Decizia nr. 225/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 194/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind regimul străinilor în România
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Pan Jianshu și Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 și nr. 6.270/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituțională sub nr. 805D/2005 și nr. 853D/2005.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2006, când Curtea a dispus conexarea celor două cauze și amânarea pronunțării pentru data de 7 martie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin încheierile din 18 și 21 octombrie 2005, pronunțate în dosarele nr. 1.650/2004 și nr. 6.270/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 98, respectiv ale
art. 98 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România. Excepțiile au fost ridicate de Pan Jianshu și Mao Binjing în cauze având ca obiect soluționarea unui recurs împotriva sentinței civile de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, precum și a cererii de acordare a regimului tolerării de a rămâne pe teritoriul României.
În motivarea excepției de neconstituționalitate având un conținut identic se arată că dispozițiile
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 357/2003 , contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituție, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) și al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia garantării dreptului persoanei la respectul vieții familiale.
Se susține, în esență, că textul de lege criticat este lipsit de claritate și precizie, deoarece noțiunea de "imposibilitate obiectivă", în funcție de care Autoritatea pentru străini apreciază acordarea regimului tolerării, este "vagă și imprecisă", permițând arbitrariul din partea acestei autorități.
Totodată, se arată că dreptul la respectarea vieții de familie, consacrat de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, are, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prioritate chiar față de motivele de ordine publică ce ar putea limita exercitarea sa, iar prin efectul recunoașterii de către România a jurisdicției instanței europene o instanță națională nu poate pronunța o hotărâre care să o infirme pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
nu contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituție, acestea din urmă privind instituția familiei și sprijinul acordat de stat acesteia, în timp ce textele legale criticate reglementează o instituție diferită, respectiv cea a tolerării rămânerii pe teritoriul României.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, arată, în esență, că textul de lege criticat nu contravine art. 48 alin. (1) din Constituție și nici art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, acesta fiind totodată suficient de clar și explicit pentru a îndeplini criteriul clarității și previzibilității legii. Pe de altă parte, Curtea Constituțională nu este competentă a completa sau modifica prevederile legale supuse controlului de constituționalitate, aceasta fiind atributul exclusiv al legiuitorului. În sfârșit, menționează că refuzul acordării tolerării rămânerii pe teritoriul României se justifică, în speță, prin motive ce țin de apărarea ordinii publice și protejarea drepturilor și libertăților altora, iar această măsură este supusă unui control efectiv și eficient, solicitat instanței de judecată competente.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
nu contravin textelor constituționale și convenționale pretins a fi încălcate, care se referă la familie, și nu sunt pertinente în raport cu instituția tolerării rămânerii pe teritoriul României, reglementată de textul de lege criticat.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:
Articolul 98
Acordarea tolerării: "(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de Autoritatea pentru străini străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României."
În motivarea excepției se invocă încălcarea dispozițiilor art. 48 alin. (1) din Constituție, interpretate, în temeiul art. 11 alin. (2) și al art. 20 alin. (2) din aceasta, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ambele texte privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.
Analizând textul de lege criticat, raportat la prevederile constituționale și convenționale pretins a fi încălcate, Curtea Constituțională constată următoarele:
Dispozițiile alin. (2) al art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului definesc noțiunea de "motive obiective", acestea fiind acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, din cauza cărora acesta nu poate părăsi teritoriul României și în funcție de existența cărora Autoritatea pentru străini, în temeiul alin. (1) al aceluiași articol, va acorda sau nu permisiunea rămânerii pe teritoriul României străinilor care nu au dreptul de ședere și asupra cărora s-a dispus părăsirea teritoriului țării. Este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor astfel de "motive obiective" și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și epuizate totodată în cuprinsul unei norme juridice. De altfel, referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudența sa că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).
De altfel, prevederile constituționale și convenționale pretins a fi încălcate reglementează dreptul persoanei la respectarea vieții private și de familie, corelativ cu obligația statului de a garanta exercitarea sa, fie prin interzicerea imixtiunii unei autorități publice în exercitarea acestui drept, cu excepția unor situații expres și limitativ prevăzute, fie prin diverse măsuri active de asigurare a exercitării reale și efective. Or, dispozițiile
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
nu impietează cu nimic exercitarea nestingherită a acestui drept, ele reglementând condițiile de acordare a tolerării rămânerii străinilor pe teritoriul României. Prin urmare, textele invocate ca fiind încălcate nu au incidență în cauză, excepția de neconstituționalitate fiind, și sub acest aspect, neîntemeiată. Mai mult, atât din prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și din jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă faptul că în cadrul politicii de control al migrației statele semnatare ale convenției dispun de o marjă largă de apreciere a măsurilor reglementate în legislația națională menite, pe de o parte, să apere dreptul la viață privată și de familie al persoanei, dar care, pe de altă parte, să protejeze totodată interesul general privind ordinea publică, securitatea națională, sănătatea și morala sau drepturile și libertățile altora (Cauza Radovanovic împotriva Austriei, 2004, sau Sisoieva și alții împotriva Letoniei, 2005).
În sfârșit, criticile autorilor excepției referitoare la modalitatea de interpretare și aplicare a textului de lege atacat de către autoritatea competentă, în speță Autoritatea pentru străini, sunt aspecte ce excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională; acestea sunt atribute ale instanței judecătorești, autorii aflându-se, de altfel, într-o cale de atac în fața unei instanțe de judecată pentru contestarea măsurilor aplicate în cauză de către Autoritatea pentru străini.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Pan Jianshu și Mao Binjing în dosarele nr. 1.650/2004 și nr. 6.270/2004 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, Prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Claudia Margareta Niță _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.