Procedură · Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale

Procedura din 5 iulie 2006

privind acreditarea oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecțiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere oficială

prezumat în vigoare

Data actului
5 iulie 2006
Emitent
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 678 din 8 august 2006
Citează
1 act
Structură
19 articole, 3 anexe · 54.746 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul I Domeniul de aplicare

Articolul 1

(1)

Prezentele proceduri, condiții și reguli se aplică pentru acreditarea inspectorilor în câmp în scopul stabilirii competenței de a efectua inspecțiile în câmp în vederea certificării semințelor, recunoscute de autoritatea oficială, sub supraveghere oficială. Inspectorii în câmp pot fi:

a) persoane fizice independente;

b) persoane angajate de către persoane fizice sau juridice a căror activitate este de a presta servicii tehnice independente către producătorii, prelucrătorii sau comercianții de sămânță;

c) persoane angajate de persoane fizice sau juridice ale căror activități implică producerea, prelucrarea sau comercializarea semințelor.

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) lit. c), inspectorul în câmp acreditat oficial poate efectua inspecții în câmp numai pe teritoriul angajatorului său, în afara cazului în care există un alt acord între angajatorul său, un alt operator economic care solicită certificarea și autoritatea oficială.

(3)

În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), operatorul economic angajator asigură autoritatea oficială că inspectorul în câmp candidat sau acreditat este liber de orice presiune în desfășurarea activității de control în câmp.

(4)

Acreditarea unor persoane pentru efectuarea inspecțiilor în câmp în vederea certificării se realizează de către autoritatea oficială, desemnată de

Legea nr. 266/2002

privind producerea, prelucrarea controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante, respectiv Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor (INCS) din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin unitățile teritoriale ale acesteia, respectiv Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor (LCCSMS) sau inspectoratele teritoriale pentru calitatea semințelor și a materialului săditor (ITCSMS), după caz.

(5)

Grupele de specii pentru care se acordă acreditarea inspectorilor în câmp pentru a efectua inspecții în vederea certificării culturilor semincere sub supraveghere oficială sunt:

a) cereale și plante furajere, prevăzute în

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.262/2005

pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006, și în

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.263/2005

pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de plante furajere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 bis din 6 ianuarie 2006;

b) oleaginoase și textile, sfeclă, prevăzute în

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.264/2005

pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de plante oleaginoase și textile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006, și în

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.265/2005

pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul, certificarea calității și comercializarea semințelor de sfeclă de zahăr și sfeclă furajeră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 bis din 9 ianuarie 2006;

c) legume, prevăzute în

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.366/2005

pentru aprobarea Regulilor și normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul și certificarea calității și/sau comercializarea semințelor de legume, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 bis din 8 februarie 2006.

(6)

Inspecția în câmp sub supraveghere oficială se efectuează pentru culturile semincere din categoriile biologice prevăzute în ordinele ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale menționate la alin. (5).

(7)

Eliberarea certificatului de acreditare oficială de către autoritatea oficială atestă că inspectorul în câmp acreditat oficial poate să efectueze inspecția în câmp în vederea certificării culturilor semincere pentru care a fost acordată acreditarea.

Capitolul II Definirea termenilor

Articolul 2

(1)

Acreditare oficială reprezintă delegarea de responsabilitate care permite unei persoane fizice sau juridice să execute o anumită activitate în numele organismului responsabil pentru respectiva activitate.

(2)

Acreditor este organismul oficial de acreditare cu competență recunoscută pentru procedura de acreditare.

(3)

Acțiune preventivă este acțiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei potențiale neconformități sau a altei posibile situații nedorite, în scopul prevenirii apariției acestora.

(4)

Acțiune corectivă este acțiunea întreprinsă pentru eliminarea cauzelor unei neconformități, în scopul prevenirii repetării acestora.

(5)

Operator economic angajator este persoana fizică sau juridică care angajează persoane fizice și a cărei activitate implică producerea, prelucrarea sau comercializarea seminței ori prestarea de servicii tehnice independente către producătorii, prelucrătorii sau comercianții de sămânță.

(6)

Autoritatea oficială este autoritatea desemnată oficial, prevăzută la art. 1 alin. (4), pentru acreditarea unor persoane fizice sau juridice pentru desfășurarea de activități specifice, la cererea acestora.

(7)

Audit este examinarea sistematică, independentă și documentată în scopul determinării măsurii în care sunt îndeplinite criteriile, ansamblul de politici, proceduri sau cerințe.

(8)

Candidat la acreditare este persoana fizică sau juridică ce dorește să obțină de la autoritatea desemnată un certificat de acreditare oficială.

(9)

Certificat de acreditare oficială este documentul eliberat de autoritatea oficială, care atestă că persoana fizică acreditată poate să efectueze inspecții în câmp în vederea certificării unor culturi semincere și care dovedește că persoana acreditată posedă cunoștințele tehnice necesare pentru realizarea obiectivelor propuse la solicitarea acreditării.

(10)

Conformitate reprezintă satisfacerea exigențelor specifice unei activități.

(11)

Neconformitate majoră este activitatea care influențează în mod negativ serviciul prestat de persoana acreditată și care trebuie corectată imediat.

(12)

Neconformitate minoră este activitatea care nu influențează direct serviciul prestat și care trebuie corectată într-un anumit interval de timp.

(13)

Inspecția în câmp (controlul în câmp) este examinarea în câmp a plantelor unei culturi destinate producerii de semințe conform metodelor, regulilor și normelor în vigoare.

(14)

Inspector în câmp oficial este inspectorul oficial al autorității prevăzute la art. 1 alin. (4).

(15)

Inspector în câmp acreditat oficial este persoana fizică independentă sau persoana angajată de persoane fizice ori juridice, care poate efectua inspecția în câmp a unor culturi semincere sub supravegherea autorității oficiale.

(16)

Procedură reprezintă documentele, operațiunile primare și auxiliare de îndeplinit pentru desfășurarea unei activități, responsabilitățile fiecărei persoane, precum și interacțiunea între responsabilități și operațiuni.

(17)

Supraveghere oficială este procedura prin care autoritatea oficială urmărește și verifică activitatea specifică a unei persoane fizice sau juridice acreditate de autoritatea oficială să desfășoare o anumită activitate în numele său.

Capitolul III Condiții pentru inspectorii în câmp în vederea acreditării oficiale

Secțiunea 1 Condiții pentru acreditare

Articolul 3

(1)

Inspecția în câmp a culturilor semincere poate fi efectuată de către:

a) inspectori în câmp, angajați de persoane fizice sau juridice înregistrate pentru producerea, prelucrarea sau comercializarea semințelor, acreditați în acest scop de autoritatea oficială și sub supravegherea acesteia;

b) inspectori în câmp, angajați de persoane fizice sau juridice a căror activitate este de a presta servicii tehnice independente către producătorii, prelucrătorii sau comercianții de sămânță, acreditați în acest scop de autoritatea oficială și sub supravegherea acesteia;

c) inspectori în câmp care sunt persoane fizice independente, acreditați în acest scop de autoritatea oficială și sub supravegherea acesteia.

(2)

Inspectorii în câmp trebuie să îndeplinească următoarele condiții pentru a putea fi acreditați:

a) să aibă pregătire corespunzătoare în domeniu, cel puțin 3 ani experiență în producerea, controlul și certificarea semințelor, ameliorarea soiurilor de plante și suficiente cunoștințe pentru desfășurarea activității în bune condiții;

b) să aibă calificările tehnice necesare;

c) să fie independenți în activitatea pe care o desfășoară;

d) să nu aibă interese personale în luarea măsurilor ce se impun;

e) să nu obțină niciun profit personal necuvenit ca urmare a deciziilor sau măsurilor luate în urma efectuării inspecțiilor în câmp;

f) să lucreze în conformitate cu metodele, regulile și normele în vigoare aplicabile inspecțiilor oficiale;

g) să demonstreze competență și cunoștințe privind:

(i) înțelegerea termenilor inspecție în câmp și distinctivitate, uniformitate și stabilitate, respectiv caracterele morfologice și fiziologice ale soiurilor și modul de notare în descrierea soiurilor;

(îi) înțelegerea importanței preciziei operațiunii de inspecție în câmp;

(iii) întocmirea corectă a documentelor oficiale.

(3)

Operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă trebuie să depună la ITCSMS sau LCCSMS în a cărui zonă teritorială își desfășoară activitatea specifică o cerere-tip, conform modelului prezentat în anexa nr. 1, în două exemplare, din care unul se restituie solicitantului după terminarea procedurilor de acreditare, împreună cu toate documentele prevăzute.

(4)

Documentele solicitate pentru înscrierea candidatului la acreditare sunt:

a) copie xerox de pe autorizația de producere, prelucrare sau comercializare a semințelor, vizată pe anul în curs, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c);

b) copie xerox de pe statutul operatorului economic înregistrat, cu specificarea obiectului de activitate, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) și c);

c) copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerțului de pe lângă camera de comerț și industrie, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) și c);

d) copie xerox de pe certificatul de înregistrare fiscală, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) și c);

e) dosarul de prezentare a persoanei angajate sau a persoanei fizice independente care urmează să fie acreditată pentru inspecția în câmp, care cuprinde cel puțin:

(i) copie de pe diploma de studii;

(îi) curriculum vitae;

(iii) copie de pe carnetul de muncă sau contractul temporar;

(iv) angajamentul scris al persoanei și angajatorului său ori al persoanei fizice, după caz, de a se conforma regulilor care guvernează inspecțiile oficiale în câmp.

(5)

Înscrierea pentru acreditare oficială este acceptată numai dacă documentația este corect întocmită, în conformitate cu prezentele proceduri, condiții și reguli.

(6)

Contravaloarea prestației de acreditare este achitată de operatorul economic angajator sau de persoana fizică independentă, la acceptarea cererii și înregistrarea acesteia.

Secțiunea 2 Cunoștințe și aptitudini

Articolul 4

(1)

Inspectorii în câmp candidați la acreditarea oficială vor avea calificarea tehnică necesară, obținută în cadrul instruirilor organizate în condițiile aplicabile inspectorilor în câmp oficiali, confirmați prin examinare oficială. Inspecțiile în câmp se efectuează în conformitate cu legislația în vigoare.

(2)

Candidatul la acreditare trebuie să aibă cunoștințe privind:

a) metodele OCDE pentru inspecția culturilor în câmp;

b) metodele și cerințele specifice de inspecție în câmp la culturile pentru care a solicitat acreditarea;

c) condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cultura în conformitate cu regulile și normele în vigoare;

d) caracteristicile speciilor și soiurilor pentru care a solicitat acreditarea, eventualele plante atipice și din alte specii;

e) organismele dăunătoare ale diferitelor specii și simptomele acestora, precum și diferitele categorii de buruieni și identificarea lor;

f) orice anomalie datorată toxicității pesticidelor, problemelor de nutriție, umiditate și temperatură;

g) determinarea identității și purității soiului prin identificarea morfologică și fiziologică;

h) detectarea, caracterizarea și cuantificarea impurităților în cultura seminceră;

i) interpretarea corectă a rezultatelor.

(3)

Autoritatea oficială verifică cunoștințele candidatului la acreditare prin:

a) testare scrisă și interviu privind cunoașterea regulilor, normelor și standardelor în vigoare, principiilor și procedurilor de control în câmp, la care candidatul la acreditare trebuie să obțină minimum nota 8 pentru a putea intra la proba practică;

b) proba practică privind aptitudinile necesare pentru inspecția în câmp prin examinarea a minimum 3 parcele pentru fiecare specie. Rezultatele probei practice se interpretează astfel:

(i) candidatul la acreditare este considerat admis dacă rezultatele obținute de acesta sunt apropiate de cele obținute de inspectorul în câmp oficial, cu o toleranță de ±0,1% pentru speciile cu determinarea procentuală a componentelor culturii și o bucată plantă atipică pentru speciile cu determinare numerică a componentelor culturii, la toate cele 3 parcele examinate;

(îi) dacă rezultatele determinărilor la una dintre parcele nu se încadrează în limitele de toleranță, proba practică se suplimentează cu examinarea unei noi parcele; dacă aceasta se încadrează în limitele de toleranță, candidatul la acreditare se consideră admis, iar dacă nu se încadrează în limitele de toleranță se aplică prevederile pct. (iii);

(iii) dacă rezultatele determinărilor la două dintre parcele nu se încadrează în limitele de toleranță, candidatul la acreditare va efectua inspecția în câmp împreună cu un inspector în câmp oficial, aceasta desfășurându-se pe perioada unui sezon de inspecție în câmp pentru specia respectivă. După perioada de instruire practică se face reverificarea cunoștințelor practice ale candidatului la acreditare;

(iv) dacă rezultatele determinărilor la toate cele 3 parcele nu se încadrează în limitele de toleranță, candidatul la acreditare se consideră respins de la acreditare.

Articolul 5

(1)

Auditul efectuat de autoritatea oficială în vederea acreditării inspectorilor în câmp trebuie să constate dacă se respectă cerințele specifice din legislația în vigoare. În urma efectuării auditului în vederea acreditării, echipa de auditori eliberează un raport de audit.

(2)

Raportul de audit se transmite în scris operatorului economic angajator sau persoanei fizice independente care a cerut acreditarea, în termen de 20 de zile, astfel:

a) dacă raportul de audit este favorabil, se stabilește data la care urmează să se semneze contractul de acreditare oficială și să se elibereze certificatul de acreditare oficială;

b) în cazul unui raport de audit nefavorabil, operatorul economic angajator care a cerut acreditarea sau persoana fizică independentă este informată despre respingerea acreditării. În termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a acreditării, operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă anunță autoritatea oficială dacă:

(i) renunță la cererea pentru acreditare, caz în care dosarul este clasat;

(îi) menține cererea de acreditare, caz în care se depune cerere cu documentația reactualizată pentru începerea unui al doilea audit;

(iii) face contestație la INCS împotriva deciziei de respingere a acreditării.

Capitolul IV Responsabilitățile inspectorilor în câmp acreditați oficial și ale autorității oficiale

Secțiunea 1 Responsabilitățile inspectorilor în câmp acreditați oficial

Articolul 6

(1)

În ceea ce privește responsabilitățile față de autoritatea oficială, inspectorii în câmp acreditați oficial sunt asimilați cu inspectorii în câmp oficiali.

(2)

Inspectorii în câmp acreditați oficial efectuează inspecția în câmp sub supraveghere oficială în conformitate cu regulile și normele în vigoare aplicabile inspecțiilor oficiale pentru speciile de semințe pentru care au fost acreditați.

(3)

Inspectorii în câmp acreditați oficial trebuie să își mențină un nivel ridicat de pregătire teoretică și practică prin:

a) efectuarea permanentă a activității de inspecție în câmp a culturilor semincere, fără întreruperi, iar în cazul unei întreruperi justificate pe o perioadă mai mare de un an, se face retestarea persoanei acreditate;

b) participarea la instruirile periodice;

c) cunoașterea modificărilor apărute în normele în vigoare și metodelor de inspecție a culturilor în câmp, însușindu-și orice schimbare.

(4)

Inspectorii în câmp acreditați oficial trebuie să fie instruiți și testați sau retestați prin cursuri de pregătire organizate în condițiile aplicabile inspectorilor în câmp oficiali și confirmați prin examinări oficiale.

(5)

Operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, achită autorității oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare/reacreditare prestate, precum și a celor de supraveghere și monitorizare a activității de control în câmp.

Secțiunea 2 Responsabilitățile autorității oficiale

Articolul 7

Autoritatea oficială trebuie să se asigure că inspectorul în câmp acreditat oficial este liber de orice presiune ce poate afecta negativ activitatea de inspecție în câmp.

Articolul 8

(1)

Autoritatea oficială trebuie să dispună de personal calificat, specializat, de echipamente și alte facilități necesare pentru a realiza expertize tehnice privind acreditarea oficială și supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial.

(2)

Autoritatea oficială comunică acceptul pentru înscrierea la acreditare sau motivele pentru care înscrierea nu poate fi acceptată, în decurs de 5 zile lucrătoare de la data depunerii solicitării și a întregii documentații solicitate.

(3)

Autoritatea oficială asigură accesul la informații, documentație și îndrumă inspectorul în câmp înainte și după acreditare.

(4)

Autoritatea oficială poate acorda dreptul de inspecție sub supraveghere oficială numai pentru culturile semincere realizate din sămânță verificată în postcontrol oficial și ale cărei rezultate au fost satisfăcătoare.

(5)

Autoritatea oficială trebuie:

a) să furnizeze proceduri relevante cu privire la schemele OCDE pentru inspecția în câmp a culturilor semincere;

b) să organizeze instruiri și aplicații practice pe probleme de inspecție în câmp a culturilor semincere;

c) să testeze candidatul la acreditare și să retesteze inspectorul în câmp acreditat oficial;

d) să aducă la cunoștință candidatului la acreditare rezultatul testării în termen de 24 de ore de la obținerea rezultatelor verificării fiecărei probe;

e) să încheie un contract de acreditare oficială cu operatorul economic angajator și inspectorul în câmp acreditat oficial sau cu inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, care a trecut probele de verificare în vederea acreditării, și să elibereze certificatul de acreditare oficială pentru inspectorul în câmp acreditat oficial;

f) să organizeze audituri, să supravegheze și să monitorizeze activitatea de inspecție în câmp, ceea ce presupune:

(i) verificarea cunoștințelor inspectorului în câmp acreditat oficial în anumite perioade critice;

(îi) verificarea metodelor aplicate în efectuarea determinărilor în câmp;

(iii) verificarea aplicării corecte a normelor în vigoare, a procedurilor și instrucțiunilor de lucru;

(iv) inițierea de acțiuni preventive în scopul eliminării unor posibile neconformități sau a altor situații nedorite;

(v) inițierea de acțiuni corective sau retragerea acreditării dacă acțiunile corective nu sunt întreprinse;

(vi) identificarea inspectorului în câmp acreditat oficial printr-un număr unic și o ștampilă personală;

(vii) identificarea culturilor inspectate de inspectorul în câmp acreditat oficial și a loturilor de semințe rezultate, care să permită monitorizarea semințelor pe tot parcursul circulației și folosirii lor.

(6)

Pe tot parcursul activității de acreditare se va menține confidențialitatea informațiilor obținute la toate nivelurile.

(7)

Autoritatea oficială trebuie să se asigure că inspectorul în câmp acreditat oficial:

a) este independent în luarea deciziilor;

b) este imparțial când efectuează inspecția în câmp a culturilor semincere;

c) nu obține niciun profit personal necuvenit, în urma deciziilor sau a măsurilor luate, din activitatea de inspecție în câmp a culturilor semincere.

Secțiunea 3 Documentele de acreditare

Articolul 9

Contractul de acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 2, are puterea legală a unui contract între autoritatea oficială, operatorul economic angajator și inspectorul în câmp acreditat oficial angajat sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz.

Articolul 10

Certificatul de acreditare oficială, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, reprezintă documentul tipizat eliberat de autoritatea oficială în urma îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute în prezentele proceduri, condiții și reguli, are termen de valabilitate 3 ani și este vizat anual în urma verificării prin supraveghere și monitorizare a activității și retestării inspectorului în câmp acreditat oficial.

Capitolul V Supravegherea și monitorizarea inspectorilor în câmp acreditați oficial, efectuate de autoritatea oficială

Secțiunea 1 Auditul efectuat de autoritatea oficială

Articolul 11

(1)

Autoritatea oficială trebuie să aibă certitudinea că inspectorul în câmp acreditat oficial respectă în totalitate regulile și normele în vigoare, iar activitatea pe care o desfășoară acesta este adecvată și eficientă pentru scopul propus. Această certitudine poate fi obținută în mod obiectiv prin intermediul unui audit.

(2)

Auditorii care efectuează auditul inspectorului în câmp acreditat oficial sunt inspectori oficiali ai LCCSMS sau ITCSMS, recunoscuți de INCS. Auditorii vor fi instruiți anual de LCCSMS sau de alte autorități similare pe plan internațional.

(3)

Autoritatea oficială ia în calcul, în cazul inspectorului în câmp acreditat oficial:

a) un sistem de control al întregii documentații referitoare la activitatea acestuia;

b) reactualizarea documentației necesare;

c) verificarea documentelor eliberate, asigurarea că amendamentele sau schimbările aduse unor documente sunt autorizate, procesate și implementate într-o manieră eficientă;

d) reexaminarea cunoștințelor acestuia în ceea ce privește toate schimbările publicate în documentația de specialitate;

e) rezultatele supravegherii și monitorizării acestuia.

Articolul 12

(1)

Auditul se efectuează la fiecare 3 ani pentru prelungirea acreditării în vederea reacreditării, la cererea operatorului economic angajator sau a inspectorului în câmp acreditat oficial independent, iar în cazul în care s-au identificat neconformități, frecvența auditurilor este sporită. Perioada de 3 ani începe de la data acreditării.

(2)

Documentele pe care trebuie să le depună operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent în vederea reacreditării sunt:

a) cererea de reacreditare, care se depune la autoritatea oficială, în două exemplare, cu cel puțin 3 luni înainte de data expirării valabilității certificatului de acreditare oficială;

b) documentația necesară la acreditare, reactualizată;

c) alte documente solicitate, după caz, de autoritatea oficială.

(3)

Data efectuării auditului în vederea reacreditării va fi stabilită de autoritatea oficială de comun acord cu solicitantul, dar nu mai târziu de 3 luni de la data expirării valabilității certificatului de acreditare oficială.

(4)

În termen de 15 zile de la data efectuării auditului în vederea reacreditării, auditorii autorității întocmesc un raport de audit, în 3 exemplare, din care două exemplare rămân la autoritatea oficială, iar un exemplar va fi înmânat operatorului economic angajator sau inspectorului în câmp acreditat oficial independent, după caz. Termenul de 15 zile în care auditorii autorității oficiale întocmesc un raport de audit, în cazul alin. (3), trebuie să se încadreze în termenul prevăzut la acest alineat.

(5)

În urma auditului în vederea reacreditării, efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este favorabil, se încheie un nou contract de acreditare oficială și se eliberează un nou certificat de acreditare oficială.

(6)

În urma auditului în vederea reacreditării, efectuat de autoritatea oficială, dacă raportul de audit este nefavorabil, se retrage certificatul de acreditare oficială, iar contractul de acreditare oficială se consideră nul. Operatorul economic angajator sau persoana fizică independentă poate să decidă dacă depune cerere cu documentația reactualizată pentru începerea unui alt audit sau face contestație la INCS împotriva deciziei de respingere.

Secțiunea 2 Supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial, efectuată de autoritatea oficială

Articolul 13

(1)

Supravegherea inspectorului în câmp acreditat oficial este efectuată anual de autoritatea oficială astfel:

a) cultura seminceră inspectată în câmp de către inspectorul în câmp acreditat oficial trebuie să provină din sămânța verificată în postcontrol oficial și ale cărei rezultate au fost satisfăcătoare;

b) o proporție de cel puțin 5% din recolta de sămânță provenită din culturile semincere examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial trebuie să fie verificată de inspectorii în câmp oficiali;

c) o proporție a eșantioanelor din loturile de semințe certificate, recoltată din culturile semincere examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial, trebuie prelevată pentru postcontrol oficial și, după caz, pentru testare în laboratorul oficial privind identitatea și puritatea varietală; eșantioanele sunt prelevate în conformitate cu precizările specificate în legislația în vigoare;

d) la fiecare inspecție de verificare se întocmește un raport care se transmite autorității oficiale. Aceasta trebuie să compare rezultatele inspectorului în câmp oficial cu cele ale inspectorului în câmp acreditat oficial;

e) în cazul existenței unei diferențe clare între cele două rezultate, dar care nu afectează decizia de aprobare în câmp, se întreprind măsuri corective, iar rezultatele obținute sunt transmise autorității oficiale care va opera datele corecte. Dacă nici în urma acțiunilor corective nu se vor obține rezultate corecte, acreditarea inspectorului în câmp este retrasă temporar sau definitiv;

f) în cazul existenței unei diferențe apărute în mod deliberat sau din neglijență, care afectează decizia de aprobare în câmp a unei culturi examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial, autoritatea oficială anulează și retrage documentul de inspecție în câmp și blochează partida sau loturile rezultate, iar acreditarea este retrasă temporar. În acest caz autoritatea oficială verifică toate culturile și loturile rezultate în urma activității inspectorului în câmp acreditat oficial respectiv, iar dacă situația de neconformitate majoră se repetă cel puțin o dată, acreditarea este retrasă definitiv;

g) autoritatea oficială poate efectua orice determinări morfologice, fiziologice sau biochimice necesare verificării seminței provenite din culturile examinate de inspectorul în câmp acreditat oficial în pre- sau postcontrol;

h) postcontrolul oficial al loturilor rezultate din culturile examinate în câmp de inspectorul în câmp acreditat oficial este obligatoriu;

i) numerele de identitate ale partidelor de semințe și numerele de referință ale loturilor rezultate sunt acordate de autoritatea oficială în conformitate cu procedurile aplicate partidelor și loturilor certificate oficial, cu precizarea ca acestea să poată fi recunoscute în orice moment ca fiind examinate în câmp de inspectorul în câmp acreditat oficial.

(2)

Autoritatea oficială poate lua măsuri suplimentare pentru efectuarea inspecțiilor în câmp sub supraveghere oficială.

(3)

După încheierea verificărilor, autoritatea oficială întocmește un raport de supraveghere. Un exemplar va rămâne la autoritatea oficială, un exemplar este înmânat operatorului economic angajator și unul inspectorului în câmp acreditat oficial independent, verificat, după caz.

Articolul 14

Toate activitățile desfășurate în vederea acreditării/reacreditării, supravegherii și monitorizării efectuate de autoritatea oficială sunt achitate de operatorul economic angajator sau de persoana fizică independentă ori de inspectorul în câmp acreditat oficial independent, după caz, conform tarifelor în vigoare.

Capitolul VI Măsuri luate de autoritatea oficială privind inspectorii în câmp acreditați oficial

Articolul 15

(1)

Certificatul de acreditare oficială poate fi retras temporar sau definitiv, după caz, în următoarele situații:

a) cererea de acreditare conține informații false sau eronate;

b) există informații false sau eronate în documentul oficial de inspecție în câmp;

c) nu au fost respectate condițiile, procedurile de lucru, regulile și normele în vigoare în timpul inspecției în câmp;

d) datele din activitatea de supraveghere și audit demonstrează că inspectorul în câmp acreditat oficial nu îndeplinește standardele de competență ce se impun pentru activitatea pentru care a fost acreditat;

e) nu au fost îndeplinite obligațiile financiare de către operatorul economic angajator sau de inspectorul în câmp acreditat oficial independent, pentru anul în curs.

(2)

În cazul retragerii temporare a certificatului de acreditare oficială, autoritatea oficială poate cere inspectorului în câmp acreditat oficial să urmeze o instruire corectivă și o reexaminare; este menționat un termen limită de corectare a neconformităților care au dus la retragerea temporară a acreditării. Operatorul economic angajator și inspectorul în câmp acreditat oficial sunt anunțați în scris despre retragerea temporară a acreditării, trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.

(3)

Anularea deciziei de retragere temporară a acreditării se face numai atunci când au fost eliminate în totalitate motivele retragerii.

(4)

După constatarea de către autoritatea oficială a remedierii deficiențelor, operatorul economic angajator și inspectorul în câmp acreditat oficial sunt anunțați în scris asupra datei de la care își pot relua activitatea.

Articolul 16

Acreditarea inspectorului în câmp acreditat oficial este retrasă definitiv în următoarele situații:

a) la cererea acestuia;

b) neprezentarea inspectorului în câmp acreditat oficial pentru reînnoirea vizei anuale sau a termenului de valabilitate a certificatului de acreditare oficială;

c) nerespectarea termenului stabilit de autoritatea oficială pentru corectarea neconformităților care au dus la retragerea temporară a acreditării;

d) depistarea unei neconformități majore care este de natură să afecteze calitatea activității desfășurate;

e) neîndeplinirea obligațiilor financiare de către operatorul economic angajator sau de către inspectorul în câmp acreditat oficial independent nici în urma retragerii temporare a certificatului de acreditare oficială.

Articolul 17

(1)

În cazul retragerii definitive a acreditării, operatorul economic angajator sau inspectorul în câmp acreditat oficial independent este anunțat în scris asupra motivelor și datei efective a retragerii, acesta trebuind să semneze pentru primirea notificării respective.

(2)

La data retragerii temporare sau definitive a acreditării, certificatul de acreditare oficială se consideră nul.

Articolul 18

(1)

Inspectorul în câmp acreditat oficial al cărui certificat de acreditare oficială a fost retras temporar sau definitiv poate face contestație la INCS, în termen de 15 zile de la data primirii înștiințării scrise.

(2)

Autoritatea oficială analizează contestația și decide în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Articolul 19

Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentele proceduri, condiții și reguli.

Anexa 1 la proceduri, condiții și reguli

Nr. ................ Data ........................

Operatorul economic (dacă este cazul) ............

Înregistrat cu Autorizația de producere nr. ......

Se aprobă înscrierea.

Director executiv,

.....................

CERERE

privind obținerea acreditării/reacreditării oficiale pentru efectuarea

inspecțiilor în câmp în vederea certificării unor culturi semincere

sub supraveghere oficială

Operatorul economic angajator/Persoana fizică independentă ...............,

cu sediul/adresa în localitatea ...................., str. ....................

nr. ..., județul .............., telefon .............., fax .................,

înmatriculat la registrul comerțului cu nr. .............. din ...............,

reprezentat prin ......................., având funcția de ...................,

solicit acreditarea/reacreditarea și eliberarea certificatului de acreditare

oficială pentru ..............................................................,

(numele și prenumele)

funcția ........................., pentru următoarele specii și grupe de specii

........................................................ și categoria biologică

............................................................................. .

Anexez la prezenta cerere următoarele documente:

a) copie xerox de pe autorizația de producere, preluare, comercializare a

semințelor, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute

art. 1 alin. (1) lit. c) din proceduri, condiții și reguli;

b) copie xerox de pe statutul de funcționare, cu specificarea obiectului de

activitate în domeniu, în cazul persoanelor fizice sau juridice angajatoare

prevăzute art. 1 alin. (1) lit. b) și c) din proceduri, condiții și reguli;

c) copie xerox de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul

registrului comerțului de pe lângă camera de comerț și industrie, în cazul

persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute la art. 1 alin. (1)

lit. b) și c) din proceduri, condiții și reguli;

d) copie xerox de pe certificatul de înregistrare fiscală, în cazul

persoanelor fizice sau juridice angajatoare prevăzute art. 1 alin. (1) lit. b)

și c) din proceduri, condiții și reguli;

e) dosarul de prezentare a persoanei angajate sau a persoanei fizice

independente care urmează a se ocupa de inspecția în câmp în vederea

certificării unor culturi semincere:

- copie de pe diploma de studii;

- curriculum vitae;

- copie de pe carnetul de muncă sau contract.

Declar pe propria răspundere că inspectorul în câmp acreditat oficial este

liber de orice presiune în activitatea de inspecție în câmp.

Cererea se depune în 2 (două) exemplare.

.......................

(semnătura conducătorului operatorului

economic sau a persoanei independente)

Achitat tariful ...............

Conform Ordinului ministrului

Accept condițiile și

agriculturii, pădurilor și

responsabilitățile inspectorului

dezvoltării rurale nr. 449/2006

în câmp acreditat oficial.

Data .............

............................

(semnătura persoanei

candidat/acreditate)

Anexa 2 la proceduri, condiții și reguli

CONTRACT DE ACREDITARE OFICIALĂ

Nr. ..... data ..........

1. Părțile contractante

a) Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor (INCS), prin Laboratorul

Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor (LCCSMS), având

sediul în .................., reprezentată prin (domnul/doamna) ...............,

în calitate de reprezentant al autorității oficiale, definit în continuare

autoritatea oficială,

și

b) .........................................................................,

(denumirea și sediul operatorului economic sau ale responsabilului

laboratorului independent care a solicitat acreditarea oficială)

având sediul în ...............................................................,

reprezentat prin (domnul/doamna) ..............................................,

în calitate de proprietar al laboratorului acreditat oficial pentru efectuarea

testelor de calitate a seminței

2. Obiectul și prețul contractului

Prezentul contract stabilește relația legală dintre autoritatea oficială și

operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial, în scopul

desfășurării activității de testare a semințelor destinate însămânțării și de

eliberare a documentelor de calitate la speciile, grupele de specii pentru care

a fost acreditat, pentru și în numele autorității oficiale.

Tarifele pentru acreditare, supraveghere și monitorizare se achită de către

operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau de

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial la valoarea și la

termenele stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale.

3. Durata contractului

Prezentul contract intră în vigoare la data la care este semnat de

reprezentanții părților contractante și va înceta la împlinirea a 3 ani de la

data semnării. Perioada de 3 ani se poate prelungi cu până la 3 luni, dacă

cererea de reacreditare a fost depusă în termen. Prezentul contract poate fi

prelungit cu acordul scris al părților contractante, în vederea reacreditării.

4. Documentele care însoțesc contractul:

- cerere de acreditare/reacreditare oficială;

- documentele solicitate la înscriere;

- certificatul de acreditare;

- alte documente adiționale.

5. Reguli și norme

Serviciile executate în baza prezentului contract vor respecta condițiile și

procedurile, regulile, normele și standarele în vigoare prezentate de

autoritatea oficială la încheierea acestuia.

6. Obligațiile părților

6.1. O parte contractantă nu are, fără acordul scris al celeilalte părți,

dreptul:

- de a face cunoscut prezentul contract sau orice prevedere a acestuia unei

terțe persoane în afara acelor persoane implicate în îndeplinirea acestuia;

- de a utiliza informațiile și documentele obținute sau la care are acces în

perioada de derulare a prezentului contract în alt scop decât acela de a-și

îndeplini obligațiile contractuale.

6.2. Dezvăluirea oricărei informații persoanelor implicate în îndeplinirea

prezentului contract se va face confidențial și se va referi numai la acele

informații necesare în vederea îndeplinirii acestuia.

6.3. O parte contractantă va fi exonerată de răspundere pentru dezvăluirea de

informații referitoare la prezentul contract, dacă:

- informația era cunoscută părții contractante înainte ca ea să fi fost

primită de la cealaltă parte contractantă;

- informația a fost dezvăluită după ce a fost obținut acordul scris al

celeilalte părți contractante pentru asemenea dezvăluiri;

- partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informația.

6.4. Obligațiile operatorului economic proprietar al laboratorului acreditat

oficial sau ale reprezentantului laboratorului independent acreditat oficial:

- operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial este obligat să

respecte prevederile Legii nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea,

controlul și certificarea calității, comercializarea semințelor și a

materialului săditor, precum și înregistrarea soiurilor de plante și

Procedurile, condițiile și regulile privind acreditarea oficială a

laboratoarelor pentru testarea semințelor sub supraveghere oficială și celelalte

reguli, norme și standarde în vigoare;

- operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial garantează că orice

informație pe care o va furniza autorității oficiale este conformă cu

realitatea;

- eșantionorul garantează că pe tot parcursul derulării prezentului contract

respectă procedurile, condițiile și regulile de acreditare, cu excepția unor

modificări efectuate cu aprobarea autorității oficiale;

- operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial garantează că ia

toate măsurile raționale necesare pentru a permite autorității oficiale sau

oricărei alte persoane care acționează în numele autorității oficiale să își

realizeze sarcinile și funcțiile așa cum sunt menționate în regulile, normele și

standardele în vigoare;

- operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial garantează că

efectuează testarea semințelor pentru activitățile pentru care este acreditat și

pentru speciile, grupele de specii prevăzute în certificatul de acreditare și va

lua toate măsurile pentru ca serviciile sale să nu fie prestate pentru scopuri

neautorizate sau de către persoane neautorizate.

6.5. Obligațiile și drepturile autorității oficiale pentru acreditarea

oficială a laboratoarelor:

- are obligația de a pune la dispoziție laboratorului acreditat oficial sau

laboratorului independent acreditat oficial orice facilități sau informații pe

care le consideră necesare pentru îndeplinirea în bune condiții a prezentului

contract;

- are obligația să procure toată documentația necesară pentru desfășurarea în

bune condiții a procedurilor de acreditare conform regulilor și normelor în

vigoare;

- nu răspunde pentru niciun fel de compensații plătibile prin lege în

privința sau ca urmare a unui accident ori prejudiciu adus personalului

laboratorului acreditat oficial sau al laboratorului independent acreditat

oficial în timpul desfășurării activităților specifice;

- are dreptul de a verifica modul de lucru al laboratorului acreditat oficial

sau al laboratorului independent acreditat oficial, în conformitate cu

Procedurile, condițiile și regulile privind acreditarea oficială a

laboratoarelor pentru testarea semințelor sub supraveghere oficială;

- are obligația de a notifica în scris operatorului economic proprietar al

laboratorului acreditat oficial sau reprezentantului laboratorului independent

acreditat oficial reprezentanții săi împuterniciți pentru acest scop.

6.6. Începerea și sistarea activității

Laboratorul acreditat oficial sau laboratorul independent acreditat oficial

poate efectua testarea semințelor numai după:

- primirea certificatului de acreditare oficială;

- reînnoirea vizei anuale;

- înlăturarea neconformităților majore care au dus la suspendarea temporară a

acreditării;

- îndeplinirea obligațiilor financiare către autoritatea oficială pentru

acreditare, supraveghere și audit.

Încetarea activității de testare a seminței se va face în următoarele

condiții:

- la cererea operatorului economic proprietar al laboratorului acreditat

oficial sau a reprezentantului laboratorului independent acreditat oficial;

- în cazul neprezentării pentru viza anuală;

- în cazul nerespectării termenului stabilit de autoritatea oficială pentru

corectarea unor neconformități;

- în cazul depistării de către autoritatea oficială a unor neconformități

majore.

6.7. Modalități de plată

Operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial achită autorității

oficiale contravaloarea serviciilor de acreditare, la data înscrierii pentru

acreditare, precum și a celor de supraveghere pentru verificarea modului de

lucru al laboratorului acreditat oficial sau al laboratorului independent

acreditat oficial.

Dacă operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial nu achită

contravaloarea serviciilor de acreditare, procedura de acreditare este retrasă

temporar sau definitiv, după caz.

Dacă operatorul economic proprietar al laboratorului acreditat oficial sau

reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial nu achită factura ce

reprezintă serviciile de supraveghere, se aplică penalități de întârziere,

potrivit legii.

7. Amendamente

Părțile contractante au dreptul, pe durata prezentului contract, de a conveni

în scris modificarea unor clauze ale prezentului contract, în conformitate cu

regulile, normele și standardele în vigoare.

8. Rezilierea contractului

Nerespectarea obligațiilor asumate prin prezentul contract de către una

dintre părțile contractante dă dreptul părții lezate de a cere rezilierea

contractului. Cererea de reziliere se va comunica în scris celeilalte părți

contractante.

9. Forța majoră

Forța majoră este constatată de o autoritate competentă. Aceasta exonerează

părțile contractante de îndeplinirea obligațiilor asumate prin prezentul

contract, pe toată perioada în care aceasta acționează.

În sensul prezentului contract, prin forță majoră se înțelege un eveniment

mai presus de controlul părților, care nu se datorează greșelii sau vinei

acestora, care nu poate fi prevăzut la momentul încheierii prezentului contract

și care face imposibilă executarea și, respectiv, îndeplinirea prezentului

contract.

Partea contractantă care invocă forța majoră are obligația de a notifica

celeilalte părți și în mod complet producerea acesteia și de a lua măsurile care

îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor.

Dacă forța majoră acționează sau se estimează că va acționa pe o perioadă mai

mare de 6 luni, fiecare parte contractantă va avea dreptul să notifice

celeilalte părți contractante încetarea prezentului contract fără ca vreuna

dintre ele să pretindă daune celeilalte părți.

10. Soluționarea litigiilor

Autoritatea oficială va face toate eforturile pentru a rezolva pe cale

amiabilă, prin tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate

ivi în cadrul ori în legătură cu prezentul contract.

Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele două

părți contractante nu reușesc să rezolve în mod amiabil divergența contractuală,

fiecare parte contractantă poate solicita ca divergența să se soluționeze prin

arbitraj.

11. Limba care guvernează contractul

Limba care guvernează prezentul contract este limba română.

12. Comunicări

Orice comunicare între părțile contractante, referitoare la îndeplinirea

prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.

Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât

și în momentul primirii.

Comunicările dintre părțile contractante se pot face și prin telefon,

telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiția confirmării în scris a primirii

comunicării.

13. Retragerea

La data retragerii temporare sau definitive a acreditării, contractul de

acreditare oficială se consideră nul.

14. Legea aplicabilă contractului

Prezentul contract va fi interpretat conform legilor din România.

Autoritatea oficială,

Proprietarul laboratorului acreditat oficial,

..................................

.................................................

Reprezentantul laboratorului independent acreditat oficial,

.................................................

Anexa 3 la proceduri, condiții și reguli

┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
│
ROMÂNIA
│
│
MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
│
│
INSPECȚIA NAȚIONALĂ PENTRU CALITATEA SEMINȚELOR
│
│
│
│
CERTIFICAT DE ACREDITARE OFICIALĂ
│
│
NR. _________
│
│
│
│ Domnul/Doamna ____________________________________________________________ │
│ Funcția: __________________________________
│
│ C.I. serie _________ nr. __________________
│
│ Operator economic ________________________________________________________ │
│ Adresa ___________________________________________________________________ │
│ Înregistrat cu Autorizația nr. _______ pentru activitatea de _____________ │
│ Nr. stampilă _____________
│
│ Este recunoscut(ă) ca inspector în câmp acreditat/reacreditat oficial, în
│
│ conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării │
│ rurale nr. 449/2006 pentru aprobarea procedurilor, condițiilor și regulilor│
│ privind acreditarea oficială a persoanelor pentru efectuarea inspecțiilor
│
│ în câmp în vederea certificării unor culturi semincere sub supraveghere
│
│ oficială, pentru _________________________________________________________ │
│
(speciile și grupele de specii)
│
│ și categoriile biologice _________________________________________________ │
│ Acreditarea/reacreditarea este valabilă 3 ani începând de la ____________* │
│
│
│ Data: _____________________
│
│
ITCSMS sau LCCSMS
│
│
│
│
Nume,
│
│
prenume,
│
│
semnătura
│
│
│
│ ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
│ │
Acest certificat nu este valabil decât vizat pe anul în curs.
│ │
│ ├───────────────────────┬───────────────────────┬────────────────────────┤ │
│ │
Anul I
│
Anul II
│
Anul III
│ │
│ └───────────────────────┴───────────────────────┴────────────────────────┘ │
│
│
│ * Notă: Se poate prelungi cu până la 3 luni dacă cererea de reacreditare
│
│ a fost depusă în termen.
│
└────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.