HG nr. 1064/2006
privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2006, pentru clădirea monument istoric "Casa cu Arcade" din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, precum și al
art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Cultelor pe anul 2006 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, cu suma de 250 mii lei la capitolul 67.01 "Cultură, recreere și religie", titlul 51 "Transferuri între unități ale administrației publice", pentru finalizarea lucrărilor de consolidare a clădirii monument istoric "Casa cu Arcade" din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Articolul 2
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Culturii și Cultelor pe anul 2006.
Articolul 3
Ministerul Culturii și Cultelor și organele abilitate de lege vor controla modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul culturii și cultelor, Adrian Iorgulescu Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 16 august 2006. Nr. 1.064.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.