Decizia nr. 628/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokâr Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Anton Apahideanu în Dosarul nr. 1.265/2005 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

La apelul nominal răspunde Anton Apahideanu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul excepției de neconstituționalitate solicită admiterea acesteia, susținând că dispozițiile legale criticate, care nu prevăd posibilitatea atacării cu contestație a hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, încalcă prevederile constituționale referitoare la statul de drept și cele privind accesul la justiție. Totodată, sunt invocate în susținerea excepției și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, deoarece Curtea nu se poate pronunța asupra modificării sau completării prevederilor legale supuse controlului de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.265/2005, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Anton Apahideanu în dosarul menționat, având ca obiect soluționarea cererii de contestație în anulare formulată de autorul excepției împotriva unei decizii civile.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că "limitarea aplicabilității articolului 318 din Codul de procedură civilă, doar la hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, cu excluderea hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, este în contradicție cu [...] principiul constituțional al statului de drept bazat pe justiție, al accesului liber la justiție, al imparțialității instanțelor, al rolului căilor de atac în eliminarea greșelilor comise [...], fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece greșeala nu poate fi legal îndreptată în nici un fel". Sunt încălcate, în opinia autorului excepției, și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "convenție care stabilește dreptul la procese echitabile, judecate de instanțe imparțiale".

Autorul excepției consideră că, prin abrogarea pct. 11 al art. 304 din Codul de procedură civilă, "nu s-a eliminat limitarea aplicabilității articolului 318 din cod doar la hotărârile instanțelor de recurs". S-a creat astfel o inegalitate de tratament între "hotărârile pronunțate de instanțele de apel, care nu pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare pentru greșeli materiale, hotărâri pronunțate în complet de doi judecători, și hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, care pot fi atacate cu contestație în anulare, deși acestea sunt pronunțate în complet de trei judecători, probabilitatea unei erori materiale [...] fiind mai mică".

Tribunalul București - Secția a V-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se apreciază că nu sunt încălcate dispozițiile art. 21 din Constituție, deoarece "condițiile în care pot fi exercitate căile de atac, atât cele ordinare, cât și cele extraordinare, cum este contestația în anulare specială, sunt reglementate prin lege, conform dispozițiilor art. 129 din Constituție". Astfel, se arată în continuare, "stabilirea procedurii și a condițiilor pentru promovarea căilor de atac constituie prerogativa exclusivă a legiuitorului, părțile având posibilitatea de a exercita căile de atac, însă în condițiile prevăzute de lege".

În conformitate cu prevederile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, susținând, în esență, că dispozițiile criticate sunt conforme cu art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile criticate sunt constituționale, fiind conforme cu prevederile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală. De asemenea, apreciază că instituirea unor reguli speciale privind exercitarea contestației în anulare nu contravine principiului constituțional al accesului liber la justiție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie art. 318 din Codul de procedură civilă. Dispozițiile alin. 2 ale art. 318 au fost abrogate prin

art. I pct. 121 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Alin. 1 al art. 318 din Codul de procedură civilă a fost modificat prin

art. I pct. 26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001

privind modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, care avea următorul cuprins: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Ulterior sesizării Curții Constituționale,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001

a fost respinsă prin

Legea nr. 69/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005, și abrogată prin

art. IV din Legea nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin

art. I pct. 53 din Legea nr. 219/2005

și au următorul cuprins: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Având în vedere că, în urma modificării, dispoziția legală criticată a rămas aceeași, Curtea, conform jurisprudenței sale, urmează să se pronunțe asupra reglementării în vigoare.

Critica de neconstituționalitate are la bază, în esență, susținerea potrivit căreia "limitarea aplicabilității articolului 318 din Codul de procedură civilă doar la hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, cu excluderea hotărârilor pronunțate de instanțele de apel", ar încălca, în opinia autorului excepției, dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind principiul statului de drept, ale art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul la justiție, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției și ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.

Autorul excepției apreciază că prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.

Din motivarea excepției rezultă că, de fapt, autorul acesteia nu critică neconstituționalitatea art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ci este nemulțumit de aplicarea acestui text doar la hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, cu excluderea hotărârilor pronunțate de instanțele de apel. Așadar, în realitate, autorul excepției nu formulează o critică privind neconstituționalitatea textului, ci urmărește completarea acestuia, în sensul că și hotărârile pronunțate de instanțele de apel să poată fi atacate cu contestație în anulare ca și cele ale instanțelor de recurs.

Sub acest aspect Curtea nu este competentă să se pronunțe, întrucât potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Anton Apahideanu în Dosarul nr. 1.265/2005 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2005.