Acordul din 12 octombrie 2005
între Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene privind reglementarea și gestionarea fluxurilor migratorii în scop lucrativ
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Republicii Italiene, denumite în continuare părți contractante,
subliniind importanța relațiilor de prietenie și cooperare dintre cele două state,
în scopul consolidării raporturilor de cooperare deja existente între părțile contractante și pentru promovarea unei gestionări coordonate și eficiente a fluxurilor de lucrători între cele două state, inclusiv în vederea prevenirii imigrației ilegale,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
În scopul prezentului acord, autoritățile competente sunt:
- pentru Guvernul României, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei;
- pentru Guvernul Republicii Italiene, Ministerul Muncii și Politicilor Sociale.
Articolul 2
Autoritățile competente vor colabora pentru reglementarea fluxurilor de lucrători angajați pe perioadă nedeterminată și determinată, inclusiv de lucrători sezonieri, între cele două state. Prin intermediul propriilor organisme competente, acestea vor facilita accesul pe piața muncii al cetățenilor statului celeilalte părți contractante, ținând cont de condițiile de pe piața națională a muncii și în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul accesului pe piața muncii al cetățenilor străini.
Articolul 3
Părțile contractante vor face în mod periodic schimb de informații cu privire la disponibilitatea de forță de muncă din statul de origine, ofertele de locuri de muncă în statul primitor, precum și domeniile profesionale solicitate pe respectivele piețe ale muncii.
Articolul 4
Autoritățile competente se angajează să colaboreze în vederea facilitării întâlnirii cererii și ofertei de muncă, prin modalitățile care vor fi stabilite în protocolul de aplicare prevăzut la art. 10 al prezentului acord, precum și a schimbului de experiență și de bune practici dintre organismele competente în materie.
Articolul 5
1. Părțile contractante, conform propriei legislații naționale, vor facilita participarea la cursuri de formare profesională și de limbă a potențialilor candidați, în vederea accesului pe piața muncii.
2. Modalitățile de aprobare și de realizare a programelor de formare vor fi stabilite prin protocolul de aplicare prevăzut la art. 10 din prezentul acord.
Articolul 6
1. Intrarea, șederea și activitatea de muncă a lucrătorului migrant se vor efectua în conformitate cu legislația în vigoare în statul primitor.
2. Părțile contractante se angajează să ia, în conformitate cu propria legislație, toate măsurile necesare pentru a se asigura că lucrătorii nu prezintă elemente care să prejudicieze siguranța și ordinea publică a statului primitor.
3. Salarizarea lucrătorului migrant, precum și condițiile de muncă din contractul individual de muncă vor fi cele prevăzute în contractele colective de referință sau, în lipsa acestora, de legislația în vigoare pentru lucrătorii, cetățeni ai statului primitor, având aceeași calificare profesională.
Articolul 7
Lucrătorii migranți, care au intrat și se află în statul primitor în scop lucrativ, își pot transfera câștigurile lor în statul de origine în conformitate cu legislația în vigoare în statul primitor.
Articolul 8
Cetățenii celor două state care exercită o activitate în scop lucrativ în celălalt stat se bucură de aceleași drepturi și de aceeași protecție de care se bucură lucrătorii statului primitor, în ceea ce privește condițiile de muncă, salarizarea, protecția socială și drepturile fundamentale ale lucrătorilor, în conformitate cu legislația în vigoare a statului primitor.
Articolul 9
Autoritățile competente se vor consulta periodic cu privire la:
● urmărirea aplicării prezentului acord și propunerea oricărei măsuri care poate asigura buna sa derulare;
● efectuarea unei evaluări periodice a prezentului acord;
● soluționarea dificultăților de ordin practic care pot împiedica aplicarea prezentului acord;
● propuneri în vederea modificării prezentului acord.
Articolul 10
Modalitățile de aplicare a prezentului acord vor fi stabilite într-un protocol de aplicare.
Articolul 11
Părțile contractante pot să modifice, de comun acord, prezentul acord prin protocoale adiționale care vor fi parte integrantă a prezentului acord. Protocoalele adiționale vor intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la art. 13 din prezentul acord.
Articolul 12
Părțile contractante se angajează să mediatizeze într-o măsură cât mai extinsă conținutul prezentului acord.
Articolul 13
1. Prezentul acord se încheie pe o perioadă nedeterminată, în afară de cazul în care una dintre părțile contractante notifică celeilalte părți contractante, pe cale diplomatică, denunțarea acestuia. Denunțarea își produce efecte la 60 de zile de la data notificării.
2. Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a celei de-a doua luni care urmează datei primirii ultimei notificări prin care părțile contractante își comunică, pe cale diplomatică, îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.
Drept care, subsemnații reprezentanți, pe deplin autorizați de către guvernele lor, au semnat prezentul acord.
Semnat la Roma la 12 octombrie 2005, în două exemplare originale, în limbile română și italiană, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Gheorghe Barbu
Pentru Guvernul Republicii Italiene,
Roberto Maroni
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.