HCM nr. 1716/1970
pentru aprobarea Aranjamentului privind colaborarea directa dintre Ministerul Muncii din Republica Socialistă România și Consiliul Federal pentru Munca din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia
prezumat în vigoare
Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România hotărăște:
Articol unic
Se aprobă Aranjamentul privind colaborarea directa dintre Ministerul Muncii din Republica Socialistă România și Consiliul Federal pentru Munca din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia încheiat la București la 31 octombrie 1970.
ARANJAMENT
privind colaborarea directa dintre Ministerul Muncii din Republica Socialistă România și Consiliul Federal pentru Munca din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.
Ministerul Muncii din Republica Socialistă România și Consiliul Federal pentru Munca din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia,
în dorința de a promova colaborarea dintre cele doua instituții,
au conventi asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Se va asigura un schimb continuu de experienta și de informații între Ministerul Muncii din Republica Socialistă România și Consiliul Federal pentru Munca din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia în probleme privind retribuirea muncii, forta de muncă, asigurări sociale și pensii, protecția muncii, legislația muncii.
Articolul 2
Colaborarea dintre cele doua instituții se va realiza sub următoarele forme :
a) schimburi sistematice de publicații și materiale documentare în domeniile și preocuparile ce intră în competența acestor doua instituții;
b) vizite reciproce de specialiști în scopul schimbului de experienta privind reglementările existente în domeniul muncii, aplicarea lor în practica și preocuparile viitoare în acest domeniu;
c) efectuarea de cercetări științifice comune asupra unor teme de interes reciproc.
Articolul 3
Ministerul Muncii din Republica Socialistă România și Consiliul Federal pentru Munca din Republica Socialistă Federativă Iugoslavia se vor informa reciproc asupra conferințelor, congreselor, simpozioanelor și altor manifestări de importanța deosebită, care vor fi organizate în țările lor, în probleme ce intră în domeniul lor de activitate și vor sprijini reciproc participarea specialiștilor la aceste acțiuni.
Articolul 4
Relațiile de colaborare dintre cele doua părți se vor desfășura pe baza unor programe anuale care vor fi elaborate, de comun acord, de cele doua părți. Modalitatea de realizare a acestor programe se va stabili de fiecare data pe bază de înțelegere între cele doua părți.
Articolul 5
În vederea examinării rezultatelor obținute în îndeplinirea prezentului aranjament și a direcțiilor de dezvoltare a colaborării viitoare, se vor putea organiza, la propunerea uneia dintre părți, intilniri ale conducătorilor celor două instituții. Locul și data acestor intilniri se vor stabili de comun acord.
Articolul 6
Prezentul aranjament se încheie pe o perioadă de 5 ani. Dacă nici una dintre părți nu îl denunta în scris, cu 6 luni înainte de expirarea acestei perioade, valabilitatea să se prelungește pe o perioadă de încă 5 ani.
Articolul 7
Prevederile acestui aranjament pot fi modificate cu acordul celor două părți.
Articolul 8
Acest aranjament va fi supus aprobării organelor competente din cele doua tari, urmînd a intră în vigoare la data primiri comunicării reciproce privind aprobarea sa.
Prezentul aranjament a fost întocmit și semnat la București la 31 octombrie 1970, în doua exemplare identice, în limbile română și sirbo-croată, ambele texte avînd aceeași valabilitate.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.