Decizia nr. 191/2006

Articolul 386

alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât permite judecătorilor să dea o interpretare cumulativă ilogică celor două condiții referitoare la starea de imposibilitate a părții de a se prezenta și de a încunoștința instanța de recurs despre această împiedicare.

Cât privește critica referitoare la

art. 95 și 97 din Legea nr. 303/2004 , autorul excepției susține că, de vreme ce nu se produc nici un fel de consecințe cu privire la repararea prejudiciilor cauzate prin hotărâri judecătorești pronunțate cu încălcarea obligațiilor profesionale a magistraților, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil. De asemenea, menținerea dispoziției privind imunitatea magistraților referitoare la reținerea, arestarea ori percheziționarea acestora numai cu încuviințarea Consiliului Superior al Magistraturii este de natură a încălca principiul egalității în drepturi, sens în care autorul excepției solicită eliminarea ei.

Curtea de Apel Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii de judecată, precum și condițiile de exercitare a acestora. De asemenea, prevederile legale criticate asigură accesul liber la justiție și îndeplinirea tuturor cerințelor referitoare la rezolvarea cauzelor cu celeritate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu contravin principiului liberului acces la justiție, care semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări.

Cât privește critica referitoare la dispozițiile din

Legea nr. 303/2004 , Avocatul Poporului apreciază că prevederile din Constituție invocate nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate. Curtea constată că a fost sesizată, potrivit încheierii, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 1, 2 și 5, ale art. 331, 332, 333 și ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum și ale

art. 95 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și ale

art. 93^1 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară. În realitate, critica referitoare la prevederile

art. 93^1 vizează Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, și nu

Legea nr. 304/2004 , așa cum, în mod eronat, s-a precizat atât în notele scrise, cât și în încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional. După republicarea

Legii nr. 303/2004

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 93^1 a devenit art. 95, iar art. 95 a devenit art. 97.

Prin urmare, dispozițiile legale criticate ce constituie obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate au următorul conținut:

- Art. 52 alin. 1, 2 și 5 din Codul de procedură penală:

"Abținerea sau recuzarea judecătorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluționează de un alt complet, în ședință secretă, fără participarea celui ce declară că se abține sau care este recuzat.

Examinarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanță, iar dacă se găsește necesar, și părțile, precum și persoana care se abține sau a cărei recuzare se cere. [...]

Abținerea sau recuzarea care privește întreaga instanță trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător și se soluționează de instanța ierarhic superioară. Aceasta, în cazul când găsește întemeiată abținerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanță egală în grad cu instanța în fața căreia s-a produs abținerea sau recuzarea."

- Art. 331 din Codul de procedură penală:

"Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi și dacă nu este cazul să facă aplicarea art. 333, instanța dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei.";

- Art. 332 din Codul de procedură penală:

"Când se constată înainte de terminarea cercetării judecătorești că în cauza supusă judecății s-a efectuat cercetare penală de un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1.

Cauza nu se restituie atunci când constatarea prevăzută în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța în urma cercetării judecătorești schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.

Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror și de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.

Dosarul este trimis procurorului, imediat după rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanță sau în cel mult 5 zile de la pronunțarea hotărârii de către instanța de recurs. În cazul în care inculpatul este arestat, dosarul va fi trimis procurorului după judecarea recursului împotriva încheierii privind arestarea preventivă.";

- Art. 333 din Codul de procedură penală:

"În tot cursul judecății instanța se poate desesiza și restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă și că în fața instanței nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere.

Instanța este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.

Dispozițiile art. 332 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală:

"Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: [...]

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;";

-

Articolul 95

din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor:

"(1) Judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi percheziționați, reținuți sau arestați preventiv numai cu încuviințarea secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.";

-

Articolul 97

din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 52 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză și cu motivări similare. Astfel, prin

Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 21 februarie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo arătate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la celelalte dispoziții din Codul de procedură penală, precum și la cele din

Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, Curtea reține că obiectul litigiului dedus instanței de judecată în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate îl constituie soluționarea unei cereri de recuzare în materie penală. Ca atare, dezlegarea pricinii aflate în fața instanței de judecată nu depinde de dispozițiile art. 331, 332, 333 și ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală și nici de cele ale

art. 95 și 97 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, iar potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se pronunță numai asupra excepțiilor de neconstituționalitate "de care depinde soluționarea cauzei".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. 1, 2 și 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 6.947/2005 al Curții de Apel Iași - Secția penală.

2. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 331, 332, 333 și ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum și ale

art. 95 și 97 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 martie 2006.