Decizia nr. 641/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) și ale

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Kranz Construcții Civile și Industriale" - S.A. în Dosarul nr. 124/2005 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența în materie a Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 124/2005, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) și ale

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Kranz Construcții Civile și Industriale" - S.A. într-o cauză având ca obiect cererea de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece "discriminează persoanele chemate în judecată în procedura

Legii nr. 64/1995 , față de persoanele chemate în judecată în procedura de drept comun". În acest sens se arată că textul în cauză "instituie în defavoarea [debitorului] o prezumție a existenței stării de insolvență, [...] debitorul fiind acela care trebuie să dovedească faptul că nu este în insolvență".

În legătură cu dispozițiile

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 , autorul excepției [indicând în mod greșit textul art. 36 alin. (3)] susține, în esență, că acestea realizează o discriminare față de poziția altor persoane chemate ca pârâte în proceduri judiciare, întrucât stabilesc pentru debitor sarcina formulării contestației în termen de numai 5 zile, termen atât de scurt încât constituie o adevărată limitare neconstituțională a dreptului de apărare.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială consideră că textele de lege criticate sunt constituționale, aratând, în esență, că dispozițiile

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995

reprezintă o opțiune a legiuitorului, motivată de faptul că terții, în general, nu au acces la probe privind cuantumul și frecvența plăților făcute de debitor, pentru stabilirea insolvabilității de fapt, așa încât este echitabil ca proba faptului de a nu fi în încetare de plăți să aparțină debitorului. O asemenea reglementare nu împiedică accesul liber la justiție, atât creditorii, cât și debitorii având posibilitatea de a formula pretenții și apărări.

Referitor la dispozițiile

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 , instanța apreciază că "debitorul falit, prin neexecutarea obligațiilor sale, încalcă drepturile de creanță ale unor creditori și poate crea blocaje financiare (falimente în lanț)", ceea ce justifică un tratament diferit față de procedura de executare din dreptul comun.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 36 alin. (1) și ale

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995

sunt constituționale, referindu-se, în acest sens, și la jurisprudența Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 36 alin. (1) și ale art. 38 alin. (3) [indicat greșit de autorul excepției ca

art. 36 alin. (3)] din Legea nr. 64/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, modificată prin

Legea nr. 249/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005, texte care au următorul cuprins:

- Art. 36 alin. (1): "Orice creditor care are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență din cauza încetării plăților, față de acesta timp de cel puțin 30 de zile, în următoarele condiții:

a) dacă creanțele izvorăsc din raporturi de muncă sau raporturi obligaționale civile, acestea trebuie să aibă un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condițiile legii și calculate la data formulării cererii introductive;

b) în celelalte cazuri creanțele trebuie să aibă un cuantum superior echivalentului în lei al sumei de 3.000 euro, calculat la data formulării cererii introductive;

c) în cazul unui creditor care deține creanțe din ambele categorii menționate la lit. a) și b), cuantumul total al creanțelor trebuie să fie superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condițiile legii și calculate la data formulării cererii introductive."

- Art. 38 alin. (3): "Dacă, în termen de 5 zile de la primirea copiei, debitorul contestă că ar fi în stare de insolvență, în condițiile stabilite la art. 36, judecătorul-sindic va ține, în termen de 10 zile, o ședință la care vor fi citați debitorul și creditorii care au introdus cererea."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1), privind egalitatea în drepturi în fața legii și a autorităților publice, precum și cu cele ale art. 24, privind dreptul la apărare, din Legea fundamentală.

Examinând excepția, Curtea Constituțională reține următoarele:

I. Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , în esență, constă în susținerea că, față de procedura de drept comun, textul de lege criticat discriminează pe debitor, întrucât, la simpla cerere de deschidere a procedurii formulate de creditor, instituie o prezumție a existenței stării de insolvență și deci, în acest caz, "sarcina probei este răsturnată, debitorul fiind acela care trebuie să dovedească faptul că nu este în insolvență".

Curtea constată că dispozitiile legale criticate constituie norme de procedură, iar, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Legea fundamentală, reglementarea competenței, a procedurii și a căilor de atac este la latitudinea legiuitorului.

Legea nr. 64/1995

instituie o procedură specială, prin care se urmărește executarea unor creanțe certe, lichide și exigibile față de un debitor care, în condițiile legii, este prezumat în insolvență din cauza încetării plăților față de creditor timp de cel puțin 30 de zile. Așa fiind, debitorul cu privire la care operează prezumția legală de insolvență, la care se referă

art. 36 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , se află într-o situație diferită față de debitorii chemați în judecată în procedura dreptului comun. Or, cu privire la acest aspect Curtea Constituțională a statuat, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că în situații diferite se poate institui un tratament diferit dacă acesta are o justificare rațională și obiectivă, fără a se aduce atingere principiului egalității în drepturi consacrat de dispozițiile art. 16 din Constituție.

De altfel, instituirea prin textul de lege criticat a prezumției de insolvență a debitorului, în condițiile prevăzute în textul criticat, este pe deplin justificată, acesta cunoscând cel mai bine starea patrimoniului său și având posibilitatea formulării unei contestații în ceea ce privește această stare, în condițiile

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 .

II. Critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995

constă în susținerea că, prin instituirea termenului de numai 5 zile pentru formularea contestației cu privire la starea de insolvență, se realizează "o discriminare față de poziția altor persoane chemate ca pârâte în proceduri judiciare", precum și "o adevărată limitare neconstituțională a dreptului la apărare".

Cu privire la această critică Curtea observă că termenul de 5 zile pentru formularea contestației cu privire la starea de insolvență a debitorului este instituit în vederea asigurării celerității desfășurării procedurii reorganizării judiciare și a falimentului.

De altfel, Curtea constată că prevederile

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995

au mai format obiectul controlului, prin raportare la aceleași principii constituționale. Prin Decizia nr. 65 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a cărei motivare se întemeia pe încălcarea acelorași texte din Constituție. Cu acest prilej Curtea a reținut că textul criticat nu aduce atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât este aplicabil tuturor debitorilor împotriva cărora s-a depus o cerere din partea creditorilor, prin care se solicită constatarea stării de insolvență și deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului. De asemenea, cu privire la invocarea art. 24 din Constituție, s-a reținut că, deoarece debitorii se pot adresa instanțelor judecătorești cu cereri, opoziții și întâmpinări și pot exercita căile legale de atac în condițiile procedurale stabilite de lege, dreptul la apărare nu este încălcat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 alin. (1) și ale

art. 38 alin. (3) din Legea nr. 64/1995

privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Societatea Comercială "Kranz Construcții Civile și Industriale" - S.A. în Dosarul nr. 124/2005 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 noiembrie 2005.