Decizia nr. 21/1997
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.191 din Codul civil
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 619/1997 9 decembrie 1997 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 1191 din Codul civil
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent
-------------
Prin Încheierea nr. 3 din 4 decembrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 2.647/1996, Judecătoria Medias a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.191 din Codul civil, invocată de Gavriliu Cristian, prin reprezentanții săi.
Aceeași instanța, prin Încheierea nr. 2 din 27 noiembrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 4.466/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, invocată de Cerchizan Gicu, prin reprezentanții săi.
Invocarea excepției de neconstituționalitate este motivată, în ambele cauze, de faptul ca art. 1.191 din Codul civil, privind admisibilitatea probei cu martori în litigiile a căror valoare depășește suma de 250 lei, contravine prevederilor art. 134 din Constituție, potrivit căruia "economia României este economie de piața". Se apreciază ca într-o economie de piața cu inflație, "orice fixare a unei sume nu trebuie luată în considerare nominal, ci raportată la valoarea actuala".
Exprimandu-și opinia în cele doua încheieri de sesizare ale Curții Constituționale, Judecătoria Medias considera ca "dispozițiile art. 1.191 din Codul civil nu aduc vreo atingere drepturilor fundamentale ale cetățenilor și, ca atare, ele nu intră în contradictie nici cu art. 134 și nici cu alte prevederi constituționale".
Excepțiile invocate formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 22C/1997 și nr. 23C/1997.
Deoarece excepțiile se referă la aceleași dispoziții legale și pentru o mai buna administrare a justiției, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 23C/1997 la Dosarul nr. 22C/1997, care a fost înregistrat primul, urmând a se pronunța asupra ambelor excepții prin decizia de fața.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 1.191 din Codul civil, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competența să soluționeze excepțiile invocate, deoarece, deși dispoziția legală atacată este anterioară Constituției, instanța judecătorească în fața căreia s-au invocat excepțiile nu s-a pronunțat în dispozitivul încheierii de sesizare asupra abrogării textului, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție. Pe de altă parte, textul a cărui neconstituționalitate se invoca este aplicabil raporturilor juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991 și deduse în fața instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 1.191 alin. 1 din Codul civil, dovada unui act juridic de o sumă sau de o valoare mai mare de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, se poate face prin act autentic sau printr-un act cu semnatura privată, iar în alin. 2 se stabilește că nu se va primi nici o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi spus înaintea, la timpul sau în urma confectionarii actului, chiar cu privire la o sumă sau o valoare ce nu depășește 250 lei. În sfârșit, din alin. 3 rezultă ca regulile de mai sus nu au caracter imperativ, deoarece textul permite părților sa convină să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot sa dispună.
Prin excepție se invoca neconstituționalitatea art. 1.191 din Codul civil în raport cu prevederile art. 134 alin. (1) din Constituție care stabilesc drept coordonata faptul ca economia României este o economie de piața. Aceasta caracteristica presupune ca economia sa nu fie centralizata, ci activitatea economică să se desfășoare de către agenți economici, autonomi și egali din punct de vedere juridic, în cadrul relațiilor de piața, statul intervenind numai pentru apărarea sau promovarea unor interese generale, prin utilizarea de către Guvern a parghiilor sale specifice de influentare, cum ar fi impozite, taxe, subvenții, licențe de export-import, garantarea de credite, lansarea de comenzi de stat, precum și, îndeosebi, prin politica sa legislativă.
Sub acest aspect, art. 1.191 din Codul civil nu contravine dispoziției constituționale.
O suma sau o valoare a obiectului actului juridic atât de redusă este explicata constant în doctrina prin dorința legiuitorului de a obliga părțile care încheie acte juridice să le constate în forma scrisă, care asigura certitudine și stabilitate raporturilor juridice pe care le creează.
Desigur, valoarea de astăzi, care nu a mai fost modificată din anul 1952, este modificată, dar chiar într-o viitoare reglementare, față de scopul legiuitorului, este de presupus ca ea nu va fi foarte mare. Pe de altă parte, este firesc ca aceasta valoare să fie modificată, uneori, în raport cu inflatia. Toate aceste aspecte vizează însă politica legislativă și tehnica legislativă, nicidecum constituționalitatea dispoziției înscrise în art. 1.191 din Codul civil.
Asa fiind, și deoarece Curtea Constituțională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea art. 1.191 din Codul civil, excepția urmează să fie respinsă ca vadit nefondata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1.191 din Codul civil, invocată în fața Judecătoriei Medias de Gavriliu Cristian în Dosarul nr. 2.647/1996 și de Cerchizan Gicu în Dosarul nr. 4.466/1996.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 4 februarie 1997.
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 174 din 4 iunie 1997.
Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Nicolae Popa Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.