Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 1501/2006

privind stabilirea parcului auto, precum și a consumului de carburanți al autoturismelor aflate în dotarea parchetelor din cadrul Ministerului Public, cu excepția Direcției Naționale Anticorupție

prezumat în vigoare

Data actului
25 octombrie 2006
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 899 din 6 noiembrie 2006
Citează
4 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 3.883 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006

privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, precum și al

art. 5 alin. (3) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Parcul auto din dotarea parchetelor din cadrul Ministerului Public, cu excepția Direcției Naționale Anticorupție, se constituie ținând seama de atribuțiile care revin acestora, potrivit legii, și de caracterul operativ al activităților desfășurate pentru prevenirea și combaterea criminalității.

(2)

Numărul maxim de autoturisme pentru activitățile specifice ale parchetelor din cadrul Ministerului Public, cu excepția Direcției Naționale Anticorupție, este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

(1)

Stabilirea numărului de autoturisme pentru fiecare parchet, a modului și condițiilor de utilizare a acestora se face prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ținându-se seama de volumul activității, de întinderea și particularitățile zonei de responsabilitate și de alte condiții specifice.

(2)

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește, prin ordin, limita maximă a consumului lunar de carburanți pentru fiecare autoturism, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute în anexă.

Articolul 3

Cheltuielile rezultate din aplicarea prezentei hotărâri se suportă din bugetele anuale aprobate Ministerului Public.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul justiției,
Monica Luisa Macovei
Ministrul administrației
și internelor,
Vasile Blaga
Ministrul finanțelor
publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu
București, 25 octombrie 2006.
Nr. 1.501.

Anexa MIJLOACELE DE TRANSPORT

ȘI CONSUMUL DE CARBURANȚI

pentru activitățile

specifice parchetelor

din structura

Ministerului Public,

cu excepția Direcției

Naționale Anticorupție

Nr. crt.

Unitatea

Numărul maxim de autoturisme aprobat

Consumul maxim de carburanți pentru un autovehicul - litri/lună -

TOTAL (1+2+3+4+5)

605

1.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

30

500

2.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

75

din care:

a) aparat central

13

500

b) servicii teritoriale

20

250

c) birouri teritoriale

42

200

3.

Parchetele de pe lângă curțile de apel

56

300

4.

Parchetele de pe lângă tribunale

130

250

5.

Parchetele de pe lângă judecătorii

314

200

NOTĂ:

Nu se consideră depășiri la consumul de carburanți normat pe autovehicul consumul care la nivelul anului se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unități de parchet.

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.