HG nr. 1789/2006
privind plata contribuției Guvernului României potrivit Acordului de administrare a Fondului fiduciar dintre Guvernul României, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Agenția Internațională de Dezvoltare privind Fondul fiduciar susținut de mai mulți finanțatori pentru sprijinirea Deceniului de incluziune a romilor 2005-2015, semnat la București la 17 noiembrie 2005 (TF nr. 070367)
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și al
art. 11 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, la capitolul 51.01 "Autorități publice și acțiuni externe", titlul 55 "Alte transferuri", articolul 55.02 "B. Transferuri curente în străinătate (către organizații internaționale)", cu suma de 74 mii lei, pentru plata contribuției Guvernului României potrivit Acordului de administrare a Fondului fiduciar dintre Guvernul României, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Agenția Internațională de Dezvoltare privind Fondul fiduciar susținut de mai mulți finanțatori pentru sprijinirea Deceniului de incluziune a romilor 2005-2015, semnat la București la 17 noiembrie 2005 (TF nr. 070367).
Plata contribuției prevăzute la alin. (1) se efectuează de către Secretariatul General al Guvernului, în limita echivalentului în lei al sumei de 20 mii euro.
Articolul 2
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2006.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Radu Stroe Ministrul finanțelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu București, 13 decembrie 2006. Nr. 1.789.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.