Decizia nr. 115/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 și ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 33/2001 26 februarie 2001 (prevederi anume) privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categori…
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale
art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale
art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002
și ale
art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , excepție ridicată de Victor Vlăducu, Nela Călin și Veronica Neagu în Dosarul nr. 2.708/2005 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 949D/2005, nr. 13D/2006 și nr. 14D/2006, care au același obiect.
La apelul nominal în aceste dosare, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 949D/2005, nr. 13D/2006 și nr. 14D/2006 la Dosarul nr. 866D/2005, având în vedere faptul că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 .
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea, întrucât dosarele au obiect identic.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor menționate, în temeiul dispozițiilor
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 949D/2005, nr. 13D/2006 și nr. 14D/2006 la Dosarul nr. 866D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă, față de prevederile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Încheierea din 6 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.708/2005 de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, prin Încheierea din 23 noiembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 742/M/2005 de Tribunalul Brașov - Secția civilă și prin încheierile din 5 ianuarie 2006, pronunțate în dosarele nr. 2.452/2005 și nr. 2.503/2005 de Tribunalul Covasna, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale
art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale
art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , ale
art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 . Excepția a fost ridicată de Victor Vlăducu, Nela Călin și Veronica Neagu, de Doina Tiu, Aurica Stanciu și Cornelia Plocon, de Dona Maria Roth, Cătălin Ioan Rusu, Miklos Erzsebet, Lidia Stambirți, Irina Toboltoc, Ordog Lorant Andras, Pusztai Miklos, Alina Constanța Mandu, Maria Daniela Velican, Jănică Chiper, Kovacs Ildiko, Silviu Oprea, Tanko Edit, Torok Lujza, Judit Pușcașu, Mark Zita, Vilma Barabas, Mirela Chițac, Mihaela Gabriela Ailoai, Popovics Erzsebet, Luminița Cucu, Luffy Etelka, Jako Ibolya, Karacsony Ildiko, Cristina Papuc, Magda Balint, Bodor Ibolya, Rode Edit, Peter Klara, Timar Judit, Nagy Emese, Claudia Florentina Mitrea, David Judit, Arvay Matilda, Luminița Balea, Ioana Beres, Luciana Liliana Cojocaru, Analena Creangă, Adriana Păduraru, Anamaria Sindarela Popescu și de Ioan Brutcă, Carmen Logigan, Gherghina Tudor, Daniel Bucur, Adrian Tiberiu Vârgolici, Elisabeta Brutcă, Corina Nicoleta Morariu (Chiriac), Lăcrămioara Morar, Corina Maria Morariu (Bularca), Manuela Brutcă, Elena Micu, Mihaela Butunoi, Mariana Constantin, Elena Găitan, Mihai Gabriel, Wiliam Lambrino, Georgeta Tohănean, Marilena Popica și Alin Tohănean în cadrul unor litigii de muncă având ca obiect soluționarea cererilor formulate de autorii excepției pentru acordarea unor drepturi salariale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că prin dispozițiile legale criticate a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 53 din Constituție, și, de asemenea, au fost încălcate prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție referitoare la prima de concediu de odihnă plătit, care include și dreptul la prima de vacanță.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorii excepției.
Tribunalul Brașov - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, întrucât suspendarea prin acte normative succesive a acordării primei de concediu, drept încadrat în sintagma "alte situații prevăzute de lege" din textul art. 41 alin. (2) din Constituție, nu este justificată și s-a dispus fără întrunirea condițiilor prevăzute la art. 53 din Constituție.
Tribunalul Covasna și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile legale criticate nu contravin Constituției, întrucât în speță nu este vorba de suspendarea unui drept constituțional, ci a unui drept prevăzut printr-o lege specială.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, față de dispozițiile
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , întrucât dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât dispozițiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, potrivit principiului anualității bugetului de stat, care este de natură constituțională, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001), aprobată cu modificări prin
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 17 iulie 2001), ale
art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11 decembrie 2001), ale
art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 29 noiembrie 2002) și ale
art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2003), dispoziții care au următorul conținut:
-
Articolul III
alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești: "De asemenea, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2002 aplicarea prevederilor art. 41^1 alin. (1) care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă și ale art. 45 alin. (1) referitoare la cuantumul sporului cu care se plătesc orele lucrate peste durata normală a timpului de muncă din
privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, modificată și completată prin
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000
pentru modificarea și completarea
privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum și aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 237/2000
pentru modificarea
pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 29 noiembrie 2000.";
-
Articolul 12
alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 : "Termenele prevăzute la
art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată și modificată prin
Legea nr. 386/2001 , se prelungesc până la data de 31 decembrie 2002.";
-
Articolul 10
alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 : "Termenele prevăzute la
art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 386/2001 , cu modificările ulterioare, se prelungesc până la data de 31 decembrie 2003.";
-
Articolul 9
alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 : "Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale
art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004."
Autorii excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaților la măsuri de protecție socială și ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertății.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile
art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
au avut caracter temporar, efectele lor încetând la data prevăzută pentru aplicare, și anume 1 ianuarie 2002.
Cu privire la prevederile
art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 , ale
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002
și ale
art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 , Curtea observă că, potrivit principiului constituțional al anualității bugetului de stat, instituit prin art. 138 din Constituție, aceste prevederi și-au încetat aplicabilitatea odată cu încheierea exercițiului anului bugetar corespunzător perioadei de reglementare proprii fiecăreia dintre respectivele legi ale bugetului de stat. Astfel, prevederile
art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001
și-au încetat aplicabilitatea la 31 decembrie 2002, ale
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 , la 31 decembrie 2003, iar cele ale
art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 , la 31 decembrie 2004.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora Curtea se pronunță asupra constituționalității unei dispoziții în vigoare, excepția este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2001
privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici și a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum și a personalului din organele autorității judecătorești, ale
art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale
art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002
și ale
art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , excepție ridicată de Victor Vlăducu, Nela Călin și Veronica Neagu în Dosarul nr. 2.708/2005 al Tribunalului Vâlcea - Secția civilă, de Doina Tiu, Aurica Stanciu și Cornelia Plocon în Dosarul nr. 742/M/2005 al Tribunalului Brașov - Secția civilă, de Dona Maria Roth, Cătălin Ioan Rusu, Miklos Erzsebet, Lidia Stambirți, Irina Toboltoc, Ordog Lorant Andras, Pusztai Miklos, Alina Constanța Mandu, Maria Daniela Velican, Jănică Chiper, Kovacs Ildiko, Silviu Oprea, Tanko Edit, Torok Lujza, Judit Pușcașu, Mark Zita, Vilma Barabas, Mirela Chițac, Mihaela Gabriela Ailoai, Popovics Erzsebet, Luminița Cucu, Luffy Etelka, Jako Ibolya, Karacsony Ildiko, Cristina Papuc, Magda Balint, Bodor Ibolya, Rode Edit, Peter Klara, Timar Judit, Nagy Emese, Claudia Florentina Mitrea, David Judit, Arvay Matilda, Luminița Balea, Ioana Beres, Luciana Liliana Cojocaru, Analena Creangă, Adriana Păduraru și Anamaria Sindarela Popescu în Dosarul nr. 2.452/2005 al Tribunalului Covasna și de Ioan Brutcă, Carmen Logigan, Gherghina Tudor, Daniel Bucur, Adrian Tiberiu Vârgolici, Elisabeta Brutcă, Corina Nicoleta Morariu (Chiriac), Lăcrămioara Morar, Corina Maria Morariu (Bularca), Manuela Brutcă, Elena Micu, Mihaela Butunoi, Mariana Constantin, Elena Găitan, Mihai Gabriel, Wiliam Lambrino, Georgeta Tohănean, Marilena Popica și Alin Tohănean în Dosarul nr. 2.503/2005 al Tribunalului Covasna.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.