HG nr. 357/1997
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea drumului județean 138 Bradesti - Valea Stramba, județul Harghita"
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Modernizarea drumului județean 138 Bradesti - Valea Stramba, județul Harghita", prevăzuți în anexa*) la prezenta hotărâre.
-----------
*) Anexa se comunică numai beneficiarului de investiție.
Articolul 2
Finanțarea obiectivului de investiții se face din surse proprii, din alte fonduri legal constituite cu aceasta destinație și, în completare, de la bugetul local, conform listelor de investiții aprobate potrivit legii.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului și a Departamentului pentru Administrație Publică Locală, Remus Opris p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Corneliu Eugeniu Gorcea, secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.