Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 332/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1), (3) și (4) și ale art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor

prezumat în vigoare

Data actului
18 aprilie 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 422 din 16 mai 2006
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 8.503 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1), (3) și (4) și ale

art. 86 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Toader Petrescu în Dosarul nr. 2.979/2005 al Curții de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că legiuitorul poate institui reguli speciale în considerarea unor situații deosebite.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 octombrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 2.979/2005, Curtea de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. (1), (3) și (4) și ale

art. 85 din Legea nr. 303/2004 . Excepția a fost ridicată de Toader Petrescu în cadrul unei acțiuni având ca obiect recunoașterea dreptului la pensia de serviciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, întrucât sfera de aplicare a pensiei de serviciu a fost restrânsă numai la magistrații cu o vechime între 20 și 25 de ani și numai în funcția de judecător sau procuror. Astfel, consideră că excluderea persoanelor nemenționate de textele legale criticate de la beneficiul pensiei de serviciu are semnificația unui tratament juridic diferențiat, fără o justificare rațională.

Curtea de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ și-a exprimat opinia în sensul că dispozițiile legale criticate nu contravin principiului egalității în drepturi, întrucât tratamentul juridic diferit aplicabil magistraților se justifică prin scopul formării unei cariere în magistratură și al atenuării impactului creat de obligațiile și interdicțiile acestei categorii profesionale.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că, pe de-o parte, dispozițiile art. 82 alin. (1), (3) și (4) și ale

art. 86 din Legea nr. 303/2004

nu instituie discriminări, ci reglementează un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, fără nici o deosebire pe criterii arbitrare, iar, pe de altă parte, Curtea Constituțională nu poate completa textul legal criticat, ci numai organul legislativ.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 81 alin. (1), (3) și (4) și ale

art. 85 din Legea nr. 303/2004 .

După republicarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, anterior sesizării Curții Constituționale, art. 81 alin. (1), (3) și (4) a devenit art. 82 alin. (1), (3) și (4), iar art. 85 a devenit art. 86.

Astfel, dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 82 alin. (1), (3) și (4): "(1) Judecătorii și procurorii cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării. [...]

(3) Pentru fiecare an care depășește vechimea de 25 de ani în funcția de judecător sau procuror, la cuantumul pensiei se adaugă câte 1%, fără a se putea depăși venitul brut avut la data pensionării.

(4) De pensia de serviciu beneficiază și judecătorii și procurorii cu o vechime în magistratură între 20 și 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei prevăzut la alin. (1) fiind micșorat cu 1% pentru fiecare an care lipsește din vechimea integrală.";

- Art. 86: "Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar și consilier în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, jurisconsult, consilier juridic sau a îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că

Legea nr. 303/2004

prevede dreptul la pensia de serviciu numai pentru judecători și procurori, iar nu și pentru categoriile de persoane cărora art. 86 le recunoaște vechimea în magistratură pentru perioada în care au îndeplinit funcțiile enumerate în acest text. Categoriile de persoane prevăzute la

art. 86 din Legea nr. 303/2004

nu se află în aceeași situație juridică cu judecătorii și procurorii prin simplul fapt că nu îndeplinesc aceleași funcții.

Astfel, așa cum Curtea Constituțională a stabilit în mod constant, în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitatea în drepturi se raportează la identitatea situațiilor juridice în care se află subiectele de drept, de unde rezultă că la situații juridice diferite tratamentul juridic aplicabil poate să fie diferit, cu o justificare obiectivă și rațională.

Pe de altă parte, susținerea autorului excepției în sensul modificării textului de lege criticat nu poate fi primită, întrucât, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 82 alin. (1), (3) și (4) și ale

art. 86 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Toader Petrescu în Dosarul nr. 2.979/2005 al Curții de Apel Bacău - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 aprilie 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.