Decizia nr. 373/2006

Articolul 45

alin. (1), (2) și (5): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. [...]

(5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) teza întâi și alin. (2) teza întâi privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private, art. 53 Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 147 alin. (4) teza a doua privind efectele deciziilor Curții Constituționale.

De asemenea, sunt invocate și dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 14 din aceeași Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată, Curtea reține următoarele:

I. Autorii excepției susțin că prevederile

art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001

contravin dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, privind efectele general obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale, prin aceea că instituie un regim juridic diferit de cel reglementat prin

Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 19 iulie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, prin care s-a statuat că imobilele preluate de stat fără titlu nu pot face obiect al dreptului de proprietate al acestuia.

Curtea constată că dispozițiile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție nu au relevanță în motivarea excepției de neconstituționalitate, fiind vorba de invocarea unei decizii a Curții Constituționale pronunțate în cadrul controlului a priori exercitat înainte de promulgarea Legii pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, devenită

Legea nr. 112/1995 , lege adoptată cu respectarea art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituție, privind efectele general obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale.

Mai mult, contrar celor arătate în motivarea excepției, Curtea constată că

art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001

prevede că persoanele îndreptățite la restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice, fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar, de la data preluării, astfel încât textul de lege criticat nu derogă de la regimul juridic al imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, imobile care, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu au făcut obiect al dreptului de proprietate al statului și în privința cărora statul a exercitat exclusiv atributele posesiei și folosinței.

Autorii excepției mai invocă și contrarietatea dintre prevederile

art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 10/2001

și principiile constituționale ale egalității în drepturi, garantării dreptului de proprietate și condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Curtea constată că aceste susțineri nu pot fi reținute, pentru următoarele considerente:

Legea nr. 10/2001

recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție.

Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală.

Pentru aceste considerente textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza întâi și alin. (2) privind garantarea și ocrotirea dreptului de proprietate și a proprietății private, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și nici ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății.

În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, privind egalitatea în drepturi, aceasta nu este întemeiată, dat fiind faptul că textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare.

Curtea constată că prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, nu au relevanță în cauză.

II. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) și (2) din același act normativ, se constată că aceste prevederi legale au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 44 alin. (1) și alin. (2) din Legea fundamentală, și cu o motivare asemănătoare.

Astfel, prin

Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, Curtea a statuat că prevederile

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , devenit art. 45 alin. (1), au în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, asupra cărora statul a devenit proprietar. S-a mai arătat în decizia menționată că titularul inițial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către stat, nu poate să invoce încălcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legală criticată nu contravine principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate consacrat de art. 44 din Legea fundamentală.

Referitor la prevederile

art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , devenit

art. 45 alin. (2), prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a constatat că acest text de lege nu încalcă dispozițiile constituționale privind protecția proprietății private. În decizia menționată s-a statuat că prevederea legală criticată recunoaște validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credință al unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, însă nu consacră prevalența acestuia față de titlul proprietarului inițial, titlu a cărui existență este recunoscută în mod similar de legiuitor, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din același act normativ.

Autorii excepției susțin și neconstituționalitatea art. 45 alin. (5) din același act normativ față de dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală.

Curtea constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare asemănătoare celei formulate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 372 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, Curtea a statuat că în cauză nu este vorba despre o restrângere a exercițiului dreptului de acțiune în justiție al persoanelor interesate, ci, în fapt, de condiționarea exercitării acestui drept de respectarea anumitor termene procedurale, în acord și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, (Cauza "Golder contra Regatului Unit", 1975), potrivit căreia, "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut", existând "posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art 2 alin. (2) teza finală și ale

art. 45 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Alessandro Leone Pastia și Ana Maria Cândea în Dosarul nr. 17.134/2/2004, (2.604/2004) al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 mai 2006.