Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 9/2006

pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare

prezumat în vigoare

Data actului
16 februarie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 184 din 27 februarie 2006
Aprobat
prin Legea nr. 234/2006
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 3.025 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 234/2006 9 iunie 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2006 pentru modificarea și comp…

Ce face acest act

Modifică 1

Având în vedere necesitatea adoptării unui cadru juridic care să asigure reforma instituțională proiectată până la data integrării României în Uniunea Europeană și să creeze condițiile implementării direcțiilor de acțiune prevăzute în Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008,

luând în considerare restrângerea semnificativă și uneori chiar blocarea posibilităților de selecție a personalului cu pregătire superioară și trecere a acestuia în rândul cadrelor militare prin prevederea în statutul acestora a unor criterii de vârstă nejustificate raportat la specificul activității Ministerului Administrației și Internelor,

văzând disfuncțiile pe care le creează lipsa personalului cu înaltă calificare și cu experiență în domenii cum sunt cele privind intervențiile în situații de urgență,

ținând seama că situația extraordinară creată, de natură să aducă atingere interesului public, impune adoptarea de măsuri urgente, care nu pot fi reglementate altfel,

în temeiul

art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată ,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Legea nr. 80/1995

privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

După alineatul 1 al articolului 36

se introduce un nou alineat, alineatul 2, cu următorul cuprins:

În Ministerul Administrației și Internelor persoanele prevăzute la alin. 1 lit. e) pot fi trecute în corpul ofițerilor indiferent de vârstă.

2.

După alineatul 2 al articolului 51

se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins:

În Ministerul Administrației și Internelor, persoanelor care devin cadre militare în condițiile art. 40 lit. b) li se acordă grade militare în funcție de pregătire, de vechimea în specialitate, de stagiile minime în grad și de vârsta acestora.

3.

Articolul 52

va avea următorul cuprins:

Articolul 52

Persoanelor prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. g) și h), art. 36 alin. 2, art. 37 lit. e), art. 39 lit. c), art. 40 lit. g) și la art. 41 lit. e), g) și h) li se acordă grade militare în funcție de pregătirea lor, vechimea în specialitatea dobândită pe timpul studiilor, raportată la stagiile minime în grad, precum și de vârsta acestora.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul administrației și internelor,
Anghel Andreescu,
secretar de stat
Ministrul apărării naționale,
Teodor Atanasiu
p. Ministrul finanțelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
București, 16 februarie 2006.
Nr. 9.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.