Acordul din 14 noiembrie 2005
de cooperare în domeniul arhivistic între Arhivele Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor din România și Departamentul Arhive și Biblioteci din cadrul Ministerului pentru Bunuri și Activități Culturale din Republica Italia
prezumat în vigoare
Arhivele Naționale din cadrul Ministerului Administrației și Internelor din România și Departamentul Arhive și Biblioteci din cadrul Ministerului pentru Bunuri și Activități Culturale din Republica Italia, denumite în continuare părți contractante, pornind de la dorința reciprocă de a stabili și dezvolta cooperarea în domeniul arhivistic convin următoarele:
Articolul 1
Părțile contractante sunt de acord să efectueze schimb de experiență în domeniul teoriei și practicii arhivistice, în conformitate cu legislațiile statelor părților contractante.
Articolul 2
Părțile contractante sunt de acord să efectueze schimb de specialiști, în cadrul unor stagii de documentare în arhivele aflate în administrarea lor, durata acestora urmând a fi stabilită anual, de comun acord. În acest sens, partea contractantă primitoare va asigura cheltuielile de cazare și masă, iar partea contractantă trimițătoare, cheltuielile de transport internațional, în condițiile respectării legislațiilor statelor părților contractante.
Articolul 3
Părțile contractante vor conveni asupra datei și tematicii de studiu urmărite în cadrul stagiilor documentare, precum și a numărului de specialiști, cu cel puțin două luni înainte.
Articolul 4
Părțile contractante sunt de acord să faciliteze accesul specialiștilor la documentele deținute de una dintre ele și care se referă la istoria statului celeilalte părți contractante sau la relațiile dintre statele lor, în conformitate cu prevederile legale existente în statele lor.
Articolul 5
În vederea completării fondurilor de arhivă și pentru a răspunde mai bine necesităților cercetării științifice din fiecare stat, părțile contractante sunt de acord să realizeze un schimb gratuit de copii de pe documentele de arhivă care se referă la istoria statului celeilalte părți contractante sau la relațiile dintre statele lor, în condițiile respectării legislațiilor statelor părților contractante.
Copiile astfel obținute vor fi folosite de către părțile contractante exclusiv în scopuri științifice și pot fi publicate numai cu acordul acestora.
Articolul 6
Părțile contractante vor putea să efectueze în comun expoziții documentare referitoare la teme convenite anterior și să realizeze ediții de documente de arhivă privind relațiile dintre statele lor.
Articolul 7
Părțile contractante sunt de acord să efectueze în mod gratuit schimb de publicații arhivistice, ca inventare, ghiduri arhivistice, cataloage, ediții de documente, precum și altă literatură de specialitate.
Articolul 8
Colaborarea dintre cele două părți contractante în cadrul prezentului acord nu exclude alte forme de contacte profesionale care pot fi realizate de comun acord, în condițiile respectării legislațiilor statelor părților contractante.
Articolul 9
Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 3 ani și se va prelungi în mod automat pe noi perioade de 3 ani dacă nici una dintre părțile contractante nu va comunică, în scris, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, încetarea acordului.
Prezentul acord intră în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante își comunică reciproc îndeplinirea procedurilor legale interne necesare intrării în vigoare a acestuia.
Orice modificare sau completare a prezentului acord va fi stabilită prin acordul părților contractante și va intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la alin. 2.
Oricare dintre părțile contractante poate denunța prezentul acord prin notificare scrisă adresată celeilalte părți contractante. Denunțarea va produce efecte de la data primirii notificării.
Semnat la Roma la 14 noiembrie 2005, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, franceză și italiană, toate textele fiind egal autentice.
În cazul unor divergențe de interpretare va prevala textul în limba franceză.
Pentru Arhivele Naționale
din cadrul Ministerului Administrației
și Internelor din România,
Corneliu Mihail Lungu
Pentru Departamentul Arhive și Biblioteci
din cadrul Ministerului
pentru Bunuri și Activități Culturale din Republica Italia,
Salvatore Italia
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.