Decizia nr. 341/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Claudia Margareta Niță - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.936/com/2005.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând, în esență, că dispozițiile de lege criticate se aplică în mod unitar tuturor celor vizați de ipoteza normei și nu contravin, așadar, principiului egalității și al nediscriminării, acest principiu presupunând aplicarea unui tratament juridic diferit unor situații deosebite, respectiv a unui regim juridic identic pentru situații egale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.936/com/2005, Curtea de Apel Suceava Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. Excepția a fost ridicată din oficiu de către instanța de judecată într-o cauză având ca obiect o contestație împotriva unei decizii a Casei Județene de Pensii Suceava prin care aceasta a anulat decizia prin care reclamantului i s-au acordat drepturile prevăzute de

Decretul-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată arată că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 4 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție, referitoare la principiul egalității în drepturi a cetățenilor, precum și celor ale art. 20 din aceasta, cu raportare la dispozițiile art. 14 și 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării și dreptul la reparație echitabilă.

În acest sens se susține că textul de lege atacat creează o discriminare, întrucât persoanele aici enumerate, respectiv cele care au activat în miliție, securitate sau instanțe militare, sunt excluse de la beneficiul drepturilor acordate în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999

doar pentru "simplul fapt că locul lor de muncă era la acea instituție, care, de altfel, funcționa conform legilor de la acea vreme" și independent de funcția deținută acolo sau dacă au săvârșit o faptă culpabilă, care, eventual, să fi fost dovedită și sancționată potrivit legii. Astfel, se introduce o culpabilizare generală, indiferent de vina personală, încălcându-se "principiile egalității pe motive de apartenență, precum și al nediscriminării".

Mai menționează că, în speța dedusă judecății, dispozițiile de lege criticate "sancționează o persoană persecutată din motive etnice pentru aspecte petrecute ulterior și fără legătură cu drepturile ce i se cuvin pentru persecuțiile suferite".

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că prevederile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

sunt constituționale, întrucât acestea nu contravin principiilor egalității în drepturi și nediscriminării, consacrate de art. 4 alin. (2) și de art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pe de o parte, principiul egalității în drepturi impune reglementarea unui tratament juridic egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar pe de altă parte, instituirea prin dispozițiile de lege criticate a unor categorii de persoane cărora nu li se aplică prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999

reprezintă opțiunea legiuitorului, care, în considerarea unor situații deosebite în care acestea se află, poate să reglementeze excluderea lor de la beneficiul acordării unor drepturi.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de prevederile art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că acestea nu au incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000. Textul de lege criticat are următorul conținut: "Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, celor care înainte de 23 august 1944 au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și celor care în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și din instanțele militare care au instrumentat și au judecat procese politice ale opozanților regimului comunist."

Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal consideră că acest text de lege contravine art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, privind principiul egalității în drepturi a cetățenilor și al nediscriminării din motive de apartenență politică, precum și art. 14 și 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, respectiv dreptul la reparație echitabilă, prin raportare la prevederile art. 20 din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului.

Analizând textul de lege criticat, raportat la prevederile din Legea fundamentală și din instrumentele juridice internaționale pretins a fi încălcate, Curtea Constituțională constată următoarele:

Instituirea prin dispozițiile de lege criticate a unor categorii de persoane cărora nu li se aplică prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 , respectiv persoanele condamnate pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, cele care înainte de 23 august 1944 au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și cele care în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989 au făcut parte din aparatul de represiune, securitate, miliție și din instanțele militare care au instrumentat și au judecat procese politice ale opozanților regimului comunist, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi.

În concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a statuat în numeroase rânduri în deciziile sale în materie că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite.

În consecință, Curtea observă că, în cadrul competențelor sale, legiuitorul poate adopta reglementări prin care unele persoane să nu beneficieze de acordarea unor drepturi, ținând seama de situațiile diferite în care acestea se află și fără ca astfel să se încalce principiul egalității în drepturi.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia dispozițiile de lege criticate "sancționează o persoană persecutată din motive etnice pentru aspecte petrecute ulterior și fără legătură cu drepturile ce i se cuvin pentru persecuțiile suferite", Curtea constată că aceasta nu se referă la o problemă de constituționalitate, ci la o problemă care ține de domeniul interpretării și aplicării legii, care nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de atributul exclusiv al instanței de judecată.

Referitor la critica de neconstituționalitate față de dispozițiile art. 20 din Constituție, cu raportare la art. 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, întrucât reglementează dreptul la reparație echitabilă al părții lezate în cazul constatării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei încălcări a acestei convenții sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al statului pârât nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, excepție ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.936/com/2005 al acestei instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 aprilie 2006.