Decizia nr. 294/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Marilena Mincă - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Ionescu în Dosarul nr. 6.277/2005 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 decembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.277/2005, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Ionescu în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textele de lege criticate sunt neconstituționale în raport de prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 și 129 din Constituție, deoarece legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care instanța admite cererea împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, așa cum s-a prevăzut pentru cazurile în care respinge plângerea și menține soluția din rezoluția sau ordonanța atacată ori admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale.

Tribunalul București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, neexistând nici o contradicție între reglementările legale criticate și prevederile constituționale invocate în motivarea excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituționale invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 10 din Codul de procedură penală, cu următorul cuprins: "Instanța pronunță una dintre următoarele soluții: [...] c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător. [...]

Hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. 8 lit. a) și b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin aceste dispoziții legale sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele criticate au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituționalitate. Astfel, prin

Decizia nr. 172 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2005,

Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 februarie 2005,

Decizia nr. 233 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 9 iunie 2005, sau

Decizia nr. 414 din 12 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.119 din 29 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a reținut că procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, este o procedură contradictorie, în care toate părțile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra și de a cere fie menținerea soluției procurorului, fie învestirea instanței cu judecarea infracțiunii reclamate. În aceasta din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază de toate mijloacele de apărare și de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Admițând plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, instanța de judecată apreciază și cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul faptului dacă acestea au fost sau nu suficiente pentru a fundamenta soluția organului de cercetare penală. Astfel, admițând plângerea și desființând rezoluția sau ordonanța atacată, instanța poate să dispună, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reținerea cauzei spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. Prin urmare, accesul liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție este pe deplin asigurat, inculpatul având posibilitatea să se prevaleze de toate garanțiile procesuale ce caracterizează acest drept fundamental, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricăror înscrisuri noi și de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

În ceea ce privește alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanță potrivit alin. 8 lit. a) și b) din același articol nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părțile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situațiile juridice sunt diferite, iar, pe de altă parte, Constituția nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două căi de atac.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, argumentarea și soluția reținute în deciziile de mai sus își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 10 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan Ionescu în Dosarul nr. 6.277/2005 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 martie 2006.