii, la care se referă obiecția de neconstituționalitate, privesc o acțiune prealabilă privatizării băncilor, necesară, deoarece, de la data constituirii cotelor aparținând Fondului Proprietății de Stat și Fondurilor Proprietății Private, "cotele de capital social pe care le dețin cele doua fonduri au suferit modificări datorită vinzarii de acțiuni ale societăților comerciale bancare", în temeiul art. 46 din Legea nr. 58/1991. Regularizarea, la care se referă art. 3, nu constituie o "naționalizare", deoarece "nu reprezintă o trecere forțată, bazată pe o manifestare unilaterala de voința, a proprietății private în proprietatea statului", ci un schimb de acțiuni "pentru a se echilibra raportul dintre Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private în deținerea capitalului social al societăților bancare care se privatizează la nivelurile stabilite de lege". De aceea nici luarea în considerare, în procesul regularizării, a valorii cotelor de capital din momentul inițial nu aduce nici o atingere "dreptului de proprietate al Fondurilor Proprietății Private", întrucît la data respectiva "s-a făcut și aprecierea valorică a capitalului social și în funcție de aceasta valoare s-a apreciat cota Fondului Proprietății de Stat și Fondurilor Proprietății Private".

În concluzie, se apreciază ca regularizarea nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate, ci, dimpotriva, "are semnificatia ocrotirii dreptului de proprietate al Fondului Proprietății de Stat și Fondurilor Proprietății Private prin încadrarea exercitării acestuia în cotele stabilite de lege".

De asemenea, se arata ca art. 3, constituind o norma de trimitere la art. 3 alin. (5) și la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 55/1995, dacă obiecția formulată ar fi acceptată, ar insemna să se constate neconstituționalitatea și a acelor prevederi care, însă, fiind ale unei legi în vigoare, nu pot face obiectul unui control de constituționalitate a legii anterior promulgării, ci numai pe calea excepției de neconstituționalitate.

Pentru motivele arătate, se considera ca obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Din partea Senatului, s-a comunicat punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari, în care se precizează ca obiecția de neconstituționalitate este nefondata, pentru următoarele motive: termenul de regularizare prevăzut de art. 3 din lege are semnificatia unui "schimb fortat de acțiuni" și a fost introdus în legislație prin Legea nr. 55/1995, declarata constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 62/1995; potrivit acelei legi, vânzarea acțiunilor pentru privatizarea băncilor se face "contra numerar, ceea ce exclude ab initio gratuitatea ce ar putea fi invocată ca mecanism al unei pretinse deposedari"; de aceea "valoarea unica de schimb a cuponului nominativ de privatizare și a carnetului cu certificate de proprietate nu a inclus și valoarea capitalului social al societăților bancare la care statul este acționar"; schimburile de acțiuni trebuie să evite "o deposedare indirecta și mascată", concluzionându-se ca: "Textul nu este neconstitutional, singura problema care se pune este ca el să fie corect interpretat și aplicat".

În punctul de vedere al Guvernului se arata, de asemenea, ca sesizarea este neîntemeiată, art. 3 ce face obiectul acesteia având menirea sa finalizeze măsurile întreprinse în procesul de privatizare, prin aplicarea art. 3 alin. (5) și a art. 6 alin. (1) din Legea nr. 55/1995. De aceea "regularizarea" prevăzută la art. 3 "nu are nimic comun și nu poate fi confundata cu <<exproprierea>>, sau <<naționalizarea>>", realizindu-se sub forma contractelor de schimb și de vînzare, prevăzute și de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 55/1995.

În sprijinul obiectiei de neconstituționalitate, Societatea de Investiții Financiare "Muntenia" a depus un memoriu, care, în esenta, reia argumentele din sesizare, cu unele precizări referitoare la drepturile pe care le are ca acționar la societățile bancare.

Curtea Constituțională, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituție, al art. 3 alin. (2) și al art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, constata ca este competența să soluționeze sesizarea, care a fost înaintată cu respectarea dispozițiilor legale.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

ținând seama de obiecția de neconstituționalitate formulată, de punctele de vedere comunicate, de memoriul depus, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, de prevederile art. 3 din Legea pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar, raportate la dispozițiile Constituției, retine următoarele:

Sesizarea, sub aspect formal, se referă la întreg conținutul prevederilor art. 3 din lege. Din motivele invocate rezultă însă ca, în realitate, sunt criticate numai prevederile alin. (1) ale acestui articol, potrivit cărora cotele din capitalul social al societăților bancare supuse privatizării, deținute de societățile de investiții financiare, înființate prin transformarea Fondurilor Proprietății Private, urmează a fi regularizate cu Fondul Proprietății de Stat, pe baza valorii acestor cote din momentul acordării lor.

În analiza acestui alineat se pot deosebi prima teza, referitoare la regularizarea cotei aparținând societăților de investiții financiare cu Fondul Proprietății de Stat, și cea de-a doua teza, referitoare la valoarea acestei cote.

În legătură cu prima teza, privind constituționalitatea operațiunii de regularizare, în sesizare se considera ca aceasta ar avea semnificatia unei "naționalizari" sau "exproprieri", întrucît asigura trecerea silită în proprietatea statului a cotei respective, care, în prezent, este în proprietatea privată a societăților de investiții financiare.

Incontestabil ca, dacă ar avea semnificatia unei naționalizari, soluția legislativă ar fi neconstitutionala, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. (1), (2), (3) și (5), precum și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții, asa cum rezultă din deciziile nr. 4/1992, nr. 3/1993, nr. 134/1994 și nr. 72/1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182/1992, nr. 95/1993, nr. 34/1995 și nr. 167/1995, potrivit cărora naționalizarea, nefiind reglementată de Constituție, este neconstitutionala. De asemenea, prevederile art. 3 din lege nu se pot justifica nici pe temeiul exproprierii.

Regularizarea cotei ce aparține societăților de investiții financiare cu Fondul Proprietății de Stat se face însă, asa cum se precizează în punctele de vedere primite, printr-un schimb de acțiuni. Fiind deci o dubla vînzare, de principiu, regularizarea nu poate constitui un act de naționalizare sau de expropriere care, prin definiție, implica trecerea unilaterala a unor bunuri proprietate privată în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri.

În cuprinsul art. 3 din lege se face trimitere la art. 3 alin. (5) și la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare. La art. 3 alin. (5) din această lege se prevede posibilitatea regularizării între Fondul Proprietății de Stat și Fondurile Proprietății Private pe baza unei metodologii stabilite împreună cu Agenția Naționala pentru Privatizare, iar la art. 6 alin. (1) se prevede că societățile comerciale bancare se vor privatiza prin vânzarea acțiunilor numai în numerar, către investitori privati, și prin aport de capital privat. Rezultă deci ca regularizarea, în cadrul procesului de privatizare, este o modalitate instituită de o lege în vigoare, anterioară celei ce face obiectul sesizării. Noua reglementare nu constituie decît o aplicație necesară pentru privatizarea băncilor cu capital de stat. Tocmai de aceea, sub aspectul tehnicii legislative utilizate, prima teza a alin. (1) al art. 3 din lege constituie o norma de trimitere. Constatarea neconstitutionalitatii acestei norme ar presupune constatarea neconstitutionalitatii și a normei la care se face trimitere. Or, asa cum s-a statuat prin deciziile nr. 6/1993, nr. 26/1995 și nr. 62/1995, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 februarie 1993, nr. 66 din 11 aprilie 1995 și nr. 122 din 19 iunie 1995, în cadrul controlului preventiv, privind soluționarea unei obiecții de neconstituționalitate, Curtea nu poate controla constituționalitatea unei legi în vigoare, care poate forma însă obiectul unei excepții de neconstituționalitate, invocată în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, în cadrul unui proces legat de aplicarea acelei legi.

Rezultă din cele arătate ca regularizarea la care se referă prima teza a alin. (1) din art. 3 al legii nu are semnificatia unei naționalizari sau exproprieri, iar dispoziția legală, atacată ca neconstitutionala, reprezintă o norma de trimitere la o reglementare în vigoare, care nu poate face obiectul controlului, înainte de promulgare, al constituționalității unei legi ulterioare, cum este legea ce face obiectul sesizării.

Teza a doua din alin. (1) al art. 3 din lege nu mai reprezintă o norma de trimitere, întrucît prevede că regularizarea cotei ce aparține societăților de investiții financiare se face "pe baza valorii acestor cote din momentul acordării lor". Acest "moment" este cel al aplicării art. 5 din Legea nr. 58/1991, în care se stabilește ca "Fondurile Proprietății Private dețin inițial, în total, 30% din capitalul social al societăților comerciale organizate conform prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990...", potrivit cu distribuirea aprobată de Agenția Naționala pentru Privatizare. Rezultă ca pe baza celei de-a doua teze a alin. (1) din art. 3 al legii, în procesul regularizării, valoarea acțiunilor deținute de societățile de investiții financiare este aceea de la data "acordării lor", adică valoarea lor nominală, deși, între timp, valoarea reală, de piața, a acțiunilor respective a evoluat, cu atât mai mult cu cît, asa cum se arata în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, compozitia capitalului social s-a schimbat.

Semnificatia prevederilor alin. (1) din art. 3 al legii nu poate fi decît aceea ca, sub aspect formal, valoarea acțiunilor preluate de Fondul Proprietății de Stat nu se modifica. Este singura consecința, întrucît legiuitorul nu a modificat cota de 30% atribuită Fondurilor Proprietății Private prin art. 5 al Legii nr. 58/1991, iar art. 3 alin. (5) din Legea nr. 55/1995, la care noua reglementare trimite, presupune, de asemenea, respectarea acestei cote. În substanța sa, obiecția de neconstituționalitate se întemeiază pe interpretarea ca art. 3 din Legea pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar ar presupune, implicit, o asemenea modificare. După cum se arata însă în punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului, "schimburile de acțiuni urmează să se facă la aceeași valoare, adică la valoarea acestora din același moment". Evident ca acest moment nu poate fi decît cel al schimbului, deoarece, asa cum se precizează în același punct de vedere, interpretarea și aplicarea legii nu trebuie să conducă la "o deposedare indirecta și mascată, care ar aduce o grava atingere dreptului de proprietate". De aceea obiecția de neconstituționalitate ce se întemeiază pe faptul ca noua reglementare ar implica o asemenea consecința este neîntemeiată. O lege se poate interpreta și aplica numai în contextul general al legislației și în concordanta cu legitimitatea sa constituțională. Ca urmare, regularizarea prevăzută la art. 3 din noua reglementare nu poate avea loc decît în respectul prevederilor art. 5 din Legea nr. 58/1991, ceea ce impune compensarea cotei de capital preluate cu acțiuni a căror valoare reală cumulată să fie egala cu valoarea reală a acestei cote. Articolul 3 din lege reglementează numai valoarea cotei ce se preia, nu și valoarea acțiunilor date în compensație, care deci sunt supuse normelor de drept comun, respectiv exigențelor schimbului ce constituie instrumentul juridic prin care se efectuează regularizarea. În consecința, orice alta interpretare - astfel cum se face în sesizare - este nejustificată, atât sub aspect legal, cît și constituțional.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. (1), (2), (3) și (5), ale art. 135 alin. (1) și (6) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale Legii nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constata ca prevederile art. 3 din Legea pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar sunt constituționale.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 15 mai 1997 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica și Victor Dan Zlatescu, judecători.