Decizia nr. 779/2006
referitoare la excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 139, art. 140^3 și art. 385^1 din Codul de procedură penala
prezumat în vigoare
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Tudorel Toader - judecator
Marinela Minca - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 139, 140^3 și 385^1 din Codul de procedură penala, excepție ridicata de Stefan Gheorghe în Dosarul nr. 13.769/3/2006 (1.352/2006) al Curtii de Apel București - Sectia a II-a penala și pentru cauze cu minori și familie.
La apelul nominal se prezinta personal autorul excepției și asistat de aparatorul ales, cu delegatie la dosar. Procedura de citare a fost legal indeplinita.
Aparatorul autorului excepției solicita admiterea acesteia, reiterand aceleasi aspecte susținute și în fața instanței de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstitutionalitate ca neintemeiata.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 17 mai 2006, pronunțată în Dosarul nr. 13.769/3/2006 (1.352/2006), Curtea de Apel București - Sectia a II-a penala și pentru cauze cu minori și familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 139, 140^3 și 385^1 din Codul de procedură penala, excepție ridicata de Stefan Gheorghe în dosarul de mai sus, având ca obiect solutionarea unui recurs formulat împotriva unei incheieri de sedinta în materie penala.
În motivarea excepției de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate aduc atingere prevederilor constitutionale invocate, deoarece nu poate formula o cale de atac împotriva incheierii prin care s-a respins cererea inculpatului de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligarea de a nu părăsi tara.
Curtea de Apel București - Sectia a II-a penala și pentru cauze cu minori și familie opineaza ca excepția de neconstitutionalitate este intemeiata, deoarece, potrivit art. 140^3 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penala, incheierea prin care se respinge cererea de revocare, inlocuire sau incetare a masurii preventive nu poate fi supusă niciunei cai de atac. Or, o asemenea reglementare este de natura a avantaja organul de urmărire penala care exercită functia de acuzare, nemaifiind garantat echilibrul celor două functii fundamentale în procesul penal, și anume cea a acuzarii și cea a apararii. Nu în ultimul rand, și art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenția pentru apararea drepturilor omului consacra echitabilitatea procesului și egalitatea armelor folosite.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciaza ca excepția de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece faptul ca incheierea prin care se respinge cererea de revocare a masurii arestarii preventive nu poate fi atacata separat cu recurs explica necesitatea de a evita o prelungire abuziva a procesului, prin aceea ca ea poate fi atacata cu recurs odata cu hotărârea prin care s-a solutionat fondul cauzei și, de asemenea, reprezinta prin ea insasi o cale de atac împotriva dispunerii masurii preventive.
Guvernul mai arata ca dispozitiile legale criticate nu împiedica cu nimic infaptuirea justiției și independenta judecatorilor și se aplică în mod nediferentiat tuturor persoanelor aflate în aceeasi situație juridica.
Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementata de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminari pe considerente arbitrare.
Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedura, cum sunt cele referitoare la hotărârile judecătorești supuse recursului, astfel încât accesul la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate caile de atac.
De asemenea, dispozitiile legale criticate sunt în concordanta cu cele din Constitutie, potrivit cărora incheierile instanței privind măsura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevăzute de lege.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, sustinerile părților, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine urmatoarele:
Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizata și este competența, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , sa solutioneze excepția de neconstitutionalitate.
Obiectul excepției de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 139, art. 140^3 și art. 385^1 din Codul de procedură penala, care au urmatorul continut:
Articolul 139
Inlocuirea sau revocarea masurilor preventive: "Măsura preventiva luata se inlocuieste cu alta măsura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Când măsura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care să justifice menținerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere, dispunandu-se, în cazul retinerii și arestarii preventive, punerea în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.
În cazul în care măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de instanța sau de procuror, organul de cercetare penala are obligația sa-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.
Când măsura preventiva a fost luata, în cursul urmaririi penale, de procuror sau de instanța, procurorul, dacă apreciaza ca informațiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizeaza instanța.
Procurorul este obligat sa sesizeze și din oficiu instanța, pentru inlocuirea sau revocarea masurii preventive luate de către aceasta, când constata el insusi că nu mai exista temeiul care a justificat luarea masurii.
Măsura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una dintre masurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) și c)."
Articolul 140
^3. - Calea de atac împotriva incheierii pronuntate de judecator în cursul urmaririi penale privind masurile preventive: "Împotriva incheierii prin care judecatorul dispune, în timpul urmaririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, inlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea masurii preventive, precum și împotriva incheierii de respingere a propunerii de arestare preventiva, invinuitul sau inculpatul și procurorul pot face recurs la instanța superioara în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, în timpul urmaririi penale, revocarea, inlocuirea sau încetarea de drept a masurii preventive nu este supusă niciunei cai de atac.
Invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în fața instanței de recurs și va fi ascultat în prezenta aparatorului sau. În cazul în care invinuitul sau inculpatul se afla internat în spital și, din cauza stării sănătății, nu poate fi adus în fața judecatorului sau când, din cauza de forta majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar numai în prezenta aparatorului sau, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.
Participarea procurorului la judecarea recursului este obligatorie.
Dosarul va fi inaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se solutioneaza în termen de 48 de ore, în cazul arestarii invinuitului, și în 3 zile în cazul arestarii inculpatului.
Instanța se pronunță în aceeasi zi, prin încheiere.
Când apreciaza ca măsura preventiva este nelegala sau nu este justificata, instanța de recurs o revoca, dispunand, în cazul arestarii preventive, punerea de îndată în libertate a invinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în alta cauza.
Recursul declarat împotriva incheierii prin care s-a dispus luarea masurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.
Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penala în termen de 24 de ore de la solutionarea recursului."
Articolul 385
^1. - Hotărârile supuse recursului: "Pot fi atacate cu recurs:
a) sentintele pronuntate de judecatorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentintele pronuntate de tribunalele militare în cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani;
c) sentintele pronuntate de curtile de apel și Curtea Militara de Apel;
d) sentintele pronuntate de sectia penala a Curtii Supreme de Justiție;
d^1) sentintele privind infractiunile pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate;
e) deciziile pronuntate, ca instante de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curti de apel și Curtea Militara de Apel;
f) sentintele pronuntate în materia executarii hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.
Incheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau decizia recurata, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentintei sau deciziei se socoteste facut și împotriva incheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronuntarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentintele în privinta cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede aceasta cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronuntate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificata solutia din sentinta și numai cu privire la aceasta modificare."
Autorul excepției de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile legale criticate sunt incalcate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora Nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21, referitoare la Accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (7), potrivit cărora Incheierile instanței privind măsura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevăzute de lege, ale art. 124, referitoare la Infaptuirea justiției, ale art. 129, referitoare la Folosirea cailor de atac, precum și dispozitiile Convenției pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale.
Examinand excepția de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, în esenta, dispozitiile legale atacate sunt criticate deoarece nu instituie o cale de atac separata și împotriva incheierilor prin care s-a respins cererea inculpatului de inlocuire a masurii arestarii preventive cu obligația de a nu părăsi tara. O problema juridica similara, referitoare la faptul ca incheierea de sedinta prin care s-a respins cererea de revocare a masurii arestarii preventive nu este supusă separat caii de atac a recursului, ce viza constitutionalitatea art. 140^3 alin. 1 și art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penala, a fost tratata de Curte cu ocazia pronuntarii Deciziilor nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, și nr. 121 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005.
Asa fiind, intrucat nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, inclusiv pentru art. 139 din Codul de procedură penala.
În plus, în lumina dispozițiilor art. 23 alin. (7) și art. 129 din Constitutie, precum și ale art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apararea drepturilor omului și a libertatilor fundamentale, Înaltă Curte de Casatie și Justiție a României - Sectiile Unite, prin Decizia nr. XII din 21 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 8 februarie 2006, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie și Justiție, stabilind, între altele, ca incheierea prin care se dispune, în cursul urmaririi penale, respingerea cererii de revocare, inlocuire sau incetare a arestarii preventive nu poate fi atacata separat cu recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUTIONALA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 139, art. 140^3 și art. 385^1 din Codul de procedură penala, excepție ridicata de Stefan Gheorghe în Dosarul nr. 13.769/3/2006 (1.352/2006) al Curtii de Apel București - Sectia a II-a penala și pentru cauze cu minori și familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în sedinta publică din data de 7 noiembrie 2006.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.