Acordul din 1 februarie 2006
între Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia cu privire la cooperarea economică și tehnică
prezumat în vigoare
_______
conștiente de relațiile economice tradiționale solide, dezvoltate prin intermediul unei cooperări fructuoase și reciproc avantajoase, având o viziune comună asupra problematicilor de interes reciproc,
dorind să stabilească un cadru legal propice dialogului permanent, care să permită adoptarea de măsuri adecvate în scopul dezvoltării relațiilor economice, științifice și tehnice, în beneficiul ambelor state,
hotărând să consolideze, să adâncească și să diversifice relațiile economice, științifice și tehnice, astfel încât acestea să atingă un potențial optim, în beneficiul reciproc,
recunoscând faptul că parteneriatul economic are rolul de a dinamiza dialogul pe aspecte economice de interes comun, susținând dezvoltarea economică a ambelor țări, creșterea eficienței în economie și a nivelului de trai,
convinse de faptul că întărirea cooperării între părțile contractante va crea noi oportunități, precum și un mediu stabil, favorabil colaborării economice, științifice și tehnice,
au convenit asupra celor ce urmează:
*) Traducere.
Guvernul României și Guvernul Republicii Turcia, denumite în continuare părți contractante,
Articolul 1
Părțile contractante, având în vedere potențialul lor intern și aspirațiile economice pe termen lung, vor încuraja cooperarea bilaterală în domeniile de interes, în special în sectoarele economic, științific și tehnic.
Obiectivele acestei cooperări sunt, printre altele:
- dezvoltarea și prosperitatea industriilor de profil;
- încurajarea cooperării economice, precum și a progresului științific și tehnologic;
- protecția și îmbunătățirea mediului înconjurător;
- contribuția la dezvoltarea de ansamblu a propriilor economii și la creșterea nivelului de trai.
Articolul 2
În conformitate cu prevederile prezentului acord, relațiile economice vor fi dezvoltate prin promovarea activităților cu caracter economic, științific și tehnic, în special în următoarele domenii de activitate:
- construcții de mașini;
- energie;
- resurse minerale;
- infrastructură și transport în sectorul petrolier și al gazelor naturale;
- industria chimică și petrochimică;
- industria metalelor;
- industria autoturismelor și componentelor auto;
- industria alimentară;
- transport;
- tehnologia informațiilor și telecomunicații;
- turism;
- finanțe;
- cooperare economică regională.
Cooperarea în domeniile menționate va încuraja dezvoltarea contactelor de afaceri între companiile din ambele țări, informarea reciprocă asupra legislației în vigoare sau identificarea proiectelor și sectoarelor de interes potențial pentru cooperarea bilaterală.
Părțile vor facilita schimbul de experiență între experți din sectorul public și privat, tehnicieni și reprezentanți ai mediului de afaceri, transferul de echipamente, materiale și know-how, necesare pentru implementarea activităților la care se face referire în prezentul acord.
Articolul 3
Părțile vor continua să coopereze în cadrul Comisiei economice mixte româno-turce, înființată în baza acordului prin schimb de scrisori, semnat la București la 14 aprilie 1970, denumită în continuare Comisia mixtă, în vederea promovării și evaluării diverselor activități economice, acționând ca principal instrument pentru implementarea prezentului acord.
Părțile contractante au convenit că prevederile acordului sus-menționat nu aduc atingere obligațiilor ce decurg din statutul de țară în curs de aderare sau de țară membră a Uniunii Europene.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Comisia mixtă poate solicita asistență instituțiilor guvernamentale ale părților contractante, poate înființa grupuri de lucru și comitete ad-hoc sau permanente, cărora le poate delega responsabilități specifice. Grupurile de lucru pentru industrie și energie vor continua să funcționeze și să își dezvolte activitatea.
Comisia mixtă va continua să se întrunească, la cererea oricăreia dintre părțile contractante, alternativ în România și în Republica Turcia.
Articolul 4
Pentru a facilita implementarea prezentului acord, Comisia mixtă va avea, printre altele, următoarele atribuții:
- examinarea evoluției și perspectivelor relațiilor economice bilaterale;
- facilitarea contactelor între companiile și organizațiile din cele două state, respectiv identificarea proiectelor și sectoarelor de interes reciproc;
- informarea propriilor comunități de afaceri cu privire la oportunitățile de investiții, respectiv cadrul legal în vigoare relevant pentru aplicarea prezentului acord;
- promovarea și dezvoltarea cooperării economice, științifice și tehnice în sectorul public și privat, inclusiv a transferului de tehnologie;
- acționează ca organism consultativ pentru părțile contractante în problematica aferentă colaborării economice, științifice și tehnice și recomandă părților contractante adoptarea măsurilor care conduc la îmbunătățirea relațiilor bilaterale, astfel cum sunt ele definite în prezentul acord;
- evaluarea periodică a gradului de implementare a prezentului acord.
Articolul 5
În vederea facilitării relațiilor de afaceri, precum și a unor noi forme de cooperare economică, științifică și tehnică, Comisia mixtă:
- facilitează deschiderea și funcționarea de reprezentanțe economice, sucursale sau filiale, camere de comerț mixte și de alte entități economice;
- promovează și sprijină organizarea delegațiilor de afaceri, misiunilor economice, târgurilor, expozițiilor, seminariilor, simpozioanelor, precum și a altor activități similare;
- încurajează contactele și relațiile dintre instituțiile financiare și bancare din cele două state;
- promovează cooperarea dintre întreprinderile mici și mijlocii din cele două state, în conformitate cu prevederile prezentului acord.
Articolul 6
Orice diferende referitoare la interpretarea sau aplicarea prezentului acord vor fi soluționate într-un termen rezonabil, prin consultări amicale și negocieri între părțile contractante.
Articolul 7
Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părțile contractante se vor informa reciproc asupra îndeplinirii procedurilor interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.
Prezentul acord va rămâne în vigoare pentru o perioadă de 5 ani și va fi reînnoit prin tacită reconducțiune pentru perioade consecutive de 5 ani, dacă nicio parte contractantă nu notifică celeilalte părți contractante, în formă scrisă, intenția de încetare a acestuia, în orice moment înainte de expirarea perioadei de valabilitate. În acest caz, prezentul acord va înceta la 6 luni de la data la care s-a primit o asemenea notificare.
Încetarea valabilității prezentului acord nu va afecta implementarea proiectelor care au fost convenite în timpul perioadei sale de valabilitate.
Articolul 8
Prezentul acord poate fi amendat prin consimțământul ambelor părți contractante, exprimat în formă scrisă.
Amendamentele vor intra în vigoare în conformitate cu procedura prevăzută la art. 7 paragraful 1.
Articolul 9
La data intrării în vigoare a prezentului acord își va înceta valabilitatea Acordul de cooperare economică, industrială și tehnică pe termen lung dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Turcia, semnat la București la 29 august 1975.
Părțile contractante convin că, la data aderării României la Uniunea Europeană, următoarele acorduri își vor înceta valabilitatea:
- Acordul pe termen lung privind schimburile comerciale și cooperarea economică și tehnică dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Turcia, semnat la Ankara la 20 octombrie 1987;
- Acordul de comerț liber dintre România și Republica Turcia, semnat la Ankara la 29 aprilie 1997.
Articolul 10
Prevederile prezentului acord nu vor afecta îndeplinirea obligațiilor internaționale ale părților contractante. Prevederile prezentului acord se vor aplica fără a afecta obligațiile ce derivă din aderarea României la Uniunea Europeană.
Prezentul acord nu poate fi interpretat sau invocat în scopul de a desființa sau afecta în vreun fel obligațiile ce decurg din orice acord încheiat între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Turcia, pe de altă parte.
Semnat la Ankara la 1 februarie 2006, în două exemplare originale, în limba engleză, ambele texte fiind egal autentice.
Pentru Guvernul României,
Codruț Ioan Șereș,
ministrul economiei și comerțului
Pentru Guvernul Republicii Turcia,
Kurșad Tuzmen,
ministru de stat
_________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.