Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 429/2006

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor

prezumat în vigoare

Data actului
25 mai 2006
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 558 din 28 iunie 2006
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 11.569 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 179/2004 17 mai 2004 (prevederi anume) privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor

Are ca temei 1

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Mihaela Cîrstea - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, excepție ridicată de Valeriu Ștefan în Dosarul nr. 214/2006 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției. Lipsește partea Ministerul Administrației și Internelor, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Autorul excepției solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, sens în care arată că în cuantumul pensiei ar trebui să se reflecte întreaga sa activitate, iar nu doar ultima lună de activitate, care poate fi defavorabilă. Astfel, consideră că legea ar trebui să-i dea posibilitatea să aleagă perioada din activitate în funcție de care să se calculeze cuantumul pensiei. În susținerea acestor argumente depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, considerând că cele solicitate de autorul excepției revin competenței legiuitorului, iar nu instanței de contencios constituțional.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 214/2006, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor. Excepția a fost ridicată de Valeriu Ștefan cu prilejul soluționării unei acțiuni civile având ca obiect stabilirea și acordarea drepturilor la pensie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt contrare principiilor constituționale privind unitatea poporului român și nediscriminarea, aplicabilitatea și prioritatea reglementărilor din tratatele internaționale la care România este parte, dreptul femeilor la salariu egal cu cel al bărbaților și obligația statului de a asigura cetățenilor săi un trai decent. În motivarea acestei susțineri arată că

art. 22 din Legea nr. 179/2004

prevede că bază de calcul la stabilirea pensiei polițiștilor salariul de bază brut avut în ultima lună de activitate. În aceste condiții nu se au în vedere întreaga activitate desfășurată de polițist, funcțiile îndeplinite și veniturile realizate de-a lungul carierei. Astfel, polițiștii care în ultima lună de activitate vor avea o funcție inferioară celor îndeplinite anterior și un salariu mai redus vor fi dezavantajați față de ceilalți care au desfășurat o activitate identică, dar în ultima perioadă au obținut o funcție mai mare.

Tribunalul Ialomița - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este nefondată, textul de lege criticat nefiind contrar dispozițiilor constituționale invocate de autorul acesteia. În acest sens arată că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 179/2004

se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor subiecților de drept care se încadrează în ipoteza reglementată de acestea. De asemenea, arată că invocarea respectării obligațiilor derivând din tratatele internaționale, precum și a principiului egalității între femei și bărbați nu este incidentă în cauză. În sfârșit, consideră că obligația ce revine statului de a asigura un nivel de trai decent impune analizarea textului de lege criticat în contextul întregii legislații privind pensiile.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 179/2004

sunt constituționale. Astfel, textul de lege criticat nu conține nicio dispoziție discriminatorie, aplicându-se în mod nediferențiat tuturor persoanelor care solicită recalcularea pensiei în baza acestor reglementări legale. De asemenea, arată că, potrivit art. 47 din Constituție, exercitarea dreptului la pensie se poate face în condițiile pe care le stabilește legea. În ceea ce privește celelalte dispoziții constituționale invocate de autorul excepției, consideră că nu au incidență în cauză. În sfârșit, arată că din modul de redactare a excepției reiese că s-a avut în vedere o omisiune legislativă, aspect ce revine competenței legiuitorului, iar nu Curții Constituționale.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Astfel, legiuitorul are posibilitatea, potrivit art. 47 alin. (2) din Constituție, să stabilească condițiile de acordare a dreptului la pensie. De asemenea, textul criticat nu creează discriminări și nu contravine dispozițiilor actelor internaționale invocate de autorul excepției. În sfârșit, arată că în cauză se ridică, de fapt, probleme de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale criticate, iar nu aspecte de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României, ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, dispoziții potrivit cărora: "(1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei polițiștilor este salariul de bază brut avut în ultima lună de activitate, care include salariul pentru gradul profesional deținut la data încetării raporturilor de serviciu.

(2) În cazul în care au avut loc modificări ale salariului pentru funcția îndeplinită, în ultimele 6 luni de activitate, baza de calcul o constituie media salariilor de bază lunare brute din această perioadă, cu excepția salariului pentru gradul profesional. La media obținută se adaugă salariul gradului profesional prevăzut la alin. (1).

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care modificările au fost determinate de majorări sau indexări stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.

(4) Când pensia se stabilește ulterior încetării raporturilor de serviciu fără drept la pensie, asupra cuantumului acesteia se aplică măsurile de actualizare prevăzute la art. 48, dispuse în perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de serviciu și data solicitării pensiei."

În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale: art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) referitoare la criteriile în raport cu care nu este permisă nicio discriminare și la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 11 alin. (1) și art. 20 referitoare la obligația statului de a îndeplini cu bună credință obligațiile asumate prin tratatele internaționale și la prioritatea reglementărilor internaționale privind drepturile omului, art. 41 alin. (4) privitoare la dreptul femeilor la salariu egal cu cel al bărbaților pentru muncă egală și art. 47 alin. (1) privind obligația statului de a lua măsuri în vederea asigurării cetățenilor săi un nivel de trai decent.

De asemenea, consideră că sunt încălcate și dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Pactului internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice care consacră egalitatea tuturor oamenilor în fața legii și dreptul, fără nicio deosebire, la protecția egală a legii, dreptul la securitate socială și la un salariu egal pentru muncă egală și dreptul la o remunerație pentru munca depusă care să asigure un nivel de trai corespunzător.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, dreptul la pensie, la alte măsuri de asigurări sociale și la alte forme de asistență socială se exercită potrivit legii. Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calculare a lor, putând institui și reguli speciale în considerarea situațiilor deosebite în care se află anumite categorii socio-profesionale. Principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor impune tratament juridic identic numai pentru categoriile de cetățeni care se află în situații egale. Acest principiu nu este încălcat de dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 179/2004 , acestea aplicându-se în mod nediferențiat față de toți cei care se află în aceeași situație.

De altfel, Curtea constată că nici autorul excepției nu demonstrează caracterul discriminatoriu al dispozițiilor legale criticate și nici modul în care textul de lege criticat ar încălca celelalte dispoziții constituționale și din actele internaționale invocate, ci consideră necesară altă reglementare, care să prevadă posibilitatea ca, la pensionare, polițistul să aleagă o perioadă de timp delimitată din întreaga carieră, care să constituie baza de calcul în stabilirea cuantumului pensiei.

Această solicitare, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , excedează competenței Curții Constituționale și face ca excepția ridicată să fie inadmisibilă, aspect ce trebuia observat și de instanța judecătorească, care, în temeiul dispozițiilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , putea să respingă excepția printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 22 din Legea nr. 179/2004

privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, excepție ridicată de Valeriu Ștefan în Dosarul nr. 214/2006 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 mai 2006.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.