Decizia nr. 524/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 și art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală,

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticorupție,

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale. Excepția a fost ridicată de Ioan Lascău în Dosarul nr. 2.122/2005 al Tribunalului Brașov - Secția penală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozițiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituție invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 2.122/2005, Tribunalul Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 și art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală,

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticorupție,

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale. Excepția a fost ridicată de Ioan Lascău, trimis în judecată într-un dosar în care este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de texte din actele normative criticate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin următoarele:

- art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și (3), precum și ale art. 11 și 20 din Constituție, raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, art. 90 alin. 2 este contrar dreptului la un proces echitabil în materie penală, întrucât permite ca probele ce stau la baza soluționării conflictului de drept penal să fie obținute de alte organe judiciare penale în cadrul unor proceduri caracterizate prin principii și reguli specifice; condiția "dacă legea prevede aceasta" "alimentează inechitățile în domeniul penal, autorizând un amestec inadmisibil al procedurilor administrative în procedurile penale", și "este inutilă"; pune la îndoială legalitatea utilizării mijloacelor de probă obținute în alte proceduri; potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului privind aplicarea art. 6 din Convenție, "utilizarea mijloacelor de probă obținute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încălcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare" și delimitează "obținerea mijloacelor de probă în procedurile administrative de folosirea lor ulterioară în procedurile penale"; procedurile prevăzute de art. 90 alin. 2 coroborat cu art. 214 din Codul de procedură penală nu prezintă caracteristicile unei proceduri preliminare, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituție, pentru a legitima folosirea proceselor-verbale și a actelor de constatare, fără nicio delimitare, în procesul penal declanșat ulterior. În consecință, se arată că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, înscrisurile menționate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedură penală pot avea doar valoare de informații pentru organele de urmărire penală, iar nu valoare de mijloace de probă în procesul penal, și nu pot "influența în niciun fel soluționarea procesului penal, care trebuie să depindă exclusiv de acte de procedură întocmite de organe judiciare penale, cu respectarea garanțiilor pe care nu le poate oferi decât un proces penal legal declanșat";

- art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală încalcă art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și dispozițiile constituționale ale art. 11 și 20, raportate la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât eludează garanțiile procesuale recunoscute acuzatului în procesul penal;

-

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

încalcă art. 23 alin. (12) din Constituție, precum și prevederile constituționale ale art. 11 și 20, raportate la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin aceea că nu individualizează în mod concret "situații de incompatibilitate, natura lor juridică, morală, socială etc., conținutul concret, sediul lor de reglementare". Totodată, textul de lege criticat nu îndeplinește cerințele de previzibilitate și accesibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege;

- art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2000 încalcă art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și (3) din Constituție, precum și dispozițiile constituționale ale art. 11 și 20, raportate la art. 6 din Convenție, deoarece "în fapt organul de urmărire penală și partea acuzatoare în faza de judecată" nu respectă cerințele "imparțialității și ale caracterului obiectiv ce ar trebui să caracterizeze mijloacele de probă cu caracter științific" și nici principiile contradictorialității și al dreptului la apărare;

-

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002

nu îndeplinește condițiile privind caracterul accesibil și previzibil al legii, contravenind astfel art. 23 alin. (12) din Constituție și dispozițiilor constituționale ale art. 11 și 20, raportate la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

-

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990

încalcă art. 23 alin. (11) din Constituție, precum și dispozițiile constituționale ale art. 11 și 20, raportate la art. 6 paragraful 2 din aceeași convenție, întrucât instituie "o prezumție de culpabilitate ce intră în contradicție cu prezumția de nevinovăție recunoscută acuzatului în procesul penal", precum și pentru că "sarcina probei este transferată asupra persoanei acuzate de săvârșirea infracțiunii, în condițiile în care, în baza prezumției de nevinovăție, sarcina probei aparține urmăritorului".

Tribunalul Brașov - Secția penală apreciază că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate ca fiind încălcate. Astfel: în legătură cu art. 90 alin. 2 și art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală, nu se poate susține că procesele-verbale și actele de constatare încheiate de alte organe decât cele judiciare penale ar conduce la un "amestec inadmisibil al procedurilor administrative în procedurile penale", întrucât împotriva acestora se poate formula contestație pe cale administrativă sau la instanța de judecată, iar persoana ce se consideră lezată în drepturile sale beneficiază de două grade de jurisdicție; în procesul deliberării, "judecătorul represiv" își fundamentează soluția pe întregul probatoriu administrat în cauză, și nu prin raportarea exclusivă la procesele-verbale și actele de constatare întocmite de alte organe, cu competență specială;

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

"este clar sub aspectul tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția, însărcinarea sau atribuția, în scopul obținerii de bani";

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

nu conduce automat la ideea că specialiștii numiți de către procurorul-șef al DNA nu pot fi imparțiali și obiectivi, imparțialitatea acestora fiind prezumată, iar valoarea probantă a mijloacelor de probă este apreciată de judecător prin evaluarea și coroborarea întregului probatoriu, părțile putând contesta raportul tehnico-științific;

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002

folosește termenul de "infracțiune" generic, pentru a acoperi multitudinea de "infracțiuni bază" din care pot proveni bunurile;

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 , ca orice normă de incriminare, prevede conținutul constitutiv al infracțiunii, care cuprinde condițiile obiective și subiective în care fapta devine infracțiune.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, deoarece: probele în legătură cu care dispun art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 și art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea lor făcându-se cu prilejul examinării tuturor probelor administrate și oricare dintre acestea poate fi contestată în cursul procesului;

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

nu este de natură să încalce prevederile constituționale și jurisprudența europeană în ceea ce privește imparțialitatea justiției sau echitatea procesului penal;

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

este suficient de clar, legiuitorul optând pentru determinarea generică a situațiilor tocmai pentru că, dacă ar fi fost enumerate cazurile, ar fi creat un text greoi și limitativ;

art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002

reflectă pe deplin cerințele europene și internaționale în materie;

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990

nu încalcă prezumția de nevinovăție, care trebuie interpretată în sensul că organele judiciare nu desfășoară proceduri specifice de tragere la răspundere a infractorului decât dacă vor constata în speța respectivă forma de vinovăție cerută de lege.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 și art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală, precum și

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

nu aduc atingere: dreptului părților la un proces echitabil, câtă vreme procesele-verbale și constatările tehnico-științifice făcute de alte organe decât cele de urmărire penală sau de instanța de judecată "pot fi combătute cu orice alte probe propuse de părți, în condițiile art. 67 alin. 1 din Codul de procedură penală"; unicității și imparțialității justiției, principiului independenței judecătorilor, întrucât instanța de judecată este cea care apreciază asupra concludenței și utilității probelor, care nu au, conform art. 63 alin. 2 teza întâi din același cod, valoare dinainte stabilită. În temeiul art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența stabilirii procedurii și a căilor de atac în fața instanțelor de judecată aparține legiuitorului. De asemenea, mai arată că, în legătură cu excepția de neconstituționalitate a

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 , a

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990

și a

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 , Curtea Constituțională nu este competentă să se pronunțe, întrucât criticile formulate vizează modul de interpretare și aplicare a legii.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 și art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală,

art. 11 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Parchetul Național Anticorupție,

art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,

art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002

pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și ale

art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale. Textele de lege criticate prevăd:

- Art. 90 alin. 2, art. 214 alin. 5 și art. 224 alineatul ultim din Codul de procedură penală:

● art. 90 alin. 2, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 141/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996: "De asemenea, sunt mijloace de probă procesele-verbale și actele de constatare, încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta.";

● art. 214 alin. 5: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.";

● art. 224 alineatul ultim: "Procesul-verbal prin care se

constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui

mijloc de probă.";

-