Decizia nr. 424/2006
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) și art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a dispozițiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (3), art. 24 și
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a dispozițiilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicola Daniela Mânecan în Dosarul nr. 2.976/2004 al Curții de Apel Iași - Secția civilă.
La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, avocat Romul Petru Vonica, constatându-se lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând argumentele expuse pe larg în concluziile scrise depuse în dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate sunt în deplină conformitate cu dispozițiile constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.976/2004, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (3), art. 24 și
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a prevederilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Nicola Daniela Mânecan în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 18 alin. (3) și
art. 24 din Legea nr. 10/2001
contravin art. 1 alin. (5) și art. 57 din Legea fundamentală, privind supremația Constituției și a legilor în statul român de drept, respectiv exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților fundamentale, deoarece creează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv și în alte cazuri decât cele la care se referă art. 44 alin. (3) din Constituție, privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică.
Referitor la
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , se susține că acesta încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la liberul acces la justiție și în art. 44 alin. (1) și (3) privind dreptul de proprietate privată, deoarece declară valabile actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate abuziv de stat, în situația în care subdobânditorul a fost de bună-credință. Pentru aceleași motive se susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 care consacră dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept și în art. 41 privind reparația echitabilă, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, care se referă la protecția proprietății.
În ceea ce privește art. 294 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în opinia autoarei excepției, acesta încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) și (3), art. 24 privind dreptul la apărare și în art. 124 privind înfăptuirea justiției, deoarece interzice schimbarea cauzei cererii de judecată și formularea de cereri noi în cadrul judecării apelului. Pentru aceleași motive se apreciază că textul de lege criticat încalcă art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.
Curtea de Apel Iași - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 18 alin. (3), art. 24 și
art. 50 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, modificată și completată prin titlul I din
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, precum și cele ale art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Din examinarea motivării excepției, Curtea constată că autoarea acesteia se referă, în ceea ce privește dispozițiile
art. 18 din Legea nr. 10/2001
criticate, la cele reglementate de lit. c) a acestui articol, iar în ceea ce privește alin. 1 al art. 294 din Codul de procedură civilă, numai la teza întâi a acestui alineat.
De asemenea, Curtea constată că, ulterior modificării prin
a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare, astfel încât
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
a devenit art. 26 alin. (1) din același act normativ republicat, iar art. 50 alin. (1) și (2) a devenit art. 45 alin. (1) și (2).
Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) și
art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, precum și a dispozițiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă.
Textele din
criticate au următorul cuprins:
- Art. 18 lit. c): "Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: (...)
c) imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.";
- Art. 26 alin. (1): "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.";
- Art. 45 alin. (1) și (2): "(1) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
(2) Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință."
Articolul 294
alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă are următorul cuprins:" În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. (...)"
Prevederile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (5) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) și (3) privind garantarea dreptului de proprietate și condițiile exproprierii, art. 57 privind obligația de exercitare cu bună-credință a drepturilor și libertăților fundamentale și art. 124 referitoare la înfăptuirea justiției.
Se mai invocă încălcarea, prin textele de lege ce fac obiectul excepției, a dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 care consacră dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept și în art. 41 privind reparația echitabilă, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, care se referă la protecția proprietății.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. În ceea ce privește art. 18 lit. c) și
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autoarea excepției susține că acestea încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 57, deoarece creează posibilitatea acordării de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv și în alte cazuri decât cele la care se referă art. 44 alin. (3) din Constituție, privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică.
Examinând aceste susțineri, Curtea constată că prevederile
art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001
reglementează un caz în care măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, și anume atunci când imobilul-construcție a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale. În această situație, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului, fără a aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de către cumpărătorii imobilului cu respectarea dispozițiilor legale de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, legiuitorul a instituit măsuri reparatorii în echivalent, asigurându-se, astfel, respectarea drepturilor dobândite cu bună-credință. Așa fiind, textul de lege criticat este în concordanță cu art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia respectarea acesteia și a legilor este obligatorie.
De asemenea, Curtea constată că dispozițiile
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , potrivit cărora deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite la restituire, în compensare, alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, atunci când restituirea în natură nu este posibilă, sunt în deplină conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
În ceea ce privește dispozițiile constituționale cuprinse în art. 57 referitoare la exercitarea cu bună-credință a drepturilor și a libertăților constituționale, precum și în art. 44 alin. (3) privind exproprierea, invocate, de asemenea, în motivarea criticii de neconstituționalitate a art. 18 lit. c) și
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , se constată că nu au relevanță în cauză.
II. Prevederile
art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
sunt criticate cu motivarea că, menținând valabilitatea actelor juridice de înstrăinare ce au ca obiect imobile preluate abuziv de stat, în situația în care subdobânditorul a fost de bună-credință, contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1) și (3) și art. 44 alin. (1) și (3), precum și dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1, art. 13, 14, 17 și 41, respectiv celor ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Curtea constată că aceste prevederi legale, în numerotarea dată anterior republicării succesive a
Legii nr. 10/2001 , au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare, între alte dispoziții constituționale, și la art. 15 alin. (2), respectiv art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, și cu o motivare asemănătoare.
Astfel, în ceea ce privește pretinsa contrarietate cu dispozițiile
art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, că prevederile
art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
[în prezent art. 45 alin. (1)], recunoscând validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea dată, consacră riguros, în materia ce face obiectul reglementării, principiul tempus regit actum, iar prevederile art. 46 alin. (2) din același act normativ [devenit art. 45 alin. (2)], aplicând principiul ocrotirii bunei-credințe și pe cel al aparenței de drept, nu consacră o soluție legislativă novatoare și, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.
Referitor la pretinsa încălcare, prin același text de lege, a dispozițiilor
art. 44 din Legea fundamentală, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, că dispozițiile
art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
[în prezent art. 45 alin. (1)], au în vedere actele juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, asupra cărora statul a devenit proprietar. Titularul inițial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data înstrăinării bunului de către stat, nu poate să invoce încălcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legală criticată nu contravine principiului constituțional al garantării dreptului de proprietate consacrat de
art. 44 din Legea fundamentală. De asemenea, prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a reținut că același text de lege nu încalcă dispozițiile constituționale privind protecția proprietății private, reținându-se că norma legală criticată recunoaște validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bună-credință a unui imobil preluat de stat fără titlu valabil, însă nu consacră prevalența acestuia față de titlul proprietarului inițial, titlu care îi este recunoscut în mod similar, de legiuitor, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din același act normativ.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, iar pentru aceleași motive expuse în cuprinsul acestora nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății.
Curtea mai constată că este neîntemeiată și critica
art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
față de art. 16 din Legea fundamentală, privind egalitatea în drepturi, respectiv față de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării, dat fiind faptul că acest text de lege se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
În ceea ce privește art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 6 paragraful 1, art. 14, 17 și 41 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră: dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea abuzului de drept, reparația echitabilă, invocate, de asemenea, de autoarea excepției în motivarea criticii de neconstituționalitate a
art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constată că nu au relevanță în soluționarea excepției.
III. Art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă încalcă, în opinia autoarei excepției, dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) și (3), art. 24 și 124 din Constituție, precum și pe cele ale art. 6 paragrafele 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece interzice formularea de cereri noi în apel, chiar și atunci când privesc motive de ordine publică.
Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra constituționalității art. 294 din Codul de procedură civilă, în raport de critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 135 din 3 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 6 iunie 2003, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, a statuat că interdicția introducerii unor cereri noi în apel, prevăzută de art. 294 din Codul de procedură civilă, este justificată de caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părților, astfel că această soluție legislativă nu are semnificația încălcării principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Soluția derivă din rolul instanței de apel, și anume acela de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața sa. S-a constatat, de asemenea, că interdicția introducerii de cereri noi în apel nu îngrădește accesul liber la justiție, întrucât nimic nu împiedică părțile în proces să formuleze noi pretenții pe calea unei alte acțiuni civile.
Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Întrucât textul de lege criticat nu împiedică în niciun mod părțile interesate să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și intereselor legitime, iar în acest cadru, să beneficieze de toate garanțiile ce caracterizează dreptul la apărare, respectiv dreptul la un proces echitabil, nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare a art. 24 din Legea fundamentală, respectiv a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De asemenea, nu se aduce atingere, prin același text de lege, unicității și imparțialității justiției, astfel încât nu poate fi primită nici critica de neconstituționalitate formulată în raport cu art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției.
Cât privește invocarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, ce consacră supremația Constituției și a legilor în statul român de drept, se constată că acesta nu are relevanță în soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) și
art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și a dispozițiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicola Daniela Mânecan în Dosarul nr. 2.976/2004 al Curții de Apel Iași - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2006.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.