Decizia nr. 63/2006

Ion Predescu - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Antonia Constantin - procuror

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 183 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sepe Instalcom" - S.R.L. din Orăștie în Dosarul nr. 3.875/2005 al Tribunalului Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că dispozițiile legale criticate instituie un caz de suspendare a procedurii administrative similar celui prevăzut în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Cu privire la aceste din urmă prevederi Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Decizia nr. 72 din 28 mai 1996 , statuând că sunt constituționale. Pe de altă parte, soluționarea contestației administrative nu se amână sine die, principiul liberului acces la justiție fiind garantat de prevederile art. 188 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă. Fixarea condițiilor și limitelor dreptului de acces la justiție se realizează prin prevederile cuprinse în titlul IX al Codului de procedură fiscală. Prevederile art. 23 alin. (11) și (12) din Constituție privind prezumția de nevinovăție și legalitatea pedepsei nu sunt incidente în materie civilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 22 septembrie 2005, Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 183 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sepe Instalcom" - S.R.L. din Orăștie într-o cauză având ca obiect o acțiune în contencios administrativ prin care s-a solicitat anularea unei decizii de impunere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia invocă încălcarea prin textele de lege criticate a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21, art. 23 alin. (8) și (9) [devenit art. 23 alin. (11) și (12) din Constituția revizuită] și art. 48 alin. (1) și (2) [devenit art. 52 alin. (1) și (2) din Constituția revizuită], precum și a prevederilor art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără a arăta însă în ce constă această încălcare.

Tribunalul Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate "este neîntemeiată, întrucât, împotriva deciziilor emise în soluționarea contestației de către organul administrativ, reclamanta are calea acțiunii în contencios în conformitate cu dispozițiile

art. 187 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 ". Instanța de judecată arată, de asemenea, că "reclamanta are și calea de a se adresa instanței cu acțiune în contencios administrativ în condițiile

art. 6-12 din Legea nr. 554/2004 ".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 183 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală. După sesizarea Curții Constituționale prin Încheierea din 22 septembrie 2005,

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar textele de lege criticate au fost renumerotate. În prezent, dispozițiile legale criticate sunt prevăzute la art. 184 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din ordonanță care au următorul cuprins:

- Art. 184 alin. (1) lit. a) și alin. (3): "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; [...]

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu."

Aceste dispoziții sunt considerate de autorul excepției ca aducând atingere prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (8) și (9) [devenit art. 23 alin. (11) și (12) privind prezumția de nevinovăție și principiul legalității pedepsei, din Constituția revizuită] și art. 48 alin. (1) și (2) [devenit art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, din Constituția revizuită].

Autorul excepției de neconstituționalitate invocă, totodată, în susținerea acesteia, și prevederile art. 6 paragraful 1 teza întâi, privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 184 alin. (1) lit. a) legiuitorul a adoptat, în materie fiscală, o normă similară celei cuprinse în art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă (în redactarea anterioară modificărilor aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2001

și prin

Legea nr. 219/2005 ), potrivit căreia instanța putea suspenda judecata "când se ivesc indiciile unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea". Or, cu privire la acest din urmă text de lege, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 72 din 28 mai 1996 , publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 2 august 1996, statuând că este constituțional. Cu acest prilej Curtea a reținut că "întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare și de prevederile art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală [...]. În același sens, nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".

Curtea reține că, pentru identitate de rațiune, cele statuate în materie civilă își găsesc justificarea și în materie fiscală, în ceea ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale, și anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Totodată, prin

Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea a stabilit, în soluționarea unei excepții privind dispozițiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ și pe cele criticate în prezenta cauză), că acestea "nu instituie [...] jurisdicții speciale administrative" în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție. Totodată, potrivit deciziei menționate, "textele din Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege". Cu același prilej, Curtea a mai reținut că "actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată".

De asemenea, prin

Decizia nr. 449 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004, Curtea a arătat că, din perspectiva dispozițiilor art. 187 alin. (2) [devenit art. 188 alin. (2) în urma republicării Codului de procedură fiscală], conform cărora "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă", "nu se poate susține existența unei îngrădiri a dreptului de acces liber la justiție, textul de lege menționat oferindu-i contestatorului posibilitatea de a supune controlului instanței judecătorești inclusiv decizia de suspendare a soluționării contestației pe cale administrativă".

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Curtea constată că

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală stabilește, în titlul IX, condițiile exercitării dreptului de a recurge la justiție pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanei lezate printr-un act administrativ fiscal.

În consecință Curtea constată că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, celor ale art. 52 alin. (1) și (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică și nici dispozițiilor art. 6 paragraful 1 teza întâi privind dreptul la un proces echitabil, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la invocarea încălcării prevederilor art. 23 alin. (11) și (12) din Constituție, Curtea observă că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât prezumția de nevinovăție și principiul legalității pedepsei sunt proprii materiei penale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 184 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Sepe Instalcom" - S.R.L. din Orăștie în Dosarul nr. 3.875/2005 al Tribunalului Hunedoara - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 februarie 2006.