Reglementări din 16 decembrie 2005
conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene aplicabila entitatilor autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Legea nr. 82/1991 24 decembrie 1991 (prevederi anume) a contabilității
- Legea nr. 82/1991 24 decembrie 1991 a contabilității
O R D I N
privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a VII-a
a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare*)
În conformitate cu prevederile art. 1, 2 și ale art. 7 alin. (3) și (5) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, în ședința din data de 15 decembrie 2005,
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a hotărât emiterea următorului ordin:
*) Aprobate de
Ordinul nr. 75 din 16 decembrie 2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005.
Articolul 1
— Se aprobă Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene aplicabile
entităților
autorizate,
reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, cuprinse în anexa**) care face parte integrantă din prezentul ordin, și se dispune publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 2
— (1) Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene se aplică
de
entitățile
autorizate,
reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prevăzute la pct. 1 din aceste reglementări.
(2) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.
Articolul 3
— Administratorii, directorii economici, contabilii-
șefi și orice alte persoane care au obligația gestionării entităților
care
intră
sub
incidența
reglementărilor prevăzute la art. 1 vor asigura măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a acestora. De asemenea, aceste persoane răspund pentru adaptarea programelor
informatice utilizate la prelucrarea datelor financiar-contabile, precum și pentru exactitatea și realitatea datelor care sunt prelucrate,
respectiv
înscrise
în
situațiile
financiare
anuale. Art.
4.
—
Situațiile
financiare
anuale
consolidate întocmite
de
entitățile
prevăzute
la
art.
2
alin.
(1)
sunt
auditate potrivit legii.
Potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene aplicabile
entităților
autorizate,
reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Art. 5. — Direcția reglementare din cadrul Direcției generale autorizare reglementare, Secretariatul general și directorul general executiv din cadrul
Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare vor urmări ducerea la îndeplinire a
prevederilor prezentului ordin.
Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare,
Gabriela Anghelache
București, 16 decembrie 2005.
Nr. 74.
*) Ordinul nr. 74/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005 și este reprodus și în acest
număr bis.
**) Anexa este reprodusă în facsimil.
ANEXĂ
REGLEMENTĂRI CONTABILE
conforme cu Directiva a VII-a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
Capitolul I
ARIA DE APLICABILITATE
1.
(1) Prezentele reglementări prevăd forma și conținutul situațiilor financiare anuale consolidate, precum și regulile de întocmire, aprobare, auditare și publicare a situațiilor financiare anuale consolidate ale entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.
(2) Prezentele reglementări se aplică de către următoarele categorii de entități:
a)
societăți de servicii de investiții financiare ;
b)
societăți de administrare a investițiilor;
c)
organisme de plasament colectiv;
d)
traderi;
e)
consultanți de investiții;
f)
Fondul de compensare a investitorilor;
g)
operatori de piață;
h)
Depozitarul Central;
i)
case de compensare;
j)
contrapărți centrale;
k)
alte entități nominalizate de CNVM prin acte normative .
2.
Prezentele reglementări transpun Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene 83/349/EEC din data de 13 iunie 1983 privind conturile consolidate, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 193 din data de 18 iulie 1983, cu modificările și completările ulterioare
Capitolul li
CONDITII PENTRU INTOCMIREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
3.
O entitate trebuie sa intocmeasca situatii financiare anuale consolidate și raport consolidat al administratorilor daca aceasta entitate, denumita in continuare societate - mama, face parte dintr-un grup de entități si
indeplineste
una din urmatoarele conditii:
""
a)
detine majoritatea drepturilor de vot ale actionarilor sau asociatilor într-o alta entitate, denumită în continuare filială;
b)
este acționar sau asociat al unei entități și majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere ale entității în cauză (filială) care au îndeplinit aceste funcții în cursul exercițiului financiar, în cursul exercițiului financiar precedent și până în momentul întocmirii situatiilor financiare anuale consolidate, au fost numiți doar ca rezultat al exercitării drepturilor lor de vot;
c)
este actionar sau asociat al unei filiale si detine singur controlul asupra majoritatii drepturilor de vot ale actionarilor sau asocialilor acelei filiale, ca urmare a unui acord încheiat cu alti actionari sau asociali;
d)
este actionar sau asociat al unei filiale si are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra acelei filiale, în temeiul unui contract încheiat cu entitatea în cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau statut, dacă legislația aplicabila filialei permite astfel de contracte sau clauze;
e)
societatea - mama detine puterea de a exercita sau exercita efectiv, o influenta dominanta sau control asupra unei filiale;
f)
este acționar sau asociat al unei filiale și are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere ale acelei filiale;
g)
societatea - mama si filiala sunt conduse pe o baza unificata de catre societatea - mama.
4.
ln intelesul prezentelor reglementări, filiala reprezinta o entitate aflata sub controlul altei entități, denumita societate-mama.
5.
O societate - mama si filialele acesteia reprezinta un grup de entități.
6.
ln intelesul prezentelor reglementări, entitățile între care există relațiile prevăzute la pct. 3 lit. (a) la (g), precum și celelalte entități care au relații similare cu una dintre entitățile menționate anterior, sunt entități afiliate.
7.
Referitor la drepturile aferente societatilor- mama, se aplica prevederile punctelor 8-10 si 11 (2).
8.
Pentru aplicarea prevederilor pct. 3 a), b), c), f) și g), drepturile de vot si drepturile de numire sau de revocare ale oricarei alte filiale precum si cele ale oricarei persoane care actioneaza in nume propriu, dar in contul societatii - mama sau al altei filiale trebuie adaugate la cele ale societatii - mama.
9.
Pentru aplicarea prevederilor pct. 3 a), b), c), f) și g), în scopul determinarii drepturilor societatii - mama, drepturile sale vor fi reduse cu drepturile:
a)
atribuite acțiunilor deținute în contul unei persoane care nu este nici societatea-mamă, nici o filială a acesteia; sau
b)
atribuite acțiunilor deținute drept garanții, cu condiția ca drepturile în cauză să fie exercitate în conformitate cu instrucțiunile primite sau să fie deținute pentru acordarea unor împrumuturi ca parte a activităților obișnuite, cu condiția ca drepturile de vot să fie exercitate în contul persoanei care oferă garanția.
10.
Pentru aplicarea prevederilor pct. 3 a), b) șic), numarul total al drepturilor sale de vot in filiala trebuie redus cu numarul drepturilor de vot aferente actiunilor proprii detinute de aceasta, de catre o filiala a acesteia sau de către o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul acelor entități.
11.
(1) Cu respectarea prevederilor pct. 18 - 20 filialele trebuie consolidate, indiferent de locul unde sunt situate sediile lor sociale.
(2) ln aplicarea alin. (1), orice filială a unei filiale se consideră filială a societății - mamă care este societatea - mamă a entității care urmează să fie consolidată.
12.
(1). O societate - mama este scutita de la intocmirea situatiilor financiare anuale consolidate daca la data bilantului său, entitățile care urmează să fie consolidate nu depășesc împreună, pe baza celor mai recente situatii financiare anuale ale acestora, limitele a două dintre urmatoarele trei criterii:
total active 17 520 OOO euro
cifra de afaceri netă: 35 040 OOO euro
număr mediu de salariati în cursul exercitiului financiar: 250
(2). Criteriile de marime prevazute i'a alin. (1) se determină inainte de compensarea prevăzuta la pct. 31 si eliminarea de la pct. 39 lit. a) si b).
13.
Exceptia prevazuta la pct. 12 alin. (1) nu se aplică dacă una dintre filialele care urmează să fie consolidate este o entitate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, în conformitate cu legislația în vigoare privind piața de capital.
14.
Cu respectarea prevederilor pct. 12 si 13, o societate - mama este exceptata de la obligatia elaborarii situatiilor financiare anuale consolidate atunci cand ea insasi este o filiala iar propria sa societate - mama este infiintata în conformitate cu legea romana sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul din urmatoarele doua cazuri:
a)
societatea - mama in cauza detine toate actiunile entității exceptate. ln acest sens, nu se iau în considerare actiunile la entitatea exceptata, detinute de membrii organelor sale de administratie, conducere sau de supraveghere, în temeiul unei obligații legale sau prevăzute în actul constitutiv sau statut; sau
b)
daca societatea - mamă în cauză deține 90% sau mai mult din acțiunile entității exceptate, iar restul acționarilor sau asociaților entității în cauză au aprobat exceptarea.
15.
Exceptarea prevazuta la pct. 14 este conditionata de îndeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a)
entitatea exceptata si, cu respectarea prevederilor pct. 18 - 20, toate filialele sale trebuie consolidate in situatiile financiare anuale ale unui grup mai mare de entități, a carui societate - mama este constituita în conformitate cu legea romana sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene;
b)
-
situatiile financiare anuale consolidate si raportul consolidat al administratorilor ale grupului mai mare de entități trebuie intocmite de societatea - mama a grupului in cauza si auditate, în conformitate cu prevederile legale sub incidenta carora intra societatea - mama a grupului mai mare de entități, potrivit prezentelor reglementări;
-
situatiile financiare anuale consolidate, raportul administratorilor și raportul persoanei responsabile cu auditarea acelor situatii financiare trebuie publicate pentru entitatea exceptata conform prevederilor legale în vigoare.
c)
notele explicative la situatiile financiare anuale consolidate ale entității exceptate trebuie sa prezinte:
-
denumirea și sediul social ale societății - mamă care întocmește situatii financiare anuale consolidate; și
-
exceptarea de la obligația de a întocmi situatii financiare anuale consolidate și raport consolidat al adm înistratorilor.
16.
Exceptia prevazuta la pct. 14 nu se aplică societatilor - mama ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată.
17.
Nu se va aplica exceptarea prevazuta la pct. 14 - 16 în măsura în care elaborarea de situatii financiare anuale consolidate, este ceruta de către o institutie a statului sau pentru informarea salariatilor.
18.
O entitate poate fi exclusa de la consolidare in cazul în care includerea sa nu este semnificativa pentru scopul oferirii unei imagini fidele a activelor, datoriilor, pozitiei financiare si a profitului sau pierderii entităților incluse în aceste situații financiare, considerate ca un tot unitar.
19.
Dacă două sau mai multe entități îndeplinesc cerința de la pct. 18, acestea trebuie totuși să fie incluse în situatiile financiare anuale consolidate dacă, considerate ca un tot unitar, acestea nu sunt semnificative pent u scopul furnizarii unei
imagini
fidele în sensul prevederilor pct. 23 din prezentele reglementări.
20.
În plus, o entitate poate sa nu fie inclusa in situatiile financiare consolidate daca:
a)
restrictii severe pe termen lung impiedica exercitarea de catre societatea - mama a drepturilor sale asupra activelor sau managementului acestei entități; sau
b)
informatiile necesare pentru elaborarea situatiilor financiare anuale consolidate se pot obtine numai cu costuri sau intarzieri nejustificate; sau
c)
acțiunile la entitatea în cauză sunt deținute exclusiv în vederea vânzării ulterioare a acestora.
Capitolul III
ÎNTOCMIREA SITUAT ,
IILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
21.
Situațiile financiare anuale consolidate cuprind bilanțul consolidat, contul de profit si pierdere consolidat si notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate. Aceste documente constituie un tot unitar .
22.
Situațiile financiare anuale consolidate se întocmesc în mod clar și în concordanță cu prevederile prezentelor reglementări.
23.
Situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare si a profitului sau pierderii entităților incluse în aceste situații financiare, considerate ca un tot unitar.
24.
Dacă aplicarea prevederilor prezentelor reglementări nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă în înțelesul pct. 23, în notele explicative
la
situatiile financiare anuale consolidate trebuie prezentate informații suplimentare.
25.
Dacă, în cazuri excepționale, aplicarea uneia din prevederile prezentelor reglementări nu corespunde cerinței de furnizare a unei imagini fidele, în conformitate cu prevederile pct. 23, se va face abatere de la aceste prevederi în vederea oferirii unei imagini fidele, în înțelesul pct. 23 .
Orice astfel de abatere trebuie prezentată în notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate, împreună cu o explicație a motivelor sale și o prezentare a efectelor abaterii asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
26.
CNVM pot solicita prezentarea în situațiile financiare anuale consolidate a unor informații suplimentare față de cele care trebuie să fie prezentate în concordanță cu prezentele reglementări.
27.
Prevederile Secțiunii 4 Forma și conținutul situațiilor financiare anuale ale Capitolului li din reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de către CNVM se aplică în ceea ce privește formatul situațiilor financiare anuale consolidate, cu respectarea prevederilor din prezentele reglementări și luând în considerare ajustările esențiale care rezultă din caracteristicile proprii situațiilor financiare anuale consolidate, în raport cu situațiile financiare anuale.
.28. Formatul bilantului consolidat sial contului de profit si pierdere consolidat este prevazut la cap. VIII din prezentele reglementări.
Proceduri de consolidare
A.
Bilant consolidat
29.
Activele și datoriile entităților incluse în consolidare se încorporează în totalitate în bilanțul consolidat, prin insumarea elementelor similare.
30.
Stocurile pot fi prezentate ca un singur element în situatiile financiare anuale consolidate, dacă există circumstanțe speciale care ar putea determina cheltuieli nejustificate.
31.
Valorile contabile ale acțiunilor în capitalul entităților incluse în consolidare se compensează cu proporția pe care o reprezintă în capitalul și rezervele acestor entități, astfel:
a)
compensările se efectuează pe baza valorilor contabile ale activelor și datoriilor identificabile la data achiziției acțiunilor sau, în cazul în care achiziția are loc în două sau mai multe etape, la data la care entitatea a devenit o filială.
ln intelesul prezentelor reglementări, data achizitiei reprezinta data la care controlul asupra activelor nete sau operatiunilor entității achizitionate este transferat efectiv catre dobanditor.
b)
ln conditiile in care nu se pot stabili valorile prevazute la litera a), compensarea se efectuează pe baza valorilor contabile existente la data la care entitătile în cauză sunt incluse în consolidare pentru prima dată. Diferențele rezultate din asemenea compensări 'se înregistrează, în măsura in care este posibil, direct la acele elemente din bilanțul consolidat care au valori superioare sau inferioare valorilor lor contabile.
c)
Orice diferență rezultată
ca
urmare a aplicării lit. a) sau rămasă după aplicarea lit. b) se prezintă ca un element separat în bilanțul consolidat, astfel:
-
diferența pozitivă se prezintă la elementul "Fond comercial pozitiv";
-
diferența negativă se prezintă la elementul "Fond comercial negativ".
Aceste elemente, metodele utilizate și orice modificări semnificative față de exercițiul financiar precedent trebuie explicate în notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate.
32.
Prevederile pct. 31 nu se aplică actiunilor în capitalul societătii - mamă detinute fie de entitatea în cauză, fie de o altă entitate inclusă în cons lidare.
în
situatiile financiare anuale 'consolidate aceste actiuni se tratează ca acțiuni proprii, în concordanță cu Regle,;,entările contabile conforme cu Directiva a' IV-a a
Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate.
33.
(1) Suma atribuibilă acțiunilor în filialele incluse în consolidare, deținute de alte persoane decât entitățile incluse în consolidare, se prezintă separat în bilanțul consolidat, la elementul "Interese minoritare".
(2) Interesele minoritare trebuie prezentate în bilantul consolidat în capitalurile proprii, separat de capitalurile proprii ale societalii - mama .
B.
Contul de profit si pierdere consolidat
34.
Veniturile și cheltuielile entităților incluse în consolidare se încorporează în totalitate în contul de profit și pierdere consolidat, prin însumarea elementelor similare.
35.
Suma oricărui profit sau pierderi atribuibila acțiunilor în filialele incluse în consolidare, deținute de alte persoane decât entitățile incluse în consolidare, se prezintă separat in contul de profit și pierdere consolidat, la elementul "Profitul sau pierderea exercitiului financiar aferent(a) intereselor minoritare".
C.
Prevederi comune bilantului consolidat si contului de profit si pierdere consolidat
36.
Situațiile financiare anuale consolidate se întocmesc în conformitate cu prezentele reglementări.
37.
Metodele de consolidare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.
38.
Abateri de la prevederile pct. 37 se pot face în cazuri excepționale. Orice asemenea abateri trebuie prezentate în notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate, precum și motivele acestora, împreună cu o evaluare a efectelor abaterilor asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii entităților incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar.
39.
Situatiile financiare anuale consolidate prezintă activele, datoriile, pozitia financiară și profiturile sau pierderile 'entităților incluse în consolidare, ca și cum acestea ar fi o singură entitate .
În special:
a)
datoriile și creanțele dintre entitățile incluse în consolidare se elimină din situațiile financiare anuale consolidate;
b)
veniturile și cheltuielile aferente tranzacțiilor dintre entitățile incluse în consolidare se elimină din situațiile
financiare anuale consolidate;
c)
dacă profiturile și pierderile rezultate din tranzacțiile efectuate între entitățile incluse în consolidare sunt luate în calcul la determinarea valorii contabile a activelor, acestea se elimină din situațiile financiare anuale consolidate.
De asemenea, dividendele interne sunt eliminate in totalitate.
40.
Derogări de la prevederile pct. 39 sunt permise dacă sumele în cauză nu sunt semnificative în înțelesul pct. 23 .
41.
Situațiile financiare anuale consolidate se întocmesc la aceeași dată ca și situațiile financiare anuale ale societății - mamă.
42.
(1) Atunci cand situatiile financiare ale unei filiale, folosite la intocmirea situatiilor financiare consolidate, sunt intocmite la o data de raportare diferita de cea a societatii - mama, trebuie facute ajustari datorita efectelor tranzactiilor sau even i mentelor semnificative care au loc intre acea data si data situatiilor financiare ale societatii - mama .
(2) Diferența dintre data de raportare a filialei ș i
data de raportare a societății - mamă nu trebuie să fie mai mare de trei luni. Lungimea perioadelor de raportare și orice diferențe între datele de raportare trebuie să fie aceleași de la o perioadă la alta .
43.
Dacă data bilanțului entității de consolidat precede data bilanțului consolidat cu mai mult de trei luni, entitatea în cauză este consolidată pe baza unor situații financiare interimare întocmite la data bilanțului consolidat.
44.
În cazul în care componența entităților incluse în consolidare s-a modificat semnificativ în cursul exercițiului financiar, situațiile financiare anuale consolidate trebuie să cuprindă informații care să permita comparația seturilor succesive de situații financ i are anuale consolidate.
45.
Activele și datoriile care urmează să fie cuprinse în situațiile financiare anuale consolidate se evaluează prin metode uniforme și potrivit Secțiunii 5 Principii contabile și reguli de evaluare, Subsecțiunea 3 Reguli de evaluare ale Capitolului li din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM.
46.
O societate - mama care întocmește situații financiare anuale consolidate trebuie să aplice acelea i metode de evaluare ca și pentru situațiile financiare anuale proprii.
47.
Dacă activele și datoriile care urmează să fie cuprinse în situațiile financiare anuale consolidate au fost evaluate de entitățile incluse în consolidare prin metode diferite de cele utilizate pentru consolidare, acestea trebuie evaluate din nou conform metodelor utilizate pentru consolidare, cu excepția cazului în care rezultatele acestei noi evaluări nu sunt semnificative în înțelesul pct. 23.
48.
În bilanțul consolidat și în contul de profit și pierdere consolidat trebuie să se țină seama de orice diferență care a avut loc cu ocazia consolidării între cheltuielile cu impozitul aferent exercițiului financiar și exercițiilor financiare precedente și suma impozitului plătit sau de plătit pentru aceste exerciții, în măsura în care, în viitorul previzibil, este probabil să apară o cheltuială efectivă cu impozitul pentru una dintre entitățile incluse în consolidare.
49.
Dacă activele care urmează să fie cuprinse în situatiile financiare anuale consolidate au făcut obiectul unor ajustări excepționale de valoare exclusiv în scop fiscal, acestea se încorporează în situațiile financiare anuale consolidate numai după eliminarea ajustărilor respective .
50.
(1) Un element separat, așa cum este definit la pct. 31 lit. c), care corespunde unui fond comercial pozitiv, se tratează conform regulilor prevăzute în Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabi l e entităților autorizate, reglementate și supr vegheate de CNVM ,
aplicabile pentru elementul ,,fond comercial".
(2) Durata de amortizare a fondului comercial pozitiv se determina de la data achizitiei actiunilor sau, în cazul în care achiziția are loc în două sau mai multe etape, la data la care entitatea a devenit o filială .
(3) ln cazul situatiei prevazute la pct. 31 lit.b), durata de amortizare a fondului comercial pozitiv se determina de la data primelor situatii financiare anuale consolidate.
51.
O valoare prezentată ca un element separat, definit la pct. 31 lit. c), care corespunde unui fond comercial negativ, poate fi transferată în contul de profit și pierdere consolidat numai:
a)
dacă această diferență corespunde previziunii, la data achiziției, a unor rezultate viitoare nefavorabile ale entității în cauză, sau previziunii unor costuri pe care entitatea respectivă urmează să le efectueze, în măsura în care o asemenea previziune se materializează; sau
b)
în măsura în care diferența corespunde unui câștig realizat.
52.
Dacă o entitate inclusă în consolidare conduce o altă entitate împreună cu una sau mai multe entități neincluse în consolidare, entitatea respectiva trebuie inclusa în situatiile financiare anuale consolidate, consolidarea efectuandu-se proporțional cu drepturile în capitalul acesteia, deținute de entitatea inclusă în consolidare.
O asemenea consolidare este denumita in continuare consolidare proportionala. Entitatea care exercita controlul comun este numita in continuare asociat.
53.
Pct. 18 - 51 se aplică mutatis mutandis consolidării proporționale prevazute la pct. 52, cu mentiunea ca operatiunile implicate de operatiunile de consolidare se efectueaza proporțional cu drepturile în capitalul entității asupra careia se exercita controlul comun.
54.
Aplicarea consolidării proporționale presupune următoarele:
-
bilantul actionarului/asociatului include partea lui din activele pe care le controlează în comun și partea lui din datoriile 'pentru care răspunde solidar;
-
contul de profit și pierdere al unui acționar/asociat include partea lui din veniturile și cheltuielile entității controlate în comun;
-
acționarul/asociatul adună partea lui din fiecare dintre activele, datoriile, veniturile sau cheltuielile entității controlate în comun cu elementele similare din propriile situații financiare anuale, rând cu rând. De exemplu, poate aduna partea lui din stocurile entității controlate în comun, cu stocurile sale și partea lui din imobilizările corporale ale entității controlate în comun, cu imobilizările sale.
55.
Când un acționar/asociat cumpără active de la o entitate controlata în comun, acesta nu va recunoaște partea lui din profiturile acelei entități, rezultate din efectuarea tranzacției, până în momentul în care revinde activele unei terte părți. Un acționar/asociat trebuie să recunoască partea lui din pierderile rezultate din aceste tranzacții în același mod ca profiturile, cu exceptia cazului in care pierderile reprezinta o depreciere a activelor, situatie in care trebuie recunoscute imediat.
56.
Un acționar/asociat al unei entități controlate in comun întrerupe folosirea consolidării proporționale de la data la care încetează să detina acel control.
57.
Punctele 52 - 56 referitoare la consolidarea proporțională nu se aplică dacă entitatea este o întreprindere asociată în sensul pct. 58.
58.
(1) Dacă o entitate inclusă în consolidare exercită o influență semnificativă asupra politicii operaționale și financiare a unei entități neincluse în consolidare întreprindere asociată, în care deține un interes de participare, acel interes de participare se prezintă în bilanțul consolidat la elementul "Titluri puse in echivalenta".
(2)
Se presupune că o entitate exercită o influență semnificativă asupra altei entități, dacă deține 20% sau mai mult din drepturile de vot ale acționarilor sau asociaților în acea entitate. ln acest caz, entitatea care exercita influenta semnificativa este numita investitor.
(3)
Pentru calcularea drepturilor care asigura influenta semnificativa se aplica prevederile pct. 8 - 1 O.
59.
(1) ln intelesul prezentelor reglementări, prin interese de participare se intelege dreptul in capitalul altor entități, reprezentat sau nu prin certificate, care prin crearea unei legături durabile cu aceste entități, sunt destinate să contribuie la activitătile entitătii.
(2) Deținerea unei părți din capitalul unei 'alte entități se presupune că reprezintă un interes de participare, atunci când depășește un procentaj de 20%.
60.
ln intelesul prezentelor reglementări, o entitate la care un investitor exercita o influenta semnificativa asupra. politicii sale operationale si financiare este o întreprindere asociata.
61.
Atunci când pct. 58 se aplică pentru prima dată unui interes de participare prevăzut la pct. 59, interesul de participare respectiv se prezintă în bilanțul consolidat la valoarea corespunzătoare proporției de capital și
rezerve a societății asociate, reprezentate de acel interes de participare. Diferența dintre această sumă și valoarea contabilă a participatiei calculată conform regulilor de evaluare prevăzute în Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM se prezintă distinct în notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate. Această diferență se calculează la data la care metoda se aplică pentru prima oară, respectiv la data achiziției acțiunilor sau, dacă acestea au fost achiziționate în mai multe etape, la data la care entitatea a devenit o întreprindere asociată.
62.
(1) Suma corespunzătoare proporției de capital și rezerve a societății asociate, menționate la pct. 61, se majorează sau se reduce cu valoarea oricărei variații care a avut loc în cursul exercițiului financiar, în proporția de capital și rezerve a societății asociate, reprezentată de acel interes de participare; aceasta se reduce, de asemenea, cu suma dividendelor aferente acelui interes de participare.
(2)
Partea investitorului din profitul sau pierderea societății
asociate, înregistrată după achiziție, este ajustată pentru a lua în calcul, de exemplu, amortizarea activelor amortizabile pe baza valorii juste la data achiziției. Similar, ajustări corespunzătoare se aduc părții investitorului din profitul sau pierderea societății asociate, înregistrată după achiziție, pentru pierderile din depreciere recunoscute de societatea asociată.
63.
(1) În scopul cuprinderii în consolidare, situațiile financiare ale societății asociate vor fi întocmite utilizând politici contabile uniforme pentru tranzacții și evenimente similare în circumstanțe similare.
(2)
Dacă o societate asociată utilizează alte politici contabile decât cele ale investitorului pentru tranzacții și evenimente similare în circumstanțe similare, se vor face ajustări pentru a asigura conformitatea politicilor contabile ale societății asociate, cu cele ale investitorului, atunci când situațiile financiare ale societății asociate sunt utilizate de investitor pentru aplicarea metodei punerii în echivalență.
(3)
Dacă activele și datoriile unei societăți asociate au fost evaluate prin alte metode decât cele utilizate pentru consolidare în conformitate cu pct. 46, acestea vor fi evaluate din nou, în scopul calculării diferenței menționate la pct. 61, prin metodele utilizate pentru consolidare.
64.
În măsura în care diferența pozitivă de consolidare menționată la pct. 61 nu poate fi asociată nici uneia dintre categoriile de active sau datorii, aceasta se tratează conform pct. 50 .
65.
Partea de profit sau pierdere a societăților asociate, atribuibilă unor asemenea
interese
de participare, se prezintă în contul de profit și pierdere consolidat la elementul "Profitul sau pierderea exercitiului financiar aferent(a) societăților asociate".
66.
Partea grupului din societatea asociată reprezintă suma participațiilor la acea societate asociată, aparținând societății - marnă și filialelor. În acest scop sunt ignorate participațiile celorlalte entități în întreprindere asociata.
67.
Profiturile și pierderile care rezultă din tranzacțiile
"în
amonte" și "în aval" dintre investitor (inclusiv filialele sale consolidate) și o societate asociată sunt recunoscute în situatiile financiare ale investitorului doar corespunzator participațiilor în societatea asociată, apartinand unor d tinatori terti investitorului. Tranzacțiile
"în
amonte" sunt, de exemplu, vânzările de active de la o societate asociată la un investitor. Tranzactiile "în aval" sunt, de exemplu, vânzările de active de la un investitor către o societate asociată. Partea investitorului din profitul sau pierderea societății asociate rezultând din aceste tranzacții este eliminată.
68.
Investiția într-o societate asociată este contabilizată utilizând metoda punerii în echivalență de la data la care devine societate asociată.
69.
Cele mai recente situații financiare anuale disponibile ale societății asociate sunt utilizate de investitor la aplicarea metodei punerii în echivalență .
Dacă datele de raportare ale investitorului și societății asociate sunt diferite, întreprinderea asociată întocmește, pentru uzul investitorului, situații financiare la aceeași dată ca situațiile financiare ale investitorului, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil.
70.
Dacă situațiile financiare anuale ale unei societăți asociate utilizate la aplicarea metodei punerii în echivalență sunt întocmite la o dată de raportare diferită de cea a investitorului, se vor face ajustări aferente efectelor tranzacț lor sau evenimentelor semnificative care au loc între acea dată și data situațiilor financiare ale
investitorului.
ln orice caz, diferența dintre data de raportare a societății asociate și cea a investitorului nu va putea
fi
mai mare de 3 luni. Durata perioadelor de raportare și diferențele dintre datele de raportare vor fi aceleași de ta o perioadă la alta.
71.
(1) Eliminările menționate la pct. 39 lit. c) se efectuează în măsura în care informatiile sunt cunoscute sau pot fi stabilite.
(2) Derogari de la alin. (1) sunt permise, daca sumele respective sunt nesemnificative in intelesul pct. 23.
72.
Dacă o societate asociată întocmește situații financiare anuale consolidate, prevederile precedente se aplică capitalului și rezervelor prezentate în aceste situații consolidate.
73.
Punctele 58 - 72 pot să nu se aplice dacă interesul de participare în capitalul societății asociate nu este semnificativ în înțelesul pct. 23.
Capitolul IV CONTINUTUL NOTELOR EXPLICATIVE LA SITUATIILE FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
4.1.
POLITICI CONTABILE
74.
Politicile contabile reprezinta principiile, bazele, conventiile, regulile si practicile specifice aplicate de o societate - mama la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare anuale consolidate.
75.
Situatiile financiare anuale consolidate trebuie să fie întocmite folosind politici contabile uniforme pentru tranzacții asemănătoare și alte evenimente în circumstanțe similare.
76.
Dacă un membru al grupului folosește alte politici contabile decât cele adoptate în situațiile financiare anuale consolidate, pentru tranzacții asemănătoare și evenimente în circumstanțe similare, în scopul întocmirii situațiilor financiare consolidate trebuie făcute ajustări corespunzătoare la situațiile sale financiare.
77.
Trebuie prezentate politicile folosite pentru evaluarea fondului comercial și a interesului minoritar.
4.2.
NOTELE EXPLICATIVE
4.2.1
Prevederi generale
78.
Pe lângă informațiile cerute conform altor sectiuni din prezentele reglementari, notele la situatiile financiare anuale consolidate trebuie să furnizeze informații referitoare la aspectele prevazute de prezenta subsectiune.
79.
(1) Notele explicative trebuie sa cuprinda informatii privind metodele de evaluare aplicate diferitelor elemente din situatiile financiare anuale consolidate, precum și metodele utilizate pentru calcular a ajustărilor de valoare.
••
(2) Pentru elementele incluse în situatiile financiare anuale consolidate care sunt sau au fost inițial exprimate în monedă străină, trebuie furnizate bazele de conversie utilizate pentru exprimarea acestora în moneda în care se întocmesc situatiile financiare anuale consolidate.
80.
ln notele explicative trebuie cuprinse, de asemenea, urmatoarele informatii: (a)
-
denumirile și sediile sociale ale entităților incluse în consolidare;
-
proporția de capital deținută în entitățile incluse în consolidare, altele decât societatea - mamă, de către entitățile incluse în consolidare sau de către persoanele care acționează în nume propriu, dar în contul acestor entități;
-
condițiile care au determinat consolidarea, asa cum acestea sunt prezentate la pct. 3, cu respectarea prevederilor pct. 8 - 1O. Această ultimă mențiune poate fi, totuși, omisă în cazul în care consolidarea a fost efectuată în temeiul pct. 3 lit. (a) și dacă proporția de capital este egala cu proporția drepturilor de vot.
(b)
Aceleași informații trebuie furnizate în ceea ce privește entitățile excluse din consolidare conform prevederilor pct. 18 - 20. De asemenea, trebuie furnizată o explicație referitoare la excluderea entităților menționate la pct. 18 - 20.
81.
ln notele explicative se prezinta:
Denumirile și sediile sociale ale societăților asociate cu entitatea inclusă în consolidare în sensul pct. 58 și proporția de capital a acestora, deținută de entitatea inclusă în consolidare sau de persoane care acționează în nume propriu, dar în contul acestor entități.
Aceleași informații trebuie furnizate în ceea ce privește societățile asociate menționate la pct. 73, împreună cu motivele pentru care s-a considerat ca acele interese de participare nu sunt semnificative în înțelesul pct.
23.
82.
ln notele explicative se prezinta:
Denumirea și sediul social ale entităților consolidate proporțional în temeiul pct. 52 la 57, factorii pe care se bazează conducerea comună și proporția capitalului acestora, deținută de entitățile incluse în consolidare sau de persoanele care acționează în nume propriu, dar în contul acestor entități.
83.
Notele explicative prezinta:
Denumirea și sediul social ale fiecăreia dintre entitățile, altele decât cele prevăzute la pct. 80 - 82 de mai sus, în care entitățile incluse în consolidare dețin direct sau prin intermediul unor persoane care acționează în nume propriu, dar în contul acestor entități, un procentaj de capital de cel putin 20%, menționând proporția de capital deținută, suma de capital și rezerve și profitul sau pierderea ultimului exercițiu financiar al entității în cauză, pentru care au fost aprobate situatiile financiare. Aceste informații pot fi omise dacă nu sunt semnificative, în înțelesul pct. 23.
84.
De asemenea, se prezinta numărul și valoarea nominală a tuturor acțiunilor societății - mamă deținute de entitatea însăși, de filialele entității în cauză sau de o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul acelor entități.
85.
ln notele explicative se prezinta:
Valoarea avansurilor și creditelor acordate potrivit legii membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere ale societății - mamă, de către acea entitate sau de către una dintre filialele sale, indicând ratele dobânzii, principalele condiții și orice sume restituite, precum și a angajamentelor asumate în contul lor sub forma garanțiilor de orice fel, indicând totalul pe fiecare categorie.
86.
Trebuie sa se mentioneze, totodata, daca situatiile financiare anuale consolidate au fost intocmite in conformitate cu prezentele reglementari.
87.
Urmatoarele informatii trebuie prezentate cu claritate si repetate ori de cate ori este necesar, pentru buna lor intelegere:
a)
denumirea si sediul social al societatii - mama care face raportarea;
b)
data la care s-au incheiat situatiile financiare anuale consolidate sau perioada la care se refera;
c)
moneda in care sunt intocmite situatiile financiare anuale consolidate;
d)
unitatea de masura in care sunt exprimate cifrele incluse in raportare.
4.2.2
lnformatii in completarea bilantului consolidat
88.
Notele explicative trebuie sa prezinte pentru fiecare clasa de imobilizari corporale:
a)
bazele de evaluare folosite in determinarea valorii contabile brute;
b)
metodele de amortizare folosite.
89.
Dacă evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare a fost efectuata conform Secțiunii 5 Principii contabile și reguli de evaluare, Subsecțiunea 3 Reguli de evaluare, lit. B.5.2 Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare din Capitolul
li
al Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM, se prezinta:
a)
ipotezele semnificative care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare, dacă valorile juste au fost determinate în concordanță cu prevederile acelei subsectiuni;
b)
pe fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare înregistrate direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările incluse în rezerva de valoare justă potrivit aceleiasi subsectiuni;
c)
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informații despre aria și natura instrumentelor, inclusiv termenii și condițiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul și certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; și
d)
un tabel care să prezinte mișcările rezervei de valoare justă în cursul exercitiului financiar.
'
90.
Dacă evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare nu a fost efectuată potrivit Secțiunii 5 Principii contabile și reguli de evaluare, Subsecțiunea 3 Reguli de evaluare, lit. B.5.2 Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare din Capitolul
li
al Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM. se prezintă următoarele:
a)
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:
-
valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi determinată prin oricare din metodele prevăzute la acea subsectiune din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM;
-
informații privind aria și natura instrumentelor financiare; și
b)
pentru imobilizările financiare înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor justă și pentru care nu s-a utilizat opțiunea de a se reflecta o ajustare pentru pierdere de valoare, potrivit Secțiunii 5 Principii contabile și reguli de evaluare, Subsecțiunea 3 Reguli de evaluare, lit. B.1 Reguli de evaluare de bază din Capitolul li al Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM:
-
valoarea contabilă și valoarea justă a activelor individuale sau a grupărilor corespunzătoare ale acelor active individuale;
-
motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura elementelor care furnizează dovada că valoarea contabilă va fi recuperată.
91.
Se prezinta valoarea totală a datoriilor înregistrate în bilanțul consolidat și care sunt scadente după mai mult de cinci ani, precum și valoarea totală a datoriilor înregistrate în bilanțul consolidat și acoperite cu garanții reale oferite de entitățile incluse în consolidare, menționând natura și forma garanțiilor.
92.
Se prezinta valoarea totală a oricăror angajamente financiare neincluse în bilanțul consolidat, în măsura în care aceste informații sunt utile pentru evaluarea poziției financiare a entităților incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar. Orice angajamente privind pensiile și entitățile afiliate neincluse în consolidare trebuie prezentate separat.
93.
Pentru fiecare categorie de rezerve inclusa in capitalurile proprii, se descrie natura sa si scopul pentru care a fost constituita.
4.2.3. lnformatii in completarea contului de profit si pierdere consolidat
94.
Se prezintă defalcarea cifrei de afaceri consolidate/veniturilor totale din activitatea curentă consolidate în cazul organismelor de plasament constituite prin act constitutiv definite în Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de
CNVM,
pe categorii de activități și pe piețe geografice, în măsura în care aceste categorii și piețe diferă substanțial una față de alta, ținând seama de modul de organizare a vânzării produselor și furnizării serviciilor rezultate din activitățile curente ale entităților incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar.
95.
Separat, totalul onorariilor percepute pentru exercitiul financiar de auditorul statutar sau de firma de audit, pentru auditul statutar al situatiilor financiare anuale consolidate, precum si onorariile totale percepute pentru alte servicii de asigurare, servicii de consultanta fiscala si alte servicii non audit.
96.
(1) Se prezinta numărul mediu de persoane angajate în cursul exercițiului financiar, de entitățile incluse în consolidare, defalcat pe categorii și, dacă nu sunt prezentate distinct în contul de profit și pierdere consolidat, cheltuielile cu personalul aferente exercițiului financiar.
(2) Se prezintă separat numărul mediu de persoane angajate în cursul exercițiului financiar de entitățile asupra cărora se exercita control comun, conform prevederilor pct. 52 si 53.
97.
(1) ln notele explicative se prezinta:
Valoarea indemnizațiilor acordate în exercițiul financiar membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere ale societății - mamă pentru funcțiile deținute de aceștia în societatea - mamă și în filialele sale, precum și orice angajamente care au luat naștere sau sunt încheiate în aceleași condiții privind pensiile acordate foștilor membri ai acestor organe, indicând totalul pe fiecare categorie.
(2) Separat de informatiile de la alin. (1), se prezinta indemnizatiile acordate pentru functiile exercitate in entitățile controlate in comun si societățile asociate.
98.
Se prezintă măsura în care calculul profitului sau pierderii consolidat(e) a exercițiului financiar a fost afectat de evaluarea elementelor care, prin derogare de la principiile enunțate in Secțiunea 5 Principii
contabile și reguli de evaluare, Subsecțiunea 3 Reguli de evaluare a Capitolului li din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM și la pct. 49 din prezentele reglementări, a fost efectuată în exercițiul financiar în cauză sau într-un exercițiu financiar precedent, în vederea obținerii de facilități fiscale .
Atunci când influența unei asemenea evaluări asupra cheltuielilor viitoare cu impozitul, ale entităților incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar, este semnificativă, trebuie prezentate detalii.
99.
Se prezinta diferența dintre cheltuiala cu impozitul înregistrată în contul de profit și pierdere consolidat al exercițiului financiar și ale celor aferente exercițiilor financiare precedente, și suma impozitului de plătit pentru aceste exerciții, cu condiția că această diferență să fie semnificativă pentru scopul impozitării viitoare.
Capitolul V
RAPORTUL CONSOLIDAT AL ADMINISTRATORILOR
100.
Consiliul de administrație al societatii - mama elaborează pentru fiecare exercițiu financiar un raport, denumit in continuare raportul consolidat al administratorilor, care cuprinde cel puțin o revizuire fidelă a dezvoltării și performanței activităților și a poziției entităților incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar, împreună cu o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care acestea se confruntă.
101.
Revizuirea este o analiză echilibrată și cuprinzătoare a dezvoltării și performanței activităților și a pozitiei entitătilor incluse în consolidare, considerate ca un tot unitar, adecvată cu dimensiunea și complexitatea' afacerilor. în măsura în care este necesar pentru a înțelege dezvoltarea, performanța sau poziția financiară, analiza cuprinde atât indicatori financiari, cât și, dacă este cazul, indicatori nefinanciari - cheie de performanță, relevanți pentru activități specifice, inclusiv informații privind probleme de mediu înconjurător și angajați.
102.
în furnizarea analizei sale, raportul consolidat al administratorilor prevede, atunci când este cazul, referiri și explicații suplimentare privind sumele raportate în situațiile financiare anuale consolidate.
103.
Referitor la entitățile cuprinse in consolidare, raportul furnizează, de asemenea, o indicație despre:
a)
orice evenimente importante apărute după sfârșitul exercițiului financiar;
b)
dezvoltarea previzibilă a entităților respective, considerate ca un tot unitar;
c)
activitățile entităților respective, considerate ca un tot unitar, din domeniul cercetării și dezvoltării;
d)
utilizarea de către entitățile incluse in consolidare, a instrumentelor financiare și dacă sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii, si anume:
-
obiectivele și politicile entităților în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv politicile lor de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacție previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, și
-
expunerea la riscul de piață, riscul de credit, riscul de lichiditate și la riscul fluxului de trezorerie, asa cum acestea sunt prezentate in Reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM .
104.
- în cazul entităților ale căror valori mobiliare - in totalitate sau o parte din aceste valori mobiliare - sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care fac obiectul unei oferte publice de preluare, astfel cum acestea sunt definite în legislația în vigoare privind piața de capital, raportul consolidat al administratorilor trebuie să cuprindă următoarele informații detaliate despre:
a)
structura capitalului lor, inclusiv valorile mobiliare care nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, cu indicarea claselor de acțiuni si, dacă este cazul, pentru fiecare clasă de acțiuni, drepturile și obligațiile atașate clasei respective și procentul din capitalul social total pe care îl reprezintă;
b)
orice restrictii legate de transferul valorilor mobiliare, cum ar fi limitările privind detinerea de valori mobiliare sau n cesitatea de a obține aprobarea entității sau a altor deținători de valori mobiliare;
c)
deținerile semnificative directe și indirecte de acțiuni (inclusiv deținerile indirecte prin structuri piramidale și dețineri încrucișate de acțiuni, așa cum acestea sunt definite în reglementările în vigoare privind piața de capital);
d)
deținătorii oricăror valori mobiliare cu drepturi speciale de control și o descriere a acestor drepturi;
e)
sistemul de control al oricărei scheme de acordare de acțiuni salariaților, dacă drepturile de control nu se exercită direct de către salariați;
f)
orice restricții privind drepturile de vot, cum ar fi limitările drepturilor de vot ale deținătorilor unui procent stabilit sau număr de voturi, termenele de exercitare a drepturilor de vot sau sistemele prin care, cooperând cu entitatea, drepturile financiare atașate valorilor mobiliare sunt separate de deținerea de valori mobiliare;
g)
ori e acorduri dintre acționari care sunt cunoscute de către entitate și care pot avea ca rezultat restricții referitoare la transferul valorilor mobiliare și/sau la drepturile de vot;
h)
regulile care prevăd numirea sau înlocuirea membrilor consiliului de administrație și modificarea actelor constitutive ale entității;
i)
puterile membrilor consiliului de administrație, și în special, cele referitoare la emiterea sau răscumpărarea
de actiuni;
j)
orice acorduri semnificative la care entitatea este parte și care intră în vigoare, se modifică sau încetează în funcție de o modificare a controlului entității ca urmare a unei oferte publice de preluare, și efectele
rezultate
din aceasta, cu excepția cazului în care prezentarea acestor informații ar prejudicia grav entitatea; această excepție nu se aplică în cazul în care entitatea este obligată în mod special să prezinte asemenea informații conform altor cerințe legale;
k)
orice acorduri dintre entitate și membrii consiliului său de administrație sau salariați, prin care se oferă compensări dacă aceștia demisionează sau sunt concediați fără un motiv rezonabil sau dacă relația de angajare încetează din cauza unei oferte publice de preluare.
Capitolul VI
AUDITAREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
105.
Situațiile financiare anuale consolidate ale entităților se auditează de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice autorizate în condițiile legii.
106.
Persoana sau persoanele responsabile cu auditarea situațiilor financiare anuale consolidate (denumite auditori financiari) își exprimă, de asemenea, o opinie referitoare la gradul de conformitate a raportului consolidat al administratorilor cu situațiile financiare anuale consolidate pentru același exercițiu financiar.
107.
Raportul auditorilor financiari cuprinde:
a)
mentionarea situațiilor financiare anuale consolidate care fac obiectul auditului financiar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
b)
o descriere a ariei auditului financiar, respectiv a standardelor de audit conform carora a fost efectuat auditul financiar;
c)
o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorilor financiari, potrivit căreia situațiile financiare anuale consolidate oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant de raportare financiară și, după caz, dacă situațiile financiare anuale consolidate respectă cerințele legale; opinia de audit este fără rezerve, cu rezerve, o opinie contrară sau, dacă auditorii financiari nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit,
imposibilitatea
exprimării unei opinii;
d)
o referire la orice aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag atenția, printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve;
e)
o opinie privind gradul de conformitate a raportului consolidat al administratorilor cu situațiile financiare anuale consolidate pentru același exercițiu financiar.
108.
Raportul se semnează de către auditori financiari, persoane fizice, in numele acestora sau al auditorilor persoane juridice autorizate, dupa caz, și se datează.
109.
În cazul în care situațiile financiare anuale ale societății - mamă se atașează la situațiile financiare anuale consolidate, raportul auditorilor financiari cerut de prezenta secțiune poate fi combinat cu raportul auditorilor financiari asupra situațiilor financiare anuale ale societății - mamă, prevăzut de Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate,
reglementate
și supravegheate de CNVM.
Capitolul VII
APROBAREA, SEMNAREA SI PUBLICAREA SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE
11O. (1) - Situațiile financiare anuale consolidate au înscrise numele și prenumele persoanei care le-a întocmit, calitatea acesteia (director economic, contabil șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, expert contabil, contabil autorizat), precum și numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.
Situațiile financiare anuale consolidate,
aprobate
în
mod corespunzător, și raportul consolidat
al administratorilor, împreună cu opinia exprimată de persoana responsabilă cu auditarea situațiilor financiare anuale consolidate, se publică de entitatea care a întocmit situatiile anuale financiare consolidate, conform legislației în materie.
'
'
(2) Trebuie să fie posibilă obținerea, la cerere, a unei copii a întregului raport consolidat al administratorilor sau a oricărei părți a raportului. Prețul unei astfel de copii nu trebuie să depășească costul său administrativ.
Aceste prevederi nu se aplica entităților ale caror valori mobiliare sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata.
111.
Ori de câte ori situațiile financiare anuale consolidate și raportul consolidat al administratorilor se publică în întregime, acestea trebuie să fie reproduse în forma și conținutul pe baza cărora auditorii financiari și-au întocmit raportul lor. Acestea trebuie să fie însoțite de textul complet al raportului de audit.
112.
Dacă situațiile financiare anuale consolidate nu se publică în întregime, trebuie să se indice faptul că versiunea publicată este o formă prescurtată și trebuie să se fa că trimitere la oficiul registrului comerțului la care au fost depuse situațiile financiare anuale consolidate. ln cazul în care situațiile financiare anuale consolidate nu au fost încă depuse, acest lucru trebuie prezentat. ln acest caz raportul de audit nu se publică, dar se menționează dacă a fost exprimată o opinie de audit fără rezerve, cu rezerve sau contrară, sau dacă auditorii financiari nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit. De asemenea, se menționează dacă raportul de audit face vreo referire la orice aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag· atenția printr-un paragraf distinct, fără ca opinia de audit să fie cu rezerve.
Capitolul VIII
FORMATUL SITUATIILOR FINANCIARE ANUALE CONSOLIDATE SECTIUNEA 1. BILANTUL CONSOLIDAT
113.
Formatul bilantului consolidat este urmatorul:
A.
ACTIVE IMOBILIZATE
I.
IMOBILIZARI NECORPORALE
1.
Cheltuieli de constituire
2.
Cheltuieli de dezvoltare
3.
Concesiuni, brevete, licente, marei comerciale, drepturi si active similare, daca acestea au fost achizitionate cu titlu oneros, si alte imobilizari necorporale
4.
Fond comercial pozitiv
5.
Avansuri si imobilizari necorporale în curs de executie
li.
IMOBILIZARI CORPORALE
1.
Terenuri si constructii
2.
lnstalatii tehnice si masini
3.
Alte instalatii, utilaje si mobilier
4.
Avansuri si imobilizari corporale in curs de executie
III.
IMOBILIZARI FINANCIARE
1.
Actiuni detinute la entități afiliate neincluse in consolidare
2.
lmprumuturi acordate entităților afiliate neincluse în consolidare
3.
Interese de participare detinute la entități neincluse în consolidare
4.
lmprumuturi acordate entităților de care compania este legata în virtutea intereselor de participare
5.
lnvestitii detinute ca imobilizari
6.
Alte împrumuturi
IV.
TITLURI PUSE IN ECHIVALENTA
B.
ACTIVE CIRCULANTE
I.
Stocuri
1.
Materii prime si materiale consumabile
2.
Productia în curs de executie
3.
Produse finite si marturi
4.
Avansuri pentru cumparari de stocuri
li. Creante (Sumele care urmeaza a fi încasate dupa o perioada mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
'
1.
Creante comerciale
2.
Sume de încasat de la entitățile afiliate neincluse in consolidare
3-a Sume de încasat de la entitățile de care compania este legata in virtutea intereselor de participare
4.
Alte creante
5.
Capital subscris si nevarsat
III. lnvestitii pe termen scurt
1.
Actiuni detinute la entități afiliate neincluse in consolidare
2.
Alte investitii pe termen scurt
IV. Casa si conturi la banei
C.
CHELTUIELI IN AVANS
D.
DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLATITE INTR-O PERIOADA DE PANA LA UN AN
1.
lmprumuturi din emisiunea de obligatiuni, prezentandu-se separat împrumuturile din emisiunea de obligatiuni convertibile
2.
Sume datorate instituțiilor de credit
3.
Avansuri încasate în contul comenzilor
4.
Datorii comerciale - furnizori
5.
Efecte de comerț de plătit
6.
Sume datorate entităților afiliate neincluse in consolidare
7.
Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare
8.
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale
E.
ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE
F.
TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G.
DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1.
Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile
2.
Sume datorate institutiilor de credit
3.
Avansuri încasate în contul comenzilor
4.
Datorii comerciale - furnizori
5.
Efecte de comerț de plătit
6.
Sume datorate entitătilor afiliate neincluse in consolidare
7.
Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare
8.
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale
H.
PROVIZIOANE
1.
Provizioane pentru pensii și obligații similare
2.
Provizioane pentru impozite
3.
Alte provizioane
I.
Venituri în avans
1.
Subventii pentru
investitii
2.
Venituri înregistrate
in
avans
3.
Fond comercial negativ
J.
Capital și rezerve
I.
Capital subscris
1.
Capital subscris vărsat
2.
Capital subscris nevărsat li. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1.
Rezerve legale
2.
Rezerve statutare sau contractuale
3.
Rezerve de valoare justa
4.
Rezerve reprezentand surplusul realizat din rezerve din reevaluare
5.
Alte rezerve Acțiuni proprii
V.
PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă)
VI.
PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIȚIULUI FINANCIAR aferent(a) societatii - mama Repartizarea profitului
VII.
INTERESE MINORITARE
1.
Profitul sau pierderea exercitiului financiar aferent(a) intereselor minoritare
2.
Alte capitaluri proprii
Secțiunea 2
-
CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE CONSOLIDAT
114.
Formatul contului de profit si pierdere consolidat este urmatorul:
1.
Cifra de afaceri netă
2.
Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție
3.
Producția realizată pentru scopuri proprii și capitalizată
4.
Alte venituri din exploatare
5.
a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6.
Cheltuieli cu personalul :
a)
Salarii și indemnizații
b} Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7.
a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul care acestea depășesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale
8.
Alte cheltuieli de exploatare Profitul sau pierderea din exploatare
9.
Venituri din interese de participare
1O. Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate
11.
Alte dobânzi de încasat și venituri similare
12.
Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active circulante
13.
Dobânzi de plătit și cheltuieli similare
14.
Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15.
Venituri extraordinare
16.
Cheltuieli extraordinare
17.
Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18.
Impozitul pe profit
19.
Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20.
Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(a} entităților integrate
21.
Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(a) societăților asociate
22.
Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(a) societatii- mama
23.
Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(a) intereselor minoritare
COMISIA NAfiIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
O R D I N
privind aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a
a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare*)
În conformitate cu prevederile art. 1, 2 și ale art. 7 alin. (3) și (5) din Statutul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2000, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, modificat și completat prin Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, în ședința din data de 15 decembrie 2005,
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a hotărât emiterea următorului ordin:
Articolul 1
— Se aprobă Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile
entităților
autorizate,
reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, cuprinse
în
anexa**)
care
face
parte
integrantă
din prezentul ordin, și se dispune publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 2
— (1) Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene se aplică
de
entitățile
autorizate,
reglementate
și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, prevăzute la pct. 3 din aceste reglementări.
(2) Subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, precum și sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate au obligația să organizeze și să conducă
contabilitatea
proprie,
potrivit
reglementărilor menționate la alin. (1).
Articolul 3
— Administratorii, directorii economici, contabilii-
șefi și orice alte persoane care au obligația gestionării entităților care intră sub incidența reglementărilor prevăzute la art. 1 vor asigura măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare
a
acestora.
De
asemenea,
aceste persoane răspund pentru adaptarea programelor informatice utilizate la prelucrarea datelor financiar-contabile, precum și pentru exactitatea și realitatea datelor care sunt prelucrate, respectiv înscrise în situațiile financiare anuale.
Articolul 4
— (1) Situațiile financiare anuale întocmite de entitățile prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt auditate potrivit legii.
(2)
Potrivit
Legii
contabilității
nr.
82/1991,
republicată, situațiile
financiare
anuale
trebuie
însoțite
de
o
declarație scrisă
de
asumare
a
răspunderii
conducerii
persoanei juridice
pentru
întocmirea
situațiilor
financiare
anuale
în conformitate
cu
Reglementările
contabile
conforme
cu Directiva
a
IV-a
a
Comunităților
Economice
Europene aplicabile
entităților
autorizate,
reglementate
și supravegheate
de
Comisia
Națională
a
Valorilor
Mobiliare.
Articolul 5
— La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)
Ordinul ministrului finanțelor publice și al președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1.742/106/2002 privind aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate aplicabile instituțiilor reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 și nr. 947 bis din
23 decembrie 2002;
b)
orice alte dispoziții contrare prezentului ordin.
Articolul 6
— Prezentul ordin intră în vigoare la data de
1
ianuarie 2006.
Art.
7.
—
Direcția
reglementare
din
cadrul
Direcției generale
autorizare
reglementare,
Secretariatul
general
și directorul general executiv din cadrul Comisiei Naționale a Valorilor
Mobiliare
vor
urmări
ducerea
la
îndeplinire
a prevederilor prezentului ordin.
Secțiunea 1 CONTABILITATEA
1.1.
Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională. Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută.
Pentru necesitățile proprii de informare, entitățile pot să întocmească situațiile financiare și într-o altă monedă.
Cursul utilizat pentru conversia în moneda națională a situațiilor financiare anuale întocmite într o altă monedă este cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil pentru data bilanțului. Acest curs se prezintă în notele explicative.
1.2.
Operațiunile în devize se înregistrează în contabilitate, atât în devize, cât și în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României, valabil la data efectuării lor.
1.3.
Entitățile au obligația să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale.
1.4.
Societățile de administrare a investițiilor vor organiza și ține distinct contabilitatea pentru organismele de plasament colectiv pe care le administrează, față de propria contabilitate.
1.5.
(1) Planul de conturi conține opt clase de conturi simbolizate cu o cifră, grupe de conturi simbolizate cu două cifre, conturi sintetice de gradul I simbolizate cu trei cifre, conturi sintetice de gradul II simbolizate
. cu patru cifre, conturi sintetice de gradul III simbolizate cu cinci cifre. Conturile 1 - 7 din cele opt clase se utilizează de către toate entitățile.
(2)
Dezvoltarea în analitic a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi generai este dP, competența fiecărei entități, în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii.
(3)
Conturile prevăzute în planul de conturi sunt ordonate în funcție de lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor, în corelare cu normele care stau la baza întocmirii situațiilor financiare.
Secțiunea 2 EXERCIȚIUL FINANCIAR
2.1. Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie a aceluiași an, cu excepția primului an de activitate, când acesta începe la data înființării, respectiv înmatriculării la Oficiile Registrului Comerțului, potrivit legii.
Secțiunea 3 SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
3.1. (1) Situatiile financiare anuale constituie un tot unitar.
(2) Potrivit Legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii entității pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a N-a a Comunitățiioi Economice Europene
3.2 (1) Entitățile, cu excepția organismelor de plasament colectiv, întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
a)
bilanț,
b)
cont de profit si pierdere,
c)
situația modificărilor capitalului propriu,
d)
situația fluxurilor de trezorerie,
e)
notele explicative situațiilor financiare anuale.
(2)
Organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
a)
bilanț (comun entităților)
b)
cont de profit si pierdere,
c)
situația modificărilor capitalului propriu (comun entităților);
d)
situația fluxurilor de trezorerie (comun entităților);
e)
notele explicative situațiilor financiare anuale.
.
(3)
Organismele de p lasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, întocmesc situații financiare anuale care cuprind :
a)
bilanț;
b)
situația veniturilor și cheltuielilor.
3.3.
Situațiile financiare anuale se întocmesc în mod clar și în concordanță cu prevederile prezentelor reglementări.
3.4.
Situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității.
3.5.
Dacă aplicarea prevederilor prezentelor reglementări nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă în înțelesul pct. 3.4, trebuie prezentate informații suplimentare.
3.6.
Dacă, în cazuri excepționale, aplicarea unei prevederi din prezentele reglementări se dovedește contrară obligației prevăzute la pct. 3.4, trebuie să se facă abatere de la acea prevedere, în vederea oferirii unei imagini fidele, în înțelesul pct. 3.4. Orice astfel de abatere trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu o explicație a motivelor acesteia și o situație privind efectele abaterii asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
3.7.
CNVM poate solicita prezentarea în situațiile financiare anuale a unor informații suplimentare față de cele care trebuie prezentate în concordanță cu prezentele reglementări.
3.8
Subunitățile fără personalitate juridică, care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România organizează și conduc contabilitatea proprie la nivel de balanță de verificare, Îară a întocmi situațiile financiare.
Activitatea desfășurată în străinătate de subunitățile Îară personalitate juridică, și care aparțin persoanelor juridice cu sediul sau domiciliul în România, se include în situațiile financiare ale persoanei juridice române și se raportează pe teritoriul României, potrivit prezentelor reglementări.
3.9
În cazul asocierilor în participație încheiate între o persoană juridică română și o persoană juridică străină, contabilitatea se ține de către persoana juridică română, care răspunde potrivit legii.
Secțiunea 4 FORMA ȘI CONȚINUTUL SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE'
••
Subsecțiunea 1 Aspecte generale
4.1
Potrivit prezentelor reglementări:
a)
bilanțul trebuie să prezinte posturile enumerate în formatul de bilanț prezentat la pct. 4.10.1;
b)
bilanțul pentru organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitut i v bilanțul trebuie să prezinte posturile enumerate în formatul de bilanț prevăzut la pct. 4.10.2;
c)
contul de profit și pierdere trebuie să prezinte elementele enumerate în formatul de cont de profit și pierdere prezentat la pct. 4.29.1;
d)
formatul contului de profit și pierdere pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv formatul este prezentat la pct. 4.29.2.;
e)
pentru organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, contul de profit și pierdere se numește situația veniturilor și cheltuielilor, iar formatul este prevăzut la pct. 4.29.3;
f)
situația fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele conținute de mo.delele exemplificate în cap. IV;
g)
situația modificărilor capitalului propriu va prezenta elementele conținute de modelele exemplificate în cap. IV .
4.2.
Fiecare element obligatoriu prezentat în situațiile financiare anuale ale unei entități conform pct. 4.1 poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat, dacă această detaliere concură la prezentarea unei informații mai elocvente pentru utilizatorii de informație.
_
4.3.
Bilanțul unei entități și contul de profit și pierdere al acesteia pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuială, care nu este prevăzut în formatul adoptat (4.10.1, 4.10.2, 4.29.1, 4.29.2 și 4.29.3).
4.4.
a) În situația în care specificul activității entității necesită astfel de dezvoltări, formatul bilanțului și contului de profit și pierdere va respecta ordinea elementelor cerute de formatul obligatoriu, detalierea efectuându-se numai la pozițiile numerotate cu cifre arabe.
b) Structura bilanțului și a contului de profit și pierdere, în special în ceea ce privește formatul obligatoriu, nu poate fi modificată de la un exercițiu financiar la altul. În cazuri excepționale se admit derogări de la această regulă. Orice derogare trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
4.5.
Elementele din bilanț și din contul de profit și pierdere indicate cu cifre arabe pot fi cumulate într-un singur element în situațiile financiare anuale ale unei entități dacă:
a)
valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea poziției financiare și a performanței entității pentru exercițiul financiar respectiv;
b)
cumularea îmbunătățește claritatea prezentării; valorile individuale ale oricăror elemente combinate în acest fel vor fi prezentate în notele explicative.
4.6.
În notele explicative trebuie să se prezinte separat repartizarea profitului ne · tpe destinații, respectiv:
a)
dividendele propuse spre a fi plătite;
b)
sumele repartizate la rezerve;
c)
sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;
d)
sume privind alte repartizări.
4.7.
Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanțul sau în contul de profit și pierdere al unei entități, valoarea corespunzătoare pentru exercițiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloană separată.
4.8.
În situația în care valorile corespunzătoare exercițiului financiar curent și precedent, înscrise în bilanț și în contul de profit și pierdere, nu sunt comparabile, cele aferente exercițiului precedent trebuie retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea. Rezultatele retratării, motivele pentru care a fost făcută și modalitatea de efectuare a acesteia trebuie
4
,
prezentate în notele explicative.
4.9.
Nu se vor menține în bilanț și în contul de profit și pierdere acele elemente (posturi) pentru care nu există valori, atât în exercițiul financiar curent, cât și în cel precedent.
•
Subsecțiunea 2 Formatul cerut pentru situațiile financiare
4.10.
Formatul cerut pentru bilanț este următorul:
4.10.1.
Pentru toate entitățile care au obligația să aplice prezentele reglementări, cu excepția ·
organismelor de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, formatul cerut pentru bilanț este următorul:
Bilanț
A.
Active imobilizate
I.
Imobilizări necorporale
1.
Cheltuieli de constituire
2.
Cheltuieli de dezvoltare
3.
Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare, dacă aceșteJt au fost achiziționate cu titlu oneros
4.
Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziționat cu titlu oneros
5.
Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție
II.
Imobilizări corporale
1.
Terenuri și construcții
2.
Instalații tehnice și mașini
3.
Alte instalații, utilaje și mobilier
4.
Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție
III.
Imobilizări financiare
1.
Acțiuni deținute la entități afiliate
2.
Împrumuturi acordate entităților afiliate
3.
Interese de participare
4.
Împrumuturi acordate entităților de care compania este lagată în virtutea intereselor de participare
5.
Investiții deținute ca imobilizări
6.
Alte împrumuturi
B.
Active circulante
I.
Stocuri:
1.
Materiale consumabile
2.
Lucrări și servicii în curs de execuție
3.
Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II.
Creanțe:
(Sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element.)
1.
Creanțe comerciale
2.
Sume de încasat de la entitățile afiliate
3.
Sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare
4.
Alte creanțe
5.
Capital subscris și nevărsat
III.
Investiții pe termen scurt:
1.
Acțiuni deținute la entități afiliate
2.
Alte investiții pe termen scurt
IV.
Casa și conturi la bănci
C.
Cheltuieli în avans
D.
Datorii: sume care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an:
1.
Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile
2.
Sume datorate instituțiilor de credit
3.
Avansuri încasate în contul clienților
4.
Datorii comerciale
5.
Efecte de comerț de plătit
6.
Sume datorate entităților afiliate
7.
Sume datorate entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare
8.
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale
E.
Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F.
Total active minus datorii curente
G.
Datorii: sume care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an:
1.
Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile
2.
Sume datorate instituțiilor de credit
3.
Avansuri încasate în contul clienților
4.
Datorii comerciale
5.
Efecte de comerț de plătit
6.
Sume datorate entităților afiliate
7.
Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare
8.
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale
H.
Provizioane
1.
Provizioane pentru pensii și obligații similare
2.
Provizioane pentru impozite
3.
Alte provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital și rezerve
I.
Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat și cel nevărsat)
II.
Prime de capital
III.
Rezerve din reevaluare
IV.
Rezerve:
1.
Rezerve legale
2.
Rezerve statutare sau contractuale
3.
Alte rezerve
V.
Rezultatul reportat
VI.
Rezultatul exercițiului financiar
4.10.2.
Bilanțul cerut pentru organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv este următorul:
Bilanț
A.
Active imobilizate
I.
Imobilizări financiare
1.
Titluri imobilizate
2.
Creanțe imobilizate
B.
Active circulante
I.
Creanțe:
(Sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)
1.
Creanțe
2.
Deconturi cu investitorii
3.
Alte creanțe
II.
Investiții pe termen scurt:
1.
Investiții pe termen scurt
III.
Casa și conturi la bănci
C.
Cheltuieli în avans
D.
Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an:
1.
Avansuri încasate în contul clienților
2.
Datorii comerciale
3.
Efecte de comerț de plătit
4.
Sume datorate privind decontări cu investitorii
5.
Alte datorii
E.
Active circulante nete, respectiv datorii curente nete
F.
Total active minus datorii curente
G.
Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an:
1.
Avansuri încasate în contul clienților
2.
Datorii comerciale
3.
Efecte de comerț de plătit
4.
Sume datorate privind decontări cu investitorii
5.
Alte datorii
H.
Venituri în avans
I.
Capital și rezerve
I.
Capital privind unitățile de fond la valoare nominală
II.
Prime de emisiune
III.
Rezerve
IV.
Rezultatul reportat
V.
Rezultatul exercițiului financiar
Subsecțiunea 3 Reglementări referitoare la bilanț
4.11.
(1) Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.
(2)
Bilanțul cuprinde toate elementele de activ și datorii grupate după natură, destinație ș1
lichiditate, respectiv natură, proveniență și exigibilitate.
(3)
În înțelesul prezentelor reglementări:
a)
un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate si al carui cost poate fi evaluat in mod credibil;
b)
o datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice;
c)
capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.
4.12.
În cazul în care un element de activ sau o datorie este în relație cu mai mult de un alt< element bilanțier, relația sa cu celelalte elemente trebuie prezentată în notele explicative, dacă prezentarea este esențială pentru înțelegerea situațiilor financiare anuale.
4.13.
Acțiunile proprii și acțiunile deținute în filiale vor fi prezentate distinct
fa
posturile
prevăzute pentru acestea.
4.14.
Toate angajamentele sub forma garanțiilor, girurilor și ipotecilor de orice fel, în cazul în care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi recunoscute în bilanț ca active sau datorii, trebuie să fie prezentate în mod clar în notele explicative. Pentru orice garanție semnificativă care a fost constituită trebuie făcută o prezentare detaliată, făcându-se totodată distincție atât între diferitele tipuri de garanții recunoscute de legislația română, cât și între acestea și tipurile de garanții pe care legislația română nu le recunoaște. Dacă angajamentele menționate mai sus există față de societăți din cadrul grupului, se va face o prezentare separată.
4.15.
Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate.
4.16.
Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul desfășurării activităților entității
A
4.17.
Mișcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă în notele explicative. In acest scop, se prezintă distinct, începând cu prețul de achiziție sau costul de producție, pentru fiecare element de imobilizare, pe de o parte, creșterile, cedările și transferurile în cursul exercițiului financiar iar, pe de altă parte, ajustările cumulate de valoare la începutul exercițiului financiar și la data bilanțului, precum și rectificările efectuate în cursul exercițiului financiar asupra ajustărilor de valoare din exercițiile financiare precedente. Ajustările de valoare se prezintă în bilanț ca deduceri clare din elementele corespunzătoare.
4.18.
Dacă, atunci când situațiile financiare anuale se întocmesc conform prezentelor reglementări pentru prima oară, prețul de achiziție sau costul de producție al unei imobilizări nu poate fi determinat fără cheltuieli sau întârzieri exagerate, valoarea reziduală de la începutul exercițiului financiar poate fi tratată drept preț de achiziție sau cost de producție. Orice aplicare a acestei prevederi trebuie prezentată în notele explicative.
4.19.
Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mișcările diverselor elemente de imobilizări, prevăzute la pct. 4.17, se prezintă începând cu prețul de achiziție sau costul de producție, rezultat din reevaluare. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
4.20.
Drepturile asupra proprietăților imobiliare si alte drepturi similare, așa cum sunt definite de legislația națională, trebuie prezentate la "Terenuri și construcții".
4.21.
În sensul prezentelor reglementări, prin interese de participare se înțelege drepturile în capitalul altor entități, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste entități, sunt destinate să contribuie la activitățile entității. Deținerea unei părți din capitalul unei alte entități se presupune că reprezintă un interes de participare, atunci·când depășește procentaj de 20%."
4.22.
(1) Cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, dar care se referă la un exercițiu ulterior, se vor prezenta la "Cheltuieli în avans". Acest element se va prezenta în bilanț la lit. C. Nu sunt înscrise aici veniturile angajate, acestea figurând la "Creanțe".
(2) Atunci când orice valoare privind "Cheltuieli în avans" este semnificativă, în notele explicative trebuie prezentate particularitățile fiecărei categorii de cheltuieli înregistrate în avans, precum și explicația privind natura și valoarea lor.
4.23.
(1) Veniturile recunoscute înainte de data încheierii exercițiului, dar care se referă la
q,
exercițiu financiar ulterior, se vor prezenta la "Venituri în avans". Acest element se va prezenta în bilanț la lit. I. Nu sunt înscrise aici cheltuielile angajate, acestea figurând la "Datorii".
(2) Atunci când orice valoare privind "Veniturile înregistrate în avans" este semnificativă, în notele explicative trebuie prezentate particularitățile fiecărei categorii de venituri înregistrate în avans, precum și explicații privind natura și valoarea lor.
4.24.
(1) Ajustările de valoare cuprind toate corecțiile destinate să țină seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanțului, indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă.
(2) Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite în continuare amortizări, și/sau ajustările provizorii, denumite în continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, în funcție de caracterul permanent sau provizoriu al deprecierii activelor."
4.25
Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe, sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea.
4.26
(1) Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
a)
o entitate are o obligație curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
b)
este probabil ca o ieșire de resurse care să afecteze beneficiile economice să fie necesară pentru a onora obligația respectivă;
c)
poate fi realizată o bună estimare a valorii obligației.
(2) Dacă condițiile menționate la alin. 1, nu sunt îndeplinite, nu trebuie recunoscut un provizion.
4.27.
Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor elementelor de activ, iar suma lor trebuie corelată strict cu riscurile și cheltuielile previzibile .
4.28.
Provizioanele care figurează în bilanț la postul "Alte provizioane" trebuie prezentate în notele explicative în măsura în care acestea sunt semnificative.
Subsecțiunea 4 Formatul cerut pentru contul de profit și pierdere
4.29.
Formatul cerut pentru "Contul de profit și pierdere" este următorul:
4.29.1.
Pentru toate entitățile care au obligația să aplice prezentele reglementări ,
cu excepția organismelor de plasament colectiv, formatul cerut pentru contul de profit și pierdere este următorul:
Contul de profit și pierdere
1.
Cifra de afaceri netă
2.
Variația stocurilor
3.
Veniturile producției imobilizate
4.
Alte venituri din exploatare
5.
Cheltuieli cu materialele
a)
Cheltuieli cu materiale
- Alte cheltuieli cu materialele
b)
Alte cheltuieli din afară
6.
Cheltuieli cu personalul
a)
Salarii
b)
Cheltuieli cu asigurările și protecția socială (cu menționarea distinctă a celor referitoare la pensii)
7.
Ajustări
a)
Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale
b)
Ajustarea valorii activelor circulante
8.
Alte cheltuieli de exploatare Profitul sau pierderea din exploatare
9.
Venituri din interese de participare
1O. Venituri din alte investiții financiare și creanțe ce fac parte din activele imobilizate (cu menționarea separată a celor generate de societățile din cadrul grupului)
11.
Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la
•
entitățile afiliate
12.
Ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante
13.
Dobânzi de plătit și cheltuielile similare, cu indicarea distinctă a celor privind entitățile afiliate
14.
Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15.
Venituri extraordinare
16.
Cheltuieli extraordinare
17.
Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18.
Impozitul pe profit
19.
Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus
20.
Rezultatul exercițiului financiar
4.29.2.
Pentru organismele de plasament colectiv constituite prin act constitutiv formatul cerut pentru "Contul de profit și pierdere" este următorul:
Contul de profit și pierdere
A.
Venituri totale din activitatea curentă
1.
Venituri din imobilizări financiare
2.
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
3.
Venituri din creanțe imobilizate
4.
Venituri din investiții financiare cedate
5.
Venituri din lucrări executate și servicii prestate
6.
Venituri din provizioane, creanțe reactivate și debitori diverși
7.
Venituri din diferențe de curs valutar
8.
Venituri din dobânzi
9.
Venituri din producția imobilizată 1O. Alte venituri din activitatea curentă
B.
Cheltuieli totale din activitatea curentă
11.
Pierderi aferente creanțelor legate de participații
12.
Cheltuieli privind investițiile financiare
13.
Cheltuieli din diferențe de curs valutar
14.
Cheltuieli privind dobânzile
15.
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile
16.
Cheltuieli cu servicii bancare și asimilate
17.
Amortizări, provizioane, ajustări pentru pierderi de valoare, pierderi din creanțe și debitori diverși
18.
Alte cheltuieli din activitatea curentă
a.
Cheltuieli cu materialele
b.
Cheltuieli privind energia și apa
c.
Cheltuieli cu personalul din care:
c.l. salarii
c.2. cheltuieli privind asigurările și protecția socială
d.
Cheltuieli privind prestațiile externe
e.
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
C.
Profitul sau pierderea din activitatea curentă
-
profit
-
pierdere
D.
Venituri din activitatea extraordinară
E.
Cheltuieli din activitatea extraordinară
F.
Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
-
profit
-
pierdere
19.
Total venituri
20.
Total cheltuieli
G.
Rezultatul brut
-
profit
-
pierdere
21.
Impozit pe profit
22.
Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus
H.
Rezultatul exercițiului financiar
-
profit
-
pierdere
4.29.3.
Pentru organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv formatul cerut pentru situația veniturilor și cheltuielilor este următorul:
Situația veniturilor și cheltuielilor
A.
Venituri totale din activitatea curentă
1.
Venituri din imobilizări financiare
2.
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
3.
Venituri din creanțe imobilizate
4.
Venituri din investiții financiare cedate
5.
Venituri din dobânzi
6.
Alte venituri financiare
7.
Venituri din comisioane
8.
Alte venituri din activitatea curentă
B.
Cheltuieli totale din activitatea curentă
9. Cheltuieli privind investițiile financiare cedate 1O. Cheltuieli privind dobânzile
11.
Alte cheltuieli financiare
12.
Cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile
13.
Cheltuieli cu servicii bancare și asimilate
14.
Cheltuieli privind alte servicii executate de terți
15.
Cheltuieli cu taxe și vărsăminte asimilate
16.
Alte cheltuieli din activitatea curentă
C.
Rezultatul din activitatea curentă
17.
Venituri din activitatea extraordinară
18.
Cheltuieli din activitatea extraordinară
D.
Rezultatul din activitatea extraordinară
19.
Total venituri
20.
Total cheltuieli
E.
Rezultatul exercițiului financiar
a)
tranzacțiile de capital cu acționarii sau asociații și distribuțiile către aceștia;
b)
soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei, la data bilanțului și modificările pe parcursul perioadei;
c)
o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul și la
sfârșitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
Secțiunea 5 PRINCIPII CONTABILE ȘI REGULI DE EVALUARE
Subsecțiunea 1 Principiile contabile
5.1.
Elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile
generale prevăzute în prezenta secțiune, conform contabiiității de angajamente. Astfel, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacțiile și evenimentele se produc (și nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este încasat sau plătit) și sunt înregistrate în contabilitate și raportate în situațiile financiare ale perioadelor aferente.
5.2.
Principiul continuității activității.
Trebuie să se prezume că entitatea își desfășoară activitatea pe baza principiului continuității activității.
Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea, rară a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității. Dacă administratorii unei entități au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuității, această informație trebuie prezentată, împreună cu explicații privind modul de întocmire a acestora și motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu își mai poate continua activitatea.
5.3.
Principiul permanenței metodelor.
Metodele de evaluare trebuie aplicate. în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul.
5.4.
Principiul prudenței.
Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, și în special:
a)
poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului;
b)
trebuie să se țină cont de toate datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data,\ întocmirii acestuia;
c)
trebuie să se țină cont de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia;
d)
trebuie să se țină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este profit sau pierdere.
5.5.
Principiul independenței exercițiului.
Trebuie să se țină cont de veniturile și cheltuielile aferente exercițiului financiar, indiferent de data încasării sau plății acestor venituri și cheltuieli.
5.6.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de datorii.
Conform acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
5.7.
Principiul intangibilității.
Bilanțul de deschidere pentru fiecare exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere al exercițiului financiar precedent.
5.8.
Principiul necompensării.
Orice compensare între elementele de activ și de datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.
Eventualele compensări între creanțe și datorii ale entității față de același agent economic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor la valoarea integrală.
5.9.
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului.
Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora.
Principiul prevalenței economicului asupra juridicului se aplică de către entitățile prevăzute la pct. 3 la întocmirea situațiilor financiare individuale și a situațiilor financiare consolidate.
5.10.
Principiul pragului de semnificație.
Elementele de bilanț și de cont de profit și pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:
a)
acestea reprezintă o sumă nesemnificativă; în înțelesul pct. 3.4; sau
b)
o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiția ca elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.
5.11.
Principiul pragului de semnificație poate fi aplicat de către entitățile prevăzute la pct. 3.
Subsecțiunea 2 Abateri de la principiile contabile
5.12.
Abaterile de la principiile contabile generale prevăzute în prezenta subsecțiune pot fi efectuate în cazuri excepționale. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum și motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
Subsecțiunea 3 Reguli de evaluare A.REGULIGENERALEDEEVALUARE
5.13
Elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează, în general, pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție. În situația în care s-a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă, se aplică prevederile prevăzute la subsecțiunea B.5 - Reguli de evaluare alternative din prezentele reglementări.
A.1
Evaluarea la data intrării în entitate
5.14
(1) La data intrării în entitate, bunurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabilește astfel:
a)
la cost de achiziție - pentru bunurile procurate cu titlu oneros;
b)
la cost de producție - pentru bunurile produse în entitate;
c)
la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;
1)
la valoarea justă - pentru bunurile obținute cu titlu gratuit;
In cazurile menționate la lit. c) și d), valoarea de aport și, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de achiziție.
(2) Prin valoare justă se înțelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții, cu prețul determinat obiectiv.
5.15
(1) Costul de achiziție al bunurilor cuprinde prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe (cu excepția acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autoritățile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective.
... , .
(2) Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziție.
5.16
(1) Costul de producție al unui bun cuprinde costul de achiziție a materiilor prime și materialelor consumabile și cheltuielile de producție direct atribuibile bunului.
(2)
Costul de producție sau de prelucrare al stocurilor, precum și costul de producție al imobilizărilor cuprind cheltuielile directe aferente producției, și anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă și alte cheltuieli directe de producție, precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocată în mod rațional ca fiind legată de fabrJcația acestora.
(3)
In costul de producție poate fi inclusă o proporție rezonabilă din cheltuielile care sunt doar
indirect atribuibile bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producție.
5.17
(1) Dobânda la capitalul împrumutat pentru finanțarea achiziției, construcției sau producției de active cu ciclu lung de fabricație poate fi inclusă în costurile de producție, în măsura în care aceasta este legată de perioada de producție. În cazul includerii dobânzii în valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele explicative.
(2) În sensul prezentelor reglementări, prin activ cu ciclu lung de fabricație se înțelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanțială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare.
A.2
Evaluarea cu ocazia inventarierii
5.18
Evaluarea elementelor de activ și pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit prezentelor reglementări și normelor emise în acest sens de Ministerul Finanțelor Publice.
A.3
Evaluarea la încheierea exercițiului financiar
5.19
(1) La încheierea exercițiului financiar, elementele de activ și de pasiv de natura datoriilor se evaluează și se reflectă în situațiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
(2)
În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere, printre altele:
a)
pentru elementele de activ, diferențele constatate în minus între valoarea de inventar și valoarea contabilă netă a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama· unei amortizări suplimentare, în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menținându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.
Valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacționare pe o piață reglementată se evalueaza la valoarea de cotație din ultima zi de tranzacționare, iar cele netranzacționate la costul istoric mai puțin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare.
Valorile mobiliare pe termen lung se evaluează la costul istoric mai puțin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare.
Prin valoare contabilă netă se înțelege valoarea de intrare, mai puțin amortizarea și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate.
b)
pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferențele constatate în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii.
5.20
(1) La fiecare dată a bilanțului:
a)
Elementele monetare exprimate în valută (disponibilități și alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele și depozitele bancare, creanțe și datorii în valută) trebuie evaluate și raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României și valabil la data încheierii exercițiului financiar. Diferențele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanțelor sau datoriilor în valută sau cursul la care au fost raportate în situațiile financiare anterioare și cursul de schimb de la data încheierii exercițiului financiar, se înregistrează, la venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
b)
Pentru creanțele și datoriile, exprimate în lei, a căror decontare se face în funcție de cursul unei valute, eventualele diferențe favorabile sau nefavorabile, care
rezultă din
evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, in functie de natura operatiunii. Determinarea diferențelor de valoare se efectuează similar prevederilor lit. a).
c)
Elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută și înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacției.
d)
Elementele nemonetare achiziționate cu plata în valută (imobilizări, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent în momentul determinării valorilor respective.
(2) Prin elemente monetare se înțelege disponibilitățile bănești și activele/datoriile de primit/de plătit în sume fixe sau determinabile.
5.21
Evenimentele care apar după data bilanțului pot furniza informații suplimentare referitoare la perioada raportata față de cele cunoscute la data bilanțului. Dacă situațiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta și informațiile suplimentare.
A.4
Evaluarea la data ieșirii din entitate
5 .22
La data ieșirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
A.5
Evenimente ulterioare datei bilant , ului
5.23
(1) Evenimentele ulterioare datei bilanțului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile, care au loc între data bilanțului și data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare.
(2)
Pot fi identificate două situații:
a)
entitățile obțin informații suplimentare față de cele existente la data bilanțului, pentru evenimente care avuseseră deja loc la data bilanțului. Dacă informațiile suplimentare conduc la necesitatea înregistrării în contabilitate a unor venituri sau cheltuieli, pentru prezentarea unei imagini fidele, trebuie efectuate aceste înregistrări;
b)
entitățile obțin informații pentru evenimente petrecute ulterior datei situațiilor financiare, dar a căror prezentare este necesară pentru utilizatorii de informații. În această situație, informațiile respective se prezintă în notele explicative, fără efectuarea unor înregistrări în contabilitate.
(3)
Exemple de evenimente ulterioare datei bilanțului, care trebuie reflectate în situațiile financiare anuale pot fi următoarele:
a)
rezolvarea unui litigiu ulterior datei bilanțului impune ajustarea unui provizion deja recunoscut sau recunoașterea unui nou provizion;
b)
insolvența unui client, înregistrat ulterior datei bilanțului, confirmă că la data bilanțului exista o pierdere aferentă unei creanțe comerciale și, în consecință, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanței comerciale.
(4)
Un exemplu de eveniment ulterior datei bilanțului pentru care nu se fac ajustări ale situațiilor financiare anuale este diminuarea valorii de piață a investițiilor financiare, în intervalul de timp dintre data bilanțului și data la care situațiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare.
(5)
Atunci când evenimentele au o asemenea importanță încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situațiilor financiare de a face evalu ri și de a lua decizii corecte, o entitate trebuie să prezinte următoarele informații pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente:
a)
natura evenimentului; și
b)
o estimare a efectului financiar sau o mențiune conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută.
A.6
Corectarea erorilor contabile
5.24
(1) Corectarea erorilor constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat.
(2)
Erorile din perioadele anterioare sunt omisiuni și denaturări eronate cuprinse în situațiile financiare ale entității, pentru una sau mai multe perioade anterioare, rezultând din greseala de a utiliza, sau de a nu utiliza, informatii credibile care:
a)
erau disponibile la momentul la care situatiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise;
b)
ar fi putut fi obținute în mod rezonabil și luate în considerare la întocmirea și prezentarea acelor situații financiare.
Astfel de erori includ efectele greșelilor matematice, greșelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greșite a evenimentelor și fraudelor.
(3)
În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit.
In notele la situatiile financiare trebuie prezentate informatii suplimentare cu privire la erorile+ constate.
B.
ACTIVE IMOBILIZATE
B.1
Reguli de evaluare de bază
5.25
(1) Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii si detinute pe o perioada mai mare de un an. Ele trebuie evaluate la costul de achiziție sau la costul de producție, cu respectarea prevederilor pct. 5.26 și 5.27
(2) Beneficiile economice viitoare reprezintă potențialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Potențialul poate fi unul productiv, fiind parte a activităților de exploatare ale entității.
5.26
(1) Costul de achiziție sau costul de producție al activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică trebuie redus cu ajustările de valoare calculate pentru a amortiza valoarea unor astfel de active, în mod sistematic de-a lungul duratelor de utilizare economică.
(2) În întelesul prezentelor reglementari, prin durata de utilizare economica se intelege durata de viață utila, aceasta reprezentand:
a)
perioada în care un activ este prevazut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate; sau
b)
numărul unităților produse sau a unor unități similare ce se estimează că vor fi obținute de entitate prin folosirea activului respectiv.
5.27
(1) Atunci când se constată pierderi de valoare pentru imobilizările financiare, trebuie tăcute ajustări pentru pierderea de valoare astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanțului.
(2)
Imobilizările trebuie să facă obiectul ajustărilor pentru depreciere, indiferent dacă duratele lor de utilizare economică sunt limitate sau nu, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanțului, dacă se estimează că reducerea valorii acestora este permanentă.
(3)
Ajustările de valoare prevăzute Ia alin. (1) și (2) trebuie înregistrate în contul de profit și pierdere și prezentate distinct în notele explicative, dacă acestea nu au fost prezentate separat în contul de profit și pierdere.
(4)
Evaluarea la valorile minime, potrivit alin. (I) și (2), nu poate fi continuată dacă nu mai sunt aplicabile motivele pentru care au fost tăcute ajustările respective.
5.28
Dacă activele imobilizate fac obiectul ajustărilor excepționale de valoare exclusiv în scop fiscal, în notele explicative se prezintă valoarea ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost
•
efectuate.
B.2
Imobilizări necorporale
B.2.1
Recunoașterea imobilizărilor necorporale
5.29
Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, rară suport material și deținut pentru utilizare în procesul de producție sau fumizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terților sau pentru scopuri administrative.
5.30
Un activ necorporal trebuie recunoscut în bilanț dacă se estimează că va genera beneficji economice pentru entitate și costul activului poate fi evaluat în mod credibil. •
, ..
5.31
În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
a)
cheltuielile de constituire;
b)
cheltuielile de dezvoltare;
c)
concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile ș1 activele similare, cu excepția celor create intern de entitate;
d)
fondul comercial;
e)
alte imobilizări necorporale; și
f)
avansurile și imobilizările necorporale în curs de execuție.
B.2.2
Active de natura cheltuielilor de constituire
5.32
Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea unei persoane juridice (taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea
și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, cheltuieli de prospectare a pieței, de publicitate și alte cheltuieli de această natură, legate de înființarea și extinderea activității entității).
5.33
(1) O entitate poate include cheltuielile de constituire la ăActive", caz in care poate imobiliza cheltuielile de constituire. În această situație, cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum cinci ani.
(2) În situația în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire din profituri, cu excepția cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire și a profitului reportat este cel puțin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.
5.34
Sumele înregistrate la ăCheltuieli de constituire" trebuie explicate în note.
B.2.3
Active de natura cheltuielilor de dezvoltare
5.35
Imobilizarile de natura cheltuielilor de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoștințe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătățite substanțial, înaintea stabilirii producției de serie sau utilizării.
5.36
(1) Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.
(2)
În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depășește cinci ani, aceasta trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
(3)
În situația în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nici o distribuire din profituri, cu excepția cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuin, și a profitului reportat este cel puțin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate.
(4)
Sumele înregistrate la ăCheltuieli de dezvoltare" trebuie explicate în notele explicative.
B.2.4
Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și activele similare
5.37
(1) Concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și activele similare aduse ca aport, achiziționate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la valoarea de aport, costul de achiziție sau costul de producție, după caz. In aceasta situatie valoarea de aport se asimileaza valorii juste.
(2) Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul de concesiune stabilește o durată și o valoare determinate pentru concesiune. Amortizare4 concesiunii urmeaza a
fi
înregistrata pe durata de folosire a acesteia, stabilita potrivit
contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei chirii, și nu o valoare amortizabilă, în contabilitatea entității care primește concesiunea, se reflectă cheltuiala reprezentând chiria, fără recunoașterea unei imobilizări necorporale.
B.2.5
Fondul comercial
5.38
Fondul comercial apare, de regulă, la consolidare și reprezintă diferența dintre costul de ··
achiziție și valoarea justă, la data tranzacției, a părții din activele nete achiziționate de către o entitate.
5.39
În
cazul în care fondul comercial este tratat ca un activ - ca urmare a achiziției de către o entitate a acțiunilor altei entități - se au în vedere următoarele prevederi:
a)
fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci ani;
b)
totuși, entitățile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste cinci ani, cu condiția ca această perioadă să nu depășească durata de utilizare economică a activului și să fie prezentată și justificată în notele explicative.
B.2.6
Avansuri și alte imobilizări necorporale
5.40
În cadrul avansurilor și altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate furnizorilor
de imobilizări
necorporale,
programele
informatice
create de entitate sau achiziționate de la terți, pentru necesitățile proprii de utilizare, precum și alte imobilizări necorporale.
B.2.7
Imobilizările necorporale în curs de execuție
5.41
Imobilizările
necorporale în curs de execuție reprezintă imobilizările
necorporale neterminate până la sfârșitul perioadei, evaluate la costul de producție sau costul de achiziție, după caz.
B.2.8
Evaluarea inițială a imobilizărilor necorporale
5.42
Un activ necorporal se înregistrează inițial la costul de achiziție sau de producție, așa cum sunt definite în prezentele reglementări.
5.43
Un element necorporal raportat drept cheltuială intr-o perioada nu poate fi recunoscut ulterior ca parte din costul unui activ necorporal.
B.2.9
Cheltuieli ulterioare
5.44
(1) Cheltuielile ulterioare efectuate cu un activ necorporal după cumpărarea sau finalizarea acestuia se înregistrează în conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate.
(2) Cheltuielile ulterioare vor majora costul activului necorporal atunci când este probabil că aceste cheltuieli vor permite activului să genereze
beneficii economice viitoare peste performanța prevăzută inițial și pot fi evaluate credibil.
B.2.10
Evaluarea la data bilanțului
5.45
Un activ necorporal trebuie prezentat în bilanț la cost, mai puțin ajustările cumulate de valoare.
B.2.11
Cedarea
5.46
Un activ necorporal trebuie scos din evidență la cedare sau atunci când nici un beneficiu economic viitor nu mai este așteptat din utilizarea sa ulterioară.
5.47
Câștigurile sau pierderile care apar o dată cu încetarea utilizării sau ieșirea unui activ necorporal se determină ca diferență între veniturile generate de ieșirea activului și valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de cedarea acestuia, și trebuie prezentate ca venit sau cheltuială în contul de profit și pierdere.
B.3
Imobilizări corporale
B.3.1
Recunoașterea imobilizărilor corporale
5.48
Imobilizările corporale reprezintă active care:
a)
sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; si
b)
sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
5.49
Imobilizările corporale cuprind: terenuri și construcții; instalații tehnice și mașini; alte instalații, utilaje și mobilier; avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție.
5.50
(1) Contabilitatea terenurilor se ține pe două categorii: terenuri și amenajări de terenuri.
(2) În contabilitatea analitică, terenurile pot fi evidențiate pe următoarele grupe: terenuri agricole, terenuri silvice, terenuri fără construcții, terenuri cu zăcăminte, terenuri cu construcții și altele.
5.51
Imobilizările corporale deținute în baza unui contract de leasing se evidențiază în contabilitate în funcție de natura contractului de leasing, stabilita potrivit legii cu respectarea prevederilor pct. 5.9.
5.52
În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidențiate în mod distinct imobilizările corporale în curs de execuție .
B.3.2
Evaluarea inițială a imobilizărilor corporale
5.53
O imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată inițial la costul său determinat potrivit regulilor de evaluare din prezentele reglementări, în funcție de modalitatea de intrare în entitate.
B.3.3
Cheltuieli ulterioare
5.54
Cheltuielile ulterioare aferente unei imobilizări corporale trebuie recunoscute, de regulă, drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.
5.55
(1) Costul reparațiilor efectuate la imobilizările corporale, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care este efectuată.
(2) Sunt recunoscute ca o componentă a activului investitiile efectuate la imobilizarile corporale, sub forma cheltuielilor ulterioare. Acestea trebuie sa aiba ca efect imbunatatirea parametrilor tehnici initiali ai acestora si sa conduca la obtinerea de beneficii economice viitoare, suplimentare față de cele estimate inițial.
Obtinerea de beneficii se poate realiza fie direct prin cresterea veniturilor, fie indirect prin reducerea cheltuielilor de intretinere si functionare.
5.56
(1) Imobilizările corporale în curs de executie reprezintă investițiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză. Acestea se evaluează la costul de producție sau costul d , e achiziție, după caz.
(2)
Imobilizările corporale în curs de execuție se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepția, darea în folosință sau punerea în funcțiune a acestora, după caz.
(3)
Costul unei imobilizari corporale construite în regie proprie este determinat folosind aceleași principii ca și pentru un activ achiziționat.
B.3.4
Evaluarea la data bilanțului
5.57
O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanț la valoarea de intrare, mai puțin ajustările cumulate de valoare.
B.3.5
Amortizarea
5.58
(1) Amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
(2)
Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcțiune a acestora și până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică și condițiilor de utilizare a acestora.
5.59
Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locație de gestiune se calculează și se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.
5.60
(1) Entitățile amortizează imobilizările corporale utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:
a)
amortizarea liniară;
b)
amortizarea degresivă;
c)
amortizarea accelerată.
(2)
Amortizarea aferentă imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate ca o cheltuială.
(3)
Terenurile nu se amortizează.
Investitiile efectuate pentru amenajarea lacurilor, baltilor, iazurilor, terenurilor si pentru alte lucrari similare se recupereaza pe calea amortizarii, prin includerea in cheltuielile de exploatare intr-o
perioada
hotarata
de consiliul
de administratie
sau
responsabilul
cu
gestiunea patrimoniului.
B.3.6
Cedarea și casarea
5.61
O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidență la cedare sau casare, atunci cân:dnici un beneficiu economic viitor nu mai este așteptat din utilizarea sa ulterioară.
5.62
Câștigurile sau pierderile obținute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferență între veniturile generate de scoaterea din evidență și valoarea
a
neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta și trebuie prezentate ca venit sau cheltuială, după caz, în contul de profit și pierdere.
B.3. 7
Compensații de la terți
5.63
(1) În cazul distrugerii totale sau parțiale a unor imobilizări corporale, creanțele sau sumele compensatorii încasate de la terți, legate de acestea, precum și achiziționarea sau construcția ulterioară de active noi sunt operațiuni economice distincte și trebuie înregistrate ca atare pe baza documentelor justificative.
Astfel, deprecierea activelor se evidențiază la momentul constatării acesteia, iar dreptul de a încasa compensațiile se evidențiază pe seama veniturilor conform contabilității de angajamente, în momentul stabilirii acestuia.
•
·•.
•
•
(2) Exemple de asemenea compensații pot fi înregistrate în următoarele situații:
a)
sume plătite/de plătit de către companiile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea unor imobilizări corporale cauzată, de exemplu, de dezastre naturale sau furt;
b)
sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale, de exemplu, terenuri care au fost expropriate.
B.4
Imobilizări financiare
5.64
Imobilizările financiare cuprind acțiunile deținute la entitățile afiliate, împrumuturile acordate entităților afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiții deținute ca imobilizări, alte împrumuturi.
-
5.65
În
conturile de creante reprezentand împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terților în baza unor contracte pentru care entitatea percepe dobânzi, potrivit legii.
5.66
(1) La alte împrumuturi acordate se cuprind garanțiile, depozitele și cauțiunile depuse de entitate la terți.
(2) Entitățile care au evidențiate în contul de creanțe imobilizate creanțele aferente contractelor de leasing financiar, precum și alte creanțe imobilizate cu scadența mai mare de un an, vor prezenta în bilanț, la imobilizări financiare, numai partea cu scadența mai mare de 12 luni, diferența urmând a fi reflectată la creanțe.
B.4.1
Evaluarea inițială
5.67
Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziție sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora.
B.4.2
Evaluarea la data bilanțului
5.68
Imobilizările financiare se prezintă în bilanț la valoarea de intrare mai puțin ajustările cumulate pentru pierdere de valoare.
B.5
Reguli de evaluare alternative
B.5.1
Reevaluarea imobilizărilor corporale
5.69
(1) Entitățile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârșitul exercițiului financiar, cu reflectarea în contabilitate a rezultatelor acesteia.
(2) În cazul efectuării reevaluării imobilizarilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum și elementul afectat din contul de profit și pierdere.
5.70
(1) Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanțului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesioniști calificați în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut național și internațional.
(2)
La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri:
a)
recalculată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau
b)
eliminată din valoarea contabilă brută a activului și valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piata.
5.71
(1) În cazul în care, ulterior recunoașterii inițiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul costului de achiziție/costului de producție sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.
(2)
Elementele dintr-o grupa de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă și raportarea în situațiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinație de costuri și valori calculate la date diferite.
(3)
Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu excepția situației când nu există nici o piață activă pentru acel activ.
(4)
O grupa de imobilizări corporale cuprinde active de aceeași natură și utilizări similare, aflate în exploatarea unei entități.
(5)
Exemple de grupe de imobilizări corporale sunt: terenuri; clădiri; mașini și echipamente etc.;
•
(6) Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanțial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanțului.
(7)
Dacă un activ dintr-o grupă de active nu poate fi reevaluat din cauză că nu există o piață activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanț la cost, minus ajustările cumulate de valoare.
(8)
O piață activă este o piață unde sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a)
elementele comercializate sunt omogene;
b)
pot fi găsiți în permanență cumpărători și vânzători interesați; și
c)
prețurile sunt cunoscute de cei interesati.
(9)
Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale nu mai poate fi determinată prin referință la o piață activă, valoarea activului prezentată în bilanț trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data ultimei reevaluări, din care se scad ajustările cumulate de valoare.
5.72
(1) În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, diferența dintre valoarea rezultată în urma reevaluării și valoarea la cost istoric trebuie prezentată la rezerva din reevaluare, ca un subelement distinct în ăCapital și rezerve".
Tratamentul în scop fiscal ar rezervei din reevaluare trebuie prezentat în notele explicative.
(2)
Indiferent dacă valoarea rezervei a fost modificată sau nu în cursul exercițiului financiar, entitățile trebuie să prezinte în notele explicative următoarele informații:
a)
valoarea rezervei din reevaluare la începutul exercițiului financiar;
b)
diferențele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare în cursul exercițiului financiar;
c)
sumele capitalizate sau transferate într-un alt mod din rezerva din reevaluare în cursul exercițiului financiar, prezentându-se natura oricărui astfel de transfer, cu respectarea legislației în vigoare;
d)
valoarea rezervei din reevaluare la sfârșitul exercițiului financiar.
(3)
Surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezinta un castig realizat.
In sensul prezentelor reglementari castigul se considera realizat la scoaterea din evidenta a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare. Cu toate acestea, o parte din câștig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului.
(4)
Dacă rezultatul reevaluării este o creștere față de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează astfel:
-
ca o creștere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului ăCapital și rezerve", dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ; sau
-
ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior la acel activ.
(5)
Dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete, aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului ăCapital și rezerve", cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuala diferență rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.
(6)
Rezerva din reevaluare trebuie redusă în măsura în care sumele transferate la aceasta nu mai sunt necesare pentlu aplicarea metodei de evaluare utilizate și pentru obținerea scopului său.
(7)
Sumele reprezentand diferente de natura veniturilor si cheltuielilor rezultate la reevaluare trebuie prezentate separat în contul de profit și pierdere.
(8)
Nici o parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuită, direct sau indirect, cu excepția cazului în care activul reevaluat a fost valorificat, situatie in care surplusul din reevaluare reprezintă câștig efectiv realizat.
(9)
Cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3) si (6), rezerva din reevaluare nu poate fi redusă.
5.73
Ajustările de valoare se calculează în fiecare exercițiu financiar pe baza valorii atribuite imobilizării pentru acel exercițiu financiar.
5.74
În cazul în care se efectuează reevaluarea, în notele explicative trebuie prezentate, separat pentru fiecare element din bilant de natura imobilizarilor corporale reevaluate, următoarele informații:
a)
valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate și suma ajustărilor cumulate de valoare; sau
b)
valoarea la data bil&nțului a diferenței dintre valoarea rezultată din reevaluare și cea reprezentând costul istoric și, atunci când este cazul, valoarea cumulată a ajustărilor suplimentare de valoare.
B.5.2
Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare
5.75
(1) Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări și sub rezerva condițiilor prevăzute la alin. (3) - (5) din acest punct, entitățile pot evalua în
••
situațiile financiare consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele
financiare derivate, la valoarea justă.
(2) 1. Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o întreprindere și o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate.
•
2.
Un activ financiar este orice activ care reprezintă:
a)
trezorerie;
b)
un instrument de capitaluri proprii al unei alte entități;
c)
un drept contractual:
-
de a vărsa numerar sau de a livra un alt activ financiar unei alte entități; sau
-
de a schimba active financiare sau datorii financiare cu o altă entitate, în temeiul unor condiții care ar putea să fie favorabile pentru emitent;
d)
un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri ale entității, și este:
-un instrument financiar nederivat p_entru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau
-
un instrument derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei valori fixe de numerar sau al unui alt activ financiar pentru un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității nu includ instrumente care sunt ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entității.
3.
O datorie financiară este orice datorie care reprezintă:
a)
o obligație contractuală:
-
de a ceda lichidităti sau alt activ financiar unei alte entităti; sau
-
de a schimba instrumente financiare sau alte datorii financiare cu altă entitate în conditii care sunt potential nefavorabile pentru entitate;
b)
un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri ale entității, și este:
-
un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau
-
un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar, sau alt activ financiar în schimbul unui număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitătii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entitătii nu includ instrumente care pot fi ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entitătii.
(3)
În înțelesul prezentelor reglementări, contractele bazate pe marfă care dau oricăreia dintre părțile contractante dreptul de decontare în numerar sau prin alte instrumente financiare se consideră instrumente financiare derivate, cu excepția cazurilor în care:
a)
acestea au fost încheiate și continuă să îndeplinească cerințele așteptate ale entității privind cumpărarea, vânzarea sau utilizarea produsului de bază;
b)
acestea au fost inițial destinate unui astfel de scop; și
c)
se așteaptă ca acestea să fie decontate prin livrarea mărfii.
(4)
Evaluarea la valoarea justă se aplică numai datoriilor care sunt:
a)
deținute ca parte a unui portofoliu de tranzacționare; sau
b)
instrumente financiare derivate.
(5)
Evaluarea la valoarea justă nu se aplică:
a)
instrumentelor financiare nederivate deținute până la scadență;
b)
împrumuturilor și creanțelor generate de entitate și nedeținute în scopul tranzacționării; și
c)
intereselor în filiale, intreprinderi asociate și asocieri în participație, instrumentelor de capital emise de entitate, contractelor cu plata contingentă într-o combinare de întreprinderi, precum și altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale și care, în concordanță cu ceea ce este general acceptat, se contabilizează diferit față de alte instrumente financiare.
In intelesul prezentelor reglementari, prin combinarea de intreprinderi se intelege gruparea unor entitati individuale într-o singura entitate raportoare, determinata de obtinerea controlului de catre o entitate asupra uneia sau mai multor întreprinderi.
5.76
(1) Valoarea justă prevăzută la pct. 5.75 se determină prin referire la:
a)
valoarea de piață, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu ușurință o piață credibilă. Dacă valoarea de piață nu se poate identifica cu ușurință pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piață poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau
b)
o valoare determinată cu ajutorul unor modele și tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu ușurință o piață credibilă. Astfel de modele și tehnici asigură o aproximare rezonabilă a valorii de piață.
(2)
In sensul prezentelor reglementari piata credibila are semnificatia pietei active, asa cum apare prezentata aceasta la pct. 5.71 (7).
(3)
Instrumente financiare care nu pot fi evaluate credibil prin oricare dintre metodele menționate la alin. (1), se evaluează în conformitate cu regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări.
5.77
(1) Prin excepție de la prevederile pct. 5.4 din Capitolul I ăReglementări privind contabiliatea și situațiile financiare anuale", Secțiunea 5 ăPrincipii contabile și reguli de evaluare" subsecțiunea 1 "Principiile contabile", atunci când un instrument financiar se evaluează în conformitate cu pct. 5.76, modificarea valorii se include în contul de profit și pierdere. Totuși, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:
a)
instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform un'..!i sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit și pierdere; sau
b)
modificarea de valoare se referă la o diferență de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiție netă a entității într-o entitate străină.
In intelesul prezentelor reglementari prin investitie neta într-o entitate straina se intelege partea entitatii raportoare din activele nete ale acelei entitati straine.
(2) Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, altul decât un instrument financiar derivat, poate fi inclusă direct în capitalul propriu, în rezerva de valoare justă.
5.78
(1) Rezerva de valoare justă se ajustează atunci când sumele înregistrate în aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea evaluării la valoarea justă.
(2) Rezerva de valoare justa va ramane evidentiata in contabilitate atat timp cat sunt evidentiate in bilant instrumentele financiare carora le este aferenta.
5.79
Dacă a fost aplicată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative prezintă:
a)
ipotezele semnificative care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare, dacă valorile juste au fost determinate în conformitate cu pct. 5.76 alin. 1 lit. (b);
b)
pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările incluse în rezerva de valoare justă;
c)
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informații privind aria și natura instrumentelor, inclusiv termenii și condițiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul și certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; și
d)
un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exercițiului financiar.
C.
ACTIVE CIRCULANTE
C.1
Generalități
C.1.1
Recunoașterea activelor circulante
5.80
(1) Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:
a)
este achiziționat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării și se așteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;
b)
este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare;
c)
este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este restricționată.
(2)
Ciclul de exploatare al unei entități reprezintă perioada de timp dintre achiziționarea materiilor prime care intră într-un proces de transformare și finalizarea acestora în trezorerie sau sub forma unui echivalent de trezorerie.
(3)
Echivalentele de trezorerie reprezintă investițiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.
5.81
În categoria activelor circulante se cuprind:
a)
stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost întocmită factură;
b)
creanțe;
c)
investiții pe termen scurt;
d)
casa și conturi la bănci.
C.1.2
Evaluarea activelor circulante
5.82
(1)
Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziție sau costul de producție, după caz, cu respectarea prevederilor alin. 2 de mai jos.
(2) Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piață sau, în circumstanțe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanțului.
'"
5.83
Evaluarea efectuată conform prevederilor de la pct. 5.82 alin. (2) nu poate fi continuată dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, în situația în care ajustarea devine total sau parțial rară obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe într-o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată corespunzător la venituri.
5.84
Dacă activele circulante fac obiectul ajustărilor de valoare cu caracter exceptional, exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative.
C.2
Stocuri
5.85
(1) Stocurile sunt active circulante sub formă de materiale consumabile care urmează să fie folosite pentru prestarea de servicii.
(2) Materialele consumabile care sunt în mod constant înlocuite și a căror valoare totală este de o importanță secundară pentru entitate pot fi prezentate la ăActive" la o valoare și cantitate fixe, dacă valoarea, cantitatea și structura acestora nu variază în mod semnificativ.
Deținerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum și efectuarea de operațiuni economice, fără să fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.
5.86
(1) La ieșirea din gestiune, stocurile și alte active fungibile se evaluează și se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din următoarele metode:
a)
metoda primul intrat - primul ieșit - FIFO;
b)
metoda costului mediu ponderat - CMP;
c)
metoda ultimul intrat - primul ieșit - LIFO.
(2)
Dacă valoarea prezentată în bilanț, rezultată după aplicareâ metodelor specificate în alin. 1, diferă în mod semnificativ, la data bilanțului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piață cunoscute înainte de data bilanțului, valoarea acestei diferențe trebuie prezentată în notele explicative ca total pe categorie de active.
(3)
Potrivit metodei "primul intrat - primul ieșit" (FIFO), bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al primei intrări (lot). Pe măsura epuizăni lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului următor, în ordine cronologică.
(4)
Metoda "costului mediu ponderat" (CMP) presupune calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei și a costului elementelor similare produse sau cumpărate în timpul perioadei. Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepție.
(5)
Potrivit metodei "ultimul intrat - primul ieșit" (LIFO), bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție sau de producție al lotului anterior, în ordine cronologică.
(6)
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvență pentru elemente similare de natura stocurilor și a activelor fungibile de la un exercițiu financiar la altul. Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informații:
-
motivul schimbării metodei, și
-
efectele sale asupra rezultatului.
(7)
O entitate trebuie să utilizeze aceleași metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură și utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată.
5.87
(1) Contabilitatea stocurilor se ține cantitativ și valoric sau numai valoric prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.
(2)
În condițiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operațiunile de intrare și ieșire, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric.
(3)
Inventarul intermitent constă în stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocului inițial plus valoarea intrărilor și valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii.
5.88
(1) Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanț la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.
(2) În înțelesul prezentelor reglementări, prin valoare realizabilă netă se înțelege prețul de vânzare estimat care ar putea fi obținut pe parcursul desfășurării normale a activității, minus costurile estimate pentru finalizarea bunului și costurile estimate necesare vânzării.
C.3
Investiții pe termen scurt
5.89
Contabilitatea trezoreriei asigură evidența existenței și mișcării acțiunilor deținute la
entitățile
afiliate, altor investiții pe termen scurt, disponibilităților în conturi la bănci/casierie, creditelor bancare pe termen scurt și altor valori de trezorerie.
5.90
Alte investiții pe termen scurt reprezintă obligațiunile emise și răscumpărate, obligațiunile achiziționate și alte valori mobiliare achiziționate în vederea realizării unui profit într-un termen scurt.
5.91
(1) La intrarea în entitate, investițiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziție, prin care se înțelege prețul de cumpărare, sau la valoarea stabilită potrivit contractelor.
(2) La iesirea din gestiune a investitiilor pe termen scurt se aplica prevederile pct. 5.86.
5.92
Pentru deprecierea investițiilor deținute ca active circulante, la sfârșitul exercițiului financiar, cu ocazia inventarierii, pe seama cheltuielilor se reflectă ajustări pentru pierdere de valoare.
.
5.93 La sfârșitul fiecărui exercițiu financiar sau la ieșirea din entitate a investițiilor pe termen scurt, ajustările pentru pierderile de valoare reflectate se suplimentează, diminuează sau anulează, după caz. La ieșirea din entitate a investițiilor pe termen scurt, eventualele ajustari pentru pierderi de valoare se anuleaza .
C.4
Casa și conturi la bănci
5.94 (1) Conturile la bănci cuprind: valorile de încasat, cum sunt cecurile și efectele comerciale depuse la bănci, disponibilitățile în lei și valută, cecurile entității, creditele bancare pe termen scurt, precum și dobânzile aferente disponibilităților și creditelor acordate de bănci în conturile curente.
(2)
Sumele virate sau depuse la bănci ori prin mandat poștal, pe bază de documente prezentate entității și neapărute încă în extrasele de cont, se înregistrează într-un cont distinct.
(3)
Conturile curente la bănci se dezvoltă în analitic pe fiecare bancă.
(4)
Dobânzile de încasat, aferente disponibilităților aflate în conturi la bănci, se înregistrează distinct în contabilitate, față de cele de plătit, aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente, precum și cele aferente creditelor bancare pe termen scurt.
(5)
Dobânzile de plătit și cele de încasat, aferente exercițiului financiar în curs, se înregistrează la cheltuieli financiare sau venituri financiare, după caz.
5.95.
Contabilitatea disponibilităților aflate în bănci/casierie și a mișcării acestora, ca urmare a încasărilor și plăților efectuate, se ține distinct în lei și în valută.
5.96.
(1)
Operațiunile privind încasările și plățile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul zilei, comunicat de Banca Națională a României.
(2) Operațiunile de vânzare
-
cumpărare de valută se înregistrează în contabilitate la cursul utilizat de banca comercială la care se efectuează licitația cu valută, fără ca acestea să genereze în contabilitate diferente de curs valutar.
5.97.
La încheierea exercițiului financiar, diferențele de curs valutar rezultate din evaluarea disponibilităților în valută și a altor valori de trezorerie, cum sunt titluri de stat în valută, acreditive și depozite pe termen scurt în valută, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, valabil la data încheierii exercițiului financiar, se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz.
5.98.
În vederea achitării unor obligații față de furnizori, entitățile pot solicita deschiderea de acreditive la bănci, în lei sau în valută, în favoarea acestora.
5.99.
Sumele depuse la bănci și sumele în numerar, puse la dispoziția personalului sau a terților, în vederea efectuării unor plăți în favoarea entității, se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
5.100.
În contul de viramente interne se înregistrează transferurile de disponibilități bănești între conturile la bănci, precum și între conturile la bănci și casieria entității.
5.101.
Operațiunile financiare în lei sau în valută se efectuează cu respectarea regulamentelor emise de Banca Națională a României și a altor reglementări emise în acest scop.
D.
TERȚI
5.102
Contabilitatea terților asigură evidența datoriilor și creanțelor entității în relațiile acesteia cu furnizorii, clienții, personalul, asigurările sociale, bugetul statului, entitățile afiliate, asociații/acționarii, debitorii și creditorii diverși.
5.103
În contabilitatea furnizorilor și clienților se înregistrează operațiunile privind cumpărările, lucrările executate și serviciile prestate, precum și alte operațiuni similare efectuate.
5.104
Avansurile acordate furnizorilor, precum și cele primite de la clienți se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
5.105
Operațiunile privind vânzările/cumpărările de bunuri, executările de lucrări și prestările de servicii efectuate pe baza efectelor comerciale se înregistrează în contabilitate în conturile corespunzătoare de efecte de primit sau de plătit, după caz.
5.106
(1) Efectele comerciale scontate neajunse la scadență se înregistrează într-un cont în afara bilanțului și se menționează în notele explicative.
(2) Efectele comerciale trebuie să îndeplinească condițiile de formă și fond prevăzute de legislația în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi contestată sau anulată.
5.107
(1) Creanțele și datoriile în valută se înregistrează în contabilitate atât în lei, la cursul de schimb de la data efectuării operațiunilor, comunicat de Banca Națională a României, cât și în valută.
(2) Operațiunile în valută trebuie înregistrate în momentul recunoașterii inițiale în moneda de raportare, aplicându-se sumei în valută cursul de schimb dintre moneda de raportare și moneda străină, la data efectuării tranzacției.
5.108
(1) Contabilitatea furnizorilor și clienților, a celorlalte datorii și creanțe se ține pe categorii, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică.
În acest sens, în contabilitatea analitică, furnizorii și clienții se grupează astfel: interni și externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată, respectiv de încasare.
(2) În cadrul conturilor de furnizori și clienți, se grupează distinct datoriile și creanțele rezultate din tranzacțiile cu clauze de rezervă de proprietate. De asemenea, în contabilitatea analitică se grupează distinct clienții și furnizorii la care entitatea deține participații.
5.109
Creanțele incerte se înregistrează distinct în contabilitate.
5.11O Contabilitatea decontărilor
cu personalul
cuprinde drepturile
salariale, sporurile, adaosurile, premiile din fondul de salarii, indemnizațiile pentru concediile de odihnă, precum și cele pentru incapacitate temporară de muncă, plătite din fondul de salarii și alte drepturi în bani și/sau în natură datorate de entitate personalului pentru munca prestată și care se suportă, potrivit reglementărilor în vigoare, din fondul de salarii.
5.111
În contabilitate se înregistrează distinct alte drepturi și avantaje care, potrivit legislației în vigoare, nu se suportă din fondul de salarii (masa caldă, alimente antidot etc.), precum și alte drepturi acordate potrivit legii.
5.112
Drepturile de personal neridicate în termenul legal se înregistrează într-un cont distinct, pe personae.
5.113
Reținerile din salariile personalului pentru cumpărări cu plata în rate, chirii sau pentru alte obligații ale salariaților, datorate terților (popriri, pensii alimentare și altele), se efectuează numai în baza unor titluri executorii sau ca urmare a unor relații contractuale.
5.114
Sumele datorate și neachitate personalului (concediile de odihnă și alte drepturi de personal), respectiv eventualele sume care urmează să fie încasate de la acesta, aferente exercițiului în curs, se înregistrează ca alte datorii și creanțe în legătură cu personalul.
5.115. - Debitele provenite din avansuri de trezorerie nedecontate, din distribuiri de uniforme și echipamente de lucru, precum și debitele provenite din pagube materiale, amenzile și penalitățile stabilite în baza unor hotărâri ale instanțelor judecătorești, și alte creanțe față de personalul entității se înregistrează ca alte creanțe în legătură cu personalul.
5.116
(l) Contabilitatea decontărilor privind contribuțiile sociale cuprinde obligațiile pentru contribuția la asigurări sociale, contribuția la asigurări sociale de sănătate și la constituirea fondului pentru ajutorul de șomaj.
(2) Eventualele sume datorate sau care urmează să fie încasate în perioadele următoare, aferente exercițiului în curs, se înregistrează ca alte datorii și creanțe sociale.
5.117
În cadrul decontărilor cu bugetul statului și fondurile speciale se cuprind: impozitul pe profit/venit, taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe venituri de natura salariilor, subvențiile <le primit, alte impozite, taxe și vărsăminte assimilate.
(,
5.118
Impozitul pe profit/venit de plată trebuie recunoscut ca datorie în limita sumei neplătite .
Dacă suma plătită depășește suma datorată, surplusul trebuie recunoscut drept creanță.
5.119
(1) Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabilește ca diferență între valoarea taxei exigibile aferente bunurilor livrate sau serviciilor prestate (TVA colectată) și a taxei deductibile pentru cumpărările de bunuri și servicii (TVA deductibilă).
(2)
În situația în care există decalaje între faptul generator de TVA și exigibilitatea acesteia, totalul TVA se înregistrează într-un cont distinct, denumit TVA neexigibilă care, pe măsură ce devine exigibilă, se trece la TVA colectată sau TVA deductibilă, după caz.
'
(3)
De asemenea, în contul de TVA neexigibilă se înregistrează și TVA deductibilă sau colectată, pentru livrări de bunuri și prestări de servicii pentru care nu au sosit sau nu s-au întocmit facturile.
(4)
Diferența de taxă, în plus sau în minus, dintre TVA colectată și TVA deductibilă se înregistrează în conturi distincte (TVA de plată sau TVA de recuperat) și se regularizează în condițiile legii.
5.120
Impozitul pe venituri de natura salariilor, care se înregistrează în contabilitate, cuprinde totalul impozitelor individuale, calculate potrivit legii.
5.121
(1) La alte impozite, taxe și vărsăminte datorate bugetului de stat sau bugetelor locale se cuprind: accizele, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, impozitul pe dividende, taxa asupra mijloacelor de transport, taxe pentru folosirea terenurilor proprietate de stat și alte impozite și taxe. Acestea se defalcă în contabilitatea analitică pe feluri de impozite, taxe și vărsăminte datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.
(2) Reflectarea in contabilitate a
accizelor si fondurilor speciale se face pe seama conturilor corespunzatoare de datorii, a cestea fiind recuperate prin p ret, f ara a tranzita prin conturile de venituri si cheltuieli.
5.122
Subvențiile primite sau de primit de către entitate se înregistrează în contabilitate într-un
cont distinct.
5.123
Contabilitatea decontărilor între entitățile din cadrul grupului și cu actionarii/asociații, cuprinde operațiile care se înregistrează reciproc și în aceeași perioadă de gestiune, atât în contabilitatea entității debitoare, cât și a celei creditoare, precum și decontările între actionari/asociați și entitate privind capitalul social, dividendele cuvenite acestora, alte decontări cu actionarii/asociații și, de asemenea, conturile coparticipanților referitoare la operațiunile efectuate în comun, în cazul asocierilor în participație.
5.124
Dividendele repartizate deținătorilor de acțiuni, propuse sau declarate după data bilanțului, precum și celelalte repartizări similare efectuate din profit, nu trebuie recunoscute ca datorie la data bilanțului. În acest sens, sumele reprezentând dividende, respectiv, vărsăminte la buget vor fi reflectate în conturile corespunzătoare de datorii, in conformitate cu prevederile pct. 5.176 și pc. 5.177.
5.125
Sumele depuse sau lăsate temporar de către actionari/asociați la dispoziția entității, precum și dobânzile aferente se înregistrează în contabilitate în conturi distincte.
5.126
Creanțele/datoriile entității față de alți terți, alții decât personalul propriu, clienții și furnizorii, se înregistrează în conturile de debitori/creditori diverși.
5.127
Operațiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare, pentru care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct. Sumele înregistrate în acest cont trebuie clarificate de către entitate într-un termen de cel mult trei luni de la data constatării.
5.128
(1) Diferențele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creanțelor și datorii.lor
Îl}
valută la cursuri diferite față de cele la care au fost înregistrate inițial pe parcursul perioadei"sau față de cele la care au fost raportate în situațiile financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli în perioada în care apar.
(2) Atunci când creanța sau datoria în valută este decontată în decursul aceluiași exercițiu financiar în care a și survenit, întreaga diferență de curs valutar este recunoscută în acel exercițiu. Atunci când
creanța sau datoria în valută este decontată într-un exercițiu financiar ulterior, diferența de curs valutar recunoscută în fiecare exercițiu financiar, care intervine până în exercițiul decontării, se determină ținând seama de modificarea cursurilor de schimb survenită în\ cursul fiecărui asemenea exercițiu financiar.
5.129
(1) Cheltuielile efectuate și veniturile realizate în exercițiul financiar curent, dar care privesc exercițiile financiare următoare, se înregistrează distinct în contabilitate, la cheltuieli în avans sau venituri în avans, după caz.
(2) În aceste conturi se înregistrează, în principal, următoarele cheltuieli și venituri: chiriile, abonamentele și alte cheltuieli efectuate anticipat, respectiv veniturile din chirii, abonamente și alte venituri aferente perioadelor sau exercițiilor următoare.
5.130
Pentru deprecierea creanțelor din conturile de clienți, decontări în cadrul grupului și debitori, cu ocazia inventarierii la sfârșitul exercițiului financiar, se reflectă ajustări pentru depreciere.
D.1
Contabilitatea angajamentelor și altor elemente extrabilanțiere
5.131
(1) Drepturile și obligațiile, precum și unele bunuri care nu pot fi integrate în activele și pasivele entității se înregistrează în contabilitate în conturi în afara bilanțului, denumite și conturi de ordine și evidență.
În această categorie se cuprind angajamente (giruri, cauțiuni, garanții) acordate sau primite în relațiile cu terții, imobilizari corporale luate cu chirie, valori materiale primite spre prelucrare sau reparare, în păstrare sau custodie, debitori scoși din activ urmăriți în continuare, redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate, efecte scontate neajunse la scadență, precum și alte valori .
(2)
O categorie distinctă de elemente extrabilanțiere o reprezintă activele și datoriile contingente.
(3)
Un activ contingent este un activ potențial care apare ca urmare a unor eventimente anterioare și a căror existență va fi confirmată numai prin apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare nesigure, care nu pot fi în totalitate sub controlul entității.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă o creanță ce constituie obiectul unui litigiu în instanță, în care este implicată entitatea și al cărui rezultat este incert.
Activele contingente sunt generate, de obicei, de evenimente neplanificate sau neașteptate, care pot să genereze intrări de beneficii economice în entitate.
Activele contingente nu trebuie recunoscute în conturile bilanțiere. Acestea trebuie prezentate în notele explicative în cazul în care este probabilă apariția unor intrări de beneficii economice. Activele contingente nu sunt recunoscute în situațiile financiare, deoarece acest fapt ar putea determina recunoașterea unui venit care să nu se realizeze niciodată.
În cazul în care realizarea unui venit este sigură, activul aferent nu este un activ contingent și trebuie procedat la recunoașterea lui în bilanț.
Activele contingente sunt evaluate continuu pentru a asigura reflectarea corespunzătoare în situațiile financiare a modificărilor survenite. Astfel, dacă intrarea de beneficii economice devine certă, activul și venitul corespunzător vor fi recunoscute în situațiile financiare aferente perioadei în care au survenit modificările. Dacă a devenit probabilă o creștere a beneficiilor economice, entitatea va prezenta activul contingent.
(4)
O datorie contingentă este:
a)
o obligație potențială, apărută ca urmare a unor evenimente trecute anterior datei bilantului și a cărei existență va fi confirmată numai de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu pot fi în totalitate sub controlul entității; sau
\
b)
o obligație curentă apărută ca urmare a unor evenimente trecute anterior datei bilantului, dar care nu este recunoscută deoarece:
-
nu este sigur că vor fi neccesare resurse care să încorporeze beneficii economice pentru stingerea acestei datorii; sau
-
valoarea datoriei nu poate fi evaluată suficient de credibil.
O entitate nu va recunoaște în bilanț o datorie contingentă, aceasta fiind prezentată în notele explicative. În situația în care o entitate are o obligație angajată în comun cu alte părți, partea asumată de celelalte părți este prezentată ca o datorie contingentă.
Datoriile contingente sunt continuu evaluate pentru a determina dacă a devenit probabilă o ieșire de resurse care încorporează beneficiile economice. Daca se considera ca este necesara iesirea de resurse, generată de un element considerat anterior datorie contingentă, se va recunoaste, dupa caz, o datorie sau un provizion în situațiile financiare aferente perioadei în care a intervenit modificarea încadrării evenimentului.
(5)
Datoriile contingente se disting de provizioane prin faptul că:
provizioanele sunt recunoscute ca și datorii (presupunând că pot fi realizate estimări corecte), deoarece ele constituie obligații curente și este probabil că -vor fi necesare resurse care să încorporeze beneficiile economice pentru stingerea obligațiilor și
datoriile contingente nu sunt recunoscute ca datorii, deoarece ele sunt:
obligații posibile, dar pentru care trebuie să se confirme dacă entitatea are o obligație curentă care poate genera o reducere de resurse care încorporează beneficii economice;
obligații curente care nu îndeplinesc criteriile de recunoaștere în bilanț (deoarece fie nu este probabil să fie necesară o reducere a resurselor entității care încorporează beneficii economice pentru stingerea obligației, fie nu poate fi realizată o estimare suficient de credibilă a valorii obligației).
E.
DATORII PE TERMEN SCURT: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
5.132
(1) O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită și datorie curentă, atunci când:
a)
se așteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al entității; sau
b)
este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanțului.
(2) Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.
F.
DATORII PE TERMEN LUNG: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
5.133
Contabilitatea împrumuturilor și datoriilor asimilate acestora se ține pe următoarele:' categorii: împrumuturi din emisiuni de obligațiuni și prime de rambursare a acestora, credite bancare pe termen lung și mediu, sumele datorate entităților afiliate și celor la care se dețin interese de participare, alte împrumuturi
și
datorii asimilate, precum și dobânzile aferente acestora.
5.134
Împrumi:turile din emisiunile de obligațiuni reprezintă contravaloarea obligațiunilor emise potrivit legii. In cadrul acestora, trebuie evidențiate distinct împrumuturile din emisiuni de obligațiuni conve1iibile.
5.135
( 1)
Datoriile privind concesiunile și alte datorii similare se referă la bunurile preluate cu acest titlu de către entitatea primitoare, potrivit contractelor încheiate.
(2) La sfârșitul duratei contractului de concesiune, bunurile se restituie proprietarului, situație în care are loc diminuarea datoriilor privind concesiunea.
5.136
Entitățile trebuie să mențină clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această categorie chiar și atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanțului, dacă:
a)
termenul inițial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; și
b)
există un acord de refinanțare sau de reeșalonare a plăților, care este încheiat înainte ca situațiile financiare anuale să fie autorizate pentru depunere.
5.137
(1) Atunci când suma de rambursat pentru datorii este mai mare decât suma primită, diferența se înregistrează într-un cont de activ. Aceasta trebuie prezentată în bilanț, ca o corecție a datoriei, precum și în notele explicative.
(2) Valoarea acestei diferențe trebuie amortizată printr-o sumă rezonabilă în fiecare exercițiu financiar, astfel încât să se amortizeze complet, dar nu mai târziu de data de rambursare a datoriei.
G.
PROVIZIOANE
5.138
Provizioanele nu pot depăși din punct de vedere valoric sumele care sunt necesare stingerii obligației curente la data bilanțului.
5.139
(1) Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă
(2)
Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
o entitate are o obligație curentă generată de un eveniment anterior;
este probabil ca o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice să fie necesară pentru a onora obligația respectivă; și
poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligației.
Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.
(3)
Provizioanele se pot distinge de alte datorii, cum ar fi datoriile din credite comerciale sau cheltuielile angajate, dar neplătite, datorită factorului de incertitudine legat de exigibilitatea sau valoarea viitoarelor cheltuieli necesare stingerii datoriei. Spre deosebire de acestea:
a)
datoriile din credite comerciale constituie obligații de plată a bunurilor sau serviciilor ce au fost primite de la sau expediate de furnizori și care au fost facturate, sau a căror plată a fost convenită în mod oficial cu furnizorii; și
b)
cheltuielile angajate sunt obligațiile de plată pentru bunuri și servicii care au fost primite de la sau expediate de furnizori, dar care nu au fost încă plătite, facturate sau nu s-a convenit oficial asupra plății lor cu furnizorul, inclusiv salariile datorate angajaților (de exemplu, sumele aferente concediului plătit). Deși uneori este necesară o estimare a valorii sau exigibilității acestor datorii, elementul de incertitudine este - în general - mult mai redus decât în cazul provizioanelor. Angajamentele entităților sunt prezentate, de regulă, ca parte a datoriilor rezultate din credite comerciale sau din alte activități, în timp ce provizioanele sunt raportate separat.
5.140
(1) Nu se recunosc provizioane pentru pierderile viitoare din exploatare.
(2) Se vor recunoaște ca provizioane doar acele obligații generate de evenimente anterioare care sunt independente de acțiunile viitoare ale entității (de exemplu, modul de desfășurare a activității în viitor). Exemple de astfel de obligații sunt amenzile sau costurile de eliminare a efectelor negative, produse mediului înconjurător, pedepsite de lege, ambele generând ieșiri de resurse care încorporează beneficii economice , indiferent de acțiunile viitoare ale entității.
5.141
(1) Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt:
a)
litigii, amenzi și penalități, despăgubiri, daune și alte datorii incerte;
b)
cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanție și alte cheltuieli privind garanția acordată clienților;
c)
acțiunile de restructurare;
d)
pensii și obligații similare;
e)
impozite;
f)
alte provizioane.
(2)
Contabilitatea provizioanelor se ține pe feluri, în funcție de natura, scopul sau obiectul pentru care au fost constituite.
(3)
Provizioanele pentru restructurare se pot constitui in urmatoarele situatii:
a)
vânzarea sau încetarea activitatii unei parti a afacerii;
b)
închiderea unor sedii ale entitatii;
c)
modificări în structura conducerii, de exemplu, eliminarea unui nivel de conducere;
d)
reorganizări fundamentale care au un efect semnificativ în natura si scopul activitatilor entitatii.
(4)
Provizioanele pentru impozite se constituie pentru sumele viitoare de plată datorate bugetului de stat, în condițiile în care sumele respective nu apar reflectate ca datorie în relația cu statul.
5.142
(1) Provizioanele trebuie să fie strict corelate cu riscurile și cheltuielile estimate.
(2) Pentru stabilirea existenței unei obligații curente la data bilanțului, trebuie luate în considerare toate informațiile disponibile.
5.143
Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanțului a costurilor necesare stingerii obligației curente.
5.144
Câștigurile rezultate din cedarea preconizată a activelor nu trebuie luate în consid rare în evaluarea unui provizion.
5.145
Dacă se estimează că o parte sau toate cheltuielile legate de un provizion vor fi rambursate de către o terță parte, rambursarea trebuie recunoscută numai în momentul în care este sigur că va fi primită. Rambursarea trebuie considerată ca un activ separat.
5.146
(1) Provizioanele trebuie revizuite la data fiecărui bilanț și ajustate pentru a reflecta cea mai bună estimare curentă. În cazul în care pentru stingerea unei obligații nu mai este probabilă o ieșire de resurse, provizionul trebuie anulat prin reluare la venituri.
(2)
Provizionul va fi utilizat numai pentru scopul pentru care a fost inițial recunoscut.
(3)
Provizionul se evaluează înaintea determinarii impozitului pe profit, tratamentul fiscal al acestora fiind cel prevazut de legislatia fiscala.
5.147
Provizioanele prezentate în bilanț la ăAlte provizioane" trebuie descrise în notele explicative, dacă acestea sunt semnificative.
H.
SUBVENȚII
5.148
(1) În categoria subvențiilor se cuprind subvențiile aferente activelor și subvențiile aferente veniturilor. Acestea pot fi primite de la: guvernul propriu-zis, agenții guvernamentale și alte instituții similare naționale și internaționale.
(2) În cadrul subvențiilor se reflectă distinct:
-
subvenții guvernamentale;
-
împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenții;
-
donații;
-
alte sume primite cu caracter de subvenții.
5.149
(1) Subvențiile aferente activelor reprezintă subvenții pentru acordarea cărora principala condiție este ca entitatea beneficiară să cumpere, construiască sau achiziționeze active imobilizate.
(2) O subvenție guvernamentală poate îmbrăca forma transferului unui activ nemonetar, caz în care subvenția și activul sunt contabilizate la valoarea justă.
(3) In conturile de subventii pentru investitii se contabilizeaza si plusurile la inventar de natura imobilizărilor corporale și necorporale.
5.150
Subvențiile aferente veniturilor cuprind toate subvențiile, altele decât cele pentru active.
5.151
Subvențiile se recunosc, pe o bază sistematică, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenții urmează să le compenseze.
5.152
(1) Subvențiile nu trebuie înregistrate direct în conturile de capital și rezerve.
(2) Subvențiile pentru active, inclusiv subvențiile nemonetare la valoarea justă, se înregistrează în contabilitate ca subvenții pentru investiții și se recunosc în bilanț ca venit amânat. Venitul amanat se inregistreaza in contul de profit si pierdere pe masura inregistrarii cheltuielilor cu amortizarea sau la casarea ori cedarea activelor.
5.153
(1)
Restituirea unei subvenții referitoare la un activ se înregistrează prin reducerea soldului venitului amânat cu suma rambursabilă.
(2)
Restituirea unei subvenții aferente veniturilor se efectuează fie prin reducerea veniturilor amânate dacă există, fie, în lipsa acestora, pe seama cheltuielilor.
(3)
În măsura în care suma rambursată depășește venitul amânat sau dacă nu există un asemenea venit, surplusul, respectiv valoarea integrală restituită, se recunoaște imediat ca o cheltuială.
I. CAPITAL ȘI REZERVE
5.154
( 1)
Capitalul și rezervele (capitaluri proprii) reprezintă dreptul acționarilor asupra activelor unei entități, după deducerea tuturor datoriilor.
(2) Capitalurile proprii cuprind: aperturile de capital, primele de capital, rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului financiar.
1.1
Capital
5.155
(1) Capitalul este reprezentat de capitalul social, patrimoniul regiei etc., în funcție de forma juridică a entității.
(2)
Capitalul social subscris și vărsat se înregistrează distinct în contabilitate, pe baza actelor de constituire a persoanei juridice și a documentelor justificative privind vărsămintele de capital.
(3)
Contabilitatea analitică a capitalului social se ține pe acționari sau asociați, cuprinzând numărul și valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale subscrise și vărsate.
5.156
Principalele operațiuni care se înregistrează în contabilitate cu privire la majorarea capitalului sunt: subscrierea și emisiunea de noi acțiuni, încorporarea rezervelor și alte operațiuni, potrivit legii.
5.157
Operațiunile care se înregistrează în contabilitate cu privire la micșorarea capitalului sunt, în principal, următoarele: reducerea numărului de acțiuni sau părți sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare a retragerii unor acționari sau asociați, răscumpărarea acțiunilor, acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți sau alte operațiuni, potrivit legii.
5.158. Acțiunile proprii răscumpărate, potrivt legii, sunt prezentate în bilanț ca o corecție a capitalului propriu.
5.159
(l)Primele legate de capital (de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie) reprezintă excedentul dintre valoarea de emisiune și valoarea nominală a acțiunilor sau a părților sociale.
(2) Primele legate de capital pot avea numai sold pozitiv.
1.2
Rezerve din reevaluare
5.160
(1) Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale, în conformitate cu prevederile prezentelor reglementări, trebuie reflectat în debitul sau creditul contului "Rezerve din reevaluare", după caz, cu respectarea prevederilor privind reevaluarea imobilizărilor corporale din prezentele reglementări.
(2)
Diminuarea rezervelor din reevaluare poate fi efectuata numai in limita soldului creditor existent.
(3)
Rezervele din reevaluarea imobilizărilor corporale au caracter nedistribuibil, cu respectarea prevederilor
subsectiunii
B.5.1. "Reevaluarea
imobilizarilor corporale"
din
prezentele reglementari.
1.3
Rezerve
5.161
(1) Contabilitatea rezervelor se ține pe categorii de rezerve: rezerve legale, rezerve statutare sau contractuale și alte rezerve.
(2)
Rezervele legale se constituie anual din profitul entității, în cotele și limitele prevăzute de lege, și din alte surse prevăzute de lege.
(3)
Rezervele legale pot fi utilizate numai în condițiile prevăzute de lege.
(4)
Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al entității, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia.
(5)
Alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților, cu respectarea prevederilor legale.
J.
VENITURI ȘI CHELTUIELI
5.162. (1) Contul de profit și pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile și cheltuielile exercițiului, grupate după natura lor, precum și rezultatul exercițiului (profit sau pierdere).
(2)
Cifra de afaceri netă, în sensul prezentelor reglementări, se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executările de lucrări și prestările de servicii și alte venituri din exploatare, mai puțin reducerile comerciale acordate clienților.
(3)
Pentru societățile de investiții financiare, în sensul prezentelor reglementări, cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din activitatea curentă.
(4)
Atunci când, în baza unor prevederi legale exprese, în conturile de venituri au fost cuprinse sume reprezentând diverse impozite și taxe reflectate concomitent în conturi de cheltuieli, cu ocazia întocmirii contului de profit și pierdere, la cifra de afaceri netă se vor înscrie sumele reprezentând veniturile menționate, corectate cu cheltuielile corespunzătoare acelor impozite.
5.163. Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacții care sunt clar diferite de activitățile curente și care, prin urmare, nu se așteaptă să se' repete într-un mod frecvent sau regulat, de exemplu exproprieri sau dezastre naturale.
J.1
Venituri
5.164
(1) În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activități curente, cât și câștigurile din orice alte surse.
(2)
Activitățile curente sunt orice activități desfășurate de o întreprindere, ca parte integrantă a obiectului său de activitate, precum și activitățile conexe acestora.
(3)
Câștigurile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură de veniturile din această activitate.
5.165
(1) Veniturile din activități curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende.
(2)
Sumele colectate de întreprindere în numele unor terțe părți, inclusiv în cazul contractelor de mandat sau comision, nu reprezintă venit din activitatea curentă. În această situație, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate de comisioanele cuvenite.
(3)
Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacție este determinată, de obicei, printr-un acord între vânzătorul și cumpărătorul/utilizatorul activului, ținând cont de suma oricăror reduceri comerciale.
5.166
Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor, astfel:
a)
venituri din exploatare;
b)
venituri financiare;
c)
venituri extraordinare.
5.167
Veniturile din exploatare cuprind:
a)
venituri din vânzarea de stocuri, executări de lucrări și prestări de servicii;
b)
venituri din variația stocurilor;
c)
venituri din producția de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor și cheltuielilor efectuate de întreprindere pentru ea însăși, care se înregistrează ca active imobilizate corporale și necorporale;
d)
venituri din subvenții de exploatare, reprezentând subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și pentru acoperirea pierderilor, precum și alte subvenții de care beneficiază unitatea;
e)
alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanțe recuperate și alte venituri din exploatare.
5.168
Veniturile financiare cuprind:
a)
venituri din imobilizări financiare;
b)
venituri din investiții pe termen scurt;
c)
venituri din creanțe imobilizate;
d)
venituri din investiții financiare cedate;
e)
venituri din diferențe de curs valutar;
f)
venituri din dobânzi;
g)
venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
h)
alte venituri financiare.
J.1.1
Venituri din vânzări de bunuri
5.169
(1) În contabilitate, veniturile din vânzări de bunuri se înregistrează în momentul predării bunurilor către cumpărători, al livrării lor pe baza facturii sau în alte condiții prevăzute în contract, care atestă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, către clienți. \
(2) Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc în momentul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
a)
entitatea a transferat cumpărătorului riscurile și avantajele semnificative care decurg din proprietatea asupra bunurilor;
b)
entitatea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o, în mod normal, în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor; și
c)
veniturile și, respectiv, cheltuielile ocazionate de tranzacție pot fi cuantificate.
J.1.2
Venituri din prestarea de servicii
5.170
(1) Veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării acestora.
(2) Prestările nefacturate până la sfârșitul perioadei se evidențiază în contul de "Lucrări și servicii în curs de execuție", pe seama veniturilor din producția stocată.
J.1.3
Venituri din dobânzi, redevențe și dividende
5.171
Veniturile din dobânzi, redevențe și dividende se recunosc astfel:
a)
dobânzile se recunosc periodic, în mod proporțional, pe măsura generării venitului respectiv, pe baza contabilității de angajamente;
b)
redevențele se recunosc pe baza contabilității de angajamente, conform contractului;
c)
dividendele se recunosc atunci când este stabilit dreptul acționarului de a le încasa.
5.172
(1) Veniturile din reluarea provizioanelor, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se evidențiază distinct, în funcție de natura acestora.
(2) Diminuarea sau anularea provizioanelor constituite, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate se efectuează prin înregistrarea la venituri în cazul în care nu se mai justifică menținerea acestora, are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine exigibilă.
J.2
Cheltuieli
5.173
( 1)
Cheltuielile entitatii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:
-
consumuri de stocuri, lucrări executate și servicii prestate de care beneficiază entitatea;
-
cheltuieli cu personalul;
-
executarea unor obligații legale sau contractuale etc.
(2)
Pierderile reprezintă reduceri ale beneficiilor economice și pot rezulta sau nu ca urmare a desfășurării activității curente a întreprinderii. Acestea nu diferă ca natură de alte tipuri de cheltuieli.
(3)
În cadrul cheltuielilor exercițiului financiar se cuprind, de asemenea, provizioanele, amortizările, și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare reflectate.
5.174
(1) Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel:
a)
cheltuieli de exploatare, care cuprind:
-
cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile; costul de achiziție al obiectelor de inventar consumate; costul de achiziție al materialelor nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei și apei consumate; valoarea animalelor și păsărilor; costul mărfurilor vândute și al ambalajelor;
-
cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune și chirii; prime de asigurare; studii și cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terți (colaboratori); comisioane și onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate; transportul de bunuri și personal; deplasări, detașări și transferări; cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, servicii bancare și altele;
-
cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările și protecția socială și alte cheltuieli cu personalul, suportate de entitate);
-
alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creanțe și debitori diverși; despăgubiri, amenzi și penalități; donații și alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital etc.);
b)
cheltuieli financiare, care cuprind: pierderi din creanțe legate de participații; cheltuieli privind investițiile financiare cedate; diferențele nefavorabile de curs valutar; dobânzile privind exercițiul financiar în curs; sconturile acordate clienților; pierderi din creanțe de natură financiară și altele;
c)
cheltuieli extraordinare (calamități și alte evenimente extraordinare).
(2) Cheltuielile cu provizioanele, amortizările și ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit și alte impozite, calculate potrivit legii, se evidențiază distinct, în funcție de natura lor.
5.175
Conturile sintetice de venituri și de cheltuieli se pot dezvolta pe conturi analitice, în funcție de necesitățile impuse de anumite reglementări sau potrivit necesităților proprii ale entitatii.
5.176
În contabilitate, profitul sau pierderea se stabilește cumulat de la începutul exercițiului financiar.
5.177
(1) Rezultatul definitiv al exercițiului financiar se stabilește la închiderea acestuia și reprezintă soldul final al contului de profit și pierdere.
•
•
(2)
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale .
Repartizarea profitului se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(3)
Sumele reprezentand rezerve constituite din profitul exercitiului financiar curent, in baza unor prevederi legale, se inregistreaza prin articolul contabil 129
=
106. Profitul contabil ramas
<lupa aceasta repartizare se preia in contul 117, de unde urmeaza a fi repartizat pe celelalte destinatii legale.
(4)
Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exercițiului financiar și cel reportat, din rezerve și capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acționarilor sau asociaților cu respectarea prevederilor legale .
SECȚIUNEA
6
CONȚINUTUL
NOTELOR
EXPLICATIVE
LA
SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
6.1
Notele explicative trebuie:
a)
să prezinte informații despre reglementările contabile care au stat la baza întocmirii situațiilor financiare și despre politicile contabile folosite;
b)
să ofere informații suplimentare care nu sunt prezentate în bilanț, contul de profit și pierdere si, <lupa caz, in situația modificărilor capitalurilor proprii sau situația fluxurilor de trezorerie, dar sunt relevante pentru înțelegerea oricărora dintre acestea.
Subsecțiunea 1 Politici contabile
6.2
(1) Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare.
Exemple de politici contabile sunt următoarele: amortizarea imobilizărilor (alegerea metodei și a duratei de amortizare), reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al
cestora, capitalizarea dobânzii sau recunoașterea acesteia drept cheltuială, alegerea metodei de evaluare a stocurilor etc.
(2)
Conducerea fiecărei entități trebuie să stabilească politici contabile pentru operațiunile derulate.
Aceste politici trebuie elaborate având în vedere specificul activității, de către specialiști în domeniul economic și tehnic, cunoscători ai activității desfășurate și ai strategiei adoptate de entitate.
(3)
La elaborarea politicilor contabile trebuie respectate principiile contabile generale prevăzute de prezentele reglementări.
(4)
Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să se asigure fumizarea, prin situațiile financiare anuale, a unor informații care trebuie să fie:
a)
relevante pentru nevoile utilizatorilor în luarea deciziilor; și
b)
credibile în sensul că:
-
reprezintă fidel activele, datoriile, poziția financiară și profitul sau pierderea entității;
-
sunt neutre;
-
sunt prudente;
-
sunt complete sub toate aspectele semnificative.
6.3. (1) Modificarea politicilor contabile este permisa doar dacă este ceruta de lege sau are ca rezultat informații mai relevante sau mai credibile referitoare la operațiunile entității.
(2)
Entitățile trebuie să menționeze în notele explicative orice modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei și tendința reală a rezultatelor activității entității.
(3)
Nu se consideră modificări ale polîticilor contabile:
a)
adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacții care diferă ca fond de evenimentele sau tranzacțiile produse anterior;
b)
adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacții care nu au avut loc anterior sau care au fost nesemnificative.
Subsecțiunea 2 Note explicative
A.
Prevederi generale
6.4
(1) Pe lângă informațiile cerute conform prevederilor din celelalte secțiuni ale prezentelor reglementări, notele explicative trebuie să cuprindă și informații referitoare la aspectele prevăzute de prezenta secțiune.
(2) Notele explicative se prezintă sistematic. Pentru fiecare element semnificativ din situațiile financiare anuale trebuie să existe informații aferente în notele explicative.
6.5
Notele explicative trebuie să cuprindă informații privind metodele de evaluare aplicate diferitelor elemente din situațiile financiare anuale și metodele utilizate pentru calcularea\ ajustărilor de valoare. Pentru elementele incluse în situațiile financiare anuale care sunt sau au fost inițial exprimate în monedă străină , trebuie prezentate bazele de conversie utilizate pentru a le exprima în moneda națională.
6.6
(1) În notele explicative trebuie cuprinse, de asemenea, următoarele informații:
a)
denumirea și sediul social ale fiecăreia dintre entitățile în care entitatea deține fie direct, fie printr-o persoană care acționează în nume propriu, dar în contul entității, interese de participare
reprezentând un procent de capital de cel putin 20%, prezentând: proporția de capital deținută, valoarea capitalului și rezervelor și profitul sau pierderea entității respective pentru ultimul exercițiu financiar pentru care au fost aprobate situațiile financiare anuale. Informațiile privind capitalul și rezervele și profitul sau pierderea entității în care se deține interesul de participare pot fi omise dacă sunt doar de o importanță neglijabilă în înțelesul pct. 3.4;
b)
denumirea, sediul principal sau sediul social și forma juridică ale fiecăreia dintre entitățile la care entitatea sau firma este asociat cu răspundere nelimitată. Aceste informații pot fi omise dacă sunt doar de o importanță neglijabilă în înțelesul pct. 3.4.
(2) Notele explicative trebuie să menționeze:
a)
denumirea și sediul social ale entității care întocmește situațiile financiare anuale consolidate ale celui mai mare grup de entități din care face parte entitatea în calitate de filială;
b)
denumirea și sediul social ale entității care întocmește situațiile financiare anuale consolidate ale celui mai mic grup de entități din care face parte entitatea în calitate de filială și care este, de asemenea, inclusă în grupul de entități prevăzut la lit. a);
c)
locul de unde pot fi obținute copii ale situațiilor financiare anuale consolidate prevăzute la lit.
a)
și b), cu condiția ca acestea să fie disponibile.
6.7
Trebuie să se menționeze, totodată, dacă situațiile financiare anuale au fost întocmite în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și cu prevederile cuprinse în prezentele reglementări.
6.8
Următoarele informații trebuie prezentate cu claritate și repetate ori de cât ori este necesar, pentru buna lor înțelegere:
a)
denumirea entității care face raportarea;
b)
faptul că situațiile financiare anuale sunt proprii acesteia și nu grupului;
c)
data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situațiile financiare anuale;
d)
moneda în care sunt întocmite situațiile financiare anuale;
e)
exprimarea cifrelor incluse în raportare (de exemplu, lei).
6.9
O entitate prezintă următoarele date, în cazul în care ele nu au fost prezentate în situațiile financiare anuale:
a)
locul principal unde își desfășoară activitatea, dacă este diferit de sediul oficial;
b)
o descriere a naturii activității desfășurate și principalele domenii de activitate;
c)
denumirea societății - mamă și cea a deținătorului final în cadrul grupului (dacă este cazul);
d)
orice altă informație care, în opinia directorilor și administratorilor, ajută la prezentarea unei imagini fidele asupra entității.
A.1
Relațiile cu entitățile afiliate
6.1
O
Dacă au existat tranzacții între entitățile afiliate, entitatea raportoare trebuie să prezinte natura relațiilor dintre acestea, tipurile de tranzacții, precum și valoarea tranzacțiilor.
B.
INFORMAȚII REFERITOARE LA ELEMENTELE DE BILANȚ
6.11
Notele explicative trebuie să cuprindă:
a)
duratele de viață utilă sau ratele de amortizare utilizate;
b)
metodele de amortizare utilizate;
c)
creșterile de valoare, cu indicarea separată a acelora apărute din procesul de dezvoltare internă.
d)
valoarea imobilizărilor necorporale în curs.
6.12
Atunci când imobilizările necorporale prezentate în bilanț cuprind cheltuieli de dezvoltare, în notele explicative trebuie prezentate următoarele informații:
a)
perioada pe parcursul căreia valoarea cheltuielilor imobilizate este sau urmează să fie amortizată; și
b)
motivele care au determinat recunoașterea acestora ca active (beneficii economice viitoare
etc).
6.13
În cazul în care fondul comercial achiziționat de către o entitate este prezentat în bilanț la imobilizări necorporale, atunci perioada aleasă pentru amortizarea acestuia și motivele pentru care a fost aleasă acea perioadă trebuie să fie prezentate în notele explicative.
6.14
(1) Notele explicative trebuie să prezinte, pentru fiecare grupă de imobilizări corporale, următoarele informații:
a)
bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute (cost istoric sau valoare
reevaluată). Dacă s-au folosit baze diferite de evaluare, atunci trebuie prezentată pentru fiecare grupă în parte valoarea contabilă brută a respectivei grupe;
b)
metodele de amortizare folosite;
c)
valoarea imobilizărilor corporale în curs.
(2) În cazul în care elementele imobilizărilor corporale sunt exprimate la valori reevaluate, trebuie prezentate data și condițiile de efectuare a reevaluării.
6.15
(1) Se menționează existența oricăror certificate de participare, obligațiuni convertibile sau valori mobiliare sau drepturi similare, cu indicarea numărului acestora și a drepturilor pe care le conferă.
(2) Prezentarea în notele explicative a informațiilor de la alin. (1) la imobilizări financiare sau investiții pe termen scurt se face în funcție de intenția entității cu privire la durata deținerii titlurilor de valoare, de până la un an sau mai mult de un an.
6.16
Atunci când evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare nu a fost efectuată conform Subsecțiunii B.5.2 "Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare", în notele explicative se prezintă:
a)
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:
-
valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi determinată prin oricare din metodele prevăzute la pct. 5.76 alin. (1);
-
informații privind aria și natura instrumentelor financiare; și
b)
pentru imobilizările financiare prevăzute la pct. 5.75, îmegistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor justă și rară a se fi utilizat opțiunea de a face o ajustare de valoare conform pct. 5.27 alin. (1):
-
valoarea contabilă și valoarea justă ale fiecăruia dintre activele individuale sau a grupărik,r corespunzătoare ale acelor active individuale;
-
motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura dovezilor pe care se întemeiază opinia că valoarea contabilă va fi recuperată.
6.17
Se specifică toate situațiile în care entitatea a depus garanții sau a gajat, respectiv a ipotecat active proprii pentru garantarea unor obligații în favoarea unui terț, menționându-se, de asemenea și valoarea acestora.
6.18
(1) Se prezintă în notele explicative costul de achiziție sau costul de producție al stocurilor evidențiate în bilanț și metodele de evaluare a stocurilor.
(2)
Dacă, în situații excepționale, administratorii decid să schimbe metoda de evaluare pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, trebuie prezentate următoarele informații:
a)
motivul schimbării metodei; și
b)
efectul financiar asupra rezultatului exercițiului financiar.
(3)
De asemenea, trebuie prezentată și valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.
6.19
O entitate trebuie să prezinte în notele explicative subclasificări ale creanțelor prezentate în bilanț, clasificate într-o manieră corespunzătoare activității desfășurate, iar sumele de încasat de la entitățile afiliate și întreprinderile asociate trebuie prezentate separat.
6.20
În notele explicative se menționează sumele datorate de entitate care devin exigibile după o perioadă mai mare de cinci ani, precum și valoarea totală a datoriilor entității acoperite cu garanții reale depuse de aceasta, cu indicarea naturii și formei garanțiilor. Aceste informații trebuie prezentate distinct pentru fiecare element bilanțier de natura datoriilor, potrivit formatului de bilanț prevăzut de prezentele reglementări.
6.21
(1) În cazul în care entitatea a emis pe parcursul exercițiului financiar valori mobiliare, cum ar fi acțiuni sau obligațiuni, se prezintă următoarele informații:
a)
tipul valorilor mobiliare emise;
b)
pentru fiecare categorie de valori mobiliare emise: valoarea de emisiune și suma primită .
(2) În cazul în care obligațiunile emise de o entitate sunt deținute de o persoană nominalizată sau împuternicită de către acea entitate, în notele explicative se menționează valoarea nominală a obligațiunilor respective și valoarea contabilă a acestora.
6.22
În cazul obligațiilor pentru care nu s-au constituit provizioane, se prezintă următoarele informații:
a)
valoarea exactă sau estimată a acelei obligații;
b)
natura juridică al obligației și efectul acesteia;
c)
dacă entitatea a depus o garanție semnificativă cu privire la acea obligație și, în caz afirmativ, natura acelei garanții.
6.23
(1) De asemenea, se prezintă informații referitoare la alte obligații financiare viitoare pentru care nu s-au constituit provizioane, dar care sunt relevante pentru a aprecia situația economică a entității.
(2)
Pentru orice garanție semnificativă care a fost constituită trebuie făcută o prezentare detaliată.
(3)
Valoarea totală a angajamentelor financiare sub forma garanțiilor, girurilor și ipotecilor de orice fel, în cazul în care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi recunoscute în bilanț, trebuie să fle prezentate în mod clar în notele explicative, în măsura în care aceste informații sunt utile pentru evaluarea poziției financiare. Orice angajamente privind pensiile și entitățile afiliate trebuie prezentate distinct.
6.24
Dacă în timpul exercițiului financiar o sumă este transferată la sau de la provizioane, următoarele informații se prezintă în notele explicative:
a)
valoarea provizioanelor la începutul exercițiului financiar;
b)
sumele cu care provizioanele au fost majorate sau diminuate în cursul exercițiului financiar;
c)
natura, sursa sau destinația oricăror astfel de transferuri;
d)
valoarea provizioanelor la sfârșitul exercițiului financiar.
6.25
Referitor la capitalul entității se oferă următoarele informații:
a)
dacă entitatea nu are capital autorizat, valoarea capitalului subscris;
b)
dacă, conform actului de înființare, entitatea are capital autorizat, valoarea acestuia, precum și valoarea capitalului subscris în momentul înființării entității sau în momentul autorizării entității pentru începerea activității și în momentul oricărei modificări a capitalului autorizat;
c)
numărul și valoarea acțiunilor subscrise în cursul exercițiului financiar în limitele unui capital autorizat.
În înțelesul prezentelor reglementări, prin capital autorizat se înțelege suma maximă a capitalului
subscris potrivit statutului sau adunării generale;
d)
dacă există mai multe clase de acțiuni sau părți sociale, numărul și valoarea nominală pentru fiecare clasă.
În înțelesul prezentelor reglementări, prin clasă de acțiuni sau părți sociale se întelege o grupare în funcție de caracteristicile acestora, stabilite potrivit legii.
6.26
În cazul în care capitalul social cuprinde și acțiuni răscumpărabile, se furnizează următoarele informații:
a)
data cea mai apropiată și data limită la care entitatea poate răscumpăra respectivele acțiuni;
b)
dacă acele acțiuni trebuie răscumpărate obligatoriu sau dacă răscumpărarea este la alegerea entității sau a acționarilor;
c)
dacă trebuie plătită o primă de răscumpărare și, în caz afirmativ, care este valoarea acesteia.
6.27
În ceea ce privește eventualele drepturi legate de distribuirea acțiunilor, se furnizează următoarele informații:
a)
numărul, descrierea și valoarea acțiunilor care fac obiectul exercitării acestor drepturi;
b)
perioada pe parcursul căreia drepturile pot fi exercitate;
c)
prețul care trebuie plătit pentru acțiunile distribuite.
6.28
Pentru fiecare categorie de rezerve inclusă în capitalurile proprii, se descrie natura sa și scopul pentru care a fost constituită.
C.
Informații referitoare la elementele din contul de profit și pierdere
6.29
(1) Notele explicative trebuie să cuprindă informații privind cifra de afaceri netă, defalcată pe segmente de activități și pe piețe geografice, în măsura în care aceste segmente și piețe diferă substanțial unele față de altele, ținând seama de modul de organizare a vânzării de produse și a furnizării de servicii rezultate din activitățile curente ale entității.
(2)
Prin segment de activitate se înțelege o componentă distinctă a entității care este angajată în realizarea unui produs individual sau a unui serviciu, sau a unui grup de produse sau servicii conexe și care este subiectul riscurilor și beneficiilor care sunt diferite de cele din alte segmerite de activitate.
%
Factorii care vor fi luati în considerare în determinarea caracterului conex al produselor sau
serviciilor sunt:
a)
natura produselor si serviciilor;
b)
natura proceselor de productie;
c)
tipul sau clasa de clienti pentru produse sau servicii;
d)
metodele utilizate pentru distribuirea produselor sau furnizarea serviciilor;si
e)
dacă este posibil, caracterul mediului economic.
(3)
Un segment geografic este o componentă distinctă a unei entități care este angajată îrr ,
furnizarea de produse și servicii într-un mediu economic specific și care este subiectul riscurilor și beneficiilor care sunt diferite de acelea ale componentelor care operează în alte medii economice.
Factorii care vor fi luati în considerare în identificarea segmentelor geografice includ:
a)
similaritatea conditiilor economice si politice;
b)
legătura între operatiile din diferite zone geografice;
c)
apropierea operatiilor;
d)
riscuri speciale asociate operatiilor dintr-un domeniu specific;
e)
reguli de control privind schimbul valutar; si
f)
riscurile valutare aferente.
Riscurile si beneficiile unei entitati sunt influentate atat de localizarea geografica a operatiilor desfasurate (locul unde sunt produse bunurile), cat si de localizarea pietelor acesteia (locul unde sunt vandute produsele).
(4)
Un singur segment de activitate nu include produse si servicii cu riscuri si beneficii ce diferă în mod semnificativ. În mod similar, un segment geografic nu include operatii în medii economice cu riscuri si beneficii ce diferă în mod semnificativ.
6.30
Se prezinta in mod distinct totalul onorariilor percepute, aferente exercițiului financiar, de auditorul financiar sau firma de audit pentru auditul financiar al situațiilor financiare anuale, onorariile percepute pentru alte servicii de asigurare, servicii de consultanță fiscală și orice alte servicii decât cele de audit.
6.31
În notele explicative trebuie incluse informații privind numărul mediu de persoane angajate în cursul exercițiului financiar, defalcat pe categorii și, dacă acestea nu sunt prezentate distinct în contul de profit și pierdere, cheltuielile cu personalul aferente exercițiului financiar, defalcate conform pct. 4.29.1 pct. 6;
(2) Se menționează suma indemnizațiilor acordate în exercițiul financiar membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere în virtutea responsabilităților acestora, precum și orice angajamente generate sau asumate privind pensiile pentru foștii membri ai acestor organe, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie.
6.32
Se prezintă suma avansurilor și creditelor acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere, cu indicarea ratelor dobânzii, principalelor condiții și a oricăror sume restituite, precum și a angajamentelor asumate în numele acestora sub forma garanțiilor de orice fel, cu indicarea totalului pe fiecare categorie.
6.33
Se prezintă măsura în care calcularea profitului sau pierderii exercițiului financiar a fost afectată de o evaluare a elementelor care, prin derogare de la principiile contabile generale și regulile de evaluare prevăzute de prezentele reglementări, a fost efectuată în exercițiul financiar curent sau într-un exercițiu financiar precedent în vederea obținerii de facilități fiscaie. Atunci când influența unei asemenea evaluări asupra cheltuielilor viitoare cu impozitul pe profit este semnificativă, trebuie prezentate detalii.
6.34
(1) Se prezintă diferența dintre cheltuiala cu impozitul pe profit/venit aferent exercițiului financiar curent și exercițiilor financiare precedente și suma impozitelor rămasă de plată pentru aceste exerciții, cu condiția că această diferență să fie semnificativă pentru obligațiile fiscale viitoare.
(2) De asemenea, se include reconcilierea dintre rezultatul contabil al exercițiului financiar și rezultatul fiscal, așa cum este prezentat în declaratia de impozit pe profit.
6.35
În notele explicative trebuie să se prezinte s parat propunerea de repartizare a profitului net pe destinații, astfel:
a)
sumele repartizate la rezerve;
b)
sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți;
c)
dividende;
d)
alte repartizări.
SECȚIUNEA
7
APROBAREA,
SEMNAREA
ȘI
PUBLICAREA
SITUAȚIILOR FINANCIARE ANUALE
7.1.
Situațiile financiare au înscrise în clar numele și prenumele persoanei care le-a întocmit, calitatea acestora
(director economic, contabil
șef sau altă persoană împuternicită
să îndeplinească această funcție, expert contabil, contabil autorizat), precum și numărul de înregistrare în organismul profesional, dacă este cazul.
7.2.
Situațiile financiare anuale, însoțite de raportul administratorilor pentru exercițiul fina..f1ciar în cauză, sunt supuse aprobării adunării generale a acționarilor sau asociaților, potrivit legislației în vigoare.
7.3.
Pentru organismele de plasament colectiv care nu unt constituite prin act constitutiv,
situațiile financiare anuale se semnează de persoana responsabilă cu elaborarea lor, se prezintă în cadrul consiliului de administrație al societății care administrează respectivul organism de plasament colectiv și se semnează în numele consiliului de administrație de președintele acestuia.
7.4.
Pentru organismele de plasament colectiv constituite prin act constitutiv administrate de o societate de administrare a investițiilor, situațiile financiare anuale se semnează de persoana fizică sau juridică responsabilă cu elaborarea lor, se prezintă în cadrul consiliului de administrație al societății de administrare a investițiilor pentru însușire și se semnează de președintele acestuia.
7.5
Situațiile financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, și raportul administratorilor, împreună cu raportul de audit se publică în conformitate cu legislația în vigoare.
Un exemplar din situațiile financiare anuale, aprobate în mod corespunzător, și raportul administratorilor, împreună cu raportul de audit privind organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv va fi transmis numai la CNVM de către societatea: de administrare în conformitate cu legislația în vigoare.
7.6
Ori de câte ori situațiile financiare anuale și raportul administratorilor se publică în întregime, acestea trebuie să fie reproduse în forma și conținutul pe baza cărora auditorii financiari sau persoanele care au efectuat verificarea, după caz, și-au întocmit raportul lor. Acestea trebuie să fie însoțite de textul complet al raportului de audit sau al raportului de verificare, după caz.
7.7. Dacă situațiile financiare anuale nu se publică în întregime, trebuie să se indice faptul că versiunea publicată este o formă prescurtată și trebuie să se facă trimitere la oficiul registrului comerțului la care au fost depuse situațiile financiare anuale. În cazul în care situațiile financiare anuale nu au fost încă depuse, acest lucru trebuie prezentat. Raportul de audit nu se publică, dar se menționează dacă a fost exprimată o opinie de audit fără rezerve, cu rezerve sau contrară, sau dacă auditorii financiar nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit. De asemenea, se menționează dacă raportul de audit face referire la aspecte asupra cărora auditorii financiari atrag atenția printr-un paragraf distinct, rară ca opinia de audit să fie cu rezerve.
7.8 (1) Împreună cu situațiile financiare anuale trebuie publicată propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
(2) Distribuirea profitului sau acoperirea pierderii contabile se prezintă în notele explicative..
Secțiunea 8 CONȚINUTUL RAPORTULUI ADMINISTRATORILOR
8.1
(1) Consiliul de administrație elaborează pentru fiecare exercițiu financiar un raport, denumit in continuare raportul administratorilor, care cuprinde cel puțin o prezentare fidelă a dezvoltării
și performanței activităților entității și a poziției sale financiare, împreună cu o descriere a principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă.
(2)
Prezentarea de mai sus este o analiză echilibrată și cuprinzătoare a dezvoltării și performanței activităților entității și a poziției sale financiare, corelată cu dimensiunea și complexitatea activităților.
(3)
În măsura în care este necesar pentru a înțelege dezvoltarea entității, performanța sau poziția sa financiară, analiza cuprinde indicatori financiari și, atunci când este cazul, indicatori nefinanciari-cheie de performanță, relevanți pentru activități specifice, inclusiv informații despre aspecte privind mediul înconjurător și angajații.
-
(4)
În furnizarea analizei sale, raportul administratorilor include, atunci când este cazul, referiri și explicații suplimentare privind sumele raportate în situațiile financiare anuale.
8.2
(1) Raportul administratorilor oferă, de asemenea, informații despre:
a)
evenimente importante apărute după sfârșitul exercițiului financiar;
b)
dezvoltarea previzibilă a entității;
c)
activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;
d)
informații privind achizițiile propriilor acțiuni, și anume:
-
motivele achizițiilor efectuate în cursul exercițiului financiar;
-
numărul și valoarea a acțiunilor achiziționate și înstrăinate în cursul exercițiului financiar și proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
-
în cazul achiziției și înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acțiunilor;
-
numărul și valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, valoarea contabilă a tuturor acțiunilor achiziționate și deținute de entitate și proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă.
e)
existența de sucursale ale entității;
f)
utilizarea de către entitate de instrumente financiare, în cazul în care sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii:
-
obiectivele și politicile entității în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv politica sa de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacție previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, și
-
expunerea entității la riscul de piață, riscul de credit, riscul de lichiditate și la riscul fluxului de trezorerie.
a
Scopul acestor prezentări este de a furniza informații care să ajute la înțelegerea mai bună a semnificației instrumentelor financiare bilanțiere sau extrabilanțiere asupra situației financiare unei entități, rezultatelor activității ei și fluxurilor de trezorerie și de a ajuta în evaluarea sumelor, momentului apariției și gradului de siguranță a fluxurilor de trezorerie viitoare asociate cu acele instrumente.
Prezentările cerute oferă informații pentru a-i ajuta pe utilizatorii situațiilor financiare în eva luarea gradului de risc aferent instrumentelor financiare, recunoscute sau nu în bilanț.
Tranzacțiile cu instrumente financiare pot avea ca rezultat pentru o entitate asumarea sau transferarea către alte părți a unuia sau mai multora dintre riscurile financiare descrise mai jos.
'
(a)
Riscul de piață cuprinde trei tipuri de risc:
-
riscul valutar - este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze din cauza variațiilor cursului de schimb valutar;
-
riscul ratei dobânzii la valoarea justă - este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze din cauza variațiilor ratelor de piață ale dobânzii;
-
riscul de preț - este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze ca rezultat al schimbării prețurilor pieței, chiar dacă aceste schimbări sunt cauzate de factori specifici instrumentelor individuale sau emitentului acestora, sau factori care afectează toate instrumentele tranzacționate pe piață.
Termenul ărisc de piață" încorporează nu numai potențialul de pierdere, dar și cel de câștig.
(b)
Riscul de credit
-
este riscul ca una dintre părțile instrumentului financiar să nu execute obligația asumată, cauzând celeilalte părți o pierdere financiară.
(c)
Riscul de lichiditate - (numit și riscul de finanțare), este riscul ca o entitate să întâlnească dificultăți în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor aferente instrumentelor financiare. Riscul de lichiditate poate rezulta din incapacitatea de a vinde repede un activ financiar la o valoare apropiată de valoarea sa justă.
(d)
Riscul ratei dobânzii la fluxul de trezorerie - este riscul ca fluxurile de trezorerie viitoare să fluctueze din cauza variațiilor ratelor de piață ale dobânzii. De exemplu, în cazul unui instru ment de împrumut cu rată variabilă, astfel de fluctuații constau în schimbarea ratei dobânzii efective a instrumentului financiar, rară o schimbare corespondentă a valorii sale juste.
O entitate trebuie să prezinte obiectivele și politicile de gestionare a riscului, inclusiv politicile de acoperire a acestuia.
În cazul entităților ale căror valori mobiliare - în totalitate sau o parte din aceste titluri - sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și care fac obiectul unei oferte publice de preluare, astfel cum acestea sunt definite în legislația în vigoare privind piața de capital, raportul administratorilor trebuie să cuprindă următoarele informații detaliate despre:
a)
structura capitalului lor, inclusiv valorile mobiliare care nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, cu indicarea claselor diferite de acțiuni și, dacă este cazul, pentru fiecare clasă de acțiuni, drepturile și obligațiile atașate clasei respective și procentul din capitalul social total pe care îl reprezintă;
b)
orice restricții legate de transferul de valori mobiliare, cum ar fi limitările privind deținerea de titluri de valoare sau necesitatea de a obține aprobarea entității sau a altor deținători de valori mobiliare;
c)
deținerile semnificative directe și indirecte de acțiuni (inclusiv deținerile indirecte prin structuri piramidale și dețineri încrucișate de acțiuni, așa cum acestea sunt definite în reglementările în vigoare privind piața de capital);
d)
deținătorii oricăror valori mobiliare cu drepturi speciale de control și o descriere a acestor drepturi;
e)
sistemul de control al oricărei scheme de acordare de acțiuni salariaților, dacă drepturile de control nu se exercită direct de către salariați;
f)
orice restricții privind drepturile de vot, cum ar fi limitările drepturilor de vot ale deținătorilor unui procent stabilit sau număr de voturi, termenele de exercitare a drepturilor de vot sau sistemele prin care, cooperând cu entitatea, drepturile financiare atașate valorilor mobiliare sunt separate de deținerea de valori mobiliare;
g)
orice acorduri dintre acționari care sunt cunoscute de către entitate și care pot avea ca rezultat restricții referitoare la transferul valorilor mobiliare și/sau la drepturile de vot;
h)
regulile care prevăd numirea sau înlocuirea membrilor consiliului de administrație și modificarea actelor constitutive ale entității;
i)
puterile membrilor consiliului de administrație și, în special, cele referitoare la emiterea sau răscumpărarea de acțiuni;
j)
orice acorduri semnificative la care entitatea este parte și care intră în vigoare, se modifică sau încetează în funcție de o modificare a controlului entității ca urmare a unei oferte publice de preluare, și efectele rezultate din aceasta, cu excepția cazului în care prezentarea acestor informații ar prejudicia grav entitatea. Această excepție nu se aplică în cazul în care entitatea este obligată în mod special să prezinte asemenea informații conform altor cerințe legale;
k)
orice acorduri dintre entitate și membrii consiliului său de administrație sau salariați, prin care se oferă compensări dacă aceștia demisionează sau sunt concediați rară un motiv rezonabil sau dacă relația de angajare încetează din cauza unei oferte publice de preluare.
(2)
Raportul
întocmit de consiliul de administrație
al societății de administrare care administrează un organism de plasament colectiv care este constituit prin act constitutiv va cuprinde informațiile cerute la pct. 8.2.(1).
(3)
Raportul întocmit de consiliul de administrație al societății de administrare care administrează un organism de plasament colectiv care nu este constituit prin act constitutiv va cuprinde:
a)
evenimente importante apărute după sfârșitul exercițiului financiar;
b)
dezvoltarea previzibilă a entității;
c)
activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;
d)
informații privind achizițiile propriilor acțiuni, și anume:
-
motivele achizițiilor efectuate în cursul exercițiului financiar;
-
numărul și valoarea nominală sau, în absența valorii nominale, valoarea contabilă a acțiunilor achiziționate și înstrăinate în cursul exercițiului financiar și proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
-
în cazul achiziției și înstrăinării cu titlu oneros, contravaloarea acțiunilor;
-
numărul și valoarea nominală a tuturor acțiunilor achiziționate și deținute de entitate ș1 proporția din capitalul subscris pe care acestea o reprezintă;
e)
existența de sucursale ale entității;
f)
utilizarea de către entitate de instrumente financiare, în cazul în care sunt semnificative pentru evaluarea activelor sale, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii:
-
obiectivele și politicile entității în materie de gestiune a riscului financiar, inclusiv politica sa de acoperire împotriva riscurilor pentru fiecare tip major de tranzacție previzionată pentru care se utilizează contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor, și
-
expunerea entității la riscul de piață, riscul de credit, riscul de lichiditate și la riscul fluxului de trezorerie.
•
L
8.3
Raportul administratorilor se aprobă de consiliul de administrație și se semnează în numele acestuia de președintele consiliului.
Secțiunea 9 AUDITUL FINANCIAR
9.1
(1) Situațiile financiare anuale ale entităților care fac obiectul acestor reglementări vor fi auditate de auditori financiari.
'
(2) Auditorii financiari își exprimă, de asemenea, o opinie referitoare la gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar.
9.2
(1) Raportul auditorilor financiari cuprinde:
a)
menționarea situațiilor financiare anuale care fac obiectul auditului financiar, împreună cu cadrul de raportare financiară care a fost aplicat la întocmirea acestora;
b)
o descriere a ariei auditului financiar, respectiv a standardelor de audit conform cărora a fost efectuat auditul financiar;
c)
o opinie de audit care exprimă în mod clar opinia auditorilor financiari potrivit căreia situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă conform cadrului relevant de raportare financiară și, după caz, dacă situațiile financiare anuale respectă cerințele legale; opinia de audit este fără rezerve, cu rezerve, o opinie contrară sau, dacă auditorii financiari nu au fost în măsură să exprime o opinie de audit, imposibilitatea exprimării unei opinii;
d)
o referire la aspectele asupra cărora auditorii financiari atrag atenția, printr-un paragraf distinct, rară ca opinia de audit să fie cu rezerve;
e)
o opinie privind gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situațiile financiatt anuale pentru același exercițiu financiar.
(2) Raportul se semnează de către auditori financiari, persoane fizice, în numele acestora sau al auditorilor persoane juridice autorizate, după caz, și se datează.
Capitolul III PLANUL DE CONTURI GENERAL
CLASA 1 - CONTURI DE CAPITALURI
10.
CAPITAL ȘI REZERVE
101. Capital
1 O 11. Capital subscris nevărsat 1012. Capital subscris vărsat
104.
Prime de capital
1041. Prime de emisiune
1042. Prime de fuziune/divizare 1043. Prime de aport
1044. Prime de conversie a obligațiunilor în acțiuni
105.
Rezerve din reevaluare
106.
Rezerve
1061. Rezerve legale
1063. Rezerve statutare sau contractuale
1065. Rezerve constituite din valoarea titlurilor/ actiunilor dobandite cu titlu gratuit de la societatile la care se detin participatii
I)
1066. Rezerve din evaluarea la valoarea justă 2
·)
1067. Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare 1068. Alte rezerve
108.
Interese minoritare
3
)
1081. Interese minoritare - rezultatul exercițiului financiar 1082. Interese minoritare - alte capitaluri proprii
109.
Acțiuni proprii
1091. Acțiuni proprii deținute pe termen scurt 1092. Acțiuni proprii deținute pe termen lung
11.
REZULTATUL REPORTAT
117. Rezultatul reportat
1171. Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită
1172. Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS, mai putin IAS 29
4
-)
1174. Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile
1176. Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităților Economice Europene
12.
REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR
121. Profit sau pierdere
129. Repartizarea profitului
13.
SUBVENȚII PENTRU INVESTIȚII
131. Subvenții pentru investiții
15. PROVIZIOANE
151. Provizioane
1511. Provizioane pentru litigii
1512. Provizioane pentru garanții acordate clienților
1513. Provizioane pentru dezafectarea imobilizărilor corporale și alte acțiuni similare legate de acestea s.)
1514. Provizioane pentru restructurare
1515. Provizioane pentru pensii și obligații similare 1516. Provizioane pentru impozite
1518. Alte provizioane
16. ÎMPRUMUTURI ȘI DATORII ASIMILATE
161.
Împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
1614. Împrumuturi externe din emisiuni de obligațiuni garantate de stat 1615. Împrumuturi externe din emisiuni de obligațiuni garantate de bănci 1617. Împrumuturi interne din emisiuni de obligațiuni garantate de stat 1618. Alte împrumuturi din emisiuni de obligațiuni
162.
Credite bancare pe termen lung
1621. Credite bancare pe termen lung
1622. Credite bancare pe termen lung nerambursate la scadență 1623. Credite externe guvernamentale
1624. Credite bancare externe garantate de stat 1625. Credite bancare externe garantate de bănci 1626. Credite de la trezoreria statului
1627. Credite bancare interne garantate de stat
166.
Datorii care privesc imobilizările financiare 1661. Datorii față de entitățile afiliate
1662. Datorii față de entitățile de care compania este legată prin interese de participare
167.
Alte împrumuturi și datorii asimilate
1671. Datorii privind constituirea fondurilor de garantare pe piața instrumentelor finaciare derivate
1672. Alte împrumuturi și datorii asimilate
168.
Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate
1681. Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiunea de obligațiuni 1682. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung
1685. Dobânzi aferente datoriilor față de entitățile afiliate
1686. Dobânzi aferente datoriilor față de entitățile de care compania este legată prin interese de participare
1687. Dobânzi aferente altor împrumuturi și datorii asimilate
169.
Prime privind rambursarea obligațiunilor CLASA 2 - CONTURI DE IMOBILIZĂRI
20.
IMOBILIZĂRI NECORPORALE
201. Cheltuieli de constituire
203. Cheltuieli de dezvoltare
205. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare
6
·)
207. Fond comercial
7
-)
2071. Fond comercial pozitiv 2075. Fond comercial negativ
208. Alte imobilizări necorporale
21.
IMOBILIZĂRI CORPORALE
211.
Terenuri și amenajări de terenuri 2111. Terenuri
2112. Amenajări de terenuri
212.
Construcții
213.
Instalații tehnice și mijloace de transport
2131. Echipamente tehnologice (mașini, utilaje și instalații de lucru) 2132. Aparate și instalații de măsurare, control și reglare
2133. Mijloace de transport
214.
Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecție a valorilor umane și materiale și alte active corporale
23.
IMOBILIZĂRI ÎN CURS ȘI AVANSURI PENTRU IMOBILIZĂRI
231.
Imobilizări corporale în curs de execuție
232.
Avansuri acordate pentru imobilizări corporale
233.
Imobilizări necorporale în curs de execuție
234.
Avansuri acordate pentru imobilizări necorporale
26. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
261.
Acțiuni deținute la entitățile afiliate
262.
Acțiuni deținute la entitățile din afara grupului
263.
Interese de participare
264.
Titluri puse în echivalență
S.)
265.
Alte titluri imobilizate
266.
Alte instrumente financiare
267.
Creanțe imobilizate
2671. Sume datorate de entitățile afiliate
2672. Dobânda aferentă sumelor datorate de entitățile afiliate 2673. Împrumuturi acordate pe termen lung
2674. Dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen lung 2675. Creanțe legate de interesele de participare
2676. Dobânda aferentă creanțelor legate de interesele de participare 2678. Alte creanțe imobilizate
26781. Depozite bancare la termen
26782. Depozite pentru scopuri de garantare 26784. Depozite pentru garanție gestionari 26785. Alte depozite
26786. Certificate de depozit 26787. Certificate de trezorerie 26788. Alte creanțe imobilizate
2679. Dobânzi aferente altor creanțe imobilizate
26791. Dobânzi aferente depozitelor bancare la termen
26792. Dobânzi aferente depozitelor pentru scopuri de garantare 26794. Dobânzi aferente depozitelor pentru garanție gestionari 26795. Dobânzi aferente altor depozite
26796. Dobânzi aferente certificatelor de depozit 26797. Dobânzi aferente certificatelor de trezorerie 26798. Dobânzi aferente altor creanțe imobilizate
269. Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare
2691. Vărsăminte de efectuat privind acțiunile deținute la entitățile afiliate
2692. Vărsăminte de efectuat privind acțiunile deținute la entitățile din afara grupului
2693. Vărsăminte de efectuat privind interesele de participare 2696 Vărsăminte de efectuat privind alte instrumente financiare 2698. Vărsăminte de efectuat pentru alte imobilizări financiare
28.
AMORTIZĂRI PRIVIND IMOBILIZĂRILE
280.
Amortizări privind imobilizările necorporale 2801. Amortizarea cheltuielilor de constituire 2803. Amortizarea cheltuielilor de dezvoltare
2805. Amortizarea concesiunilor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, drepturilor și activelor similare
2807. Amortizarea fondului commercial
9
-)
2808. Amortizarea altor imobilizări necorporale
281.
Amortizări privind imobilizările corporale 2811. Amortizarea amenajărilor de terenuri 2812. Amortizarea construcțiilor
2813. Amortizarea instalațiilor, mijloacelor de transport 2814. Amortizarea altor imobilizări corporale
29.
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA SAU PIERDEREA DE VALOARE A IMOBILIZĂRILOR
290. Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale
2903. Ajustări pentru deprecierea cheltuielilor de dezvoltare
2905. Ajustări pentru deprecierea concesiunilor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, drepturilor și activelor similare
2907. Ajustări pentru deprecierea fondului comercial
JO.)
2908. Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări necorporale
291. Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale
2911. Ajustări pentru deprecierea terenurilor și amenajărilor de terenuri 2912. Ajustări pentru deprecierea construcțiilor
2913. Ajustări pentru deprecierea instalațiilor, mijloacelor de transport, 2914. Ajustări pentru deprecierea altor imobilizări corporale
293. Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor în curs de execuție
2931. Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor corporale în curs de execuție 2933. Ajustări pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de execuție
296. Ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
2961. Ajustări
pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate
2962. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile din afara grupului
2963 Ajustări pentru pierderea de valoare a intereselor de participare 2964. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri imobilizate
2965. Ajustări pentru pierderea de valoare a sumelor datorate de entitățile afiliate 2966. Ajustări pentru pierderea de valoare a împrumuturilor acordate pe termen lung
2967. Ajustări pentru pierderea de valoare a creanțelor legate de interesele de participare
2969. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor creanțe imobilizate
CLASA 3 - CONTURI DE STOCURI ȘI PRODUCȚIE ÎN CURS DE EXECUȚIE
30.
STOCURI DE MATERIALE
302. Materiale consumabile
3021. Materiale auxiliare
3022. Combustibili 3024. Piese de schimb
3028. Alte materiale consumabile
303. Materiale de natura obiectelor de inventar
308. Diferențe de preț la materii prime și materiale
33. PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE
332. Lucrări și servicii în curs de execuție
35. STOCURI AFLATE LA TERȚI
351. Materiale aflate la terți
39.
AJUSTARI
PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ȘI LUCRĂRILOR ȘI SERVICIILOR ÎN CURS DE EXECUȚIE
392. Ajustări pentru deprecierea materialelor
3921. Ajustări pentru deprecierea materialelor consumabile
3922. Ajustări pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar
394. Ajustări pentru deprecierea lucrărilor și serviciilor
395. Ajustări pentru deprecierea materialelor aflate la terți
CLASA 4
-
CONTURI DE TERȚI
40.
FURNIZORI ȘI CONTURI ASIMILATE
401. Furnizori
403. Efecte de plătit
404. Furnizori de imobilizări
405. Efecte de plătit pentru imobilizări
408. Furnizori - facturi nesosite
409. Furnizori - debitori
4091. Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor 4092. Furnizori-debitori pentru prestări de servicii și executări de lucrări
41.
CLIENȚI ȘI CONTURI ASIMILATE
411. Clienți
4111. Clienți din tranzacții 4112. Clienți diverși
4118. Clienți incerți sau în litigiu
413. Efecte de primit de la clienți
418. Clienți - facturi de întocmit
419. Clienți - creditori
4191. Clienți creditori din tranzacții 4192. Alți clienți creditori
42.
PERSONAL ȘI CONTURI ASIMILATE
421. Personal - salarii datorate
423.
Personal - ajutoare materiale datorate
424.
Prime reprezentând participarea personalului la profit I
I.)
425.
Avansuri acordate personalului
426.
Drepturi de personal neridicate
427.
Rețineri din salarii datorate terților
428.
Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul 4281. Alte datorii în legătură cu personalul 4282. Alte creanțe în legătură cu personalul
43.
ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECȚIA SOCIALĂ ȘI CONTURI ASIMILATE
431. Asigurări sociale
4311. Contribuția unității la asigurările sociale 4312. Contribuția personalului la asigurările sociale
4313. Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate 4314. Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate
437. Ajutor de șomaj
4371. Contribuția unității la fondul de șomaj 4372. Contribuția personalului la fondul de șomaj
438. Alte datorii și creanțe sociale 4381. Alte datorii sociale 4382. Alte creanțe sociale
44.
BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ȘI CONTURI ASIMILATE
441. Impozitul pe profit
442. Taxa pe valoarea adăugată 4423. TVA de plată 4424. TVA de recuperat
4426. TVA deductibilă
4427. TVA colectată
4428. TVA neexigibilă
444.
Impozitul pe venituri de natura salariilor
445.
Subvenții
446.
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate 4461. Impozit pe dividende
4462. Impozit reținut la sursă din tranzacții
44621. Impozit pe venit din tranzacții persoane fizice
44622. Impozit pe profit din tranzacții persoane juridice nerezidente 4463. Impozit pe clădiri și teren
4468. Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
447.
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate
448.
Alte datorii și creanțe cu bugetul statului 4481. Alte datorii față de bugetul statului 4482. Alte creanțe privind bugetul statului
45.
GRUP ȘI ACTIONARI/ASOCIAȚI
451. Decontări între entitățile afiliate
4511. Decontări între entitățile afiliate
4518. Dobânzi aferente decontărilor între entitățile afiliate
452. Decontări privind interesele de participare
4521. Decontări privind interesele de participare
4528. Dobânzi aferente decontărilor privind interesele de participare
455. Sume datorate acționarilor/asociaților 4551. Acționari/asociați - conturi curente
4558. Ac ' tionari/asoci , ati - dobânzi la conturi curente
456. Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul
457. Dividende de plată
458. Decontări din operații în participație
4581. Decontări din operații în participație-pasiv 4582. Decontări din operații în participație-activ
46.
DEBITORI ȘI CREDITORI DIVERȘI
461. Debitori diverși
4611.Debitori din tranzacții pentru operațiuni în nume propriu pe piața reglementată
4612.Debitori din tranzacții în contul clienților pe piața reglementată 4613.Debitori din tranzacții în nume propriu în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare
4614. Debitori din tranzacții în contul clienților în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4615. Debitori din tranzacții cu instrumente financiare derivate în nume propriu 4616. Debitori din tranzact , ii cu instrumente financiare derivate în contul client , ilor 4617. Alți debitori diverși
462. Creditori diverși
4621.Creditori din tranzacții pentru operațiuni în nume propriu pe piața reglementată
4622. Creditori din tranzacții în contul clienților pe piața reglementată
4623. Creditori din tranzacții în nume propriu în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4624. Creditori din tranzacții în contul clienților în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4625. Creditori din tranzacții cu instrumente financiare derivate în nume propriu 4626. Creditori din tranzacții cu instrumente financiare derivate în contul
clienților
4627. Alți creditori diverși
47.
CONTURI DE REGULARIZARE ȘI ASIMILATE
471. Cheltuieli înregistrate în avans
472. Venituri înregistrate în avans
473. Decontări din operații în curs de clarificare
48.
DECONTĂRI
ÎN
CADRUL UNITĂȚII
481. Decontări între unitate și subunități
482. Decontări între subunități
49.
AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIEREA CREANȚELOR
491. Ajustări pentru deprecierea creanțelor - clienți
4911. Ajustări pentru deprecierea creanțelor - clienți din tranzacționare 4912. Ajustări pentru deprecierea creanțelor - clienți diverși
4918 Ajustări pentru deprecierea creanțelor privind clienți incerți sau în litigiu
495. Ajustări pentru deprecierea creanțelor - decontări între entitățile afiliate și cu acționarii/asociații
4951. Ajustări pentru deprecierea creanțelor asupra entităților afiliate 4952. Ajustări pentru deprecierea creanțelor referitoare la interesele de
participare
4953. Ajustări pentru deprecierea creanțelor asupra asociaților
496. Ajustări pentru deprecierea creanțelor - debitori diverși CLASA 5 - CONTURI DE TREZORERIE
50.
INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
501. Acțiuni deținute la entitățile afiliate
503. Acțiuni
5031. Acțiuni cotate
50311. Acțiuni cotate deținute
50312. Acțiuni cotate cumpărate - în curs de decontare 50313. Acțiuni cotate vândute - în curs de decontare
5032. Acțiuni necotate
50321. Acțiuni necotate deținute
50322. Acțiuni necotate cumpărate - în curs de decontare 50323. Acțiuni necotate vândute- în curs de decontare
505.
Obligațiuni emise și răscumpărate
506.
Obligațiuni
5061. Obligațiuni cotate
50611. Obligațiuni cotate deținute
50612. Obligațiuni cotate cumpărate - în curs de decontare 50613. Obligațiuni cotate vândute - în curs de decontare
5062. Obligațiuni necotate
50621. Obligațiuni necotate deținute
50622 Obligațiuni necotate cumpărate - în curs de decontare 50623 Obligațiuni necotate vândute - în curs de decontare
507.
Titluri de stat
5071
Titluri de stat cotate
50711
Titluri de stat cotate deținute
50712
Titluri de stat cotate cumpărate - în curs de decontare 50713
Titluri de stat cotate vândute - în curs de decontare
5072
Titluri de stat necotate
50721 Titluri de stat necotate deținute
50722
Titluri de stat necotate cumpărate - în curs de decontare 50723
Titluri de stat necotate vândute - în curs de decontare
508.
Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate 5081. Alte titluri de plasament
50811. Alte titluri de plasament cotate 50812. Alte titluri de plasament necotate
5082. Instrumente financiare derivate - apel în marjă
5088. Dobânzi la obligațiuni, titluri de stat și titluri de plasament 50881. Dobânzi la obligațiuni cotate
50882. Dobânzi la obligațiuni necotate 50883. Dobânzi la titluri de plasament cotate
50884. Dobânzi la titluri de plasament necotate 50885 Dobânzi la titluri de stat cotate
50886 Dobânzi la titluri de stat necotate
5089. Dobânzi sau câștiguri privind instrumente financiare derivate
509.
Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen scurt
5091. Vărsăminte de efectuat pentru acțiunile deținute la entitățile afiliate 5098. Vărsăminte de efectuat pentru alte investiții financiare pe termen scurt
51.
CONTURI LA BĂNCI
511. Valori de încasat
5112. Cecuri de încasat 5113. Efecte de încasat
5114. Efecte remise spre scontare
512. Conturi curente la bănci 5121. Conturi la bănci în lei
51211. Conturi la bănci disponibilități proprii - în lei 51212. Conturi la bănci disponibilități clienți
-
în lei
5122. Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor pe piața reglementată - în lei 51221. Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor cu instrumente
financiare nederivate pe piața reglementată - în lei
51222. Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate pe piața reglementată- în lei
5123. Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor din cadrul sistemelor alternative de tranzacționare - în lei
5124. Conturi la bănci în valută
51241. Conturi la bănci - disponibilități proprii - în valută 51242. Conturi la bănci - disponibilități clienți - în valută
5125. Sume în curs de decontare
51251. Sume în curs de decontare privind operațiuni bancare 51252. Sume în curs de decontare cu SSIF-urile
51253. Sume în curs de decontare privind alte operațiuni
518. Dobânzi
5186. Dobânzi de plătit 5187. Dobânzi de încasat
519. Credite bancare pe termen scurt
5191. Credite bancare pe termen scurt
5192. Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență 5193. Credite externe guvernamentale
5194. Credite externe garantate de stat 5195. Credite externe garantate de bănci 5196. Credite de la trezoreria statului 5197. Credite interne garantate de stat
5198. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt
53.
CASA
531. Casa
5311. Casa în lei 5314. Casa în valută
532. Alte valori
5321. Timbre fiscale și poștale 5322. Bilete de tratament și odihnă 5323. Tichete și bilete de călătorie 5328. Alte valori
54.
ACREDITIVE
541. Acreditive
5411. Acreditive în lei 5412. Acreditive în valută
542. Avansuri de trezorerie 12
)
5421 Avansuri de trezorerie în lei 5422 Avansuri de trezorerie în valută
58.
VIRAMENTE INTERNE
581. Viramente interne
59.
AJUSTĂRI PENTRU PIERDEREA DE VALOARE A CONTURILOR DE TREZORERIE
591. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate
593. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor
5931. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor cotate
5932. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor necotate
595. Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor emise și răscumpărate
596. Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor
5961. Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor cotate 5962. Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor necotate
597 Ajustări pentru pierderea de valoare a titlurilor de stat
5971 .
Ajustări pentru pierderea de valoare a titlurilor de stat cotate 5972. Ajustări pentru pierderea de valoare a titlurilor de stat necotate
598. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate
5981. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri - cotate 5982. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri - necotate
5988. Ajustări pentru pierderea de valoare a instrumentelor financiare derivate CLASA 6-CONTURI DE CHELTUIELI
60.
CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE
602. Cheltuieli cu materialele consumabile 6021. Cheltuieli cu materialele auxiliare 6022. Cheltuieli privind combustibilul 6024. Cheltuieli privind piesele de schimb
6028. Cheltuieli privind alte materiale consumabile
603. Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar
604. Cheltuieli privind materialele nestocate
605. Cheltuieli privind energia și apa
61.
CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ȘI SERVICIILE EXECUTATE DE TERȚI
611. Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile
612. Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile
613. Cheltuieli cu primele de asigurare
614. Cheltuieli cu studiile și cercetările
62.
CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERȚI
621.
Cheltuieli cu colaboratorii
622.
Cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile
6221. Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu valori mobiliare pe piața reglementată
6222. Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu valori mobiliare în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
6223. Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu instrumente
financiare derivate
6224. Cheltuieli privind comisioanele datorate Depozitarului central (entități de decontare, compensare, depozitare și registru)
6225. Cheltuieli privind comisioanele datorate societăților de servicii de investiții financiare
6226. Cheltuieli privind onorariile de audit
6229. Alte cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile
623.
Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate
624.
Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal
625.
Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări
626.
Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații
627.
Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate
628.
Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți
63.
CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ȘI VĂRSĂMINTE ASIMILATE
635. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate 6351. Cheltuieli privind impozitele și taxele locale
6352. Cheltuieli privind taxe diverse datorate entităților din piața de capital 6353. Alte cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
64.
CHELTUIELI CU PERSONALUL
641. Cheltuieli cu salariile personalului
642. Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaților 645. Cheltuieli privind asigurările și protecția socială
6451. Contribuția entității la asigurările sociale 6452. Contribuția entității pentru ajutorul de șomaj
6453. Contribuția entității pentru asigurările sociale de sănătate
6458. Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială
65.
ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE
654. Pierderi din creanțe și debitori diverși 658. Alte cheltuieli de exploatare
6581. Despăgubiri, amenzi și penalități 6582. Donații și subvenții acordate
6583. Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital 6585. Cheltuieli privind acțiuni cedate
13
-l
6588. Alte cheltuieli de exploatare
66.
CHELTUIELI FINANCIARE
663.
Pierderi din creanțe legate de participații
664.
Cheltuieli privind investițiile financiare cedate
6641. Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate 6642. Pierderi din investițiile pe termen scurt cedate 6643. Pierderi aferente instrumentelor financiare derivate
665.
Cheltuieli din diferențe de curs valutar
666.
Cheltuieli privind dobânzile
667.
Cheltuieli privind sconturile acordate
668.
Alte cheltuieli financiare
6681. Minus valori din ajustări aferente instrumentelor financiare 6688. Alte cheltuieli financiare
67.
CHELTUIELI EXTRAORDINARE
671. Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare
68.
CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE ,PROVIZIOANELE SI AJUSTARILE PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERILE DE VALOARE
681. Cheltuieli de exploatare privind amortizările ,provizioanele si ajustarile pentru
'
depreciere
6811. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor 6812. Cheltuieli de exploatare privind provizioanele
6813. Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea imobilizărilor 6814. Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante
686. Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioanele și ajustările pentru pierderea de valoare
6863. Cheltuieli financiare privind ajustarile pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
6864. Cheltuieli financiare privind ajustarile pentru pierderea de valoare a activelor circulante
6868. Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligațiunilor
69.
CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ȘI ALTE IMPOZITE
691. Cheltuieli cu impozitul pe profit
698. Cheltuieli cu impozitul pe venit și cu alte impozite care nu apar în elementele de mai sus 14
)
CLASA 7 - CONTURI DE VENITURI
70.
CIFRA DE AFACERI
15
·)
704. Venituri din lucrări executate și servicii prestate
7041. Venituri din comisioane aferente tranzacților cu valori mobiliare pe piața reglementată
7042. Venituri din comisioane aferente tranzacților cu valori mobiliare din cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
7043. Venituri din comisioane aferente tranzacților cu instrumente financiare derivate
7044. Venituri din comisioane aferente prestărilor de servicii ale Depozitarului central (entități de decontare, compensare, depozitare și registru)
7045. Venituri din activități conexe
7046. Alte venituri din comisioane, taxe reglementate pe piața de capital 7048.Venituri din comisioane de administrare a organismelor de plasament
colectiv în valori mobiliare care nu sunt constituite prin act constitutiv 7049. Alte venituri din lucrări executate și servicii prestate diverse
705. Venituri din studii și cercetări
706. Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii 708. Venituri din activități diverse
71.
VARIAȚIA STOCURILOR
711. Variația stocurilor
72.
VENITURI DIN PRODUCȚIA DE IMOBILIZĂRI
721. Venituri din producția de imobilizări necorporale
722. Venituri din producția de imobilizări corporale
74.
VENITURI DIN SUBVENȚII DE EXPLOATARE
741. Venituri din subvenții de exploatare
7411. Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri
16
·)
7412. Venituri din subvenții de exploatare pentru materiale consumabile 7413. Venituri din subvenții de exploatare pentru alte cheltuieli externe 7414. Venituri din subvenții de exploatare pentru plata personalului 7415. Venituri din subvenții de exploatare pentru asigurări și protecție
socială
7416. Venituri din subvenții de exploatare pentru alte cheltuieli de exploatare
7417. Venituri din subvenții de exploatare aferente altor venituri 7418. Venituri din subvenții de exploatare pentru dobânda datorată
75.
ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE
754. Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși 758. Alte venituri din exploatare
7581. Venituri din despăgubiri, amenzi și penalități 7582. Venituri din donații și subvenții primite
7583. Venituri din vânzarea activelor și alte operații de capital 7584. Venituri din subvenții pentru investiții
7585. Venituri din cedarea acțiunilor
17
-
)
7588. Alte venituri din exploatare
76.
VENITURI FINANCIARE
761.
Venituri din imobilizări financiare
7611 Venituri din acțiuni deținute la entități afiliate
7612. Venituri din acțiuni deținute la entitățile din afara grupului 7613. Venituri din interese de participare
7616. Venituri din alte instrumente financiare 7617. Venituri din alte imobilizări financiare
762.
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
763.
Venituri din creanțe imobilizate
764.
Venituri din investiții financiare cedate
7641. Venituri din imobilizări financiare cedate 7642. Câștiguri din investiții pe termen scurt cedate
7643. Câștiguri aferente instrumentelor financiare derivate
765.
Venituri din diferențe de curs valutar
766.
Venituri din dobânzi
767.
Venituri din sconturi obținute
768.
Alte venituri financiare
7681. Plus valori din ajustări aferente instrumentelor financiare 7688. Alte venituri financiare
77.
VENITURI EXTRAORDINARE
771. Venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare
78.
VENITURI DIN PROVIZIOANE ȘI AJUSTĂRI PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERE DE VALOARE
781. Venituri din provizioane și ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare
7812 .
Venituri din provizioane
7813. Venituri din ajustări pentru deprecierea imobilizărilor 7814. Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante 7815. Venituri din fondul comercial negativ
18
)
786. Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare
7863. Venituri din ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
7864. Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante CLASA 8 - CONTURI SPECIALE
80. CONTURI ÎNAFARA BILANȚULUI
801. Angajamente acordate
8011. Giruri și garanții acordate
80111. Garanții de rambursare a creditelor acordate de bănci 80112 Gajul cărții de bursă
8018. Alte angajamente acordate
802 .
Angajamente primite
8021. Giruri și garanții primite
80211. Garanții primite de la clienți 80212 Gajul cărții de bursă
8028. Alte angajamente primite
803. Alte conturi în afara bilanțului
8031. Imobilizări corporale luate cu chirie
8032. Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare 8033. Valori materiale primite în păstrare sau custodie 8034. Debitori scoși din activ, urmăriți în continuare 8035. Debitori din amenzi și penalizări pretinse
8036. Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate 8037. Efecte scontate neajunse la scadență
8038. Alte valori în afara bilanțului
8039. Stocuri de natura obiectelor de inventar
82.
CONTURI ÎNAFARA BILANȚULUI PRIVIND OPERAȚIUNI DE TRANZACȚIONARE
821.
Operațiuni privind tranzacțiile în devize
8211.Depozite temporare - în devize primite în custodie de la clienți nerezidenți 8212. Dobânzi primite la depozite temporare - în devize primite în custodie de la clienți nerezidenți
822.
Operațiuni privind tranzacțiile în lei
8221.Depozite temporare - în lei primite în custodie de la clienți nerezidenți 8222. Dobânzi primite la depozite temporare - în lei primite în custodie de la clienți nerezidenți
823.
Devize ale clienților vândute și neîncasate în lei
824.
Lei ai clienților vânduți și neîncasați în devize
825.
Capital în devize
84.
CONTURI DE EVIDENȚĂ PRIVIND TRANZACȚIILE ÎN DEVIZE PENTRU CLIENȚII CE AU CUSTODE O BANCĂ
841. Clienți creditori în afara bilanțului
8419. Clienți creditori ce au custode o bancă
84191. Clienți creditori din tranzacții ce au custode o bancă
844. Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate în afara bilanțului
8446. Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate pentru clienți ce au custode o
bancă
84462. Impozitul pe profit persoane juridice nerezidente din tranzacții
privind clienții ce au custode o bancă
846. Debitori, creditori diverși în afara bilanțului 8461. Debitori diverși ce au custode o bancă
84611. Debitori diverși din tranzacții pe piața reglementată ce au custode o
bancă
84612. Debitori diverși din tranzacții în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare ce au custode o bancă
8462. Creditori diverși ce au custode o bancă
84621. Creditori diverși din tranzacții pe piața reglementată ce au custode o
bancă
84622. Creditori diverși din tranzacții în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare ce au custode o bancă
85.
ALTE ELEMENTE DE EVIDENȚĂ ȘI CALCUL SPECIFICE PIEȚEI DE CAPITAL
851. Valoarea tranzacțiilor privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe venit sau pe profit reținut la sursă
8511. Valoarea tranzacțiilor (diferența) privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe venit persoane fizice
8512. Valoarea tranzacțiilor (diferența) privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe profit persoane juridice nerezidente
89. BILANȚ
891. Bilanț de deschidere
892. Bilanț de închidere
l .)
Se utilizează numai de organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv
2 -)
Acest cont apare numai în situațiile financiare anuale consolidate
3 -)
Acest cont apare numai în situațiile financiare anuale consolidate
4 -)
Acest cont apare doar_ la entitățile care au aplicat Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1742/106/2002 și până la închiderea soldului acestui cont
5 -l
Acest cont apare doar până la scoaterea din evidență a imobilizărilor corporale în valoarea cărora au fost incluse aceste provizioane. Ca urmare aceste provizioane nu se mai pot constitui în baza prezentelor reglementări
6 -)
În acest cont vor fi reflectate și concesiunile, brevetele, licențele, mărcile comerciale, drepturile și activele similare realizate cu forțe proprii, existente în sold la data transpunerii, până la scoaterea lor din evidență
7 -)
Acest cont apare, de regulă, în situațiile financiare anuale consolidate
s.)
Acest cont apare numai în situațiile financiare anuale consolidate
9 -)
Acest cont apare, de regulă, în situațiile financiare anuale consolidate
10 -)
Acest cont apare, de regulă, în situațiile financiare anuale consolidate
11 )
Se utilizează atunci când există baza legală pentru acordarea acestora
12 -)
În acest cont vor fi evidențiate și sumele acordate prin sistemul de card-uri
3
'
-l
Se utilizează numai de organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv
14 -l
Se utilizează conform reglementărilor legale
15 -l
Pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv nu se utilizează noțiunea
16 -l
Se ia în calcul la determinarea cifrei de afaceri
17 •l
Se utilizează numai de organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv
18
)
Acest cont apare numai în situațiile financiare anuale consolidate.
PLANUL DE CONTURI PENTRU ORGANISMELE DE PLASAMENT COLECTIV ÎN VALORI MOBILIARE CARE NU SUNT CONSTITUITE PRIN ACT CONSTITUTIV
CLASA 1 - CONTURI DE CAPITALURI
10.
CAPITAL ȘI REZERVE
101. Capital
1017. Capital privind unitățile de fond (la valoarea nominală)
104. Prime de capital
1045. Prime de emisiune aferente unităților de fond
106. Rezerve
11.
REZULTATUL REPORTAT
117. Rezultatul reportat
12.
REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR
121. Profit sau pierdere
129. Repartizarea profitului
16.
ÎMPRUMUTURI ȘI DATORII ASIMILATE
167.
Alte împrumuturi și datorii asimilate
168.
Dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate CLASA 2 - CONTURI DE IMOBILIZĂRI
26. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
265. Alte titluri imobilizate
267. Creanțe imobilizate
269. Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare CLASA 4- CONTURI DE TERȚI
40. FURNIZORI ȘI CONTURI ASIMILATE
401. Furnizori
403. Efecte de plătit
408. Furnizori - facturi nesosite
409. Furnizori - debitori
41. CLIENȚI ȘI CONTURI ASIMILATE
411. Clienți
413. Efecte de primit de la clienți
419. Clienți - creditori
44.
BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ȘI CONTURI ASIMILATE
446. Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
45.
DECONTĂRI CU INVESTITORII
452. Decontări cu investitorii
46.
DEBITORI ȘI CREDITORI DIVERȘI
461. Debitori diverși
462. Creditori diverși
47.
CONTURI DE REGULARIZARE ȘI ASIMILATE
471. Cheltuieli înregistrate în avans
472. Venituri înregistrate în avans
473. Decontări din operații în curs de clarificare
48.
DECONTĂRI ÎN CADRUL PIEȚEI DE CAPITAL
481. Decontări între cadrul pieței de capital
CLASA 5 - CONTURI DE TREZORERIE
50.
INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
503. Acțiuni
5031. Acțiuni cotate
5032. Acțiuni necotate
506. Obligațiuni
5061. Obligațiuni cotate
5062. Obligațiuni necotate
507. Titluri de stat
5071
Titluri de stat cotate 5072
Titluri de stat necotate
5088. Dobânzi la obligațiuni, titluri de stat și titluri de plasament 50881. Dobânzi la obligațiuni cotate
50882. Dobânzi la obligațiuni necotate 50883. Dobânzi la titluri de plasament cotate
50884. Dobânzi la titluri de plasament necotate 50885 Dobânzi la titluri de stat cotate
50886 Dobânzi la titluri de stat necotate 5089. Câștiguri privind alte investiții financiare
509. Vărsăminte de efectuat pentru alte investiții financiare pe termen scurt
51.
CONTURI LA BĂNCI
511. Valori de încasat
5112. Cecuri de încasat 5113. Efecte de încasat
5114. Efecte remise spre scontare
512. Conturi curente la bănci 5121. Conturi la bănci în lei
5124. Conturi la bănci în valută 5125. Sume în curs de decontare
518. Dobânzi
5186. Dobânzi de plătit 5187. Dobânzi de încasat
519. Credite bancare pe termen scurt
5191. Credite bancare pe termen scurt
5192. Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență 5198. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt
53. CASA
531. Casa
5311. Casa în lei 5314. Casa în valută
581. Viramente interne CLASA 6 - CONTURI DE CHELTUIELI
62.
CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERȚI
622. Cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile 6224. Cheltuieli privind comisioanele datorate depozitarului
6225. Cheltuieli privind comisioanele datorate societăților de servicii de investiții financiare
6226. Cheltuieli privind onorariile de audit
6228. Cheltuieli privind comisioane de administrare
6229. Alte cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile 623. Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate
627. Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate
628. Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți
63.
CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ȘI VĂRSĂMINTE ASIMILATE
635. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
65.
ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE
654. Pierderi din creanțe și debitori diverși 658. Alte cheltuieli de exploatare
6581. Despăgubiri, amenzi și penalități
6588. Alte cheltuieli de exploatare
66.
CHELTUIELI FINANCIARE
664.
Cheltuieli privind investițiile financiare cedate
6641. Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate 6642. Pierderi din investiții financiare pe termen scurt cedate
665.
Cheltuieli din diferențe de curs valutar
666.
Cheltuieli privind dobânzile
667.
Cheltuieli privind sconturile acordate
668.
Alte cheltuieli financiare
67.
CHELTUIELI EXTRAORDINARE
671. Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare CLASA 7 - CONTURI DE VENITURI
70. VENITURI DIN COMISIOANE
704. Venituri din lucrări executate și servicii prestate
7047.Venituri din comisioane specifice organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare care nu sunt constituite prin act constitutiv
70471. Venituri din comisioane aferente cumpărării de titluri de participare (unități de fond)
70472. Venituri din comisioane aferente răscumpărării de titluri de participare (unități de fond)
75.
ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE
754. Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși 758. Alte venituri din exploatare
76.
VENITURI FINANCIARE
761.
Venituri din imobilizări financiare
762.
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
763.
Venituri din creanțe imobilizate
764.
Venituri din investiții financiare cedate
7641. Venituri din imobilizări financiare cedate 7642. Câștiguri din investiții pe termen scurt cedate
765.
Venituri din diferențe de curs valutar
766.
Venituri din dobânzi
767.
Venituri din sconturi obținute
768.
Alte venituri financiare
77.
VENITURI EXTRAORDINARE
771. Venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare CLASA 8 - CONTURI SPECIALE
80. CONTURI ÎN AFARA BILANȚULUI
803. Alte conturi în afara bilanțului
8034. Debitori scoși din activ, urmăriți în continuare 8038. Alte valori în afara bilanțului
85. ALTE ELEMENTE DE EVIDENȚĂ ȘI CALCUL SPECIFICE PIEȚEI DE CAPITAL
851. Diferența între valoarea de cumpărare și valoarea de răscumpărare a unităților de fond la se calculează impozitul pe venit pentru persoane fizice sau pe profit persoane juridice nerezidente.
89. BILANȚ
891. Bilanț de deschidere
892. Bilanț de închidere
Capitolul IV
A.
FORMATUL BILANȚULUI, CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE, SITUAȚIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE, SITUAȚIEI MODIFICĂRII CAPITALULUI
PROPRIU ȘI EXEMPLE DE PREZENTARE A NOTELOR EXPLICATIVE PENTRU ENTITĂȚILE CARE AU OBLIGAȚIA SĂ APLICE PREZENTELE REGLEMENTĂRI, CU EXCEPȚIA ORGANISMELOR DE PLASAMENT COLECTIV
BILANȚ
la data de 31 decembrie ...
- lei -
Nr.
rd.
Sold
Inceputul anului
Sfârșitul anului
A
B
1
2
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
1. cheltuieli de constituire (ct. 201 - 2801)
Ol
2. cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903)
02
3. concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și valori similare și alte imobilizări necorporale (ct. 205 + 208 - 2805 - 2808 - 2905 - 2908)
03
4. fondul comercial (ct. 2071 - 2807 -2907)
04
..
5. avansuri și imobilizări necorporale în curs de
execuție (ct. 233 + 234 - 2933)
05
TOTAL: (rd.
Ol
la 05)
06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
'><
1. terenuri și construcții (ct. 211 + 212 -
-
2811 - 2812 - 2911 - 2912)
07
2 .
instalații tehnice și mașini (ct. 213 - 2813 - 2913)
08
3. alte instalații, utilaje și mobilier (ct. 214 - 2814 - 2914)
09
4. avansuri și imobilizări corporale în curs (ct. 231 + 232 - 2931)
10
,,
TOTAL: (rd. 07 la 10)
11
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1. actiuni deținute la entitati afiliate
(ct. 261
-
2961)
12
··- ··-
2 .
împrumuturi acordate entitatilor afiliate
(ct. 2671 + 2672 - 2965)
13
3. interese de participare (ct. 263 - 2963)
14
4. imprumuturi acordate entitatilor de care
compania este legată prin interese de participare (ct. 2675 + 2676 - 2967)
15
5. titluri și alte instrumente financiare deținute ca
imobilizări (ct. 262 + 264 + 265+ 266- 2696 - 2962-
2964)
16
6. alte creanțe (ct. 2673 + 2674 + 2678 + 2679 -
- 2966- 2969)
17
TOTAL: (rd. 12 la 17)
18
ACTIVE IMOBILIZATE -TOTAL (rd. 06 + 11 + 18)
19
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. materiale consumabile (ct. 302 + 303 +/- 308 +
+ 351 - 392 - 395)
20
2. lucrări și servicii în curs de execuție (ct. 332 - 394)
21
3. avansuri pentru cumpărări de stocuri (ct. 4091)
22
TOTAL: (rd. 20 la 22)
23
II. CREANȚE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)
1. Creanțe comerciale·
(ct. 2675* + 2676*+2678*+2679* - 2966* - 2969* + 4092 + 411 + 413 + 418 -491)
24
2. sume de încasat de la entitățile afiliate (ct. 4511 + 4518 - 4951)
25
3. sume de încasat din interese de participare (ct. 4521 + 4528 - 4952)
26
4. alte creanțe (ct. 425 + 4282 + 431 + 437 +
+ 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 +
+ 446 + 447 + 4482 + 4582 + 461 + 473 - 496 +
+ 5187)
27
5. creanțe privind capitalul subscris și nevărsat (ct. 456 - 4953)
28
TOTAL: (rd. 24 la 28)
29
III. INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN
•
• Sumele inscrise la acest rand si preluate din conturile 2675 la 2679 reprezinta creantele aferente contractelor de leasing financiar si altor contracte asimilate, precum si alte creante imobilizate, scadente intr-o perioada mai mica de 12 luni.
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE INTR-O PERIOADĂ
MAI MARE DE UN AN
1. împrumuturi din emisiuni de obligațiuni (ct. 1614 + 1615 + 1617 + 1618 + 1681 - 169)
47
2. sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 +
+ 1682 + 5191 + 5192 + 5198)
48
3. avansuri încasate în contul clienților (ct. 419)
49
4. datorii comerciale (ct. 401 + 404 + 408)
50
5. efecte de comerț de plătit (ct. 403 + 405)
51
6. sume datorate entităților afiliate
(ct. 1661 + 1685 + 2691 + 4511 + 4518)
52
-
7. sume datorate privind interesele de
participare (ct. 1662 + 1686 + 2692 + 2693 +
+ 4521 + 4528)
53
8. alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale (ct. 1623 +
+ 1626 + 167 + 1687 + 2698 + 421 + 423 + 424 +
+ 426 + 427 + 4281 + 431 + 437 + 4381 + 441 +
+ 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481 +
+ 4551 + 4558 + 456 + 457 + 4581 + 462 + 473 +
+ 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 +
+ 5197)
54
TOTAL: (rd. 47 la 54)
55
H. PROVIZIOANE
1. provizioane pentru pensii și alte obligații similare (ct.1515)
56
2. provizioane pentru impozite (ct. 1516)
57
3. alte provizioane (ct.1511+1512+1513+1514+1518)
58
,,
TOTAL PROVIZIOANE: (rd. 56 +57 + 58)
59
I. VENITURI 1N AVANS(rd.60.1+60.2) din care:
60
1. subvenții pentru investiții (ct. 131)
60.1
2. venituri înregistrate în avans (ct. 472)
60.2
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL (rd. 62 la 63) din care:
61
- capital subscris nevărsat (ct. 1 O 11)
62
.,
- capital subscris vărsat (ct. 1 O 12)
63
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104)
64
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105)
SoldC
65
SoldD
66
IV. REZERVE (rd. 68 la 73 -74)
67
1. rezerve legale (ct. 1061)
68
2. rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063)
69
3. rezerve constituite din valoarea titlurilor/acțiunilor dobândite cu titlu gratuit (ct. 1065*)
70
4. rezerve de reevaluarea la valoarea justă (ct.1066)
71
5. rezerve reprezentând surplus realizat din rezerve de reevaluare (ct.1067)
72
6. alte rezerve (ct.1068)
73
7. acțiuni proprii (ct.109)
74
V. REZULTATUL REPORTAT (ct. 117)
SoldC
75
SoldD
76
VI. REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR (ct. 121)
Sold C
77
SoldD
78
Repartizarea profitului (ct. 129)
79
TOTAL CAPITALURI PROPRII (rd. 61 + 64 + 65 -
66 + 67 + 75 - 76 + 77 - 78 - 79)
80
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie ....
- lei -
Denumirea indicatorului
Nr.
rd.
Exercițiul financiar
precedent
încheiat
A
B
1
2
-···
·
L
1. Cifra de afaceri netă (rd. 02 la 03)
Ol
a) Venituri din activitatea curentă (ct. 704 +
+ 705 + 706 + 708)
02
b) Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri nete (ct. 7411)
03
2. Variația stocurilor (ct. 711)
sold C
04
\
soldD
05
3. Veniturile producției imobilizate (ct. 721 + 722)
06
4. Alte venituri din exploatare (ct. 7417 + 758)
07
VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL
08
(rd.
O 1 + 04 - 05 + 06 + 07)
5. Cheltuieli cu materialele și alte cheltuieli din afară (rd. 10 la 12)
09
a) Cheltuieli cu materialele consumabile (ct. 602 - 7412)
10
b) Alte cheltuieli materiale (ct. 603 + 604)
11
c) Alte cheltuieli din afară (cu energia și apa)
(ct. 605 - 7413)
12
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 14 + 15)
13
a) Salarii (ct. 641 + 642 - 7414)
14
b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială
(ct. 645 - 7415)
15
7. a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale (rd. 17 - 18)
16
a.1) Cheltuieli (ct. 6811 + 6813)
17
a.2) Venituri (ct. 7813 + 7815)
18
b) Ajustarea valorii activelor circulante
(rd. 20 - 21)
19
b.l) Cheltuieli (ct. 654 + 6814)
20
b.2) Venituri (ct. 754 + 7814)
21
----,-------
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 23 la 25)
22
a) Cheltuieli privind prestațiile externe
(ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 +
+ 624 + 625 + 626 + 627 + 628 - 7416)
23
b) Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 635)
24
c) Cheltuieli cu despăgubiri, donații și activele cedate (ct. 658)
25
d) Ajustări privind provizioanele (rd. 27 - 28)
26
d.l) Cheltuieli (ct. 6812)
27
d.2) Venituri (ct. 7812)
28
CHELTUIELI DE EXPLOATARE - TOTAL (rd. 09 + 13 + 16 + 19 + 22 + 26)
29
REZULTATUL DIN EXPLOATARE
- Profit (rd. 08 - 29)
30
.,
- Pierdere (rd. 29 - 08)
31
VENITURI FINANCIARE
9. Venituri din interese de participare (ct. 7613)
32
- din care, venituri obținute de la entitățile afiliate
33
1O. Venituri din alte investiții financiare și împrumuturi ce fac parte din activele imobilizate
(ct. 7611 + 7612)
34
- din care, venituri obținute din acțiuni deținute
la entități afiliate (ct. 7611)
35
11. Venituri din dobânzi
(ct.
766)
36
-
din care venituri obținute de la entități afiliate
37
12. Alte venituri financiare (ct. 7616 + 7617 +
762 + 763 + 764 + 765 + 767 + 768)
38
VENITURI FINANCIARE - TOTAL (rd. 32 + 34 + 36 + 38)
39
12. Ajustarea valorii imobilizărilor financiare
și a investițiilor financiare deținute ca active circulante (rd. 41 - 42)
40
Cheltuieli (ct. 686)
41
Venituri (ct. 786)
42
13. a) Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666 - 7418)
43
- din care, cheltuieli în relația cu entitățile afiliate
44
b) Alte cheltuieli financiare
(ct. 663 + 664 + 665 + 667 + 668)
45
CHELTUIELI FINANCIARE -TOTAL (rd. 40
+ 43 + 45)
46
REZULTATUL FINANCIAR:
- Profit (rd. 39 - 46)
47
- Pierdere (rd. 46 - 39)
48
14. REZULTATUL CURENT
- Profit (rd. 08 + 39 - 29 - 46)
49
- Pierdere (rd. 29 + 46 - 08 - 39)
50
+
15. Venituri extraordinare (ct. 771)
51
16. Cheltuieli extraordinare (ct. 671)
52
17. REZULTATUL EXTRAORDINAR
- Profit (rd. 51 - 52)
53
- Pierdere (rd. 52 - 51)
54
VENITURI TOTALE (rd. 08 + 39 + 51)
55
CHELTUIELI TOTALE (rd. 29 + 46 + 52)
56
. ,
REZULTATUL BRUT
- Profit (rd. 55 - 56)
57
- Pierdere (rd. 56 - 55)
58
18. IMPOZITUL PE PROFIT (ct.691)
59
19. Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în elementele de mai sus (ct. 698)
60
20. REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR:
- Profit (rd. 57 - 59 -60)
61
- Pierdere (rd. 58 + 59 + 60) sau
(rd. 59 + 60 - 57)
62
SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
Structura exemplificativă a situației modificărilor capitalului propriu este următoarea:
SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
la data de ..........
- lei -
Denumirea elementului
Sold la începutul exercițiului financiar
Creșteri
Reduceri
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
Total, din care:
Prin transfer
Total, din care:
Prin transfer
A
1
2
3
4
5
6
Capital subscris
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve legale
Rezerve statutare sau contractuale
Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare
Alte
rezerve
Actiuni proprii
Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat
sau
pierderea neacoperită
SoldC
SoldD
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a TAS mai putin IAS 29
SoldC
SoldD
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile
SoldC
SoldD
Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementări-lor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităților
Economice Europene
SoldC
SoldD
Rezultatul
exercițiului
financiar
SoldC
SoldD
Repartizarea profitului
Total capitaluri proprii
ADMINISTRA TOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele
_ Semnătura
Ștampila unității
Numele și prenumele
_ Calitatea
Semnătura
Nota 1:
Prezentările cifrice, potrivit exemplului de mai sus, trebuie să fie însoțite de informații referitoare la:
-
natura modificărilor;
-
tratamentul fiscal aplicat, acolo unde este cazul;
-
natura și scopul pentru care au fost constituite rezervele;
-
orice alte informații semnificative.
Nota 2:
Modificările capitalului propriu se prezintă pentru cele două exerciții financiare, precedent și curent.
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
Structura exemplificativă a situației fluxurilor de trezorerie este următoarea:
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE* la data de ....................
- lei -
Denumirea elementului
Exercițiul financiar
4
Precedent
Curent
A
1
2
Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare:
Incasări de la clienți
Plăți către furnizori și angajați
Dobânzi plătite
Impozit pe profit plătit
Incasări din asigurarea împotriva cutremurelor
Trezorerie netă din activități de exploatare
Fluxuri de trezorerie din activit , ăti de investi ' tie:
Entitățile pot folosi și metoda indirectă de prezentare a Situației Fluxurilor de Trezorerie
Plăți pentru achiziționarea de acțiuni
Plăți pentru achiziționarea de imobilizări corporale
Incasări din vânzarea de imobilizări corporale
Dobânzi încasate
Dividende încasate
Trezorerie netă din activități de investiție
Fluxuri de trezorerie din activităti de finanțare:
Incasări din emisiunea de acțiuni
Incasări din împrumuturi pe termen lung
Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar
Dividende plătite
Trezorerie netă din activități de finanțare
Creșterea netă a trezoreriei și a echivalentelor de trezorerie
· -
Trezorerie și echivalente de trezorerie la începutul
exercițiului
financiar
Trezorerie și echivalente de trezorerie la sfârșitul exercițiului financiar
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
•
Numele și prenumele
Semnătura
Ștampila unității
Numele și prenumele
_ Calitatea
Semnătura
EXEMPLE DE PREZENTARE A NOTELOR EXPLICATIVE LA SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
Exemple de note explicative:
1.
Active imobilizate
2.
Provizioane
3.
Repartizarea profitului
4.
Analiza rezultatului din exploatare
5.
Situația creanțelor și datoriilor
6.
Principii, politici și metode contabile
7.
Participații și surse de finanțare
8.
Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere ș1 de supraveghere
9.
Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari
10.
Alte informații
NOTAI
ACTIVE IMOBILIZATE
Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A.
- Sold la începutul exercițiului financiar
B.
- Sold la sfârșitul exercițiului financiar
- lei -
Denumirea elementului de imobilizare*
Valoare brută**)
Ajustări de valoare*** (amortizări și ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare)
A
Creșteri****
Cedări, transferuri și alte reduceri
B
A.
Ajustări înregistrate în cursul exercițiului financiar
Reduceri sau reluări
B.
o
1
2
3
4=1+2-3
5
6
7
8=5+6-7
-
*) Cheltuielile de constituire și cheltuielile de
dezvoltare vor fi detaliate, prezentându-se motivele imobilizării și perioada de amortizare, cu justificarea acesteia.
**) Modificările valorii brute se vor prezenta plecând de la costul de achiziție sau costul de producție pentru fiecare element de imobilizare, în funcție de tratamentele contabile aplicate.
În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare a elementelor de natura cheltuielilor de dezvoltare depășește cinci ani, aceasta trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
În cazul fondului comercial amortizat într-o perioadă de peste cinci ani, această perioadă nu trebuie să depășească durata de utilizare economică a activului și trebuie să fie prezentată și justificată în notele explicative
***) Se vor prezenta duratele de viață sau ratele de amortizare utilizate, metodele de amortizare și ajustările care privesc exercițiile anterioare.
****) Se vor prezenta separat creșterile de valoare apărute din procesul de dezvoltare internă .
NOTA2 PROVIZIOANE
- lei
-
Denumirea provizionului*)
Sold la începutul exercițiului
financiar
Transferuri**)
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
În cont
Din cont
o
1
2
3
4=1+2-3
*) Provizioanele prezentate în bilanț la ăAlte provizioane" trebuie descrise în notele explicative, dacă acestea sunt semnificative.
**) Cu explicarea naturii, sursei sau destinației acestora.
NOTA3
REPARTIZAREA PROFITULUI*)
- lei -
Destinația profitului
Suma
Profit net de repartizat
- rezerva legală
- acoperirea pierderii contabile
- dividende etc.
Profit nerepartizat
*) În cazul acoperirii pierderii contabile reportate, se vor prezenta sursele de acoperire a acesteia .
NOTA4
ANALIZA REZULTATULUI DIN EXPLOATARE
- lei -
INDICATORI
EXERCITIUL FINANCIAR
PRECEDENT
CURENT
o
1
2
1
Cifra de afaceri netă
2
Costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate (3+4+5)
3
Cheltuielile activității de bază
4
Cheltuielile activităților auxiliare
5
Cheltuieli indirecte de producție
6
Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete
(1-2)
7
Cheltuielile de desfacere
8
Cheltuieli generale de administrație
9
Alte venituri din exploatare
10
Rezultatul din exploatare (6-7-8+9)
NOTAS
SITUAȚIA CREANȚELOR ȘI DATORIILOR
- lei-
Creanțe
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
TERMEN DE LICHIDITATE
Sub 1 an
Peste 1 an
1 =2+3
2
3
Total, din care:
Datorii*)
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
TERMEN DE EXIGIBILITATE
Sub 1 an
1-5 ani
Peste 5 ani
1 =2+3+4
2
3
4
I
Total, din care:
*) Se vor menționa următoarele informații:
a)
clauzele legate de achitarea datoriilor și rata dobânzii aferente împrumuturilor;
b)
datoriile pentru care s-au depus garanții sau au fost efectuate ipotecări:
-
valoarea datoriei;
-
valoarea și natura garanțiilor;
c)
valoarea obligațiilor pentru care s-au constituit provizioane;
d)
valoarea obligațiilor privind plata pensiilor.
NOTA6
PRINCIPII, POLITICI ȘI METODE CONTABILE
Se vor prezenta:
a)
Reglementările contabile aplicate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale.
b)
Abaterile de la principiile și politicile contabile, metodelor de evaluare și de la alte prevederi din reglementările contabile, menționându-se:
-
natura;
-
motivele;
-
evaluarea efectului asupra activelor și datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
c)
Dacă valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată în notele explicative, însoțită de comentarii relevante.
d)
Valoarea reziduală pentru imobilizări stabilită în situația în care nu se cunoaște prețul de achiziție sau costul de producție al acesteia.
e)
Suma dobânzilor incluse în costul activelor imobilizate și circulante cu ciclu lung de fabric ție.
f)
In cazul reevaluării imobilizărilor corporale:
-
elementele supuse reevaluării, precum și metodele prin care sunt determinate valorile rezultate în urma reevaluării;
-
valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate;
-
tratamentul în scop fiscal al rezervei din reevaluare;
-
modificările rezervei din reevaluare:
•
valoarea rezervei din reevaluare la începutul exercițiului financiar;
•
diferențele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare în cursul exercițiului financiar;
•
sumele capitalizate sau transferate într-un alt mod din rezerva din reevaluare în cursul exercițiului financiar, prezentându-se natura oricărui astfel de transfer, cu respectarea legislației în vigoare;
•
valoarea rezervei din reevaluare la sfârșitul exercițiului financiar.
g)
Dacă activele fac obiectul ajustărilor excepționale de valoare exclusiv în scop fiscal ,
suma ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative.
h)
Dacă valoarea prezentată în bilanț, rezultată după aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LIFO, diferă în mod semnificativ, la data bilanțului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piață cunoscute înainte de data bilanțului, valoarea acestei diferențe trebuie prezentată în notele explicative ca total pe categorie de active fungibile.
i)
În cazul evaluării instrumentelor financiare la valoarea justă:
-
ipotezele semnificative care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare;
-
pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările incluse în rezerva de valoare justă;
-
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informații privind aria și natura instrumentelor, inclusiv termenii și condițiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul și certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; și
-
un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exercițiului financiar;
-
alte informații cerute potrivit Capitolului II, Secțiunii 6, Subsecțiunea 2 .
NOTA7
PARTICIPAȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE
Se vor prezenta următoarele informații:
a)
se menționează existența oricăror certificate de participare, valori mobiliare, obligațiuni convertibile, cu prezentarea informațiilor cerute în Secțiunea 6.
b)
capitalul social subscris;
c)
numărul și valoarea totală a fiecărui tip de acțiuni emise, menționându-se dacă au fost integral vărsate și, după caz, numărul acțiunilor pentru care s-a cerut, fără rezultat, efectuarea vărsămintelor;
d)
acțiuni răscumpărabile:
-
data cea mai apropiată și data limită de răscumpărare;
-
caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al răscumpărării;
-
valoarea eventualei prime de răscumpărare.
e)
acțiuni emise în timpul exercițiului financiar:
-
tipul de acțiuni;
-
număr de acțiuni emise;
-
valoarea nominală totală și valoarea încasată la distribuire;
-
drepturi legate de distribuție:
-
numărul, descrierea și valoarea acțiunilor corespunzătoare;
-
perioada de exercitare a drepturilor;
-
prețul plătit pentru acțiunile distribuite.
t) obligațiuni emise:
-
tipul obligațiunilor emise;
-
numărul de obligațiuni emise;
-
valoarea emisă și suma primită pentru fiecare tip de obligațiuni.
-
obligațiuni emise de entitate, deținute de o persoană nominalizată sau împuternicită de aceasta:
-
valoarea nominală;
-
valoarea înregistrată în momentul plății.
NOTAS
INFORMAȚII
PRIVIND
SALARIAȚII
ȘI
MEMBRII
ORGANELOR
DE ADMINISTRAȚIE, CONDUCERE ȘI DE SUPRAVEGHERE
Se vor face mențiuni cu privire la:
a)
indemnizațiile acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere;
b)
obligațiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii membri ai organelor de administrație, conducere și supraveghere, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie.
c)
valoarea avansurilor și a creditelor acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere în timpul exercițiului:
-
rata dobânzii;
-
principalele clauze ale creditului;
-
suma rambursată până la acea dată;
-
obligații viitoare de genul garanțiilor asumate de entitate în numele acestora;
d)
salariați:
-
număr mediu, cu defalcarea pe fiecare categorie;
-
salarii plătite sau de plătit, aferente exercițiului;
-
cheltuieli cu asigurările sociale;
-
alte cheltuieli cu contribuțiile pentru pensii.
NOTA9
EXEMPLE
DE
CALCUL
ȘI
ANALIZĂ
A
PRINCIPALILOR
INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI
1.
Indicatori de lichiditate:
a)
Indicatorul lichidității curente= (Indicatorul capitalului circulant)
Active curente Datorii curente
-
valoarea recomandată acceptabilă - în jurul valorii de 2;
-
oferă garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente.
b)
Indicatorul lichidității imediate =
Active curente - stocuri Datorii curente
(Indicatorul test acid)
2.
Indicatori de risc:
a)
Indicatorul gradului de îndatorare Capital împrumutat
-
100
Capital propriu
sau
Capital împrumutat
-------------------
X 100
Capital angajat
unde:
-
capital împrumutat = credite peste 1 an
-
capital angajat= Capital împrumutat+ capital propriu
b)
Indicatorul privind acoperirea dobânzilor - determină de câte ori o entitate poate achita cheltuielile cu dobânda. Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât poziția entității este considerată mai riscantă.
Profit înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit
= Număr de ori
Cheltuieli cu dobânda
3.
Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) - furnizează informații cu privire la:
-
viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale entității;
-
capacitatea entității de a controla capitalul circulant și activitățile de bază ale entității.
-
viteza de rotație a debitelor - clienți
-
calculează eficacitatea entității în colectarea creanțelor sale;
-
exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către entitate.
Sold mediu clienți
X
365
Cifra de afaceri*)
O valoare în creștere a acestui indicator poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clienților și, în consecință, creanțe mai greu de încasat (clienți rău platnici).
-
viteza de rotație a creditelor - furnizori - aproximează numărul de zile de creditare pe care entitate îl obține de la furnizorii săi.
Sold mediu furnizori
X
365
Achiziții de bunuri (rară servicii)
unde pentru aproximarea achizițiilor se utilizează adesea "costul vânzărilor" sau "cifra de afaceri".
- viteza de rotație a activelor imobilizate - evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri (pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv valoarea veniturilor activității curente) generate de o anumită cantitate de active imobilizate.
Cifra de afaceri*) Active imobilizate
*) pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite pnn act constitutiv se înțelege total venituri din activitatea curentă.
- viteza de rotație a activelor totale
Cifra de afaceri*) Total active
*) pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv se înțelege total venituri din activitatea curentă.
4.
Indicatori de p rofitabilitate - exprimă eficiența entității în realizarea de profit din resursele disponibile.
a)
Rentabilitatea capitalului angajat - reprezintă profitul pe care-l obține entitatea din banii
investiți în afacere:
Profitul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit/capitalul angajat,
unde capitalul angajat se referă la banii investiți în entitate atât de către acționari, cât și de creditorii pe termen lung, și include capitalul propriu și datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.
NOTA 10
ALTE INFORMAȚII
Se prezintă:
A.
Informații cu privire la prezentarea entității raportoare, potrivit Secțiunii 6 - subsecțiunea 2;
B.
Informații privind relațiile entității cu filialele, entitățile asociate sau cu alte entități în care se dețin participații, cerute potrivit Secțiunii 6 - subsecțiunea 2;
C.
Bazele de conversie utilizate pentru exprimarea în moneda națională a elementelor de activ și de pasiv, a veniturilor și cheltuielilor evidențiate inițial într-o monedă străină.
D.
Informații cu privire la impozitul pe profit:
-
proporția în care împozitul pe profit afectează rezultatul din activitatea curentă și rezultatul din activitatea extraordinară;
-
reconcilierea dintre rezultatul exercițiului și rezultatul fiscal, așa cum este prezentată în declarația de impozit;
măsura în care calcularea profitului sau pierderii exercițiului financiar a fost afectată de o evaluare a elementelor care, prin derogare de la principiile contabile generale și regulile contabile de evaluare, a fost efectuată în exercițiul financiar curent sau într-un exercițiu financiar precedent în vederea obținerii de facilități fiscale;
impozitul pe profit rămas de plată.
E.
Cifra de afaceri:
prezentarea acesteia pe segmente de activități și pe piețe geografice;
F.
Atunci când evenimentele ulterioare datei bilanțului au o asemenea importanță încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situațiilor financiare de a face evaluări și de a lua decizii corecte, o entitate trebuie să prezinte următoarele informații pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente:
natura evenimentului;
o estimare a efectului financiar sau o mențiune conform căreia o astfel de entitate nu poate să fie făcută.
G.
Explicații despre valoarea și natura:
veniturilor și cheltuielilor extraordinare;
veniturilor și cheltuielilor înregistrate în avans, în situația în care acestea sunt semnificative .
H.
Ratele achitate în cadrul unui contract de leasing.
I.
În cazul unui leasing financiar, locatorul va prezenta următoarele informații: o descriere generală a contractelor semnfificative de leasing;
dobânda de încasat aferentă perioadelor viitoare.
În cazul unui leasing financiar, locatarul va evidenția următoarele:
1J
descriere generală a contractelor importante de leasing, incluzând, dar rară a se limita la, următoarele:
existența și condițiile opțiunilor de reînnoire sau cumpărare;
restricțiile impus prin contractele de leasing, cum ar fi cele referitoare- la - datorii suplimentare și alte operațiuni de leasing;
dobânda de plătit aferentă perioadelor viitoare.
J.
Onorariile plătite auditorilor/cenzorilor și onorariile plătite pentru alte servicii de certificare, servicii de consultanță fiscală și alte servicii decât cele de audit;
K.
Efectele comerciale scontate neajunse la scadență;
L.
Atunci când suma de rambursat pentru datorii este mai mare decât suma primită, diferența se prezintă în notele explicative.
M.
Datorii probabile și angajamente acordate.
N.
Angajamentele sub forma garanțiilor de orice fel trebuie, în cazul în care nu există obligația de a le prezenta ca datorii, să fie în mod clar prezentate în notele explicative, și trebuie tăcută distincție între diferitele tipuri de garanții recunoscute de legislația națională. De asemenea, trebuie
tăcută
o
prezentare
separată
a
oricărei
garanții
valorice
care
a
fost
prevăzută. Angajamentele de acest tip care există în relația cu entitățile afiliate trebuie prezentate distinct.
O.
Dacă un activ sau o datorie are legătură cu mai mult de un element din formatul de bilanț, relația sa cu alte elemente trebuie prezentată în notele explicative, dacă o asemenea prezentare este esențială pentru înțelegerea situațiilor financiare anuale.
P.
Orice detaliere a elementelor din situațiile financiare anuale, atunci când aceste elemente sunt semnificative și sunt relevante utilizatorii situațiilor financiare.
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele
_ Semnătura
Ștampila unității
Numele și prenumele
_ Calitatea
Semnătura
B.
FORMATUL BILANȚULUI, CONTULUI DE PROFIT ȘI PIERDERE, SITUAȚIEI FLUXURILOR DE TREZORERIE, SITUAȚIEI MODIFICĂRII CAPITALULUI
PROPRIU ȘI EXEMPLE DE PREZENTARE A NOTELOR EXPLICATIVE PENTRU ORGANISMELE DE PLASAMENT COLECTIV CARE SUNT CONSTITUITE PRIN ACT CONSTITUTIV
BILANȚ
la data de 31 decembrie ...
Nr.
rd.
Sold
Inceputul anului
Sfârșitul anului
A
B
1
2
A .
ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
1. cheltuieli de constituire (ct. 201 - 2801)
Ol
2. cheltuieli de dezvoltare (ct. 203 - 2803 - 2903)
02
3. concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și valori similare și alte imobilizări necorporale (ct. 205 + 208
-
2805 - 2808 - 2905 - 2908)
03
'
4. fondul comercial (ct. 2071 - 2807 - 2907)
04
5. avansuri și imobilizări necorporale în curs de
execuție (ct. 233 + 234 - 2933)
05
TOTAL: (rd.
Ol
la 05)
06
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
1. terenuri și construcții (ct. 211 + 212 -
- 2811 - 2812 - 2911 - 2912)
07
· -
2. instalații tehnice și mașini (ct. 213 - 2813 - 2913)
08
3. alte instalații ,
utilaje și mobilier (ct. 214 - 2814 - 2914)
09
4. avansuri și imobilizări corporale în curs (ct. 231 + 232 - 2931)
10
TOTAL: (rd. 07 la 10)
11
.,
III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1.
actiuni deținute la entitati afiliate (ct. 261 - 2961)
12
2. împrumuturi acordate entitatilor afiliate (ct. 2671 + 2672 - 2965)
13
3 .
interese de participare
(ct. 263 - 2963)
14
- lei -
4. împrumuturi acordate entitatilor de care compania este legată prin interese de participare (ct. 2675 + 2676 - 2967)
15
5. titluri și alte instrumente financiare deținute ca imobilizări (ct. 262 + 264 + 265+ 266 - 2696 - 2962 -
2964)
16
6. alte creanțe (ct. 2673 + 2674 + 2678 + 2679 -
- 2966- 2969)
17
TOTAL: (rd. 12 la 17)
18
ACTIVE IMOBILIZATE -TOTAL (rd. 06 + 11 + 18)
19
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. STOCURI
1. materiale consumabile (ct. 302 + 303 +/- 308 +
+ 351 - 392 - 395)
20
2. lucrări și servicii în curs de execuție (ct. 332 - 394)
21
3. avansuri pentru cumpărări de stocuri (ct. 4091)
22
TOTAL: (rd. 20 la 22)
23
II. CREANȚE (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element.)
1. Creanțe comerciale·
(ct. 2675* + 2676*+2678*+2679* -2966* -2969* + 4092 + 411 + 413 + 418 -491)
24
2. sume de încasat de la entitățile afiliate (ct. 4511 + 4518 - 4951)
25
3. sume de încasat din interese de participare (ct. 4521 + 4528 - 4952)
26
4. alte creanțe (ct. 425 + 4282 + 431 + 437 +
+ 4382 + 441 + 4424 + 4428 + 444 + 445 +
+ 446 + 447 + 4482 + 4582 + 461 + 473 - 496 +
+ 5187)
27
5. creanțe privind capitalul subscris și nevărsat (ct. 456 - 4953)
28
TOTAL: (rd. 24 la 28)
29
III. INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
1. acțiuni deținute la entitățile afiliate
30
•
• Sumele inscrise la acest rand si preluate din conturile 2675 la 2679 reprezinta creantele aferente contractelor de leasing financiar si altor contracte asimilate, precum si alte creante imobilizate, scadente intr-o perioada mai mica de 12 luni.
MAI MARE DE UN AN
1. împrumuturi din emisiuni de obligațiuni (ct. 1614 + 1615 + 1617 + 1618 + 1681 - 169)
47
2. sume datorate instituțiilor de credit (ct. 1621 + 1622 + 1624 + 1625 + 1627 +
+ 1682 + 5191 + 5192 + 5198)
48
3. avansuri încasate în contul clienților (ct. 419)
49
4. datorii comerciale (ct. 401 + 404 + 408)
50
5. efecte de comerț de plătit (ct. 403 + 405)
51
6. sume datorate entităților afiliate
(ct. 1661 + 1685 + 2691 + 4511 + 4518)
52
7. sume datorate privind interesele de participare (ct. 1662 + 1686 + 2692 + 2693 +
+ 4521 + 4528)
53
8. alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale (ct. 1623 +
+ 1626 + 167 + 1687
+
2698 + 421 + 423 + 424 +
+426+427+4281 +431 +437+4381 +441 +
+ 4423 + 4428 + 444 + 446 + 447 + 4481 +
+ 4551 + 4558 + 456 + 457 + 4581 + 462 + 473 +
+ 509 + 5186 + 5193 + 5194 + 5195 + 5196 +
+ 5197)
54
TOTAL: (rd. 47 la 54)
55
H. PROVIZIOANE
1. provizioane pentru pensii și alte obligații similare (ct.1515)
56
2. provizioane pentru impozite (ct. 1516)
57
3. alte provizioane (ct.1511+1512+1513+1514+1518)
58
TOTAL PROVIZIOANE: (rd. 56 +57 + 58)
59
I. VENITURI 1N AVANS(rd.60.1 +60.2) din care:
60
1. subvenții pentru investiții (ct. 131)
60.1
2. venituri înregistrate în avans (ct. 472)
60.2
J .
CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL (rd. 62 la 63) din care:
61
- capital subscris nevărsat (ct. 1 O 11)
62
- capital subscris vărsat (ct. 1 O 12)
II. PRIME DE CAPITAL (ct. 104)
63
_ ,
64
III. REZERVE DIN REEVALUARE (ct. 105)
Sold C
65
SoldD
66
N
.
REZERVE (rd .
68 la 73
-74)
67
1. rezerve legale (ct. l 061)
68
2. rezerve statutare sau contractuale (ct. 1063)
69
3. rezerve constituite din valoarea titlurilor/acțiunilor dobândite cu titlu
gratuit (ct. 1065*)
70
4. rezerve de reevaluarea la valoarea justă (ct.1066)
71
5. rezerve reprezentând surplus realizat din
rezerve de reevaluare (ct.1067)
72
6. alte rezerve (ct.1068)
73
7. acțiuni proprii (ct.109)
74
V. REWLTATUL REPORTAT (ct. 117)
SoldC
75
SoldD
76
VI. REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR (ct. 121)
Sold C
77
SoldD
78
Repartizarea profitului (ct. 129)
79
TOTAL CAPITALURI PROPRII (rd. 61 + 64 + 65 -
66 + 67 + 75 - 76 + 77 - 78 - 79)
80
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
la data de 31 decembrie ....
- lei -
Denumirea indicatorului
Nr.
rd.
Exercițiul financiar
încheiat
precedent
A
B
1
2
A. VENITURI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
-
TOTAL (rd. 02 la 11)
01
1. Venituri din imobilizări financiare (ct. 761)
02
2. Venituri din investiții financiare pe termen scurt (ct. 762)
03
3. Venituri din creanțe imobilizate (ct. 763)
04
4. Venituri din investiții financiare cedate (ct. 758* + 764)
05
5. Venituri din lucrări executate și servicii prestate (ct. 704)
06
6. Venituri din provizioane, creanțe reactivate și debitori diverși (ct.754 + 781 + 786)
07
7. Venituri din diferente de curs valutar (ct. 765)
08
8. Venituri din dobânzi (ct. 766)
09
9. Venituri din producția imobilizată (ct. 721 + 722)
10
1O. Alte venituri din activitatea curentă (ct. 705 + 706 +
11
708 + 741 + 758** + 767 + 768)
B. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ- TOTAL (rd. 13 la 20)
12
11. Pierderi aferente creanțelor legate de participații (ct.
663)
13
12. Cheltuieli privind investițiile financiare cedate (ct.
658* + 664)
14
13. Cheltuieli din diferențe de curs valutar (ct. 665)
15
14. Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666)
16
15. Cheltuieli privind comisioanele și onorariile
( ct. 622)
17
16. Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate (ct. 627)
18
17. Amortizări, provizioane, pierderi din creanțe și
debitori diverși (ct. 654 + 681 + 686)
19
18. Alte cheltuieli din activitatea curentă (rd. 21 + 22 +
23 + 26 + 27)
20
a. Cheltuieli cu materiale (ct. 602 + 603 + 604)
21
b. Cheltuieli privind energia și apa (ct. 605)
22
c. Cheltuieli cu personalul din care: (rd. 24 + 25)
23
el. salarii (ct. 621 + 641+642)
24
c2. cheltuieli privind asigurările și protecția socială (ct.
645)
25
d. Cheltuieli privind prestațiile externe (ct. 611 + 612 + 613 + 614 + 623 + 624 + 625 + 626 + 628 + 658** + 667
+ 668)
26
e. Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate (ct. 635)
27
C. REZULTATUL CURENT
- profit (rd. 01 - 12)
28
- pierdere (rd. 12 - Ol)
29
D. VENITURI DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ (ct. 771)
30
E. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ (ct. 671)
31
F. REZULTATUL EXTRAORDINAR
- profit (rd. 30 - 31)
32
- pierdere (rd. 31 - 30)
33
19. TOTAL VENITURI (rd. 01 + 30)
34
20. TOTAL CHELTUIELI (rd. 12 + 31)
35
G. REZULTATUL BRUT
- profit (rd. 34 - 35)
36
-
pierdere (rd. 35 - 34)
37
21. IMPOZIT PE PROFIT
- cheltuieli cu impozitul pe profit (ct. 691)
38
22. Alte cheltuieli cu impozite care nu apar în
elementele de mai sus (ct. 698)
39
H. REZULTATUL EXERCITIULUI FINANCIAR
- profit (rd. 36 - 38 - 39)
40
- pierdere (rd. 37 + 38 + 39) sau (rd. 38 + 39 -36)
41
*) se ia în calcul ct. 7585 și ct. 6585 din planul de conturi;
**) se ia în calcul restul conturilor analitice.
SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
Structura exemplificativă a situației modificărilor capitalului propriu este următoarea:
SITUAȚIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
la data de ..........
- lei -
Denumirea elementului
Sold la începutul exercițiului financiar
Creșteri
Reduceri
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
Total, din care:
Prin transfer
Total, din care:
Prin transfer
A
1
2
3
4
5
6
Capital subscris
Prime de capital
Rezerve din reevaluare
Rezerve legale
Rezerve statutare sau contractuale
Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare
Alte rezerve
Acțiuni proprii
Rezultatul reportat
reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită
SoldC
SoldD
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS mai putin IAS 29
SoldC
SoldD
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile
SoldC
SoldD
Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea Reglementări-lor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităților Economice Europene
SoldC
SoldD
,,
Rezultatul exercițiului financiar
SoldC
SoldD
Repartizarea profitului
Total capitaluri proprii
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele
_
Semnătura
Ștampila unității
Numele și prenumele
_ Calitatea
Semnătura
Nota 1:
Prezentările cifrice, potrivit exemplului de mai sus, trebuie să fie însoțite de informații referitoare la:
-
natura modificărilor;
-
tratamentul fiscal aplicat, acolo unde este cazul;
-
natura și scopul pentru care au fost constituite rezervele;
-
orice alte informații semnificative.
Nota 2:
Modificările capitalului propriu se prezintă pentru cele două exerciții financiare ,
precedent și curent. ,
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
Structura exemplificativă a situației fluxurilor de trezorerie este următoarea:
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE *
la data de ....................
- lei -
Denumirea elementului
Exercițiul financiar
Precedent
Curent
A
1
2
Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare :
Incasări de la clienți
Plăți către furnizori și angajați
Dobânzi plătite
,,
Impozit pe profit plătit
încasări din asigurarea împotriva cutremurelor
Trezorerie netă din activități de exploatare
Fluxuri de trezorerie din activități de investiție:
Entitățile pot folosi și metoda indirectă de prezentare a Situației Fluxurilor de Trezorer i e
Plăți pentru achiziționarea de acțiuni
Plăți pentru achiziționarea de imobilizări corporale
Incasări din vânzarea de imobilizări corporale
Dobânzi încasate
Dividende încasate
. . .
Trezorerie netă din activități de investiție
Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare:
Incasări din emisiunea de acțiuni
Incasări din împrumuturi pe termen lung
Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar
Dividende plătite
Trezorerie netă din activități de finanțare
Creșterea netă a trezoreriei și a echivalentelor de trezorerie
Trezorerie și echivalente de trezorerie la începutul exercitiului financiar
Trezorerie și echivalente de trezorerie la sfârșitul exercițiului financiar
ADMINISTRATOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele
--------
Semnătura
Ștampila unității
Numele și prenumele
_ Calitatea
Semnătura
EXEMPLE DE PREZENTARE A NOTELOR EXPLICATIVE LA SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
Exemple de note explicative:
1.
Active imobilizate
2.
Provizioane
3.
Repartizarea profitului
4.
Analiza rezultatului din exploatare
5.
Situația creanțelor și datoriilor
6.
Principii, politici și metode contabile
7.
Participații și surse de finanțare
8.
Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere ș1 de supraveghere
9.
Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari
1O. Alte informații
11.
Situația portofoliului
12.
Situația depozitelor bancare
13.
Structura veniturilor
14.
Structura cheltuielilor
NOTAI
ACTIVE IMOBILIZATE
Semnificația coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
C.
- Sold la începutul exercițiului financiar
D.
- Sold la sfârșitul exercițiului financiar
Denumirea elementului de imobilizare*
Valoare brută**)
Ajustări de valoare*** (amortizări și ajustări pentr
depreciere sau pierdere de valoare)
---
A
Creșteri****
Cedări, transferuri și alte reduceri
B
A.
Ajustări
înregistrate în cursul
exercițiului financiar
Reduceri sau reluări
B.
o
1
2
3
4=1+2-3
5
6
7
8=5+6-7
- lei -
u
*) Cheltuielile de constituire și cheltuielile de
dezvoltare vor fi detaliate, prezentându-se motivele imobilizării și perioada de amortizare, cu justificarea acesteia.
**) Modificările valorii brute se vor prezenta plecând de la costul de achiziție sau costul de producție pentru fiecare element de imobilizare, în funcție de tratamentele contabile aplicate.
În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare a elementelor de natura cheltuielilor de dezvoltare depășește cinci ani, aceasta trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
În cazul fondului comercial amortizat într-o perioadă de peste cinci ani, această perioadă nu trebuie să depășească durata de utilizare economică a activului și trebuie să fie prezentată și justificată în notele explicative
***) Se vor prezenta duratele de viață sau ratele de amortizare utilizate, metodele de amortizare și ajustările care privesc exercițiile anterioare.
****) Se vor prezenta separat creșterile de valoare apărute din procesul de dezvoltare internă.
NOTA2 PROVIZIOANE
- lei -
Denumirea provizionului*)
Sold la începutul exercițiului
financiar
Transferuri**)
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
În cont
Din cont
o
1
2
3
4=1+2-3
*) Provizioanele prezentate în bilanț la ăAlte provizioane" trebuie descrise în notele explicative, dacă acestea sunt semnificative.
**) Cu explicarea naturii, sursei sau destinației acestora.
NOTA3
REPARTIZAREA PROFITULUI*)
- lei -
Destinația profitului
Suma
Profit net de repartizat
- rezerva legală
- acoperirea pierderii contabile
- dividende etc.
Profit nerepartizat
*) În cazul acoperirii pierderii contabile reportate, se vor prezenta sursele de acoperire a acesteia.
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
Sub 1 an
Peste 1 an
1 =2+3
2
3·
Total, din care:
Datorii*)
Sold la sfârșitul exercițiului financiar
TERMEN DE EXIGIBILITATE
Sub 1 an
1-5 ani
Peste 5 ani
1 =2+3+4
2
3
4
Total, din care:
·-
*) Se vor menționa următoarele informații:
a)
clauzele legate de achitarea datoriilor și rata dobânzii aferente împrumuturilor;
b)
datoriile pentru care s-au depus garanții sau au fost efectuate ipotecări:
-
valoarea datoriei;
-
valoarea și natura garanțiilor;
c)
valoarea obligațiilor pentru care s-au constituit provizioane;
d)
valoarea obligațiilor privind plata pensiilor.
NOTA6
PRINCIPII, POLITICI ȘI METODE CONTABILE
Se vor prezenta:
a)
Reglementările contabile aplicate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale.
b)
Abaterile de la principiile și politicile contabile, metodelor de evaluare și de la alte prevederi din reglementările contabile, menționându-se:
-
natura;
-
motivele;
-
evaluarea efectului asupra activelor și datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.
c)
Dacă valorile prezentate în situațiile financiare nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată în notele explicative, însoțită de comentarii relevante.
d)
Valoarea reziduală pentru imobilizări stabilită în situația în care nu se cunoaște prețul de achiziție sau costul de producție al acesteia.
e)
Suma dobânzilor incluse în costul activelor imobilizate și circulante cu ciclu lung de fabricație.
f)
În cazul reevaluării imobilizărilor corporale:
-
elementele supuse reevaluării, precum și metodele prin care sunt determinate valorile rezultate în urma reevaluării;
-
valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate;
-
tratamentul în scop fiscal al rezervei din reevaluare;
-
modificările rezervei din reevaluare:
■
valoarea rezervei din reevaluare la începutul exercițiului financiar;
■
diferențele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare în cursul exercițiului financiar;
■
sumele capitalizate sau transferate într-un alt mod din rezerva din reevaluare în cursul exercițiului financiar, prezentându-se natura oricărui astfel de transfer, cu respectarea legislației în vigoare;
■
valoarea rezervei din reevaluare la sfârșitul exercițiului financiar.
g)
Dacă activele fac obiectul ajustărilor excepționale de valoare exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor și motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative.
,
h)
Dacă valoarea prezentată în bilanț, rezultată după aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LIFO, diferă în mod semnificativ, la data bilanțului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piață cunoscute înainte de data bilanțului, valoarea acestei diferențe trebuie prezentată în notele explicative ca total pe categorie de active fungibile.
i)
În cazul evaluării instrumentelor financiare la valoarea justă:
-
ipotezele semnificative care stau la baza modelelor și tehnicilor de evaluare;
-
pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit și pierdere, precum și modificările incluse în rezerva de valoare justă;
-
pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informații privind aria
șî•
natur:i instrumentelor, inclusiv termenii și condițiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul și certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; și
-
un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exercițiului financiar;
-
alte informații cerute potrivit Capitolului II, Secțiunii 6, Subsecțiunea 2.
NOTA7
PARTICIPAȚII ȘI SURSE DE FINANȚARE
Se vor prezenta următoarele informații:
a)
se menționează existența oricăror certificate de participare, valori mobiliare, obligațiuni convertibile, cu prezentarea informațiilor cerute în Secțiunea 6.
b)
capitalul social subscris;
c)
numărul și valoarea totală a fiecărui tip de acțiuni emise, menționându-se dacă au fost integral vărsate și, după caz, numărul acțiunilor pentru care s-a cerut, fără rezultat, efectuarea vărsămintelor;
d)
acțiuni răscumpărabile:
-
data cea mai apropiată și data limită de răscumpărare;
-
caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al răscumpărării;
-
valoarea eventualei prime de răscumpărare.
e)
acțiuni emise în timpul exercițiului financiar:
-
tipul de acțiuni;
-
număr de acțiuni emise;
-
valoarea nominală totală și valoarea încasată la distribuire;
-
drepturi legate de distribuție:
-
numărul, descrierea și valoarea acțiunilor corespunzătoare;
-
perioada de exercitare a drepturilor;
-
prețul plătit pentru acțiunile distribuite.
f)
obligațiuni emise:
-
tipul obligațiunilor emise;
-
numărul de obligațiuni emise;
-
valoarea emisă,și suma primită pentru fiecare tip de obligațiuni.
-
obligațiuni emise de entitate, deținute de o persoană nominalizată sau împuternicită de aceasta:
-
valoarea nominală;
-
valoarea înregistrată în momentul plății.
NOTA8
INFORMAȚII
PRIVIND
SALARIAȚII
ȘI
MEMBRII
ORGANELOR
DE ADMINISTRAȚIE, CONDUCERE ȘI DE SUPRAVEGHERE
Se vor face mențiuni cu privire la:
a)
indemnizațiile acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere;
b)
obligațiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii membri ai organelor de administrație, conducere și supraveghere, indicându-se valoarea totală a angajamentelor pentru fiecare categorie.
c)
valoarea avansurilor și a creditelor acordate membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere în timpul exercițiului:
-
rata dobânzii;
-
principalele clauze ale creditului;
-
suma rambursată până la acea dată;
-
obligații viitoare de genul garanțiilor asumate de entitate în numele acestora;
d)
salariați:
-
număr mediu, cu defalcarea pe fiecare categorie;
-
salarii plătite sau de plătit, aferente exercițiului;
-
cheltuieli cu asigurările sociale;
-
alte cheltuieli cu contribuțiile pentru pensii.
NOTA9
EXEMPLE
DE
CALCUL
ȘI
ANALIZĂ
A
PRINCIPALILOR
INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI
1.
Indicatori de lichiditate:
a)
Indicatorul lichidității curente = (Indicatorul capitalului circulant)
Active curente Datorii curente
-
valoarea recomandată acceptabilă - în jurul valorii de 2;
-
oferă garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente.
b)
Indicatorul lichidității imediate
=
(Indicatorul test acid)
2.
Indicatori de risc:
Active curente - stocuri Datorii curente
a)
Indicatorul gradului de îndatorare Capital împrumutat
-
100
Capital propriu
sau
Capital împrumutat
-------------------
X 100
Capital angajat
unde:
-
capital împrumutat
=
credite peste 1 an
-
capital angajat= Capital împrumutat+ capital propriu
b)
Indicatorul privind acoperirea dobânzilor - determină de câte ori o entitate poate achita cheltuielile cu dobânda. Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât poziția entității este considerată mai riscantă.
Profit înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit
-
Număr de ori
Cheltuieli cu dobânda
3.
Indicatori de activitate (indicatori de gestiune) - furnizează informații cu privire la:
-
viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale entității;
-
capacitatea entității de a controla capitalul circulant și activitățile de bază ale entității.
-
viteza de rotație a debitelor - clienți
-
calculează eficacitatea entității în colectarea creanțelor sale;
-
exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către entitate.
Sold mediu clienți
X
365
Cifra de afaceri*)
O valoare în creștere a acestui indicator poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clienților și, în consecință, creanțe mai greu de încasat (clienți rău platnici).
-
viteza de rotație a creditelor
-
furnizori - aproximează numărul de zile de creditare pe care entitate îl obține de la furnizorii săi.
Sold mediu furnizori
X
365
Achiziții de bunuri (fără servicii)
unde pentru aproximarea achizițiilor se utilizează adesea "costul vânzărilor" sau "cifra de afaceri".
- viteza de rotație a activelor imobilizate - evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri (pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv valoarea veniturilor activității curente) generate de o anumită cantitate de active imobilizate.
Cifra de afaceri*) Active imobilizate
*) pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite pnn act constitutiv se înțelege total venituri din activitatea curentă.
- viteza de rotație a activelor totale
Cifra de afaceri*) Total active
*) pentru organismele de plasament colectiv care sunt constituite pnn act constitutiv se înțelege total venituri din activitatea curentă.
4.
Indicatori de p rofitabilitate - exprimă eficiența entității în realizarea de profit din resursele disponibile.
a)
Rentabilitatea capitalului angajat - reprezintă profitul pe care-l obține entitatea din banii investiți în afacere:
Profitul înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit/capitalul angajat,
unde capitalul angajat se referă la banii investiți în entitate atât de către acționari, cât și de creditorii pe termen lung, și include capitalul propriu și datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.
L.
Atunci când suma de rambursat pentru datorii este mai mare decât suma primită, diferența se prezintă în notele explicative.
M.
Datorii probabile și angajamente acordate.
N.
Angajamentele sub forma garanțiilor de orice fel trebuie, în cazul în care nu există obligația de a le prezenta ca datorii, să fie în mod clar prezentate în notele explicative, și trebuie făcută distincție între diferitele tipuri de garanții recunoscute de legislația națională. De asemenea, trebuie făcută o prezentare separată a oricărei garanții valorice care a fost prevăzută. Angajamentele de acest tip care există în relația cu entitățile afiliate trebuie prezentate distinct.
O.
Dacă un activ sau o datorie are legătură cu mai mult de un element din formatul de bilanț, relația sa cu alte elemente trebuie prezentată în notele explicative, dacă o asemenea prezentare este esențială pentru înțelegerea situațiilor financiare anuale.
P.
Orice detaliere a elementelor din situațiile financiare anuale, atunci când aceste elemente sunt semnificative și sunt relevante utilizatorii situațiilor financiare.
NOTAll
SITUAȚIA PORTOFOLIULUI
la data de 31 decembrie ....
- lei -
Nr. crt.
Denumire
Cantitate
Valoare contabilă de achiziție
Valoarea de piață sau
de rambursare
Diferențe
+/-
TOTAL
PRECIZARE
- Se vor înscrie analitic ordonate pe următoarele capitole:
A.
Valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacționare;
B.
Valori mobiliare neadmise la tranzacționare pe o piață reglementată sau pe un sistem alternativ de tranzacționare
C.
Instrumente de credit emise de Administrația Publică Centrală;
D.
Instrumente de credit emise de Administrația Publică Locală;
,
E.
Obligațiuni ale societăților comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
F.
Acțiuni și obligațiuni ale societăților comerciale închise ale căror valori mobiliare nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată;
G.
Alte active sau instrumente financiare.
În această situație nu vor fi incluse depozitele bancare.
NOTA12
SITUAȚIA DEPOZITELOR BANCARE
la data de 31 decembrie ....
- lei -
DENUMIRE
VALOAREA DEPOZITULUI
VALOAREA DOBÂNZII
PONDERE ÎN TOTAL
DATA
BANCA
SIMBOL CONT
SCADENȚA
<60 zile
SCADENȚA
>60 zile
%
VALOARE
CONSTITUIRJI
SCADENȚEI
*
TOTAL
*
*
PRECIZARE:
-
Situația va cuprinde toate depozitele, certificatele de depozit, certificatele de trezorerie, etc. constituite, ajunse la scadență sau neajunse la scadență;
-
Pentru cele ajunse la scadență, neprelungite, lichidate, în nota explicativă se va menționa
motivul lichidării acestora.
NOTA13
STRUCTURA VENITULUI BRUT
la 31 decembrie ........
- lei -
Indicatori
Cont
Exercițiul financiar
Precedent
Curent
1
Venituri din imobilizări financiare (dividende interne- externe)
761
2
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
(dobânzi la obligațiuni - titluri de plasament)
762
3
Venituri din creanțe imobilizate
763
4
Venituri din investiții financiare cedate
758*
764
5
Venituri din comisioane aferente lucrărilor și serviciilor
704
6
Venituri din diferente de curs valutar
765
. ,
7
Venituri din dobânzi
766
8
Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși
754
-
9
Venituri din producția imobilizată
721
722
10
Venituri din provizioane
781
786
11
Alte venituri
-
din studii și cercetări
-
din redevențe, locații și chirii
-
din alte activități diverse
-
din subvenții
-
din alte venituri
-
din sconturi obținute
-
din alte venituri financiare
705
706
708
741
758**
767
768
12
Venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele asimilate
771
13
TOTAL VENITURI
*) analitic cont 7585 din planul de conturi;
**) restul analiticelor cont 758.
PRECIZARE:
-
Fiecare post din "structura venitului brut" va fi detaliată dacă sumele sunt semnificative, împreună cu explicații privind natura sumelor și proveniența lor;
-
Se va pune un .
accent deosebit pe explicarea posturilor "alte venituri" și "venituri extraordinare".
NOTA14
STRUCTURA CHELTUIELILOR
la 31 decembrie .......
- lei -
Indicatori
Cont
Exercițiul financiar
Precedent
Curent
Pierderi aferente creantelor legate de participatii
663
Cheltuieli privind investițiile financiare cedate
664
658*
Cheltuieli privind comisioanele și onorariile
622
Cheltuieli din diferențe de curs valutar
665
Cheltuieli privind dobânzile
666
Cheltuieli cu servicii bancare și asimilate
627
Pierderi din creante și debitori diverși
654
Cheltuieli cu provizioane și amortizări
681
686
Cheltuieli privind prestațiile externe
-întreținere și reparații
-redevențe, locații și chirii
-prime de asigurare
-studii și cercetări
-protocol, reclamă și publicitate
-transport bunuri și persoane
611
612
613
614
623
624
. .
- -
.
.
-deplasări, detașări, transferări
625
-poștă și telecomunicații
626
-alte servicii executate de terți
628
-alte cheltuieli
658 **
-cheltuieli privind sconturi acordate
667
-alte cheltuieli financiare
668
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
635
Alte cheltuieli
-cheltuieli cu materiale consumabile
602
-cheltuieli materiale de natura obiectelor de
603
inventar
-cheltuieli privind materialele nestocate
604
-cheltuieli privind energia și apa
605
-cheltuieli cu colaboratorii
621
-cheltuieli cu salariile personalului
641
-cheltuieli privind asigurările și protecția socială
645
Cheltuieli privind calamități și evenimente
extraordinare
671
Impozitul pe profit
691
Alte cheltuieli cu impozite ce nu apar în
elementele de mai sus
698
TOTAL CHELTUIELI
*) analitic cont 6585 din planul de conturi;
**) restul analiticelor contului 6585.
PRECIZARE:
-
Fiecare post din structura cheltuielilor va
fi
detaliat dacă sumele sunt semnificative, împreună cu explicațiile privind natura sumelor și proveniența lor;
-
Se va pune un accent deosebit în explicarea posturilor "cheltuieli privind prestațiile externe", "alte cheltuieli" și "cheltuieli extraordinare".
ADMINISTRA TOR,
ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele
_
Semnătura
Ștampila unității
Numele și prenumele
-------
Calitatea
Semnătura
C.
FORMATUL BILANȚULUI ȘI A SITUAȚIEI VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PENTRU ORGANISMELE DE PLASAMENT COLECTIV CARE NU SUNT
CONSTITUITE PRIN ACT CONSTITUTIV
BILANȚUL
la data de 31 decembrie ....
- lei -
Denumirea indicatorului
Nr. rd.
Sold
Inceputul anului
Sfârșitul anului
A
B
1
2
A. ACTNE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1.
Titluri imobilizate (ct. 265)
2.
Creanțe imobilizate (ct. 267)
01
02
TOTAL: (rd. Ol la 02)
03
ACTNE IMOBILIZATE TOTAL: (rd. 03)
04
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. CREANȚE
1.
Creanțe (ct. 409+4 l l +413)
2.
Decontări cu investitorii (ct. 452)
3.
Alte creanțe (ct. 446*+461+473*+5187)
05
06
07
TOTAL: (rd. 05 la 07)
08
II. INVESTIȚII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
1. Investiții financiare pe termen scurt (ct.5031+5032+5061 +5062+5071 +5072+5081 +
5082+5088+5089+5113 +5114)
09
TOTAL: (rd. 09)
10
III. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI
(ct.5112+5121+5124+5125+53 l 1+5314)
11
ACTIVE CIRCULANTE TOTAL: (rd. 08+10+11)
12
C. CHELTUIELI IN AVANS (ct. 471)
13
D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE 1 AN
1. Avansuri încasate în contul clienților
14
(ct. 419)
2. Datorii comerciale (ct. 401+408)
15
3. Efecte de plătit (ct. 403)
16
4. Sume datorate privind decontări cu investitorii
17
(ct. 452 ** )
5. Alte datorii
18
(ct.167+168+269+446**+462+473**+509
+5191+5192+5198+5186)
TOTAL: (rd. 14 la 18)
19
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV
DATORII CURENTE NETE (rd.12+13+19-28)
20
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 04+20)
21
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE INTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE 1 AN
1. Avansuri încasate în contul clienților
22
(ct. 419)
2. Datorii comerciale (ct. 401+408)
23
3. Efecte de comerț de plătit (ct. 403)
24
4. Sume datorate privind decontări cu investitorii
25
(ct. 452**)
5. Alte datorii
(ct.167+168+269+446**+462+473**+509+
26
+5186+5191+5192+5198)
TOTAL : (rd. 22 la 26)
27
H. VENITURI IN AVANS (ct.472)
28
I. CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL (rd. 30) (ct. 1017)
-
capital privind unitățile de fond la valoare nominală (ct. 1 O 17)
29
30
-
II. PRIME DE EMISIUNE (rd. 32) (ct. 1045)
31
-
prime de emisiune- aferente unităților de fond
32
(ct. 1045)
III. REZERVE (rd. 34) (ct. 106)
33
Rezerve (ct. 106)
34
IV. REZULTATUL REPORTAT
SoldC SoldD
(ct. 117)
35
36
V. REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR
SoldC
37
SoldD
38
(ct. 121)
- Repartizarea rezultatului exercițiului
39
(ct. 129)
TOTAL CAPITALURI PROPRII
(rd.29+31+33+35-36+37-38-39)
40
*) Solduri debitoare
**) Solduri creditoare
SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR
la data de 31 decembrie ........
- lei -
Denumirea indicatorului
Nr.rd.
Exercițiul curent
A
B
1
A. VENITURI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ-TOTAL (rd. 02 la 09)
01
1. Venituri din imobilizări financiare (ct.761)
02
2. Venituri din investiții financiare pe termen scurt (ct.762)
03
3. Venituri din creanțe imobilizate (ct.763)
04
4. Venituri din investiții financiare cedate (ct.764)
05
•
5. Venituri din dobânzi (ct.766)
06
6. Alte venituri financiare, inclusiv din diferențe de curs valutar (ct.765, 767, 768)
07
7. Venituri din comisioane (ct.704)
08
8. Alte venituri din activitatea curentă (754, 758)
09
B. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ -TOTAL
(rd.11 la 18)
10
9. Cheltuieli privind investițiile financiare cedate (ct. 664)
11
10. Cheltuieli privind dobânzile (ct. 666)
12
11. Alte cheltuieli financiare, inclusiv din diferențe de curs
valutar (ct. 665,667,668)
13
12. Cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile (ct.
622)
14
13. Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate (ct. 627)
15
14. Cheltuieli privind alte servicii executate de terți (ct. 623, 628)
16
-
15. Cheltuieli cu taxe și vărsăminte asimilate
(ct. 635)
17
16. Alte cheltuieli din activitatea curentă (ct. 654, 658)
18
C. REZULTAT DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
-profit (rd.01-10)
-pierdere (rd.10-01)
19
19.1
19.2
17. VENITURI DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ (ct. 771)
20
18. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ (ct. 671)
21
D. REZULTAT DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ
-
Profit (rd.20-21)
-
Pierdere (rd.21-20)
22
22.1
22.2
19. TOTAL VENITURI (rd.01+20)
23
20. TOTAL CHELTUIELI (rd.10+21)
24
.....
E. REZULTATUL EXERCIȚIULUI
-
profit (rd.23-24)
-
pierdere (rd.24-23)
25
26
27
Capitolul V
TRANSPUNEREA SOLDURILOR CONTURILOR DIN BALANȚA DE VERIFICARE LA 31.12.2005 ÎN NOUL PLAN DE CONTURI GENERAL
CONTURI NOI
CONTURI VECHI
Simbol cont
Denumire cont
Simbol cont
Denumire cont
CLASA 1 - CONTURI DE CAPITALURI
IO-CAPITAL SI REZERVE
101
Capital
101
Capital
1011
Capital subscris nevărsat
1011
Capital subscris nevărsat
1012
Capital subscris vărsat
1012
Capital subscris vărsat
104
Prime de capital
104
Prime de capital/Prime legate de capital
1041
Prime de emisiune
1041
Prime de emisiune
1042
Prime de-fuziune/divizare
1042
Prime de fuziune/divizare
1043
Prime de aport
1043
Prime de aport
1044
Prime de conversie a obligațiunilor in acțiuni
1044
Prime de conversie a obligațiunilor in acțiuni
105
Rezerve din reevaluare
105
1051
1058
Rezerve din reevaluare Rezerve din reevaluare aferente bilanțului de deschidere al primului an de aplicare a ajustării inflației Rezerve din reevaluare dispuse prin acte normative
106
Rezerve
106
Rezerve
1061
Rezerve legale
1061
Rezerve legale
1063
Rezerve statutar e sau
contractuale
1063
Rezerve statutare sau
contractuale
1065
Rezerve constituite din valoarea titlurilor/ actiunilor dobandite cu titlu gratuit de la societatile la care se detin participatii
1065
Rezerve constituite din valoarea titlurilor/ acțiunilor dobândite cu titlu gratuit de la societățile la care se dețin participații (se utilizează numai de organismele de plasament colectiv constiuite
prin act constitutiv)
1066
Rezerve din evaluarea la
valoarea justă
1066
Rezerve din evaluarea la
valoarea justă
1067
Rezerve reprezentând surplusul reali realizat din rezerve din
reevaluare
1175/1068
Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare
1068
Alte rezerve
1068
Alte rezerve
108
Interese minoritare
Cont nou
1081
Interese minoritare - rezultat
Cont nou
1082
Interese minoritare - alte capitaluri proprii
Cont nou
109
Acțiuni proprii
Cont nou
1091
Acțiuni proprii deținute pe termen scurt
502
-
·-
Acțiuni proprii
1092
Acțiuni proprii deținute pe termen lung
2677
Acțiuni proprii - active imobilizate
11 -REZULTATUL REPORTAT
117
Rezultatul-reportat
117
Rezultatul reportat
1171
Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea
neacoperită
1171
Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat, respectiv
pierderea nerecuperată
1172.
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS, mai putin IAS 296 (A/P)
1172.
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima data a IAS, mai putin IAS 296 (A/P)
1174
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor
contabile
1174
Rezultatul reportat provenit • din corectarea erorilor fundamentale
1176
Rezultatul reportat provenit
1062
Rezerve pentru acțiuni proprii
din trecerea la aplicarea
Reglementărilor contabile
107
Rezerve din conversie
conforme cu Directiva a patra
a Comunităților Economice
1173
Rezultatul reportat provenit
Europene
din modificările politicilor
contabile
2075
Fond comercial negativ
2968
Provizioane pentru
deprecierea acțiunilor proprii
- active imobilizate
4412
Impozitul pe profit
amânat/Sold debitor
592
Provizioane pentru
deprecierea acțiunilor proprii
12-REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR
12-REZULTATUL EXERCIȚIULUI
121
Profit sau pierdere
121
Profit sau pierdere
129
Repartizarea profitului
129
Repartizarea profitului
13 - SUBVENȚII PENTRU INVESTIȚII
131
Subvenții pentru investiții
131
Subvenții pentru investiții
15 - PROVIZIOANE
15 - PROVIZIOANE PENTRU RISCURI SI CHELTUIELI
151
Provizioane
151
Provizioane pentru riscuri și cheltuieli
1511
Provizioane pentru litigii
1511
Provizioane pentru litigii
1512
Provizioane pentru garantii acordate clientilor
1512
Provizioane pentru garantii acordate clientilor
1513
Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni
similare legate de acestea
1513
Provizioane pentru dezafectare imobilizări corporale și alte acțiuni similare legate de acestea
1514
Provizioane pentru
restructurare
1514
Provizioane pentru
restructurare
1515
Provizioane pentru pensii si obligatii similare
Cont nou
1516
Provizioane pentru impozite
4412
Impozitul pe profit amânat/sold creditor
1518
Alte provizioane
1518
Alte provizioane pentru riscuri si cheltuieli
16-IMPRUMUTURI SI DATORII ASIMILATE
161
Imprumuturi din emisiuni de obligatiuni
161
Imprumuturi din emisiuni de obligatiuni
1614
Imprumuturi externe din emisiuni de obligatiuni
garantate de stat
1614
Imprumuturi externe din emisiuni de obligatiuni
garantate de stat
1615
Imprumuturi externe din emisiuni de obligatiuni
garantate de banei
1615
Imprumuturi externe din
emisiuni de obligatiuni garantate de banei
1617
Imprumuturi interne din emisiuni de obligatiuni
garantate de stat
1617
Imprumuturi interne din emisiuni de obligatiuni
garantate de stat
1618
Alte împrumuturi din emisiuni
de obligatiuni
1618
Alte împrumuturi din emisiuni
de obligatiuni
162
Credite bancare pe termen
lung
162
Credite bancare pe termen
lung
1621
Credite bancare pe termen
lung
1621
Credite bancare pe termen
lung
1622
Credite bancare pe termen
lung nerambursate la scadenta
1622
Credite bancare pe termen
lung nerambursate la scadenta
1623
Credite externe
guvernamentale
1623
Credite externe
guvernamentale
1624
Credite bancare externe
garantate de stat
1624
Credite bancare externe
garantate de stat
1625
Credite bancare externe
garantate de banei
1625
Credite bancare externe
garantate de banei
1626
Credite de la trezoreria
statului
1626
Credite de la trezoreria
statului
1627
Credite bancare interne garantate de stat
1627
Credite bancare interne garantate de stat
166
Datorii care privesc
imobilizarile financiare
166
Datorii ce privesc
imobilizarile financiare
1661
Datorii fata de entitățile afiliate
1661
Datorii catre societatile din cadrul grupului
1662
Datorii fata de entitățile care
detin interese de participare
1662
Datorii catre societatile care detin interese de participare
167
Alte imprumuturi si datorii
asimilate
167
Alte împrumuturi si datorii
asimilate
1671
Datorii privind constituirea fondurilor de garantare pe piața instrumentelor finaciare derivate
1671
Datorii privind constituirea fondurilor de garantare pe piața instrumentelor finaciare
derivate
1672
Alte împrumuturi și datorii asimilate
1672
Alte împrumuturi și datorii asimilate
168
Dobanzi aferente împrumuturilor si datoriilor
asimilate
168
Dobanzi aferente împrumuturilor si datoriilor
asimilate
1681
Dobanzi aferente împrumuturilor din emisiuni de obligatiuni
1681
Dobanzi aferente imprumuturilor din emisiuni de obligatiuni / Dobanzi aferente imprumuturilor din
emisiunea de obligatiuni
1682
Dobanzi aferente creditelor bancare pe termen lung
1682
Dobanzi aferente creditelor bancare pe termen lung
1685
Dobanzi aferente datoriilor fata de entitățile afiliate
1685
Dobanzi aferente datoriilor
catre societatile din cadrul grupului
1686
Dobanzi aferente datoriilor fata de entitățile care detin interese de participare
1686
Dobanzi aferente datoriilor
catre societatile care detin interese de participare
1687
Dobanzi aferente altor împrumuturi si datorii
asimilate
1687
Dobanzi aferente altor împrumuturi si datorii asimilate
169
Prime privind rambursarea obligatiunilor
169
Prime privind rambursarea obligatiunilor
-CLASA 2 - CONTURI DE IMOBILIZARI
20 - IMOBILIZĂRI NECORPORALE
201
Cheltuieli de constituire
201
Cheltuieli de constituire
203
Cheltuieli de dezvoltare
203
Cheltuieli de dezvoltare
205
Concesiuni, brevete, licente, marei comerciale, drepturi si active similare
205
2051
2052
Concesiuni, brevete, licente, marei comerciale si alte drepturi si valori similare
Concesiuni, brevete, licente, marei comerciale si alte drepturi si valori similare achizitionate
Brevete, licente si alte drepturi si valori similare obtinute cu resurse proprii
207
Fond comercial
207
Fond comercial
2071
Fond comercial pozitiv
2071
Fond comercial
2075
Fond comercial negativ
2075
Fond comercial negativ
208
Alte imobilizari necorporale
208
Alte imobilizari necorporale
21 - IMOBILIZARI CORPORALE
211
Terenuri si amenajari de terenuri
211
Terenuri si amenajari de terenuri
2111
Terenuri
2111
Terenuri
2112
Amenajari de terenuri
2112
Amenajari de terenuri
212
Constructii
212
Constructii
213
Instalatii tehnice și mijloace de transport
213
Instalatii tehnice și mijloace de transport
2131
Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de
lucru)
2131
Echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru)
2132
Aparate si instalatii de masurare, control si reglare
2132
Aparate si instalatii de masurare, control si reglare
2133
Mijloace de transport
2133
Mijloace de transport
214
Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si
alte active corporale
214
Mobilier, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale si
alte active corporale
23 - IMOBILIZARI IN CURS SI
23 - IMOBILIZARI IN CURS AVANSURI PENTRU IMOBILIZARI
231
Imobilizari corporale in curs de executie
231
2311
2312
2313
Imobilizari corporale in curs
Amenajari de terenuri si constructii - în curs
Instalatii tehnice si masini - în curs
Alte imobilizari corporale
-
în
curs
232
Avansuri acordate pentru imobilizari corporale
232
2321
2322
2323
Avansuri acordate pentru imobilizari corporale
Avansuri acordate pentru terenuri si constructii
Avansuri acordate pentru instalatii tehnice si masini
Avansuri acordate pentru alte imobilizari corporale
233
Imobilizari necorporale in
curs de executie
233
Imobilizari necorporale in
curs
234
Avansuri acordate pentru imobilizari necorporale
234
Avansuri acordate pentru imobilizari necorporale
26 - IMOBILIZARI FINANCIARE
261
Actiuni detinute la entitățile afiliate
261
Titluri de participare detinute la filiale din cadrul grupului
262
Acțiuni deținute la entitățile
din afara grupului
262
Titluri de participare deținute
la societăți din afara grupului
263
Interese de participare
263
Imobilizari financiare sub
forma de interese de
participare
2633
Interese de participare
detinute la instituții asociate
din cadrul grupului
2634
Interese de participare
..
detinute la societăți asociate
din afara grupului
2635
Titluri de participare
strategice in cadrul grupului
2636
Titluri de participare
strategice in afara grupului
264
Titluri puse în echivalență
264
Titluri puse în echivalență
265
Alte titluri imobilizate
265
Alte titluri imobilizate
266
Alte instrumente financiare
Cont nou
267
Creante imobilizate
267
Creante imobilizate
2671
Sume datorate de entitățile afiliate
2671
Sume datorate de filiale
2672
Dobanda aferenta sumelor
datorate de entitățile afiliate
2672
Dobanda aferenta sumelor
datorate de filiale
2673
Imprumuturi acordate pe termen lung
2675
Creante legate de interesele de participare
2674
Dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen lung
2676
Dobanda aferenta creantelor
legate de interesele de participare
2675
Creanțe legate de interesele de participare
2673
Imprumuturi acordate pe termen lung
2676
Dobânda aferentă creanțelor
legate de interesele de participare
2674
Dobânda aferentă
împrumuturilor acordate pe termen lung
2678
Alte creante imobilizate
2678
Alte creante imobilizate
26781
Depozite bancare la termen
26781
Depozite bancare la termen
26782
Depozite pentru scopuri de garantare
26782
Depozite pentru scopuri de garantare
26784
Depozite pentru garanție
gestionari
26784
Depozite pentru garanție
gestionari
26785
Alte depozite
26785
Alte depozite
26786
Certificate de depozit
26786
Certificate de depozit
26787
Certificate de trezorerie
26787
Certificate de trezorerie
26788
Alte creanțe imobilizate
26788
Alte creanțe imobilizate
2679
Dobânzi aferente altor creanțe imobilizate
2679
Dobânzi aferente altor creanțe imobilizate
26791
Dobânzi aferente depozitelor bancare la termen
26791
Dobânzi aferente depozitelor bancare la termen
26792
Dobânzi aferente depozitelor pentru scopuri de garantare
26792
Dobânzi aferente depozitelor pentru scopuri de garantare
26794
Dobânzi aferente depozitelor pentru garanție gestionari
26794
Dobânzi aferente depozitelor pentru garanție gestionari
26795
Dobânzi aferente altor depozite
26795
Dobânzi aferente altor depozite
26796
. Dobânzi aferente certificatelor de depozit
26796
. Dobânzi aferente certificatelor de depozit
26797
Dobânzi aferente certificatelor de trezorerie
26797
Dobânzi aferente certificatelor de trezorerie
26798
Dobânzi aferente altor creanțe imobilizate
26798
Dobânzi aferente altor creanțe imobilizate
2679
Dobanzi aferente altor creante imobilizate
2679
Dobanzi aferente altor creante imobilizate
269
Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare
269
Vărsăminte de efectuat pentru imobilizări financiare
2691
Vărsăminte de efectuat privind acțiunile deținute la entitățile afiliate
2691
Vărsăminte de efectuat referitoare la titluri de participare detinute la filiale
din cadrul grupului
2692
Vărsăminte de efectuat privind acțiunile deținute la entitățile din afara grupului
2692
Vărsăminte de efectuat referitoare la titluri de participare deținute la societăți
din afara grupului
2693
Vărsăminte de efectuat privind interesele de participare
2693
Vărsăminte de efectuat referitoare la imobilizări financiare sub formă de interese de participare
2696
Vărsăminte de efectuat privind alte instrumente
financiare
Cont nou
2698
Vărsăminte de efectuat pentru
alte imobilizări financiare
2698
Vărsăminte de efectuat pentru alte imobilizări financiare
28-AMORTIZĂRI PRIVIND IMOBILIZARILE
280
Amortizări privind imobilizările necorporale
280
Amortizări privind imobilizările necorporale
2801
Amortizarea cheltuielilor de constituire
2801
Amortizarea cheltuielilor de
constituire
2803
Amortizarea cheltuielilor de dezvoltare
2803
Amortizarea cheltuielilor de
dezvoltare
2805
Amortizarea concesiunilor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, drepturilor și
activelor similare
2805
Amortizarea concesiunilor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale și altor drepturi și
valori similare
2807
Amortizarea fondului comercial
2807
Amortizarea fondului comercial
2808
Amortizarea altor imobilizări necorporale
2808
Amortizarea altor imobilizări necorporale
281
Amortizări privind imobilizările corporale
281
Amortizări privind imobilizările corporale
2811
Amortizarea amenajărilor de terenuri
2811
Amortizarea amenajărilor de terenuri
2812
Amortizarea construcțiilor
2812
Amortizarea construcțiilor
2813
Amortizarea instalațiilor, mijloacelor de transport
2813
Amortizarea instalațiilor, mijloacelor de transport
2814
Amortizarea altor imobilizări corporale
2814
Amortizarea altor imobilizări corporale
29 -AJUSTARI PENTRU DEPRECIEREA
29 - PROVIZIOANE PENTRU
SAU PIERDEREA DE VALOARE A
DEPRECIEREA IMOBILIZĂRILOR IMOBILIZĂRILOR
290
Ajustari pentru deprecierea imobilizărilor necorporale
290
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor necorporale
2903
Ajustari pentru deprecierea cheltuielilor de dezvoltare constituire
2903
Provizioane pentru cheltuielile de dezvoltare
2905
Ajustari pentru deprecierea concesiunilor, brevetelor, licențelor, mărcilor comerciale, drepturilor și activelor similare
2905
Provizioane pentru concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale si alte drepturi și valori similare
2907
Ajustari pentru deprecierea fondului comercial
2907
Provizioane pentru fondul comercial
2908
Ajustari pentru deprecierea altor imobilizări necorporale
2908
Provizioane pentru alte imobilizări necorporale
291
Ajustari pentru deprecierea imobilizărilor corporale
291
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale
2911
Ajustari pentru deprecierea terenurilor și amenajărilor de
terenuri
2911
Provizioane pentru deprecierea terenurilor și amenajărilor de terenuri
2912
Ajustari pentru deprecierea construcțiilor
2912
Provizioane pentru deprecierea construcțiilor
2913
Ajustari pentru deprecierea
instalațiilor și mijloacelor de transport
2913
Provizioane pentru
deprecierea instalațiilor și mijloacelor de transport
2914
Ajustari pentru deprecierea altor imobilizări corporale
2914
Provizioane pentru
deprecierea altor imobilizări corporale
293
Ajustari pentru deprecierea imobilizărilor în curs de
executie
293
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor în
curs
2931
Ajustari pentru deprecierea
imobilizărilor corporale în curs de executie
2931
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor
corporale în curs
2933
Ajustari pentru deprecierea imobilizărilor necorporale în curs de executie
2933
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor
necorporale în curs
296
Ajustari pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
296
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare
2961
Ajustari pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate
2961
Provizioane pentru deprecierea titlurilor de participare deținute la filiale
din cadrul grupului
2962
Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile din afara grupului
2962
Provizioane pentru deprecierea titlurilor de participare deținute la societăți din afara grupului
2963
Ajustări pentru pierderea de
valoare a intereselor de participare
2963
Provizioane pentru deprecierea imobilizărilor financiare sub formă de interese de participare
2964
Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri imobilizate
2964
Provizioane pentru deprecierea altor titluri imobilizate
2965
Ajustări pentru pierderea de valoare a sumelor datorate de entitățile afiliate
2965
Provizioane pentru deprecierea sumelor datorate de filiale
2966
Ajustări pentru pierderea de valoare a împrumuturilor acordate pe termen lung
2966
Provizioane pentru deprecierea împrumuturilor pe termen lung
2967
Ajustări pentru pierderea de valoare a creanțelor legate de interesele de participare
2967
Provizioane pentru deprecierea creanțelor legate
de interesele de participare
2969
Ajustari pentru pierderea de valoare a altor creanțe imobilizate
2969
Provizioane pentru deprecierea altor creanțe
imobilizate
CLASA 3 - CONTURI DE STOCURI SI PRODUCTIE IN CURS DE EXECUTIE
30 - STOCURI DE MATERIALE
302
Materiale consumabile
302
Materiale consumabile
3021
Materiale auxiliare
3021
Materiale auxiliare
3022
Combustibili
3022
Combustibili
3024
Piese de schimb
3024
Piese de schimb
3028
Alte materiale consumabile
3028
Alte materiale consumabile
303
Materiale de natura obiectelor de inventar
303
Materiale de natura obiectelor de inventar
308
Diferențe de preț la materii prime și materiale
308
Diferențe de preț la stocuri de materiale
33 - PRODUCTIA IN CURS DE EXECUTIE
332
Lucrări și servicii în curs de execuție
332
Lucrări și servicii în curs de execuție
35 - STOCURI AFLATE LA TERTI
351
Materiale aflate la terți
351
Materiale aflate la terți
39 -AJUSTARI PENTRU DEPRECIEREA
39 - PROVIZIOANE PENTRU STOCURILOR ȘI LUCRĂRILOR ȘI
DEPRECIEREA LUCRARILOR SI SERVICIILOR ÎN CURS DE EXECUȚIE
SERVICIILOR ÎN CURS DE
EXECUTIE
392
Ajustari pentru deprecierea materialelor
392
Provizioane pentru deprecierea stocurilor
3921
Ajustari pentru deprecierea materialelor consumabile
3921
Provizioane pentru deprecierea materialelor consumabile
3922
Ajustari pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar
3922
Provizioane pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar
394
Ajustări pentru deprecierea lucrărilor și serviciilor
394
Provizioane pentru deprecierea
lucrărilor și serviciilor în curs de execuție
395
Ajustări pentru deprecierea materialelor aflate la terți
395
Provizioane pentru deprecierea materialelor aflate la terți
CLASA 4 - CONTURI DE TERTI
40 - FURNIZORI SI CONTURI ASIMILATE
401
Furnizori
401
Furnizori
403
Efecte de plătit
403
Efecte de plătit
404
Furnizori de imobilizări
404
Furnizori de imobilizări
405
Efecte de plătit pentru imobilizări
405
Efecte de plătit pentru imobilizări
408
Furnizori - facturi nesosite
408
Furnizori - facturi nesosite
409
Furnizori - debitori
409
Furnizori - debitori
4091
Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura
stocurilor
4091
Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura
stocurilor
4092
Furnizori-debitori pentru prestări de servicii și executări de lucrări
4092
Furnizori-debitori pentru prestări de servicii și executări
de lucrări
41 -CLIENT! ȘI CONTURI ASIMILATE
411
Clienți
411
Clienți
4111
Clienți din tranzacții
4111
Clienți din tranzacții
4112
Clienți diverși
4112
Clienți diverși
4118
Clienți incerți sau în litigiu
4118
Clienți incerți sau în litigiu
413
Efecte de primit de la clienți
413
Efecte de primit de la clienți
418
Clienți - facturi de întocmit
418
Clienți - facturi de întocmit
419
Clienți - creditori
419
Clienți - creditori
4191
Clienți creditori din tranzacții
4191
Clienți creditori din tranzacții
4192
Alți clienți creditori
4192
Alți clienți creditori
42 - PERSONAL SI CONTURI ASIMILATE
421
Personal - salarii datorate
421
Personal - salarii datorate
423
Personal - ajutoare materiale datorate
423
Personal - ajutoare materiale
datorate
424
Prime reprezentând participarea personalului la profit
424
Prime reprezentând participarea personalului la profit
425
Avansuri acordate personalului
425
Avansuri acordate personalului
426
Drepturi de personal neridicate
426
Drepturi de personal neridicate
427
Rețineri din salarii datorate terților
427
Rețineri din salarii datorate terților
428
Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul
428
Alte datorii și creanțe în legătură cu personalul
4281
Alte datorii în legătură cu personalul
4281
Alte datorii în legătură cu personalul
4282
Alte creanțe în legătură cu
personalul
4282
Alte creanțe în legătură cu
personalul
43 - ASIGURARI SOCIALE, PROTECTIA SOCIALA SI CONTURI ASIMILATE
431
Asigurări sociale
431
Asigurări sociale
4311
Contribuția unității la asigurările sociale
4311
Contribuția unității pentru asigurările sociale
4312
Contribuția personalului la
asigurările sociale
4312
Contribuția personalului pentru
asigurările sociale
4313
Contribuția angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate
4313
Contribuția unitații pentru asigurările sociale de sănătate
4314
Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate
4314
Contribuția personalului pentru
asigurările sociale de sănătate
437
Ajutor de șomai
437
Aiutor de șomaj
4371
Contribuția unității la fondul de șomaj
4371
Contribuția unității la fondul de șomaj
4372
Contribuția personalului la
fondul de șomaj
4372
Contribuția personalului la
fondul de șomaj
438
Alte datorii și creanțe sociale
438
Alte datorii și creanțe sociale
4381
Alte datorii sociale
4381
Alte datorii sociale
4382
Alte creanțe sociale
4382
Alte creanțe sociale
44 - BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE SI CONTURI ASIMILATE
441
Impozitul- pe profit
441
4411.
Impozitul pe profit Impozitul pe profit curent
4418
Impozitul pe venit
Cont nou
442
Taxa pe valoarea adăugată
442
Taxa pe valoarea adăugată
4423
TVA de plată
4423
TVA de plată
4424
TVA de recuperat
4424
TVA de recuperat
4426
TVA deductibilă
4426
TVA deductibilă
4427
TVA colectată
4427
TVA colectată
4428
TVA neexigibilă
4428
TVA neexigibilă
444
Impozitul pe venituri de natura salariilor
444
Impozitul pe salarii/Impozitul pe venituri de natura salariilor
445
Subvenții
445
Subvenții
446
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
446
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
4461
Impozit pe dividende
4461
Impozit pe dividende
4462
Impozit reținut la sursă din tranzacții
4462
Impozit reținut la sursă din tranzacții
44621
Impozit pe venit din tranzacții persoane fizice
44621
Impozit pe venit din tranzacții persoane fizice
44622
Impozit pe profit din tranzacții persoane juridice nerezidente
44622
Impozit pe profit din tranzacții persoane juridice nerezidente
4463
Impozit pe clădiri și teren
4463
Impozit pe clădiri și teren
4468
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
4468
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
447
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate
447
Fonduri speciale - taxe și vărsăminte asimilate
448
Alte datorii și creanțe cu bugetul statului
448
Alte datorii și creanțe cu
bugetul statului
4481
Alte datorii față de bugetul statului
4481
Alte datorii la bugetul statului
4482
Alte creanțe privind bugetul statului
4482
Alte creanțe la bugetul statului
45 - GRUP SI ACTIONARI/ASOCIATI
45 - GRUP SI ASOCIATI
451
Decontări între entitățile afiliate
451
Decontari in cadrul grupului
4511
Decontări între entitățile afiliate
4511
Decontari in cadrul grupului
4518
Dobânzi aferente decontărilor între entitătile afiliate
4518
Dobânzi aferente decontărilor in cadrul grupului
452
Decontări privind interesele de particioare
452
Decontări privind interesele de participare
4521
Decontări privind interesele
de participare
4521
Decontări privind interesele de
participare
4528
Dobânzi aferente decontărilor
privind interesele de participare
4528
Dobânzi aferente decontărilor privind interesele de participare
455
Sume datorate acționarilor/asociaților
455
Sume datorate asociaților
4551
Acționari/asociați - conturi curente
4551
Asociați - conturi curente
4558
Acționari/asociați - dobânzi la
conturi curente
4558
Asociați - dobânzi la conturi
curente
456
Decontări cu
acționarii/asociații privind capitalul
456
Decontări cu acționarii/asociații privind capitalul
457
Dividende de plată
457
Dividende de plată
458
Decontări din operații în participație
458
Decontări din operații în participație
4581
Decontări din operații în participatie-pasiv
4581
Decontări din operații în participație-pasiv
4582
Decontări din operații în participație-activ
4582
Decontări din operații în participație-activ
46 - DEBITORI SI CREDITORI DIVERS!
461
Debitori diverși
461
Debitori diverși
4611
Debitori din tranzacții pentru operațiuni în nume propriu pe piața reglementată
4611
Debitori din tranzacții pentru operațiuni în nume propriu pe
piața reglementată
4612
Debitori din tranzacții în
contul clienților pe piața reglementată
4612
Debitori din tranzacții în contul clienților pe piața reglementată
4613
Debitori din tranzacții în nume propriu în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare
4613
Debitori din tranzacții în nume
propriu în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4614
Debitori din tranzacții în contul clienților în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare
4614
Debitori din tranzacții în contul
clienților în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4615
Debitori din tranzacții cu instrumente financiare
derivate în nume propriu
4615
Debitori din tranzacții cu
instrumente financiare derivate în nume propriu
4616
Debitori din tranzacții cu
instrumente financiare derivate în contul clienților
4616
Debitori din tranzacții cu
instrumente financiare derivate
în contul clienților
4617
Alți debitori diverși
4617
Alți debitori diverși
462
CreditorLdiverși
462
Creditori diverși
4621
Creditori din tranzacții pentru operațiuni în nume propriu pe piața reglementată
4621
Creditori din tranzacții pentru operațiuni în nume propriu pe
piața reglementată
4622
Creditori din tranzacții în
contul clienților pe piața reglementată
4622
Creditori din tranzacții în contul
clienților pe piața reglementată
4623
Creditori din tranzacții în nume propriu în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare
4623
Creditori din tranzacții în nume propriu în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4624
Creditori din tranzacții în contul clienților în cadrul sistemelor alternative de
tranzacționare
4624
Creditori din tranzacții în contul clienților în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
4625
Creditori din tranzacții cu
instrumente financiare derivate în nume propriu
4625
Creditori din tranzacții cu
instrumente financiare derivate în nume propriu
4626
Creditori din tranzacții cu instrumente financiare derivate în contul clienților
4626
Creditori din tranzacții cu instrumente financiare derivate
în contul clienților
4627
Alți creditori diverși
4627
Alți creditori diverși
47 - CONTURI DE REGULARIZARI SI ASIMILATE
471
Cheltuieli înregistrate în avans
471
Cheltuieli înregistrate în avans
472
Venituri înregistrate în avans
472
Venituri înregistrate în avans
473
Decontări din operații în curs de clarificare
473
Decontări din operații în curs de clarificare
48 -DECONTARI 1N CADRUL UNITATII
481
Decontări între unitate și subunități
481
Decontări între unitate și subunități
482
Decontări între subunități
482
Decontări între subunități
49 -AWSTARI PENTRU DEPRECIEREA CREANTELOR
491
Ajustari pentru deprecierea creanțelor - clienți
491
Provizioane pentru deprecierea creanțelor - clienți
4911
Ajustări pentru deprecierea creanțelor - clienți din tranzacționare
4911
Provizioane pentru deprecierea
creanțelor
privind clienții din tranzacționare
4912
Ajustări pentru deprecierea creanțelor - clienți diverși
4912
Provizioane pentru deprecierea creanțelor
privind clienții diverși
4918
Ajustări pentru deprecierea
creanțelor privind clienți incerți sau în litigiu
4918
Provizioane pentru deprecierea creanțelor privind clienții incerți sau litigii
495
Ajustari pentru deprecierea creanțelor - decontări între entitățile afiliate și cu acționarii/asociații
495
Provizioane pentru deprecierea
creanțelor - decontări in cadrul grupului și cu asociații
4951
Ajustări pentru deprecierea creanțelor asupra entităților afiliate
4951
Provizioane pentru deprecierea creantelor asupra societatilor din cadrul grupului
4952
Ajustări pentru deprecierea creanțelor referitoare la interesele de participare
4952
Provizioane pentru deprecierea creantelor referitoare la interesele de participare
4953
Ajustări pentru deprecierea creanțelor asupra asociaților
4953
Provizioane pentru deprecierea creantelor asupra asociatilor
496
Ajustari pentru deprecierea
creanțelor - debitori diverși
496
Provizioane pentru deprecierea
creanțelor - debitori diverși
5 - CONTURI DE TREZORERIE
50-INVESTITII PE TERMEN SCURT
501
Acțiuni deținute la entitățile afiliate
501
Investitii financiare pe termen scurt la societati din cadrul grupului
503
Acțiuni
503
Acțiuni
5031
Acțiuni cotate
5031
Acțiuni cotate
50311
Acțiuni cotate deținute
50311
Acțiuni cotate deținute
50312
Acțiuni cotate cumpărate - în curs de decontare
50312
Acțiuni cotate cumpărate - în curs de decontare
50313
Acțiuni cotate vândute - în curs de decontare
50313
Acțiuni cotate vândute - în curs de decontare
5032
Acțiuni necotate
5032
Acțiuni necotate
50321
Acțiuni necotate deținute
50321
Acțiuni necotate deținute
50322
Acțiuni necotate cumpărate - în curs de decontare
50322
Acțiuni necotate cumpărate - în curs de decontare
50323
Acțiuni necotate vândute - în curs de decontare
50323
Acțiuni necotate vândute - în curs de decontare
505
Obligațiuni emise și răscumpărate
505
Obligațiuni emise și răscumpărate
506
Obligațiuni
506
Obligațiuni
5061
Obligațiuni cotate
5061
Obligațiuni cotate
50611
Obligațiuni cotate deținute
50611
Obligațiuni cotate deținute
50612
Obligațiuni cotate cumpărate
- în curs de decontare
50612
Obligațiuni cotate cumpărate - în curs de decontare
50613
Obligațiuni cotate vândute - în curs de decontare
50613
Obligațiuni cotate vândute - în curs de decontare
5062
Obligațiuni necotate
5062
Obligațiuni necotate
50621
Obligațiuni necotate deținute
50621
Obligațiuni necotate deținute
50622
Obligațiuni necotate cumpărate - în curs de decontare
50622
Obligațiuni necotate cumpărate
- în curs de decontare
50623
Obligațiuni necotate vândute
- în curs de decontare
50623
Obligațiuni necotate vândute - în curs de decontare
..
"
507
Titluri de stat
Cont nou
5071
Titluri de stat cotate
Cont nou
50711
Titluri de stat cotate deținute
Cont nou
50712
Titluri de stat cotate cumpărate - în curs de decontare
Cont nou
50713
Titluri de stat cotate vândute - în curs de decontare
Cont nou
5072
Titluri de stat necotate
Cont nou
50721
Titluri de stat necotate deținute
Cont nou
50722
Titluri de stat necotate cumpărate - în curs de decontare
Contnou
50723
Titluri de stat necotate vândute - în curs de decontare
Cont nou
508
Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate
508
Alte investiții financiare pe termen scurt și creanțe asimilate
5081
Alte titluri de plasament
5081
Alte titluri de plasament
50811
Alte titluri de plasament cotate
50811
Alte titluri de plasament cotate
50812
Alte titluri de plasament necotate
50812
Alte titluri de plasament necotate
5082
Instrumente financiare derivate - apel în marjă
5082
Instrumente financiare derivate
- apel în marjă
5088
Dobânzi la obligațiuni, titluri
de stat și titluri de plasament
5088
Dobânzi la obligațiuni și titluri de plasament
50881
Dobânzi la obligațiuni cotate
50881
Dobânzi la obligațiuni cotate
50882
Dobânzi la obligațiuni
necotate
50882
Dobânzi la obligațiuni necotate
50883
Dobânzi la titluri de
plasament cotate
50883
Dobânzi la titluri de plasament cotate
50884
Dobânzi la titluri de
plasament necotate
50884
Dobânzi la titluri de plasament necotate
50885
Dobânzi la titluri de stat cotate
Cont nou
50886
Dobânzi la titluri de stat cotate
Cont nou
5089
Dobânzi sau câștiguri privind instrumente financiare
derivate
5089
Dobânzi sau câștiguri privind instrumente financiare derivate
509
Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt
509
Vărsăminte de efectuat pentru investiții financiare pe termen
scurt
5091
Vărsăminte de efectuat pentru acțiunile deținute la entitățile afiliate
5091
Vărsăminte de efectuat pentru investitii financiare pe termen scurt la societăți din cadrul
grupului
5098
Vărsăminte de efectuat pentru alte investiții pe termen scurt
5098
Vărsăminte de efectuat pentru
alte investiții financiare pe termen scurt
51 - CONTURI LA BANCI
511
Valori de încasat
511
Valori de încasat
5112
Cecuri de încasat
5112
Cecuri de încasat
5113
Efecte de încasat
5113
Efecte de încasat
5114
Efecte remise spre scontare
5114
Efecte remise spre scontare
512
Conturi curente la bănci
512
Conturi curente la bănci
5121
Conturi la bănci în lei
5121
Conturi la bănci în lei
51211
Conturi la bănci disponibilități proprii - în lei
51211
Conturi la bănci disponibilități proprii - în lei
51212
Conturi la bănci disponibilități clienți - în lei
51212
Conturi la bănci disponibilități clienți - în lei
5122
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor pe piața reglementată în lei
5122
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor pe piața reglementată în lei
51221
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare nederivate pe piața
reglementată - în lei
51221
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare nederivate pe piața reglementată - în lei
51222
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate pe piața
reglementată- în lei
51222
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate pe piața reglementată- în lei
5123
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor din cadrul sistemelor alternative de tranzacționare - în lei
5123
Conturi la bănci - de decontare a tranzacțiilor din cadrul sistemelor alternative de tranzacționare - în lei
5124
Conturi la bănci în valută
5124
Conturi la bănci în valută
51241
Conturi la bănci - disponibilități proprii - în valută
51241
Conturi la bănci - disponibilități proprii
-
în valută
51242
Conturi la bănci - disponibilități clienți - în valută
51242
Conturi la bănci - disponibilități clienți - în valută
5125
Sume în curs de decontare
5125
Sume în curs de decontare
51251
Sume în curs de decontare privind operațiuni bancare
51251
Sume în curs de decontare privind operațiuni bancare
51252
Sume în cqrs de decontare cu SSIF-urile
51252
Sume în curs de decontare cu SSIF-urile
51253
Sume în curs de decontare privind alte operațiuni
51253
Sume în curs de decontare privind alte operațiuni
518
Dobânzi
518
Dobânzi
5186
Dobânzi de plătit
5186
Dobânzi de plătit
5187
Dobânzi de încasat
5187
Dobânzi de încasat
519
Credite bancare pe termen scurt
519
Credite bancare pe termen scurt
5191
Credite bancare pe termen scurt
5191
Credite bancare pe termen scurt
5192
Credite bancare pe termen
scurt nerambursate la scadență
5192
Credite bancare pe termen scurt
nerambursate la scadentă
5193
Credite externe guvernamentale
5193
Credite externe guvernamentale
5194
Credite externe garantate de stat
5194
Credite externe garantate de stat
5195
Credite externe garantate de bănci
5195
Credite externe garantate de bănci
5196
Credite de la trezoreria
statului
5196
Credite de la trezoreria statului
5197
Credite interne garantate de stat
5197
Credite interne garantate de stat
..
5198
Dobânzi aferente creditelor
bancare pe termen scurt
5198
Dobânzi aferente creditelor
bancare pe termen scurt
53-CASA
531
I
Casa
I
531
I
Casa
5311
I
Casa în lei
I
5311
I
Casa în lei
5314
Casa în valută
5314
Casa în valută
532
Alte valori
532
Alte valori
5321
Timbre fiscale și poștale
5321
Timbre fiscale și poștale
5322
Bilete de tratament și odihnă
5322
Bilete de tratament și odihnă
5323
Tichete și bilete de călătorie
5323
Tichete și bilete de călătorie
5328
Alte valori
5328
Alte valori
54 - ACREDITIVE
541
Acreditive
541
Acreditive
5411
Acreditive în lei
5411
Acreditive în lei
5412
Acreditive în valută
5412
Acreditive în valută
542
Avansuri de trezorerie
542
Avansuri de trezorerie
5421
Avansuri de trezorerie în lei
5421
Avansuri de trezorerie în lei
5422
Avansuri de trezorerie în valută
5422
Avansuri de trezorerie în valută
58 - VIRAMENTE INTERNE
581
Viramente interne
581
Viramente interne
59- AJUSTARl PENTRU PIERDEREA DE VALOARE A CONTURILOR DE TREZORERIE
591
Ajustari pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate
591
Provizioane pentru deprecierea investitiilor financiare la societati din cadrul grupului
593
Ajustări pentru pierderea de valoare a actiunilor
593
Provizioane pentru deprecierea acțiunilor
5931
Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor cotate
5931
Provizioane pentru deprecierea acțiunilor cotate
5932
Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor necotate
5932
Provizioane pentru deprecierea acțiunilor necotate
595
Ajustari pentru pierderea de valoare a obligațiunilor emise și răscumpărate
595
Provizioane pentru deprecierea obligațiunilor emise și
răscumpărate
596
Ajustari pentru pierderea de valoare a obligațiunilor
596
Provizioane pentru deprecierea obligațiunilor
5961
Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor cotate
5961
Provizioane pentru deprecierea obligațiunilor cotate
5962
Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor necotate
5962
Provizioane pentru deprecierea obligațiunilor necotate
597
Ajustări pentru pierderea de valoare a titlurilor de stat
Cont nou
5971
Ajustări pentru pierderea de valoare a titlurilor de stat
cotate
Cont nou
5972
Ajustări pentru pierderea de valoare a titlurilor de stat
necotate
Cont nou
598
Ajustari pentru pierderea de valoare a altor investiții pe termen scurt și creanțe
asimilate
598
Provizioane pentru deprecierea altor investițiilor financiare și creanțe asimilate
5981
Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri - cotate
5981
Provizioane pentru deprecierea altor titluri - cotate
5982
Ajustări pentru pierderea de valoare a altor titluri -
necotate
5982
Provizioane pentru deprecierea altor titluri - necotate
5988
Ajustări pentru pierderea de
valoare a instrumentelor financiare ,derivate
5988
Provizioane pentru deprecierea
instrumentelor financiare derivate
CLASA 6 - CONTURI DE CHELTUIELI
60 - CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE
602
Cheltuieli cu materialele consumabile
602
Cheltuieli cu materialele consumabile
6021
Cheltuieli cu materialele auxiliare
6021
Cheltuieli cu materialele auxiliare
6022
Cheltuieli privind combustibilul
6022
Cheltuieli privind combustibilul
6024
Cheltuieli privind piesele de schimb
6024
Cheltuieli privind piesele de schimb
6028
Cheltuieli privind alte
materiale consumabile
6028
Cheltuieli privind alte materiale consumabile
603
Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de
inventar
603
Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar
604
Cheltuieli privind materialele nestocate
604
Cheltuieli privind materialele nestocate
605
Cheltuieli privind energia și
apa
605
Cheltuieli privind energia și apa
61 - CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ȘI SERVICIILE EXECUTATE DE TERȚI
611
Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile
611
Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile
612
Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile
612
Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile
613
Cheltuieli cu primele de
asigurare
613
Cheltuieli cu primele de
asigurare
- .
614
Cheltuieli cu studiile și cercetările
614
Cheltuieli cu studiile și cercetările
62-CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERTI
621
Cheltuieli cu colaboratorii
621
Cheltuieli cu colaboratorii
622
Cheltuieli privind comisioanele, onorariile și
cotizațiile
622
Cheltuieli privind comisioanele, onorariile și cotizațiile
6221
Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu valori mobiliare pe piața reglementată
6221
Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu valori mobiliare pe piața reglementată
6222
Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu valori mobiliare în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
6222
Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu valori mobiliare pe piețe reglementate altele decât BVB
6223
Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu instrumente financiare derivate
6223
Cheltuieli privind comisioanele datorate pentru tranzacții cu instrumente financiare derivate
6224
Cheltuieli privind comisioanele datorate Depozitarului central (entități de decontare, compensare, depozitare și registru)
6224
Cheltuieli privind comisioanele datorate instituților de decontare, compensare, depozitare și registru
6225
Cheltuieli privind comisioanele datorate societăților de servicii de investiții financiare
6225
Cheltuieli privind comisioanele datorate societăților de servicii de investiții financiare
6226
Cheltuieli privind onorariile de audit
6226
Cheltuieli privind onorariile de audit
6229
Alte cheltuieli privind comisioanele, onorariile și
cotizațiile
6229
Alte cheltuieli privind
comisioanele, onorariile și cotizațiile
623
Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate
623
Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate
6231
Cheltuieli de protocol
6232
Cheltuieli de reclamă și
publicitate
624
Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal
624
Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal
625
Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări
625
Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări
626
Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații
626
Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații
627
Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate
627
Cheltuieli cu serviciile bancare și asimilate
628
Alte cheltuieli cu serviciile
628
Alte cheltuieli cu serviciile
executate de terți
executate de terți
63 - CHELTUIELI CU ALTE IMPOZITE, TAXE ȘI VĂRSĂMINTE ASIMILATE
635
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
635
Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
6351
Cheltuieli privind impozitele și taxele locale
6351
Cheltuieli privind impozitele și taxele locale
6352
Cheltuieli privind taxe diverse datorate entităților din piața de capital
6352
Cheltuieli privind taxe diverse datorate entităților din piața de capital
6353
Alte cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
6353
Alte cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate
64 - CHELTUIELI CU PERSONALUL
641
Cheltuieli cu salariile personalului
641
Cheltuieli cu salariile personalului
642
Cheltuieli cu tichetele de masă acordate salariaților
Cont nou
645
Cheltuieli privind asigurările și protecția socială
645
Cheltuieli privind asigurările și protecția socială
6451
Contribuția entității la asigurările sociale
6451
Contribuția unității la asigurările sociale
6452
Contribuția entității pentru ajutorul de șomaj
6452
Contribuția unității pentru ajutorul de șomaj
6453
Contribuția entității pentru
asigurările sociale de sănătate
6453
Contribuția unității pentru
asigurările sociale de sănătate
6458
Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială
6458
Alte cheltuieli privind asigurările și protecția socială
65 - ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE
654
Pierderi din creanțe și debitori diverși
654
Pierderi din creanțe și debitori diverși
658
Alte cheltuieli de exploatare
658
Alte cheltuieli de exploatare
6581
Despăgubiri, amenzi și penalități
6581
Despăgubiri, amenzi și penalități
6582
Donații și subvenții acordate
6582
Donații, sponsorizări și alte subvenții acordate
6583
Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital
6583
Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital
6585
Cheltuieli privind acțiuni cedate
6585
Cheltuieli privind titluri de participare cedate
6588
Alte cheltuieli de exploatare
6588
Alte cheltuieli de exploatare
66 - CHELTUIELI FINANCIARE
663
Pierderi din creanțe legate de participații
663
Pierderi din creanțe legate de participații
664
Cheltuieli privind investițiile
financiare cedate
664
Cheltuieli privind investițiile
financiare cedate
6641
Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate
6641
Cheltuieli privind imobilizările financiare cedate
6642
Pierderi din investițiile pe termen scurt cedate
6642
Pierderi privind investițiile
financiare pe termen scurt cedate
6643
Pierderi aferente instrumentelor financiare
derivate
6643
Pierderi aferente instrumentelor financiare derivate
665
Cheltuieli din diferențe de curs valutar
665
Cheltuieli din diferențe de curs valutar
666
Cheltuieli privind dobânzile
666
Cheltuieli privind dobânzile
667
Cheltuieli privind sconturile acordate
667
Cheltuieli privind sconturile acordate
668
Alte cheltuieli financiare
668
Alte cheltuieli financiare
6681
Minus valori din ajustări aferente instrumentelor financiare
6681
Minus valori din ajustări aferente instrumentelor financiare
6688
Alte cheltuieli financiare
6688
Alte cheltuieli financiare
67 - CHELTUIELI EXTRAORDINARE
671
Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare
671
Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare
68-CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE, PROVIZIOANELE SI AJUSTARILE PENTRU DEPRECIERE SAU PIERDERE DE VALOARE
681
Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele si ajustarile
pentru depreciere
681
Cheltuieli de exploatare privind amortizările și provizioanele
6811
Cheltuieli de exploatare
privind amortizarea imobilizărilor
6811
Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor
6812
Cheltuieli de exploatare privind provizioanele
6812
Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru riscuri si cheltuieli
6813
Cheltuieli de exploatare privind ajustarile pentru deprecierea imobilizărilor
6813
Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor
6814
Cheltuieli de exploatare privind ajustarile pentru deprecierea activelor circulante
6814
Cheltuieli de exploatare privind provizioanele pentru deprecierea activelor circulante
686
Cheltuieli financiare privind amortizările, provizioane și ajustarile pentru pierdere de
valoare
686
Cheltuieli financiare privind amortizările și provizioanele
6863
Cheltuieli financiare privind ajustarile pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare
6863
Cheltuieli financiare privind provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor financiare
6864
Cheltuieli financiare privind
ajustarile pentru pierderea de valoare a activelor circulante
6864
Cheltuieli financiare privind
provizioane pentru deprecerea activelor circulante
6868
Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor
6868
Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligatiunilor
69 - CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ȘI ALTE IMPOZITE
691
Cheltuieli cu impozitul pe profit
691
Cheltuieli cu impozitul pe profit
698
Cheltuieli cu impozitul pe venit și cu alte impozite care nu apar elementele de mai sus
698
Alte cheltuieli cu impozitele ce nu apar in elementele de mai sus
CLASA 7 - CONTURI DE VENITURI
70- CIFRA DE AFACERI NETĂ
70 - CIFRA DE AFACERI
704
Venituri din lucrări executate și servicii prestate
704
Venituri din lucrări executate și servicii prestate
7041
Venituri din comisioane aferente tranzacților cu valori mobiliare pe piața
reglementată
7041
Venituri din comisioane aferente tranzacțiilor cu valori mobiliare pe piața reglementată BVB
7042
Venituri din comisioane aferente tranzacților cu valori mobiliare din cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
7042
Venituri din comisioane aferente tranzacțiilor cu valori mobiliare pe piețe reglementate altele decât BVB
7043
Venituri din comisioane aferente tranzacților cu instrumente financiare derivate
7043
Venituri din comisioane aferente tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate
7044
Venituri din comisioane aferente prestărilor de servicii ale Depozitarului central (entități de decontare, compensare, depozitare și registru)
7044
Venituri din comisioane aferente prestărilor de servicii ale instituțiilor de decontare, compensare, depozitare și registru
7045
Venituri din activități conexe
7045
Venituri din activități conexe
7046
Alte venituri din comisioane,
taxe reglementate pe piața de capital
7046
Alte venituri din comisioane, taxe reglementate pe piața de capital
7048
Venituri din comisioane de administrare a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare care nu sunt constituite prin act constitutiv
7048
Venituri din comisioane de administrare a fondurilor deschise de investiții
7049
Alte venituri din lucrări executate și servicii prestate diverse
'
7049
Alte venituri din lucrări
executate și servicii prestate diverse
705
Venituri din studii și cercetări
705
Venituri din studii și cercetări
706
Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii
706
Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii
708
Venituri din activități diverse
708
Venituri din activități diverse
71- VARIATIA STOCURILOR
711
Variația stocurilor
711
Variația stocurilor
72 - VENITURI DIN PRODUCȚIA DE IMOBILIZĂRI
721
Venituri din producția de imobilizări necorporale
721
Venituri din producția de imobilizări necorporale
722
Venituri din producția de
imobilizări corporale
722
Venituri din producția de
imobilizări corporale
74 - VENITURI DIN SUBVENTII DE EXPLOATARE
741
Venituri din subvenții de exploatare
741
Venituri din subvenții de exploatare
7411
Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de
afaceri
7411
Venituri din subvenții de exploatare aferente cifrei de afaceri
7412
Venituri din subvenții de exploatare pentru materiale consumabile
7412
Venituri din subvenții de
exploatare pentru materiale consumabile
7413
Venituri din subvenții de exploatare pentru alte cheltuieli externe
7413
Venituri din subvenții de
exploatare pentru alte cheltuieli din afara
7414
Venituri din subvenții de exploatare pentru plata
personalului
7414
Venituri din subvenții de
exploatare pentru plata personalului
7415
Venituri din subvenții de exploatare pentru asigurări și
protecție sociala
7415
Venituri din subvenții de exploatare pentru asigurări și
protecția sociala
7416
Venituri din subvenții de exploatare pentru alte
cheltuieli de exploatare
7416
Venituri din subvenții de exploatare pentru alte cheltuieli
de exploatare
7417
Venituri din subvenții de exploatare aferente altor
venituri
7417
Venituri din subvenții de exploatare aferente altor
venituri
7418
Venituri din subvenții de exploatare pentru dobânda
datorată
7418
Venituri din subvenții de exploatare pentru dobânda datorată
75 -ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE
754
Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși
754
Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși
758
Alte venituri din exploatare
758
Alte venituri din exploatare
7581
Venituri din despăgubiri,
amenzi și penalități
7581
Venituri din despăgubiri,
amenzi și penalități
7582
Venituri din donații și
subvenții primite
7582
Venituri din donații și subvenții
primite
7583
Venituri din vânzarea activelor și alte operații de
capital
7583
Venituri din vânzarea activelor
și alte operații de capital
7584
Venituri din subvenții pentru
investiții
7584
Venituri din subvenții pentru
investiții
7585
Venituri din cedarea acțiunilor
7585
Venituri din cedarea acțiunilor
7588
Alte venituri din exploatare
7588
Alte venituri din exploatare
76 - VENITURI FINANCIARE
761
Venituri din imobilizări financiare
761
Venituri din imobilizări financiare
7611
Venituri din acțiuni deținute la entitățile afiliate
7611
Venituri din titluri de
participare deținute la filiale din cadrul grupului
7612
Venituri din acțiuni deținute
la entitățile din afara grupului
7612
Venituri din titluri de
participare detinute la societati din afara grupului
7613
Venituri din interese de participare
7613
Venituri din titluri de participare detinute la societăți
asociate din afara grupului
7614
Venituri din titluri de participare deținute la societăți
asociate din cadrul grupului
7615
Venituri din titluri de participare strategice deținute în
cadrul grupului
7616
Venituri din titluri de participare strategice deținute în
afara grupului
7616
Venituri din alte instrumente financiare
Cont nou
7617
Venituri din alte imobilizări financiare
7617
Venituri din alte imobilizări financiare
762
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
762
Venituri din investiții financiare pe termen scurt
763
Venituri din creanțe imobilizate
763
Venituri din creanțe imobilizate
764
Venituri din investiții financiare cedate
764
Venituri din investiții financiare cedate
7641
Venituri din imobilizări financiare cedate
7641
Venituri din imobilizări financiare cedate
7642
Câștiguri din investiții pe termen scurt cedate
7642
Câștiguri din investiții financiare pe termen scurt cedate
7643
Câștiguri aferente instrumentelor financiare derivate
7643
Câștiguri aferente instrumentelor financiare derivate
765
Venituri din diferențe de curs valutar
765
Venituri din diferențe de curs valutar
766
Venituri din dobânzi
766
Venituri din dobânzi
767
Venituri din sconturi obținute
767
Venituri din sconturi obținute
768
Alte venituri financiare
768
Alte venituri financiare
7681
Plus valori din ajustări aferente instrumentelor financiare
7681
Plus valori din ajustări aferente. instrumentelor financiare
7688
Alte venituri financiare
7688
Alte venituri financiare
77 - VENITURI EXTRAORDINARE
771
Venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare
771
Venituri din subvenții pentru evenimente extraordinare și altele similare
78-
VENITURI DIN PROVIZIOANE SI
78 -
VENITURI DIN PROVIZIOANE SI AJUSTARI
PENTRU DEPRECIERE
AJUSTARE LA INFLAȚIE
SAU PIERDERE DE VALOARE
781
Venituri din provizioane si ajustari pentru depreciere privind activitatea de exploatare
781
Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare
7812
Venituri din provizioane
7812
Venituri din provizioane pentru
riscuri și cheltuieli
7813
Venituri din ajustari pentru deprecierea imobilizărilor
7813
Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizărilor
7814
Venituri din ajustari pentru
deprecierea activelor circulante
7814
Venituri din provizioane pentru
deprecierea activelor circulante
7815
Venituri din fondul comercial negativ
7815
Venituri din fondul comercial negativ
786
Venituri financiare din
ajustari pentru pierdere de valoare
786
Venituri financiare din
..
prov1z1oane
7863
Venituri din ajustari pentru pierderea de valoare a
imobilizărilor financiare
7863
Venituri financiare din provizioane pentru deprecierea
imobilizărilor financiare
7864
Venituri din ajustari pentru deprecierea activelor
circulante
7864
Venituri financiare din provizioane pentru deprecierea activelor circulante
CLASA
8-
CONTURI SPECIALE
80-
CONTURI IN AFARA BILANTULUI
801
Angajamente acordate
801
Angajamente acordate
8011
Giruri și garanții acordate
8011
Giruri și garanții acordate
80111
Garanții de rambursare a
creditelor acordate de bănci
80111
Garanții de rambursare a
creditelor acordate de bănci
80112
Gajul cărții de bursă
80112
Gajul cărții de bursă
8018
Alte angajamente acordate
8018
Alte angajamente acordate
802
Angajamente primite
802
Angajamente primite
8021
Giruri și garanții primite
8021
Giruri și garanții primite
80211
Garanții primite de la clienți
80211
Garanții primite de la clienți
80212
Gajul cărții de bursă
80212
Gajul cărții de bursă
8028
Alte angajamente primite
8028
Alte angajamente primite
803
Alte conturi în afara bilanțului
803
Alte conturi în afara bilanțului
8031
Imobilizări corporale luate cu chirie
8031
Mijloace fixe luate cu chirie
8032
Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare
8032
Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare
8033
Valori materiale primite în
păstrare sau custodie
8033
Valori materiale primite în
păstrare sau custodie
8034
Debitori scoși din activ, urmăriți în continuare
8034
Debitori scoși din activ, urmăriți în continuare
8035
Debitori din amenzi și penalizări pretinse
8035
Debitori din amenzi și penalizări pretinse
8036
Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate
8036
Redevențe, locații de gestiune, chirii și alte datorii asimilate
8037
Efecte scontate neajunse la scadență
8037
Efecte scontate neajunse la scadență
8038
Alte valori în afara bilanțului
8038
Alte valori în afara bilanțului
8039
Stocuri de natura obiectelor de inventar
8039
Stocuri de natura obiectelor de
inventar
82 - CONTURI IN AFARA BILANȚULUI PRIVIND OPERAȚIUNI DE TRANZACTIONARE
821
Operațiuni privind tranzacțiile în devize
821
Operațiuni privind tranzacțiile în devize
8211
Depozite temporare - în devize primite în custodie de la clienți nerezidenți
8211
Depozite temporare - în devize primite în custodie de la clienți nerezidenți
8212
Dobânzi primite la depozite temporare - în devize primite în custodie de la clienți
nerezidenți
8212
Dobânzi primite la depozite temporare - în devize primite în custodie de la clienți nerezidenți
822
Operațiuni privind tranzacțiile în lei
822
Operațiuni privind tranzacțiile în lei
8221
Depozite temporare - în lei primite în custodie de la clienți nerezidenți
8221
Depozite temporare - în lei primite în custodie de la clienți
nerezidenți
8222
Dobânzi primite la depozite temporare - în lei primite în custodie de la clienți nerezidenti
8222
Dobânzi primite la depozite temporare - în lei primite în custodie de la clienți nerezidenți
823
Devize ale clienților vândute și neîncasate în lei
823
Devize ale clienților vândute și neîncasate în lei
824
Lei ai clienților vânduți și neîncasați în devize
824
Lei ai clienților vânduți și neîncasați în devize
825
Capital în devize
825
Capital în devize
84 - CONTURI DE EVIDENT ,
Ă PRIVIND TRANZACT ,
IILE
IN
DEVIZE PENTRU CLIENTU CE AU CUSTODE O BANCĂ
841
Clienți creditori în afara bilanțului
841
Clienți creditori în afara bilanțului
8419
Clienți creditori ce au custode
o bancă
8419
Clienți creditori ce au custode o bancă
84191
Clienți creditori din tranzacții ce au custode o bancă
84191
Clienți creditori din tranzacții ce au custode o bancă
844
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate în afara bilanțului
844
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate în afara bilanțului
8446
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate pentru
clienți ce au custode o bancă
8446
Alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate pentru clienți ce au custode o bancă
84462
Impozitul pe profit persoane juridice nerezidente din tranzacții privind clienții ce au custode o ț,ancă
84462
Impozitul pe profit persoane juridice nerezidente din tranzacții privind clienții ce au custode o bancă
846
Debitori, creditori diverși în afara bilanțului
846
Debitori, creditori diverși în afara bilanțului
8461
Debitori diverși ce au custode
o bancă
8461
Debitori diverși ce au custode o
bancă
84611
Debitori diverși din tranzacții pe piața reglementată ce au custode o bancă
84611
Debitori diverși din tranzacții pe piața reglementată BVB ce au custode o bancă
84612
Debitori diverși din tranzacții în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare ce au custode o bancă
84612
Debitori diverși din tranzacții pe alte piețe reglementate ce au custode o bancă
8462
Creditori diverși ce au custode
o bancă
8462
Creditori diverși ce au custode o bancă
84621
Creditori diverși din tranzacții pe piața reglementată ce au custode o bancă
84621
Creditori diverși din tranzacții pe piața reglementată BVB ce au custode o bancă
84622
Creditori diverși din tranzacții în cadrul sistemelor alternative de tranzacționare
ce au custode o bancă
84622
Creditori diverși din tranzacții pe alte piețe reglementate ce au custode o bancă
85 -ALTE ELEMENTE DE EVIDENȚĂ ȘI CALCUL SPECIFICE PIEȚEI DE
CAPITAL
851
Valoarea tranzacțiilor privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe venit sau pe
profit reținut la sursă
851
Valoarea tranzacțiilor privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe venit sau pe profit
reținut la sursă
8511
Valoarea tranzacțiilor (diferența) privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul
pe venit persoane fizice
8511
Valoarea tranzacțiilor
(diferența) privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe venit persoane fizice
8512
Valoarea tranzacțiilor (diferența) privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe profit persoane juridice
nerezidente
8512
Valoarea tranzacțiilor
(diferența) privind vânzările de valori mobiliare asupra cărora se calculează impozitul pe profit persoane juridice nerezidente
GRUPA 89-BILANȚ
891
Bilanț de deschidere
891
Bilanț de deschidere
892
Bilanț de în hidere
892
Bilanț de închidere
P R E fi U R I L E
publicațiilor legislative pentru anul 2006
— pe suport tradițional —
Valoarea
Valoarea
crt.
anual
— lei noi —
Nr.
Denumirea publicației
abonamentului
abonamentului trimestrial
— lei noi —
Trim. I
Trim. II
Trim. III
Trim. IV
1.
Monitorul Oficial, Partea I, în limba română
1.480
370,00
370,00
370,00
370,00
2. Monitorul Oficial, Partea I, în limba română, numere bis*)
250
—
—
—
—
3.
Monitorul Oficial, Partea I, în limba maghiară
1.140
285,00
285,00
285,00
285,00
4.
Monitorul Oficial, Partea a II-a
1.700
425,00
425,00
425,00
425,00
5.
Monitorul Oficial, Partea a III-a
370
92,50
92,50
92,50
92,50
6.
Monitorul Oficial, Partea a IV-a
1.540
385,00
385,00
385,00
385,00
7.
Monitorul Oficial, Partea a VI-a
1.420
355,00
355,00
355,00
355,00
8.
Monitorul Oficial, Partea a VII-a
460
115,00
115,00
115,00
115,00
9.
Colecția Legislația României
375
93,75
93,75
93,75
93,75
10. Colecția de hotărâri ale Guvernului și alte acte normative
620
155,00
155,00
155,00
155,00
11.
Repertoriul actelor normative
117
—
—
—
—
12.
Decizii ale Curții Constituționale
100
—
—
—
—
13.
Ediții trilingve
350
—
—
—
—
*) Cu excepția numerelor bis în care se publică acte cu un volum extins și care interesează doar un număr restrâns de utilizatori.
Toate publicațiile Regiei Autonome îMonitorul Oficial“ sunt purtătoare de T.V.A. în cotă de 9%, aceasta fiind inclusă în prețul de abonament.
Pentru siguranța clienților, abonamentele la publicațiile Regiei Autonome îMonitorul Oficial“ se pot efectua prin următorii difuzori:
u
COMPANIA NAfiIONALĂ îPOȘTA ROMÂNĂ“ — S.A.
— prin oficiile sale poștale
u
RODIPET — S.A.
— prin toate filialele
u
INTERPRESS SPORT — S.R.L.
— București, str. Hristo Botev nr. 6
(telefon/fax: 313.85.07; 313.85.08; 313.85.09)
u
PRESS EXPRES — S.R.L.
— Otopeni, str. Flori de Câmp nr. 9 (telefon/fax: 221.05.37;
0745.133.712)
u
M.T. PRESS IMPEX — S.R.L.
— București, bd. Basarabia nr. 256 (telefon/fax: 255.48.15;
255.48.16)
u
INFO EUROTRADING — S.A.
— București, Splaiul Independenței nr.
202A (telefon: 316.30.57, fax: 316.30.58)
u
ACTA LEGIS — S.R.L.
— București, str. Banul Udrea nr. 10, (telefon/fax: 411.91.79)
u
CURIER PRESS — S.A.
— Brașov, str. Traian Grozăvescu nr. 7 (telefon/fax: 0268/47.05.96)
u
MIMPEX — S.R.L.
— Hunedoara, str. Ion Creangă nr. 2, bl. 2, ap. 1 (telefon/fax: 0254/71.92.43)
u
CALLIOPE — S.R.L.
— Ploiești, str. Candiano Popescu nr. 36 (telefon/fax: 0244/51.40.52,
0244/51.48.01)
u
ART ADVERTISING — S.R.L.
— Râmnicu Vâlcea, str. Regina Maria nr. 7, bl. C1, sc. C, mezanin II
(tel. 0250/73.54.75, 0744.50.90.99)
u
ZIRKON MEDIA — S.R.L.
— București, str. Călin Ottoi nr. 29
(tel. 250.52.77, 250.22.94, fax 250.56.30)
Președintele Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Gabriela Anghelache București, 16 decembrie 2005. Nr. 75. *) Ordinul nr. 75/2005 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005 și este reprodus și în acest număr bis. **) Anexa este reprodusă în facsimil. ANEXĂ REGLEMENTĂRI CONTABILE conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare CAPITOLUL I DISPOZIȚII GENERALE 1. Prezentele reglementări prevăd forma și conținutul situațiilor financiare anuale, principiile contabile și regulile de evaluare, precum și regulile de întocmire, aprobare, auditare și publicare a situațiilor financiare anuale. 2. Prezentele reglementări se aplică împreună cu Legea contabilității nr. 82/1991, republicată. 3. Prezentele reglementări se aplică de către următoarele categorii de entități: a) societăți de servicii de investiții financiare; b) societăți de administrare a investițiilor; c) organisme de plasament colectiv; d) traderi; e) consultanți de investiții; f) Fondul de compensare a investitorilor; g) operatori de piață; h) Depozitarul Central; i) case de compensare; j) contrapărți centrale; k) alte entități nominalizate de CNVM prin acte normative. 4. Prezentele reglementări se aplică și de către subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparțin persoanelor prevăzute la pct. 3 lit. a) - k), cu sediul sau domiciliul în România, precum și sediile permanente din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, în condițiile prevăzute de prezentele reglementări. CAPITOLUL II REGLEMENTĂRI PRIVIND CONTABILITATEA ȘI SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.